Go on, take a little piece of me now..
16 11 2008Eu nu sunt nimic din ce nu ai putea să ai din nou, nimic din ce n-ai putea să cumperi de la supermarket. Poti să-mi rupi inima in mii şi mii de bucaţi, să le calci in picioare şi să te prefaci că nu am fost niciodată lânga tine şi nu m-ai cunoscut niciodată. Iar eu pot să te privesc plecând şi să vărs o lacrimă pe obrazul stâng.
Pentru tine nu sunt nici măcar un semn rămas după ce ţi-ai ars ţigara pe mână. Ai putea să simţi arsura. Te-ar ustura şi ar trebui să ai grijă să nu se infecteze. În schimb eu nu sunt decat un lucru pe lânga care treci. Atât.
Aşa că hai. Rupe o bucata din mine. Rupe-o, dă-i foc şi uită-mă. Nu mă ţine de mână, nu-mi spune poveşti, nu-mi şopti visele tale la ureche când te trezeşti dimineaţa… Nu. Nimic.
Aruncă-mi visele, aruncă-mi cărtile, aruncă-mi ţigarile, trânteste uşa şi pleacă. Atât. Nu mă săruta pe frunte, nu-mi spune ‘la revedere’, nu mă mai privi. Uită.
Apoi sa te întorci într-o zi cu povestea scrisă. Cu povestea bucaţii de mobilă care ţi-a umplut o data viaţa…
si uitarea e grea … e cel mai greu lucru .. iti doresti odata sa uiti si nu poti , iar cand vezi ca tot ceea ce te chinui sa faci e in van , pur si simplu te obisnuiesti .. pana cand , intr-o seara , exact atunci cand te-ai pus in pat si inchizi ochii gandindu-te la cine stie ce lucru neimportanta … simti ca ceva lipseste din tine .. si abia atunci realizezi ca uitarea a trecut si pe la tine … cat de mult ti-ai dorit-o si cat de mult ii urasti sosirea acum .
scuze ced ca eram offtopic …
nu.. nu erai offtopic
as scrie ceva gen comentariu, dar mi-a placut prea mult ce ai scris, si chiar nu stiu ce as putea scrie. poate numai: FELICITARI!
sall! e a doua oara cand iti vizitez blogul (uitasem adresa
) si tot ma impresioneaza ce ai scris…unele chestii pe care le-am citit prima oara cand am dat peste blogul tau mi-au ramas inca de atunci in minte… nici macar n-am ce zice…scrii prea frumos