Picaturi de noroc..

“Singurul lucru pe care pot sa-l fac este sa spun povesti.” spuse copilul stilatei doamne care statea asezata pe scaunelul minuscul din fata sa.

La auzul acestor cuvinte, Lady Wainright se ridica si pleca. Nu ii trebuira decat cateva secunde pentru asta. N-a mai stat nici macar sa cugete ceea ce auzise, sau sa incerce sa-l convinga pe micutul Jonas sa i se alature.

Toata Londra auzise de Jonas. La numai 10 ani ai sai, spunea cele mai frumoase povesti in parcul St. James. Era acolo in fiecare zi, la ora 5 dupa amiaza, si spunea in fiecare seara cate o poveste noua. Nimeni nu stia de unde invatase Jonas acele povesti, sau daca le scrisese chiar el.

Jonas locuia chiar pe o alee din spatele parcului. Intr-o casuta minuscula, saracacioasa, aproape o baraca. Locuia impreuna cu cele 3 surori ale sale si cu mama sa, Lynn. Nu stia ce se intamplase cu tatal sau.

Lady Wainright, pe de alta parte, sotia lordului Wainright, locuia impreuna cu sotul sau si cei doi fii ai lor, Jonathan si Michael vis-a-vis de Victoria Tower Gardens intr-o casa nu foarte modesta.

Ei bine, motivul pentru care aceste doua personaje s-au cunoscut este acela ca lady Wainright credea ca darul lui Jonas e ceva care se poate invata. Ea nu stia ca Jonas asa se nascuse. Cu cea mai bogata imaginatie. Credea ca cei doi fii ai sai ar putea invata sa spuna niste povesti atat de frumoase. Dar, se insela.

Statea pe o banca si il privea pe Jonas spunand una din povestile lui captivante.

La sfarsitul povestii, copilul se indrepta catre ea: ”V-ati intors?”

-Si, ce mai faci?
-Pai.. traiesc.
-Traiesti? Adica?
-Stii tu, respir.
-Respiri?

De fapt, discutia asta nu a avut niciodata loc. E doar imaginatia mea, e doar ce as vrea eu sa se intample. Tu nu vorbesti niciodata. Acum stai langa mine, cu mana in parul meu, parul meu care acum a ramas doar amintirea unui par roscat, ars, decolorat si ravasit. Iti place parul meu pentru ca pana si dupa ce a trecut peste el marea, sarea si soarele, inca e fin. De fapt, nu-ti place parul meu. Tie nu-ti place nimic. Tu esti doar un lut alb si rece. Tu nu simti.

Mi-ar placea uneori sa te ridici si sa spui ‘Tie, Andra, iti place sa vorbesti. Mie-mi place doar sa te ascult.’. Chiar mi-ar placea. Dar tu nu simti. Nu simti, deci stai si taci. Paradoxal, imi place cand taci. Chiar daca as da orice, as face orice, sa te fac sa vorbesti, imi place cand taci. Tu taci mereu. Imi place mereu.

Iti lasi mana sa alunece din amintirea parului roscat spre umarul cafeniu, ars si el, la randul lui de soare, spre palma, spre unghiile aproape verzi, si imi tii mana. Daca nu as fi iubit muzica, as fi putut sa te zgarii. Dar tu oricum nu ai fi simtit, ar fi fost ca si cum nu s-ar fi intamplat.

Mi-ar placea sa imi raspunzi cateodata. Dar tu taci. Tu taci mereu.

Okay, sper in continuare ca nu sufar de nici o boala, ca nu incep sa innebunesc, ca sunt doar copilaroasa si funny.

Nu mai uit lucruri atat de des, asta e foarte bine. Nici nu mai sar de vreo 3-4 ori pe zi la usa pentru ca mi se pare ca suna soneria. Acum, mi se pare ca primesc mesaje pe y!m. Mda.

