Picaturi de noroc..

Am gasit un soldatel de jucarie in nisip. Am zambit, este un erou pentru ca a supravietuit anilor mei de copilarie.
Ma tem.
Ma tem ca data viitoare cand voi gasi un soldatel de jucarie nu va mai fi un erou un ochii mei, ci doar o bucata de plastic pe care o voi arunca la gunoi.
Ma tem ca o sa ma enervez cand mi se rupe dresul, ma tem ca voi purta dresuri. Ma tem ca nu voi mai crede in iubire si o sa ma casatoresc cu cineva la care nici macar nu tin. Ma tem ca voi trai o minciuna. Ma tem ca o sa uit cine sunt.
Ma tem ca o sa am o slujba intr-un birou si n-o sa-mi mai placa teatrul si nici sa scriu. Ma tem ca nu voi mai canta la chitara, ma tem ca nu voi ma voi mai juca.
Ma tem ca voi avea o poseta si-mi voi tine telefonul in ea. Ma tem ca voi avea o sonerie plictisitoare si ca nu voi mai asculta Vama Veche. Ma tem ca voi asculta muzica trendy. Ma tem ca nu voi mai bea ceai. Ma tem ca ma voi duce in cluburi.
Ma tem ca o sa port pantofi si sandale cu tocuri de 10 cm. Ma tem ca voi fi o femeie stilata, ca voi purta ruj si fond de ten. Ma tem ca imi voi face manichiura frantuzeasca si n-o sa-mi mai fac unghiile verzi.
Ma tem ca n-o sa mai fiu copil.

Ma tem ca o sa cresc.
Nu vreau sa cresc.

M-am intors acasa mai devreme.

Tu, Lucisor, majorat fericit!

Si tu, Dragos, la multi multi ani! >:D<

Sa-mi cresteti mari mari mari mari! >:D<

In toata viata mea eu n-am cunoscut decat o persoana care sa vrea sa ma cunoasca. O persoana la care chiar daca as urla ‘Te urasc!’ tot m-ar iubi si tot ar crede in mine [cel putin asa sper :-s].
Eu de genul asta de persoane ma indragostesc. De persoanele care vor sa ma cunoasca oricat de rea si nesuferita as fi cu ele. De persoanele care, dupa ce trec de rautatile mele si de faptul ca sunt o scorpie ajung sa ma cunoasca atat de bine incat sa-mi spuna ’stiam ca vei face/spune asta’. Nu mi-a zis nimeni niciodata asta. Pentru ca eu sunt ‘atat de imprevizibila si spontana chiar dupa ce ajungi sa ma cunosti’ [un bun prieten, pe numele lui vlad si porecla addict, mi-a spus asta o data].

Da. Eu ma indragostesc de persoanele care vor sa ma cunoasca. De persoanele carora le spun ca n-am nimic cand sunt suparata si tot ma intreaba ce am, pentru ca stiu ca am ceva. De persoanele care ajung sa ma cunoasca cu adevarat, nu superficial, persoanele care stiu cand imi vine sa plang chiar daca vorbim pe y!m. Dar, asa cum am spus, o singura persoana in toata viata mea a vrut sa ma cunoasca. Si dupa 2 ani de zile tot nu ma cunoaste asa cum as vrea sa ma cunoasca. Dar nu-i nimic, mai e timp.

Sunt eu prea scorpie sau chiar nu exista persoane de genul?

Sunt atatia prosti care s-au iubit candva si acum nu mai au ce sa-si spuna si nu se mai iubesc, dar raman impreuna. De ce? De ce nu pot pur si simplu sa-si admita lor ca nu mai au ce face impreuna?

Si, ce mi se pare cel mai naspa e ca asta se intampla inevitabil. Asa cum Gabe din Little Manhattan spunea: all love has to end. Deci ajungi inevitabil sa nu mai iubesti persoana pe care o ti de mana si sa stati uitandu-va unul la altul fara a avea nimic de zis. Absolut nimic.

De ce?

Poimaine ma trimit tampitii astia la tara.

Ma intorc in septembrie.

Esti prieten cu cineva timp de 7 ani si un pic si ai fi in stare sa omori pentru persoana respectiva. Dupa 7 ani si ceva te certi un pic cu persoana si afli cat e de javra de fapt si ca tu ti-ai petrecut 7 ani de viata iubind pe cineva care nu merita. Cum ai reactiona?
Eu am plans. Am plans mult si bine, timp de 4 sau 5 nopti la rand am adormit plangand [exact in momente in care ar fi trebuit sa fiu fericita] si dupa aceea mi-a trecut, oarecum. “Oarecum” adica nu mai adormeam plangand, dar tot eram o epava.
Mi-am dat seama dupa ceva timp ca persoana respectiva e dezgustatoare si nici macar nu stie si nu merita de nici o culoare toate lacrimile mele asa ca n-am mai plans si n-am mai fost suparata. Oricum, de dragul vremurilor bune, ii doresc numai bine in continuare, dar n-am s-o iert.

Am scris asta pentru ca cineva, o cunostinta, nu pot sa o numesc prietena, trece cam prin aceeasi chestie acum si eu mi-am adus aminte.

Mi-am incalcat o promisiune facuta mie.

Esti o javra!

Si ai mai avut si tupeul sa fii suparat.

Later edit: Nu mai conteaza.

Tata nici pana in zilele astea nu si-a dat seama ca laptop-ul lui urla cand incerci sa intrii in my computer.

However, frate-miu si-a dat seama.

Si nu stiu ce a facut ca asta merge ca nou.

Ti-am infipt un pumnal in ganduri
Ca sa nu mai zbori.
Dar te-ai ridicat mai sus, si ai zburat mai repede
Si te-ai ascuns.
Te-ai ascuns dupa norii de vata de zahar
Si nu te-am gasit.
Mi-ai acoperit ochii cu mainile tale reci
Si mi-ai soptit.
Ai asteptat in van sa-ti raspund la soapta
Dar am stat.
Am stat si am privit cum plangi si cum pleci
Si cum nu mai zbori.
Si ai lasat in urma trei fire de par negru
Si un vis.
Tu nu mai zbori si eu nu te mai gasesc
Printre lacrimi.
Te mai intorci vreodata in visele mele?
Eu nu te mai gasesc.