Picaturi de noroc..

Asculti incet picaturile de ploaie. Iti place cand ploua dar stii ca ploaia nu-ti va spala niciodata gandurile. Nu-ti va aduce fericirea, nu-ti va aduce nimic. Te uiti la plicul de pe masa si te temi sa-l deschizi. Te temi ca s-ar putea sa nu fie nimic, te temi de plicul in sine si de hartia din care e facut.

Iei plicul, il deschizi, tragi aer in piept si citesti:

Mihai,

M-a emotionat foarte tare scrisoarea ta, dar ma tem ca te inseli. Tu nu vrei sa ma cunosti, tu vrei doar sa-mi afli cel mai adanc secret. Tot ceea ce te atrage la mine este faptul ca toti ti-au spus ca eu am un secret pe care il voi lua cu mine in mormant. Un secret atat de ingrozitor incat va trebui sa-l ucid pe cel care-l afla. Tu crezi ca daca mi-ai afla secretul, totul ar fi superb. Crezi ca m-as indragosti de tine si te-as cruta.
Dar, nu e asa. Nu s-ar schimba nimic daca ti-as spune cel mai adanc secret al meu, lucrul din cauza caruia nu pot sa dorm, minciuna pe care le-o zic celor care ma vad zi de zi. Nu s-ar schimba nimic pentru ca acel secret fatal nu exista. Da, Mihai, ai citit corect. Nu exista.
Imi place sa mint oamenii si imi place sa primesc toata atentia. De aceea am indus aceasta parere asupra tuturor. Asa ca, de fiecare data cand ei ma vad isi soptesc intre ei fel de fel de povesti despre mine care nu sunt adevarate. Am ucis oameni, am facut prostituite, am luat droguri si cine stie ce alte inventii. Dar nici una din ele nu e adevarata.
Adevarul este, Mihai, ca eu sunt o javra. Tot ce am facut pana acum, aura aceasta de mister care ma inconjoara, povestile spuse pe seama mea.. Toate sunt nimic. Am crescut intr-o casuta dintr-un sat si la 17 ani am fugit. Am fugit in ziua in care unchiul meu s-a decis ca sunt destul de mare incat sa-mi incep viata sexuala. Cu el. Nu am depus niciodata plangere pentru ca inca ii multumesc, in sine, unchiului meu. Datorita lui sunt ceea ce sunt azi si imi place ceea ce sunt.
Ai putea, desigur, sa crezi ca asta e secretul meu, dar toata lumea stie aceasta poveste. Unii chiar spun ca l-am ucis pe unchiul meu pentru ceea ce mi-am facut iar altii spun ca am trait cu el o vreme. Ce zvonuri!
Asadar, Mihai, uita-ma! Tu esti doar un copil si nu meriti sa-ti strici viitorul pe care il ai in fata cu mine. Termina facultatea, angajeaza-te, gaseste-ti o sotie frumoasa si uita cine sunt, uita ca ne-am intalnit vreodata.
Eu nu te voi uita niciodata.

Ramas bun,
Sophie

Ramai socat. Mai citesti o data scrisoarea, de doua ori, de trei ori. Cand in sfarsit ai inteles ce spune cu adevarat, cand ai vazut ca nu exista un “P.S: te astept diseara la 2 in camera mea.” incepi sa plangi si sa urli.

Nu vrei sa asculti ce spune scrisoarea asa ca te indrepti catre hotelul lui Sophie. Dar Sophie nu mai e in Bucuresti, nu?
Ce vei face acum, Mihai?

Mi-e frica sa te cunosc. Mi-e frica sa stiu ce mananci, ce fumezi, cu ce te imbraci, mi-e frica sa stiu la ce visezi. Mi-e frica de tine, de ochii tai, de fruntea ta, de palmele tale.. Mi-e frica de tot ce insemni tu si mi-e frica sa stiu ca existi. Dar poate mi-e cel mai frica de ce ai putea sa-mi faci. Ai putea sa pleci intr-o zi si sa nu te mai intorci niciodata. Inchipuie-ti ce tragedie ar fi…

Nu vreau sa pleci si te rog sa nu vii. Atat. Scoate-ti bricheta, trage din tigara, aprinde-ti visele, da-ti foc povestilor… Dar nu veni. Stai acolo, in coltul tau de viata si priveste cat de frumos este sa trecem unul pe langa celalalt. Eu nu voi avea curajul niciodata sa stiu ca existi si nici nu voi avea curajul sa vreau sa existi. Va trece o vesnicie fara sa ne cunoastem vreodata si vom muri singuri. Singuri de tot.

Acum, bea-ti cana de lapte cald si taci. Taci si inchide ochii. In fiecare seara. Inchide ochii, spune-ti povesti si viseaza. Atat. Nu te gandi niciodata ca ar putea fi mai mult in viata ta decat ce ti se intinde pe tava. Nu te gandi la mine, la noi, la nimic. Doar dormi.