In schimb, inca am excesele alea de ras [persoanele care ma cunosc, stiu]. Adica, daca aud vreo gluma buna, sau orice altceva care ma face sa rad. Rad domne! Vreo jumatate de ora, ma opresc cu greu, si rad zgomotos de parca m-as ineca.

Mi se mai pare si ca aud pasi prin casa, sau ca intra cineva in camera in care sunt, cand de fapt nu intra. Si inca mi-e frica de intuneric. AM 15 ANI SI MI-E FRICA GROAZA DE INTUNERIC!!!

Astea fiind spuse, sper din tot sufletul ca voi creste sa fiu o persoana cat de cat normala si ca nu o sa ajung sa-mi sperii toate cunostintele. Oricum, daca asta se intampla, pot oricand sa-mi cumpar un caine. Pana cand il sperii si pe ala.

Hai sa va tin teoria parului meu.

Totul a inceput in clasa a4a cand mi-am facut prima oara breton [deci am breton de 5 ani, sa va mai prind ca-mi ziceti ca as copia pe cineva]. Apoi, prin a5a, a fost freza breton+par filat. La inceputul clasei a7a mi-am facut breton stramb+par filat. Si in a8a freza actuala pe care o schimb [ma gandeam sa revin la filat+breton stramb].

Deci, de fapt si de drept, ce vreau eu sa spun e ca eu am parul asa si imi fac codite si tot felul de chestii de multi ani. De ce tocmai acum sunt intrebata daca sunt emo? De ce tocmai acum sunt aratata cu degetul si mi se spune ca sunt trend addict?

Raspunsul: pentru ca acum doi ani parul meu ca al meu nu avea ditamai eticheta pe care sa scrie ‘EMO!’, eticheta pusa de tot felul de cocalari infecti, sau minimalisti din aia care dau din cur pe manele. Acum doi ani eram printre primele persoane cu parul asa.

Ei bine, acum sunt strigata ‘EMOO!!!’ pe strada. Asta deja nu ma mai deranjeaza.

Ma deranjeaza in schimb pipitele care au parul ca al meu, s-au tuns asa cu mult dupa ce m-am tuns eu asa si au tupeul sa ma arate cu degetul, sa-mi spuna ca sunt trend addict si ca le copiez.

Post cu dedicatie pentru domnisoara ah-ce-originala-sunt-cand-nu-ma-duc-nici-la-baie-daca-nu-e-in-trend.

Te strig. Nu ma auzi, sau nu ma vezi, sau nu iti pasa.

Mi-ar placea sa ai un nume, sau sa-ti dau eu un nume si sa pot atunci sa spun ca esti al meu. Dar nu te cunosc decat pe jumatate, si nu pot sa numesc sau sa detin lucruri pe care le cunosc doar pe jumatate.

Imi place sa stau langa tine, e atat de liniste. Dar nu-mi place cand pleci, nu-mi place cand nu-mi raspunzi, nu-mi place cand te strig,  nu-mi place ca nu ai un nume.

Vorbesc prea mult si fara sens doar ca sa trag de timp.

Nu vreau sa pleci, nu vreau sa te duci, dar nu pot sa-ti spun. Parca cuvintele fug, literele se imprastie si se impreuneaza din nou si formeaza alte cuvinte.  Cuvinte fara sens, aruncate doar pentru a masca frica mea. Mi-e frica sa-ti spun pentru ca mi-e frica de.. mine.

Si o sa tac, si o sa taci, si n-o sa fac decat sa-mi fac mai rau.

Am intins mainile pe cer,
M-am ridicat pe varfuri,
Am sarit..
Doar ca sa incerc sa il ating.
Dar cerul e departe.
Prea departe.
Dureros de departe.
Apoi mi-am aplecat ochii spre tine.
Pareai cu douazeci de ani mai in varsta,
Sau cu douazeci de ani mai copil.
Dar plecai.
Plecai si eu nu puteam sa strig,
Nu puteam sa plang,
Nu puteam.

