Picaturi de noroc..

-Si, ce mai faci?
-Pai.. traiesc.
-Traiesti? Adica?
-Stii tu, respir.
-Respiri?

De fapt, discutia asta nu a avut niciodata loc. E doar imaginatia mea, e doar ce as vrea eu sa se intample. Tu nu vorbesti niciodata. Acum stai langa mine, cu mana in parul meu, parul meu care acum a ramas doar amintirea unui par roscat, ars, decolorat si ravasit. Iti place parul meu pentru ca pana si dupa ce a trecut peste el marea, sarea si soarele, inca e fin. De fapt, nu-ti place parul meu. Tie nu-ti place nimic. Tu esti doar un lut alb si rece. Tu nu simti.

Mi-ar placea uneori sa te ridici si sa spui ‘Tie, Andra, iti place sa vorbesti. Mie-mi place doar sa te ascult.’. Chiar mi-ar placea. Dar tu nu simti. Nu simti, deci stai si taci. Paradoxal, imi place cand taci. Chiar daca as da orice, as face orice, sa te fac sa vorbesti, imi place cand taci. Tu taci mereu. Imi place mereu.

Iti lasi mana sa alunece din amintirea parului roscat spre umarul cafeniu, ars si el, la randul lui de soare, spre palma, spre unghiile aproape verzi, si imi tii mana. Daca nu as fi iubit muzica, as fi putut sa te zgarii. Dar tu oricum nu ai fi simtit, ar fi fost ca si cum nu s-ar fi intamplat.

Mi-ar placea sa imi raspunzi cateodata. Dar tu taci. Tu taci mereu.

Okay, sper in continuare ca nu sufar de nici o boala, ca nu incep sa innebunesc, ca sunt doar copilaroasa si funny.

Nu mai uit lucruri atat de des, asta e foarte bine. Nici nu mai sar de vreo 3-4 ori pe zi la usa pentru ca mi se pare ca suna soneria. Acum, mi se pare ca primesc mesaje pe y!m. Mda.

In schimb, inca am excesele alea de ras [persoanele care ma cunosc, stiu]. Adica, daca aud vreo gluma buna, sau orice altceva care ma face sa rad. Rad domne! Vreo jumatate de ora, ma opresc cu greu, si rad zgomotos de parca m-as ineca.

Mi se mai pare si ca aud pasi prin casa, sau ca intra cineva in camera in care sunt, cand de fapt nu intra. Si inca mi-e frica de intuneric. AM 15 ANI SI MI-E FRICA GROAZA DE INTUNERIC!!!

Astea fiind spuse, sper din tot sufletul ca voi creste sa fiu o persoana cat de cat normala si ca nu o sa ajung sa-mi sperii toate cunostintele. Oricum, daca asta se intampla, pot oricand sa-mi cumpar un caine. Pana cand il sperii si pe ala.

Am placerea sa va scriu postul asta de la o tastatura de 900 de ron pe care o tin fericita in brate. De la calculatorul fratelui meu adica [care cica o sa apara la noi pe piata abia anul viitor.. nu-mi pasa, are net]. Bunul meu frate e plecat de azi pana luni la munte, cu cortul. In ultimul timp, toate persoanele pe care le cunosc se duc cu cortul la munte, apropo, va urasc.

Aaaasa.. Acum voi incerca sa scriu niste nimicuri neinteresante despre viata mea [pe care oricum nu o sa le citeasca mai nimeni pentru ca voi toti credeti ca eu sunt inca la tara] ca sa demonstrez ca postul asta nu l-am scris doar ca sa le fac in ciuda alora care impart un calculator cu cineva si nu au libertatea sa stea o noapte intreaga pe mess cu cafeaua si tastatura-n brate si intinsi in pat.
Vreau sa spun ca de afara vine un miros de carne de pui care imi lasa gura apa si eu mor pe aici.

Okay, deci liceul meu-Cosbuc-nu e chiar atat de super. Aproape la toate liceele s-au afisat clasele numai la noi nu. Eu sunt genul de persoana super curioasa care nu suporta sa fie tinuta in suspans, deci da, VREAU! sa stiu in ce clasa sunt. Nici macar nu stiu de ce, avand in vedere faptul ca, orice ar fi, nu ma intereseaza. Ma intereseaza doar sa nu fac franceza cu profa aia de care au avut absolut toti aia care nu sunt boboci nevoia sa-mi spuna, adica Moldovan. De ce? Eu nu stiu franceza deloc, si cica la profa aia trebuie sa stii. Ei bine, stiu macar sa zic ca nu stiu atat de bine sa vorbesc franceza, dar ca inteleg, deci sa nu ma injure.
Problema mea e ca mie-mi place franceza. Serios, chiar imi place, mai ales ca sunt raraita si suna frumos. Dar la mine in scoala nu se face franceza de nici o culoare. Profa mea venea la ore si ne punea sa citim si nici macar nu ne punea note dupa felul in care citeam, ne punea dupa cum se simtea. Asa mi-a iesit mie in clasa a6a media 9 pe primul semestru pentru ca am prins-o intr-o pasa proasta si mi-a pus un 8 pe care n-a vrut sa mi-l mareasca.

