Picaturi de noroc..

Mi-e frica sa te cunosc. Mi-e frica sa stiu ce mananci, ce fumezi, cu ce te imbraci, mi-e frica sa stiu la ce visezi. Mi-e frica de tine, de ochii tai, de fruntea ta, de palmele tale.. Mi-e frica de tot ce insemni tu si mi-e frica sa stiu ca existi. Dar poate mi-e cel mai frica de ce ai putea sa-mi faci. Ai putea sa pleci intr-o zi si sa nu te mai intorci niciodata. Inchipuie-ti ce tragedie ar fi…

Nu vreau sa pleci si te rog sa nu vii. Atat. Scoate-ti bricheta, trage din tigara, aprinde-ti visele, da-ti foc povestilor… Dar nu veni. Stai acolo, in coltul tau de viata si priveste cat de frumos este sa trecem unul pe langa celalalt. Eu nu voi avea curajul niciodata sa stiu ca existi si nici nu voi avea curajul sa vreau sa existi. Va trece o vesnicie fara sa ne cunoastem vreodata si vom muri singuri. Singuri de tot.

Acum, bea-ti cana de lapte cald si taci. Taci si inchide ochii. In fiecare seara. Inchide ochii, spune-ti povesti si viseaza. Atat. Nu te gandi niciodata ca ar putea fi mai mult in viata ta decat ce ti se intinde pe tava. Nu te gandi la mine, la noi, la nimic. Doar dormi.

Noapte buna!

Tu stii ca-mi place sa-ti ascult tacerea. Imi place sa stau si sa ascult tot ceea ce nu spui si nu e nevoie sa spui pentru ca eu inteleg oricum.

Imi place sa privesc cum in fiecare dimineata te ridici si pleci. Cum iti faci cafeaua, cum iti fumezi tigara, cum asculti ploaia. Imi place sa te privesc in general. Esti atat de dragut cand incerci sa nu ma trezesti cu plecarea ta dar trantesti usa.

Nu. Nu ma distruge defel fiecare dimineata in care pleci. Nu ma distruge gandul ca  iti petreci fiecare clipa din zi cu ea.. Nu ma distruge ca pe ea o iubesti si eu nu sunt decat un mod de a te descarca.

Stiu ca ea ti-a auzit cu adevarat vocea. Stiu ca ei chiar ii spui ca o iubesti si mai stiu ca nu voi fi niciodata in locul ei.  Dar asta nu ma va opri niciodata sa mi te imaginez tot restul vietii langa mine, nu ma va opri niciodata sa ador felul in care faci cafeaua si iti fumezi tigara langa patul meu privindu-ma.

Da, stiu ce simti de fiecare data cand ma privesti. Stiu ca te gandesti la ea si la felul in care s-ar holba cu lacrimi in ochii ei verzi la tine fara sa spuna nimic daca ar stii cu adevarat ce faci tu de fiecare data cand ii spui ca nu va veti vedea in seara aia. Stiu si e absurd. Ea nu te va iubi niciodata cum te iubesc eu si nici nu va face pentru tine tot ce fac eu dar tu o iubesti numai pe ea. Eu nu insemn nimic pentru tine in afara de cea mai buna prietena a ta careia i-o tragi cand va certati.

Mi-ar placea sa stie. Asa poate as putea sa te tin si eu de mana cand mergem pe strada.. Cateodata chiar merg pana in fata blocului ei, decisa sa-i spun. Dar ma amagesc singura. Stiu ca tu nu poti sa traiesti fara ea. Si eu nu pot sa traiesc fara tine asa ca nu ar avea nici un rost.

Cu toate astea… Te iubesc.

Vreau sa ma tii de mana. Sa ma tii de mana pana cand vom face vanatai, pana cand ne vor transpira palmele sau pana cand ne vor ingheta mainile. Apoi sa-mi dai drumul. Sa-mi dai drumul si sa nu ma mai tii de mana niciodata, sa nu-mi mai vorbesti niciodata, sa nu ma mai privesti in ochi.