Noapte buna!

Inainte de a incepe sa ma plang despre cum n-am avut nici un fel de timp weekend-ul asta va anunt ca sunt mandra posesoara a unui cercel de limba in a2a gaura din urechea dreapta [in care am 3] :D:D si sunt si mandra posesoara a unui mini loft [adica am patul sus si biroul dedesubt si am si fotoliu si am avut loc pentru un dulap. AN ACTUAL, REAL CLOSET!!! :D].

Buuun. Acum, haideti sa va spun despre weekendul meu:
Sambata:
8:00-trezirea
8:30-plecare
9:00-lectia de chitara
10:00-plecare de la palat
10:30-mers in idm [mi-am luat haine de bal, am balul pe 30]
12:00-plecat din idm
13:00-mers la palat
13:45-ora de teatru
16:00-plecat de la palat
16:30-plecat in IKEA [n-am cumparat cine stie ce.. decat o mini ladita]
19:30-mers la otopeni [mi-am cules matusa care a fost in paris si mi-a mai luat o esarfaaa :x]
20:40-plecat de la otopeni
22:00-ajuns acasa
00:45-dormit

Duminica:
9:00-trezire
9:30-mers in IKEA [de data asta mi-am luat dulap, o super paturica si super patul meu care sta sus]
12:00-ajuns acasa [da, am stat mult, si ce?! >:P]
13:00-apucat de asamblat patul [am si mancat si baut niste lichior de ciocolata si ceai de canepa :D]
17:43-terminat de asamblat patul [da, atat a durat! :((]
18:00-apucat de asamblat dulapul
19:00-terminat de asamblat dulapul [era un dulap din ala din PAL..]
19:10-apucat de facut curat
20:10-plecat la matu-si-mea
22:00-ajuns acasa
22:10-scris postul asta
22:20- ma duc sa-mi fac baie, baaa!!!

Erm.

Poate ca ar trebui sa tac.

Sa numai spun povesti, sa nu mai soptesc vise, sa nu mai cant, sa nu mai strig, sa nu mai urlu. Niciodata.

Apoi, sa renunt la ceaiul de menta si la trantitul usii de la lift. Sa nu mai ies urland din baie si sa nu-mi mai iubesc parul portocaliu. Sa-mi beau cafeaua simpla, fara zahar si sa-mi aprind tigarile cu o bricheta 100% functionala.

Sa-mi descurc parul fara sa trag de el. Sa nu ma mai cert cu oameni pentru bomboanele cu mere, sa-mi fac ceai doar cand sunt racita si sa nu fie de menta.

Sa renunt sa mai fiu copil si sa renunt sa mai zbor de pe un trotuar pe altul. Sa nu ma mai plang de geanta mea si sa nu mai uit sa-mi iau medicamentele. Sa nu mai reprosez toate lucrurile care ma deranjeaza ci sa tac si sa indur pentru ca mai bine nu se poate.

Apoi sa uit. Sa uit cine am fost la inceput si sa port masca aceea atat de grea. Sa nu stiu ca am fost copil si sa uit ca iubesc ciocolata si tot ce are caramel. Sa nu mai pretuiesc o scara dintr-un parc, sa pretuiesc o persoana care a uitat la randul ei cine am fost eu.

Toate astea.. Pentru tine. Pentru ca tu ai fi mai fericit daca eu as fi fost altcineva.

Eu nu sunt nimic din ce nu ai putea să ai din nou, nimic din ce n-ai putea să cumperi de la supermarket. Poti să-mi rupi inima in mii şi mii de bucaţi, să le calci in picioare şi să te prefaci că nu am fost niciodată lânga tine şi nu m-ai cunoscut niciodată. Iar eu pot să te privesc plecând şi să vărs o lacrimă pe obrazul stâng.

Pentru tine nu sunt nici măcar un semn rămas după ce ţi-ai ars ţigara pe mână. Ai putea să simţi arsura. Te-ar ustura şi ar trebui să ai grijă să nu se infecteze. În schimb eu nu sunt decat un lucru pe lânga care treci. Atât.

Aşa că hai. Rupe o bucata din mine. Rupe-o, dă-i foc şi uită-mă. Nu mă ţine de mână, nu-mi spune poveşti, nu-mi şopti visele tale la ureche când te trezeşti dimineaţa… Nu. Nimic.

Aruncă-mi visele, aruncă-mi cărtile, aruncă-mi ţigarile, trânteste uşa şi pleacă. Atât.  Nu mă săruta pe frunte, nu-mi spune ‘la revedere’, nu mă mai privi. Uită.