Poftim. Aveti aici niste nimicuri neinteresante ca sa para ca eu nu sunt nesimtita si ma laud cand altii nu au cu ce sa se laude.
Ah, si scuzati repetarea cuvantului ‘franceza’ de atatea ori.

Deci.. ce mi se pare mie amuzant: Tipii care m-ar fute [va rog, scuzati-mi limbajul], dar daca ar fi iubitii mei doua zile ar avea nevoie de psiholog. De ce? Pentru ca atunci cand vreau, I’m an evil bitch. Dar nu cu prietenii, nuuu, I’m an evil bitch doar cu iubitul. Saracul de el.
Si ce ma deranjeaza pe mine e ca dau de tipi din astia daily. Tipi la vreo 15-20 de ani [am si admiratori de 10 dar nu se gandesc ei la d-astea], de toate soiurile, adica de la cocalari pana la rockeri, care cum ma vad, in special cand port fusta mea cea scurta si crem, nu se pot abtine sa nu scoata niste chestii pe gura. Mai sunt si aia care nu urla dupa mine, tre sa recunosc. Dar, oricum, ei m-ar futeeeee, dar daca m-ar cunoaste, vai de ei. :))
Doamne, cat ma amuza tipii astia.

Acum, ce ma dezgusta.
Ma dezugsta mosii si barbatii in toata firea, adica aia intre 30-60 de ani, care au tupeul sa se uite dupa mine si sa ma fluiere. Doamne, deci eu le urasc privirile alea slinoase, imaginandu-si cum arata ce am eu pe sub tricou. Serios. Si nici nu inteleg de ce se uita la mine in halul asta, pentru ca eu de mai mult de 16 ani nu arat [nu arat, nu?].

Ma rog, poftim. Un post cat de cat interesant.

Ah, am uitat. Sa nu credeti ca eu ma simt bine cand fluiera dupa mine toti prostii pe strada, nici de cum. Doar ca ma amuza faptul ca ei n-au nici cea mai mica idee cat de scorpie pot fi.

Deci, mie Virgi mi-a spus sa nu-mi dau pierce in buza. Nu mi-am dat.
Adica, are dreptate. Nu pot eu sa o joc pe Hermia [personajul e dat doar asa.. nu e ca as vrea eu neaparat sa o joc pe Hermia] cu cate o sarma in buza, nas, spranceana si cate 18 in fiecare ureche, ah, vroiam si in limba.
Nici tatuaje nu-mi fac. Same goes here. Adica, nu cred ca pe vremea lui Shakespeare existau. Deci, spun adio stelutei de pe gat.

Virgi mi-a spus si sa nu ma vopsesc.
M-am vopsit.
Pana cand oi ajunge eu sa o joc pe Hermia, se duce tot rosul asta din cap.

Si tot Virgi mi-a spus sa-mi dau parul din ochi pentru ca expresia de pe fata actorului e importanta. Nu l-am ascultat. Dar el ma iubeste oricum.

Mi-a zis si sa vorbesc mai rar, tare, si calm. Cateodata fac asta.

Imi cer scuze pentru cei care au citit asta pana aici si a crezut ca e ceva interesant. Ma plictisesc si vreau sa se plictiseasca altii. In rest, nimic interesant in viata mea. Am mers in parc, am alergat dupa tramvai.. Normal stuff.

Am scris chestia asta in Belgia. Adica in februarie. Scuze pentru greselile gramaticale.

The year 3056. The whole world was taken over. People that are against robots are killed. Robots are running every country on earth. Humans have become a dying breed. They’re not allowed to have more than 1000 children a year. The living conditions are miserable, however, people can now live up to 200 years.
Robots tried to make humans more like them. When they refused, in 2030, a horrible war began. It ended in 2330 and it was called The Three Hundred Years War. Robots won, but decided to spare humans. They have employed, however, very strict rules.
In 2030 there were 8 billion people in the world, now they are 20.000.
Behind robots’ backs people are starting a revolution. They have great hopes, but no chance of winning. When they lost the war, they created a place called Underworld. It was discovered in 2334 and it’s leaders were decapitated. Their heads still hung over Robotia. Robotia is the megalopolis that controls the whole world. No humans are allowed there. After that, the Underworld was reformed.
The only chance humans have is water. Robots may be strong but they can’t be wet. Unfortunately, every sea or lake is protected by invisible walls. But, those walls aren’t under earth.
So, humans have hope and a plan to build tunnels to the Great Ocean and to Robotia and destroy it. If Robotia falls, then every robot in the world will fall and they will be able to take control over the whole planet.
We can only hope they’ll make it.