M-am trezit.
Cearceafurile erau albe,
Prea albe.
Am vrut sa vad daca chiar plecasei,
Sau a fost doar un vis.
Dar tu nu ai fost niciodata aici
Si noi n-am fost niciodata noi.
Tu-dureros de departe.
Eu-dureros de aproape.
Niciodata impreuna,
Niciodata noi.

Okay, am gasit asta pe nu stiu ce blog, imi place.

1. Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pagina 18 si scrieti aici al 4-lea rand

‘Treaba unui mijlocitor este sa fie un rau necesar.’  William Gibson-Neuromantul

2. Fara sa verificati, cat e ora?

00:50

3. Verificati

1:02

4. Cum sunteti imbracat?

Un maieu pe care scrie ‘100% pure milk’ si pantalonii lui frate-miu.

5. Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati?

random blogs

6. Ce zgomot auziti in afara celui al calculatorului?

greieri, caini si cocalari urland.

7. Cand ati iesit ultima data si ce ati facut cu ocazia respectiva?

Azi, m-am plimbat cu simi si cu Grati.

8. Ati visat ieri noapte?

Da, dar a fost un vis oribil pe care nu mi-l mai amintesc.

9. Cand ati ras ultima oara?

Azi, afara.

10. Ce aveti pe peretii incaperii unde sunteti?

Postere, poze, picturi de-ale mele si rafturi.

11. Daca ati deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara?

Yamaha Baby Grand Piano =p~

12. Care este ultimul film pe care l-ati vazut?

Just my luck

13. Ati vazut ceva neobisnuit astazi?

Nu.

14) Ce parere aveti despre acest chestionar?

Imi place. Cred.

15. Spuneti-ne ceva ce nu stim inca

Mai am doar o sticla de apa minerala in frigider.

16. Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de o fetita?

Sanziana.

17. Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de un baiat?

Teague.

18. V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate?

Nu mi-ar placea sa locuiesc in strainatate. Serios.

19. Ce ati dori ca D-zeu sa va spuna cand intrati pe Portile Raiului?

Mai ai de trait :-j.

20. Daca ati putea schimba ceva in lume in afara de politica, ce ati schimba?

As opri rasismul.

21. Va place sa dansati?

I can’t dance, dar imi place sa ma zbengui :>.

22. George Bush?

Il cheama tufis :-??

23) Care a fost ultima chestie pe care ati vazut-o la televizor?

Desene pe Jetix.

24) Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa preia acest chestionar?

Poate sa-l ia oricine vrea.

Stateam si priveam fiinta aceea incantatoare din fata mea. Fiinta cu cei mai adanci ochi verzi si cele mai frumoase bucle blonde. Fiinta pe care am iubit-o toata viata fara sa stiu si care acum, cu lacrimi in ochi si cu vocea aceea melodioasa renunta la mine.

“Nu pot sa te mai iubesc, Vlad. Te iubesc degeaba, pentru ca tu nici macar nu te prefaci ca tii la mine si oricum, daca te-ai preface nu ar fi bine, nu vreau sa traiesc o minciuna. Relatia noastra a fost o greseala de la inceput. Sper sa fii fericit si sper sa iubesti cu adevarat candva. Asa cum te iubesc eu pe tine.”

Nu puteam sa spun nimic. Parca o mie de ace mi se infingeau in inima, toate in acelas timp, parca cineva ar fi smuls-o de la locul ei ca sa o dea altcuiva. Am soptit doar un ‘nu’ uitandu-ma insistent la ea.

“E prea tarziu acum, ramai cu bine.”

I-am numarat pasii in timp ce pleca, i-am privit buclele sarind in aer. As fi vrut sa ma duc fugind dupa ea, sa o prind de mana si sa ii spun cat inseamna pentru mine, ca mi-as da viata pentru ea si ca nu vreau sa plece. Dar nu puteam sa fac nici cea mai mica miscare, nu puteam nici macar sa o strig sau sa merg dupa ea. Asa ca am stat acolo, pe trotuarul din fata blocului meu. Am stat. Am stat. Am stat. N-am facut nimic.