Apoi sa te întorci într-o zi cu povestea scrisă. Cu povestea bucaţii de mobilă care ţi-a umplut o data viaţa…

Tu stii ca-mi place sa-ti ascult tacerea. Imi place sa stau si sa ascult tot ceea ce nu spui si nu e nevoie sa spui pentru ca eu inteleg oricum.

Imi place sa privesc cum in fiecare dimineata te ridici si pleci. Cum iti faci cafeaua, cum iti fumezi tigara, cum asculti ploaia. Imi place sa te privesc in general. Esti atat de dragut cand incerci sa nu ma trezesti cu plecarea ta dar trantesti usa.

Nu. Nu ma distruge defel fiecare dimineata in care pleci. Nu ma distruge gandul ca  iti petreci fiecare clipa din zi cu ea.. Nu ma distruge ca pe ea o iubesti si eu nu sunt decat un mod de a te descarca.

Stiu ca ea ti-a auzit cu adevarat vocea. Stiu ca ei chiar ii spui ca o iubesti si mai stiu ca nu voi fi niciodata in locul ei.  Dar asta nu ma va opri niciodata sa mi te imaginez tot restul vietii langa mine, nu ma va opri niciodata sa ador felul in care faci cafeaua si iti fumezi tigara langa patul meu privindu-ma.

Da, stiu ce simti de fiecare data cand ma privesti. Stiu ca te gandesti la ea si la felul in care s-ar holba cu lacrimi in ochii ei verzi la tine fara sa spuna nimic daca ar stii cu adevarat ce faci tu de fiecare data cand ii spui ca nu va veti vedea in seara aia. Stiu si e absurd. Ea nu te va iubi niciodata cum te iubesc eu si nici nu va face pentru tine tot ce fac eu dar tu o iubesti numai pe ea. Eu nu insemn nimic pentru tine in afara de cea mai buna prietena a ta careia i-o tragi cand va certati.

Mi-ar placea sa stie. Asa poate as putea sa te tin si eu de mana cand mergem pe strada.. Cateodata chiar merg pana in fata blocului ei, decisa sa-i spun. Dar ma amagesc singura. Stiu ca tu nu poti sa traiesti fara ea. Si eu nu pot sa traiesc fara tine asa ca nu ar avea nici un rost.

Cu toate astea… Te iubesc.

Cand i-am vazut numele in lista de mess mi-am simtit inima batand atat de tare ca prima oara cand i-am sarutat fruntea.
Dar Dianei nu ii mai pasa. Sau, Dianei ii pasa atat de mult incat a plecat doar pentru ca a crezut ca daca va ramane, imi va face mie un rau.
Diana a plecat.
Mi-e foarte greu sa-mi recunosc mie, dar de trei zile noi am devenit eu si ea. Ea nu ma mai suna, eu nu o mai sun, noi nu mai vorbim si nici macar nu-mi mai spune ‘noapte buna’ de la fereastra noaptea pentru ca eu nu mai trec pe sub fereastra ei. Fereastra ei cu teiul acela atat de inalt si de singur. Ca mine.
Reiau mereu in mintea mea toate momentele in care ea urla la mine, trista si zapacita pentru ca am mintit-o si eu nici macar nu eram atent la ceea ce zicea. Reiau si clipa in care mi-a spus ca s-a terminat, cu lacrimi in ochii ei atat de mari si atat de negri.
Eu nu m-am dus dupa ea si nici macar nu i-am spus sa ramana. Am lasat-o sa plece, fara sa spun nimic, nu pentru ca nu vroiam sa ii spun ceva sau pentru ca as fi fost suparat pe felul in care a urlat la mine. Pentru simplul fapt ca imi ajunsesera pana in gat toate momentele in care ea imi spusese ce, cum si cand sa fac. Nici macar nu i-am raspuns cand mi-a spus ‘te iubesc, prostule!’ sau cand mi-a spus ca nu vrea sa plece si va ramane doar daca ii spun eu.
Nu i-am spus.
Am lasat-o sa plece fiind indiferent crezand ca ea va veni la mine. Dar mi-a spus foarte clar atunci ca e ultima data… E ultima data cand ma intreaba si ultima data cand poate sa ramana daca eu ii spun. Si eu ce-am facut? Eu am lasat-o sa plece.
Am iubit-o pe Diana si o voi iubi mereu.

Tu ai un trup. In trup ai un suflet si in suflet inca ceva. Apoi inca ceva si inca ceva si inca ceva pana cand ajungi la o particula mai mica decat cea de praf. La nimic. Tot ce esti tu. Nimicule!

Pe tine, nimicule, te pot dezmembra ca pe un manechin dintr-o vitrina. Pot sa-ti ascund o mana, un picior, pot sa le pun undeva unde stiu sigur ca nu le va gasi nimeni.

Atunci ce o sa faci?