PeSe: Nu sunt sanatoasa :))

Eu iubesc ador Bucurestiul.
Nu ma intereseaza ce credeti voi, eu il ador.
Asa cum e.
Plin de praf, aglomerat, plin de cocalari si pitzipoance.. Il ador.
De ce?
Pai din cauza palatului MEU [adica ala al copiilor unde fac teatru si chitara] si a ciocolatei forte de acolo, din cauza 95-ului, din cauza metroului, din cauza magazinului muzica, din cauza BMB-ului si lista continua la nesfarsit.

Cand eram mica vroiam sa cresc mare, sa termin Atf-ul si sa ma mut in Constanta.

Acum, vreau sa nu ma cresc niciodata.. dar cum n-am ce sa fac.. vreau sa termin ATF-ul si inca ceva si sa locuiesc toata viata mea intr-un bloc din Bucurestiul meu cel super. Il ador. Puteti sa-mi spuneti voi ce vreti, eu o sa-mi iubesc mereu orasul. E un stil de viata, un stil de a vorbi, o stare de spirit cu care te nasti [eu sunt nascuta aici. sunt mandra de asta :D] sau pe care o adopti.
Il ador.

Am scris asta pentru ca mi-am adus aminte de site-ul asta.

Asa.. incep articolul asta cu o intamplare de azi:
Ma intorceam de la farmacie unde m-am dus sa iau nu stiu ce pastile pentru frate-miu si trece un om mai copt, adica intre 30-40 de ani, care se tot holba la sanii mei [am nenorocul de a-i avea mari :|] si cand ajunge langa mine zice ‘da’. Ooookay.. Weird

Asa..
Eu sunt raraita. Sunt raraita si vreau sa spun ca urasc chestia asta cel mai mult la mine. Serios.

Nu de alta, dar de cand eram mica, imediat cum ma aude cineva ca vorbesc ‘esti raraitaaa??’ si pe langa asta ma tot pun sa zic ‘rau ratusca ramurica, rica nu stia sa zica’ sau unele cuvinte [de la rotor pana la rural si tot asa] si profu de chitara ma pune sa zic ‘rata rata ratisoara’. Dupa asta, ‘omege, how cuuute’ sau ‘mama, si eu as vrea sa fiu raraita’ sau ‘imi plaaace’.. intelegeti voi.

Atat. Bye

Unii oameni sarbatoresc o saptamana, doua, trei, o luna. Unii oameni sarbatoresc si o zi. Noi ce sarbatorim? Nimic. Noi nu avem zile de nastere pentru ca uitam sa spunem ‘la multi ani!’ sau sa facem orice altceva ca sa starneasca zambete.
Noi nu avem o aniversare, noi nu avem nimic. Noi suntem nimic.

Intr-o alta ordine de idei, e insuportabil sa vezi cum, de fapt, pentru o persoana pentru care crezi ca insemni totul nu insemni nimic. Eu sunt nimic. Nu merit nici macar osteneala de a te gandi daca mai traiesc sau daca chiar vorbesc serios cand spun ca-mi curm zilele. Nu merit, sau nu-ti pasa. Sunt un nimic sau sunt un ceva nesemnificativ pentru tine. Sunt om.
Sunt un om prea obosit, prea fericit si prea fragil. Reusesti sa ma spargi cum spargeam eu farfurii cand eram mica. Dar vad ca nu-ti pasa prea mult.

Nu. Nu vreau sa dispari din viata mea sau sa pleci. Vreau doar sa-ti pese, sau macar sa te prefaci ca iti pasa. Vreau sa insemn macar ceva printre miile tale de probleme despre care nu stiu, nu am voie sa stiu nimic. Vreau ca macar o data sa fiu deasupra, sau sa te prefaci ca sunt deasupra tuturor celorlalte persoane din viata ta. Atat vreau.

You blew through me like bullet holes, left stains on my sheets and stains on my soul..

[asta e un post al naibii de personal :|]

Deci, cei care nu ma cunoasteti, stiti sigur ca eu am o mare problema cu numarul 5.

De ce? Il intalnesc peste tot. And I mean it
Il intalnesc asa:
In prenumele meu [care are 5 litere]: Andra
E diferenta dintre mine si fratele meu…
Stau la etajul 5..
In apartamentul 50…
La prima teza unica [din a7a] am avut sala 5, locul 5..
La teza de la romana din a7a mai imi trebuiau 5 sutimi si luam 10..
Si lista continua la nesfarsit…

Cu ocazia asta tin sa va anunt ca numarul meu de mobil nu are 5 in el si nici fixul \:D/

Erhm.. stiu.. ocup spatiu degeaba.. :))