M-am mutat inapoi pe vechiul blog. Pe empty bottles. De ce? Pentru ca cea mai mare prostie facuta de mine vreodata a fost sa-l parasesc. Am facut treaba asta pentru ca m-am certat cu persoana cu care tineam blogul si am crezut ca nu mai am de ce sa scriu acolo. Dar am. Am de ce si o sa scriu in continuare acolo. Sunt aceeasi, doar ca am realizat ce prostie am facut.
Sper din tot sufletul ca nu mi-am pierdut toti cititorii facand treaba asta.
Vreau sa va intreb o chestie si VREAAAU!! sa imi raspundeti.
Daca imi schimb [iaaaar] host-ul.. mai citeste careva ce scriu? :-?? Nu ca ar citi cineva oricum :-j
Tocmai am umplut laptop-ul tatei de virusi. Daca nu cumva scap de ei pana pe la 4, se anunta o pauza LUNGA.
Bun, de fiecare data cand sunt intrebata filmul meu preferat, raspund Breakfast at Tiffany’s. Ador filmul ala. Dar, de fapt, exista un film care-mi place si mai mult: Mulan.
Ii place cuiva cum scriu eu?
Chiar vreau sa stiu.
Sa dormi bine sub patura de vise! Sa dormi.
Ah, lut alb si rece, oamenii isi pierd credinta! In tot. Oamenii nu mai cred in oameni, oamenii nu mai cred in magie, in basme, oamenii nu mai cred.
Tu nu-ntelegi.
Pentru noi e vital sa credem. Daca noi n-am crede am ajunge sa fim sfasiati de mastile pe care ni le lipim pe fata si care se adancesc atat de rau incat uitam cine suntem cu adevarat.
Ei nu mai cred.
Oamenii nu mai sunt oameni, lutule, oamenii sunt masti. Masti care sunt mai adanci decat ei, care li s-au intiparit in minte, masti de toate felurile si de toate culorile. Da. Oamenii se pierd, eu ma pierd.
Dar tu ramai la fel de enigmatic si cuminte, la fel de tacut si la fel de superb. Pe tine nu te-ar schimba nimic. Tu n-ai stiut niciodata ce inseamna sa crezi. Nici nu vei stii. E mai bine.
Tu nu-ntelegi. Tu vrei sa dormi.
Culca-te, lut alb si rece, tacerea ta e atat de superba.
N-ai sa intelegi niciodata. Noapte buna!
…on lollipops and crisps.
Ador melodia asta.
Radiohead-True love waits
Nu pun versuri, e mai frumos doar sa asculti.
Mi-am tavalit viata prin noroi pentru ca asa speram ca o sa gasesc fericirea.
Am fost o javra pentru ca speram ca o sa o inteleg.
Am fost tot si nimic pentru ca am crezut ca nu stiu ce e fericirea.
Fericirea e cand te dor picioarele de atata dans, dar tu continui.
Fericirea e cand te dor corzile vocale de la atata cantat.
Fericirea e cand spui ‘nu te iubesc’ doar ca sa glumesti.
Fericirea e cand te priveste cineva zambind pentru ca stie ca tu esti tot ceea ce iubeste.
Fericirea e cand strangi bani pentru ceva si il cumperi.
Fericirea e cand te tunzi si iti place.
Fericirea e cand bei ciocolata forte.
Fercirea e muzica.
Fericirea e tipat.
Fericirea e o imbratisare.
Fericirea exista.
Am fost o proasta.
Am cautat fericirea, apoi mi-am spus ca nu exista, doar pentru ca am crezut ca n-am gasit-o.
Am fost fericita toata viata mea.
Acum stiu.
Explodez de fericire.
Daca vreti sa stiti de ce, va spun in privat :) [si nu tuturor, of course]
Erhm.. Azi, pentru prima oara in viata mea de copil de 15 ani, am experimentat momente in care nu rationam deloc si aveam super marea dorinta de a ma sinucide.
Nu, nu sunt emo.
Sa va zic de ce…
In mirifica zi de astazi eu:
-m-am certat cu iubitul
-m-am certat cu un prieten super bun din cauza celei mai bune prietene a mea [cel putin eu asa credeam] care ca o scumpa a bagat strambe intre noi, bineinteles nu m-as fi asteptat nici intr-o suta de ani la asa ceva…
-m-am certat cu mama, pentru care o medie de admitere de 9.62 e extraordinar de mica, vai doamne, raman repetenta
-m-am certat cu tata
-scumpul de frate-miu m-a facut sa ma simt ca si cum as respira degeaba aer pe pamantul asta tampit
Planul meu de sinucidere: Maine, la 7:20 m-as trezi, la 8 fara 10 as pleca de acasa, m-as duce frumos la Mihai Bravu sau la Timpuri Noi, mi-as cumpara o cartela si m-as arunca in fata primului metrou vazut in fata ochilor.
I-am trimis un mesaj uneia din persoanele cu care m-am certat, in care, printre altele scria si ‘this might be the last time you hear from me’ pacat ca nu s-a prins la ce ma refeream. Asa, si cum, bineinteles mesajul ala nu era de ajuns, m-am apucat sa scriu si un cantec de adio.
Din fericire, insa, cantecul m-a facut sa ma simt super extra mega bine si sa rationez. Pentru ca mi-am varsat in el absolut tot ce se chema frustrare, tristete si alte alea..
Bineinteles, cand l-am terminat si mi-am dat seama ce idioata am fost, am trimis aceleias persoane un mesaj in care imi ceream scuze si sper din tot sufletul ca are intentii sa ma ierte, si mai ma rog si aici, on za blog, sa ma ierte.. Deci, Dragos, forgive meeee…
End of suicide thoughts. Andu este acum in cea mai buna dispozitie :-)) 
Later edit: Cantecul a iesit super! \:d/
Si mai later edit: Faza care de fapt m-a facut pe mine sa-mi iau mie zilele a fost faza cu cea mai buna prietene.. restu au venit usor usor si.. oricum.. mi-a trecut