Cand ramai gol, gand iti lipseste o parte, cand eu ti-am luat-o sau tu mi-ai dat-o? Ce o sa faci cand o sa plec cu mana ta, cu inima ta, cu ceva din tine?

Stii ca pot sa fac asta. Stii ca pot oricand sa te las gol pe o trotuar. Poate o voi face. Poate ma voi trezi intr-o dimineata si voi pleca cu o parte din tine. As putea. Si stii asta.

Ce faci cand astepti dezgolit, dezmembrat si mort pe un trotuar?

Nu faci nimic. Tu nu faci nimic. Tu nu esti nimic.

Poftim. Te-am transformat atat de usor intr-un singur cuvant. Unul singur: Nimic. Pot foarte usor sa fac asta la fel cum pot oricand sa te las asteptandu-ma la marginea unui drum si sa nu mai vin niciodata.

Dar tu stii, nimicule, cat de mult te iubesc? Tu stii ca esti nimicul meu? Al meu, doar al meu si al nimanui altcuiva?

Te iubesc, particula de praf.

Sunt mult mai jos de tenesii mei. Sunt atat de jos si atat de departe de cerul meu pe care nu mai pot sa-l ating, nu mai pot sa-l simt, nu mai pot nici macar sa-l vad. Sau poate e doar noapte. Ar fi frumos ca dimineata sa deschid ochii si cerul meu sa fie iar acolo unde l-am lasat aseara, cu un Soare in stanga, un nor mic si mult albastru. Dar nu e.

Tu stai in colt si ma privesti cum ma incurc, cum plang, cum urlu, cum tac. Tie nu-ti pasa, pentru ca marea ta e mereu mare si ai intotdeauna un cer catre care sa zbori. Mi-ar placea sa am si eu marea mea.. Marea mea catre care sa fug cand mi s-au incalzit prea tare picioarele pe pamant, sau soarele meu catre care sa zbor cand mi-au inghetat palmele.

Dar eu impart Soarele si cerul cu altii. Altii carora nici macar nu le pasa de soare, de cer, de ploaie, de nori, de iarna, de zapada. Nu. Lor nu le pasa dar, prin absurd, trebuie sa impart toate astea cu ei. Chiar si ciocolata mea trebuie impartita cu ceilalti pentru ca nu a inventat-o nimeni doar pentru mine.

De mare.. De mare nici n-am ce spune. Eu n-am marea mea. Eu imprumut marea de la altii, imi sareaza parul si visele si plec noaptea, cu un pescarus in ochi si un vis lasat in nisip. Pescarusul se sterge cand imi lipesc ochii de asfalt si visul este gasit de altii si furat. Ei nu stiu ca mi-au furat visul facand un castel de nisip. Ei cred ca e visul lor.

Vreau o mare doar a mea. O mare cu un pescarus. Si vreau un soare doar al meu.Un soare, un cer si un asfalt un pic mai prietenos.

Tu n-ai sa intelegi niciodata pentru ca ai avut intotdeauna marea ta si soarele tau.

Mi-ar placea sa pot sa spun ca m-a afectat asta cat de cat. Mi-ar placea sa spun ca am adormit plangand atatea nopti la rand, ca mi se facuse rau de la atata plans, ca n-am mancat pentru ca eram prea trista sa mananc.. As minti.

Asta e adevarul. Sunt o javra cretina si am alungat din viata mea singura persoana care m-a iubit vreodata cu adevarat. De fapt, nu stiu daca pe mine m-a iubit.  Doi ani pentru nimic. Absolut nimic. Imi pare rau pentru el.

Nu ma intelegeti gresit, l-am iubit pe Dragos.  In felul meu de a iubi. Chiar l-am iubit si chiar am incercat sa fac totul posibil sa-i fiu lui pe plac. Dar nu puteam la nesfarsit sa ii spun ca n-am fumat niciodata, ca iubesc cerul si ceaiul de tei si detest din tot sufletul meu cafeaua.

De fapt, am fost o fumatoare inraita de la 13 ani pana la 16, cand l-am cunoscut pe el.. Urasc cerul pentru ca ma face sa ma simt prea aproape de infinitate si beau cafea de la aceeasi varsta de la care am inceput sa fumez. Cantitati industriale de cafea care ar omori orice om daca le-ar bea intr-o singura zi.

N-as fi putut sa-l mint pentru totdeauna si in special, n-as fi putut sa ma prefac ca sunt persoana respectiva atata timp. N-am vrut sa-i spun adevarul, ca sunt o javra si ca nu merit. Asa ca i-am zis, cu lacrimile cuvenite in ochi, ca noi nu ne potrivim si i-am spus sa plece.

Poate ca asa nu o sa-si aminteasca de mine ca si cum as fi fost o javra proasta care l-a facut sa piarda doi ani. Chiar asta sunt. Dar nu conteaza.

De ce nu am plans?