Picaturi de noroc..

Poate ca ar trebui sa tac.

Sa numai spun povesti, sa nu mai soptesc vise, sa nu mai cant, sa nu mai strig, sa nu mai urlu. Niciodata.

Apoi, sa renunt la ceaiul de menta si la trantitul usii de la lift. Sa nu mai ies urland din baie si sa nu-mi mai iubesc parul portocaliu. Sa-mi beau cafeaua simpla, fara zahar si sa-mi aprind tigarile cu o bricheta 100% functionala.

Sa-mi descurc parul fara sa trag de el. Sa nu ma mai cert cu oameni pentru bomboanele cu mere, sa-mi fac ceai doar cand sunt racita si sa nu fie de menta.

Sa renunt sa mai fiu copil si sa renunt sa mai zbor de pe un trotuar pe altul. Sa nu ma mai plang de geanta mea si sa nu mai uit sa-mi iau medicamentele. Sa nu mai reprosez toate lucrurile care ma deranjeaza ci sa tac si sa indur pentru ca mai bine nu se poate.

Apoi sa uit. Sa uit cine am fost la inceput si sa port masca aceea atat de grea. Sa nu stiu ca am fost copil si sa uit ca iubesc ciocolata si tot ce are caramel. Sa nu mai pretuiesc o scara dintr-un parc, sa pretuiesc o persoana care a uitat la randul ei cine am fost eu.

Toate astea.. Pentru tine. Pentru ca tu ai fi mai fericit daca eu as fi fost altcineva.