Am stiut-o dintotdeauna pe Larisa. Am crescut impreuna, am fost cei mai buni prieteni. Pana intr-o seara cand, suparat fiind din cauza presupusei mele dragoste a vietii, am baut prea mult si am sarutat-o. Din seara aia am fost impreuna, stiam cat tine la mine si nu vroiam sa-i distrug sperantele. Dar eu nu tineam la ea deloc, sau cel putin nu stiam cat tineam la ea. Nu stiam. Nu stiam.

In seara aia mi-am dat seama. Atunci cand era prea tarziu ca sa mai fac ceva, prea tarziu sa ii spun cat inseamna pentru mine. Prea tarziu. Prea tarziu.

Ma numesc Vlad si am pierdut singura persoana pe care am iubit-o cu adevarat vreodata. Eu sunt cel care va spune sa nu frangeti nici o inima. Nici o inima. Nici una.

Eu sunt foarte vorbareata. Serios. Chiar daca e vorba de mess sau telefon. Imi place sa vorbesc mult, sa povestesc chestii, sa enervez lumea care nu prea are chef de mine.

Stiam deja, dar ieri mi-a fost dovedita chestia asta. O persoana pe care o sun eu destuuul de des [a se citi aproape daily si vorbesc vreo jumatate de ora-1 ora.. avem campus :D], m-a sunat sa-mi spuna ca-si inchide telefonul si ca daca e ceva sa-i sun parintii [puteam sa ard de vie ca tot nu faceam asta]. Okay, deci ce alt motiv ar avea o persoana sa te sune sa-ti spuna ca-si inchide telefonul in afara de a sti ca tu suni ca disperatul/disperata si ca iti merge gura ca o moara stricata?

Oricum, n-as fi murit daca as fi incercat sa-l sun si as fi vazut ca are telefonul inchis [adica asa cum il are acum], doar ca faza asta chiar m-a facut sa ma intreb daca eu chiar sunt atat de vorbareata sau doar i s-a pus lui pata sa-mi spuna ca-si inchide telefonul.. :-??

Oricum, bottom line e ca atunci cand ai nervi, spume sau pur si simplu nu ai chef sa vorbesti cu nimeni, nu te baga in seama cu mine pentru ca o sa fie vai de tine.

Ah, si maine s-ar putea sa merg cu ai mei in Sibiu.

In ultimul timp cea mai mare dorinta a mea e sa racesc sau sa ma imbolnavesc [probabil e scris gresit] rau de tot si sa pot sa stau in pat 5 zile la rand fara sa fac nimic, plangandu-mi de mila. Asta include fara sa vad picior de om, sau sa discut cu persoane, sau sa ies din casa.

Nu ma intereseaza ca e vara si frumos afara, eu sunt suparata/trista/nervoasa/depressed dintr-un motiv anume pe care chiar nu vreau sa-l spun si chiar nu vreau sa vorbesc despre asta. Si nu, nu m-am despartit de iubit si nici nu m-am certat cu vreo prietena… Asta e o chestie la un nivel mai inalt, care o sa implice anumite traume pe termen lung si o sa raman cu sechele si dupa ce fac 20 de ani.

Deci, daca ma vedeti afara din casa, sau ma vedeti pe mess, sau va bate gandul sa ma sunati, lasati-ma in pace. Nu vreau sa vorbesc despre ce am, nu vreau sa ies sa respir putin aer. Vreau sa stau in pat si sa plang pana cand nu mai am aer. Capisci?

Ah, prin postul asta vreau sa si anunt ca din cauza mai sus numitului motiv care m-a facut sa vreau asta, o sa postez mai rar pe blog. Sorry.