Asta vreau. Vreau sa ma uiti dupa ce ma vei tine de mana. Dar vreau ca atunci, cand ma vei tine de mana, sa fiu totul si nimic si sa-ti simti inima batand si in fierele de par..  Vreau sa ma iubesti pentru minutul ala cat ma vei tine de mana si vei vorbi. Minutul ala. Ora aia. Ziua aia. Nimic mai mult.

Apoi sa-mi dai drumul si sa se termine totul atat de trist si sa devenim doi straini. Sa uiti cine sunt si sa uit cine esti si sa ne vedem pe strada si sa nu ne recunoastem.

Vreau ca totul sa insemne doar o strangere de mana. O strangere de mana prin care sa-mi spui tot si nimic si apoi sa taci. Sa taci si sa-mi dai drumul. Sa nu-mi mai spui niciodata nimic. Sa nu ma mai asculti niciodata. Sa nu te mai intorci.

Ia-ma de mana, sopteste-mi vise. Apoi pleaca. Nu te uita inapoi si nu te gandi la mine. Inima mea franta va ajunge intr-un final sa se vindece atat de frumos incat nici nu vor ramane urme. Chiar si parul meu va reveni la culoarea initiala candva. E natural. Si apoi, cum poate fi ceva frumos daca dureaza mai mult de o secunda?

Eu m-am saturat.

Mi-e mult prea greu sa ma uit la cer. Acum, mai mult ca niciodata sunt mai aproape de asfalt. Mai aproape de mine si de tenesii mei si mai departe de el.. De cerul meu.

Tu stii ce se afla in ochii a doi straini ce nu se mai iubesc? Tie nu-ti pasa. Tie nu ti-a pasat niciodata dar a fost mereu bine. Pentru ca pot mereu sa vorbesc cu tine, chiar daca stiu ca nu imi vei raspunde niciodata. Poate e mai bine asa. Stiu ca tu n-o sa spui niciodata altcuiva tot ce ti-am zis eu.

Dar mai stiu si ca tu o sa ma primesti mereu, dupa nu stiu cate pahare de vin, tarandu-mi esarfa  si cerandu-mi scuze doar uitandu-ma la tine. Nu pentru ca iti pasa. Nu pentru ca simti. Doar pentru ca stii ca as putea oricand sa te fac sa dispari.

Poate e mai usor asa. Tie nu-ti pasa si eu te iubesc.

Asculta.

Asta nu sunt eu vorbind, urland, cantand. De acum, pana si eu voi asculta. Acum se vor auzi pasii fleoscaind pe asfaltul ud.. Se vor auzi picaturile lovind in geam, se va auzi ibricul facand un ceai.. De acum eu o sa tac si o sa ascult pentru ca de acum e toamna.

De acum va ploua mai des decat va fi soare, si voi merge spre scoala calcand cu tenesii pe frunze, unele ude.. altele inca uscate.. Voi merge spre scoala urcand scari pline de ele, voi privi pomii goi si-mi voi imagina ce vorbesc intre ei. Da. De acum e toamna si-mi voi face ceai de 4 ori pe zi. Ceai cald. Ceai de menta. Ceai iubit.

De acum vantul va bate prin esarfa mea in dungi si ma va lovi drept in fata.. Pentru ca poate. De acum e toamna si o sa iubesc mai mult. Pentru ca ploaia ma face sa vreau sa iubesc. Ma face sa vreau sa sarut. Ma face sa vreau sa tin pe cineva de mana.

De acum e toamna si eu voi spune asta mereu. Pentru ca pot. Si pentru ca e.

Astept mereu sa zici ceva, de parca asta m-ar salva pe mine de mine si de realitatea cruda.

Astazi ploua aici. Si chiar daca in ochii tai e mereu soare si mereu mare.. Eu nu pot sa nu ma gandesc la ploaie. Ploua cu picaturi mari sau mici si imi uda parul odata roscat, imi uda esarfa colorata si imi uda toate visele pe care le-am strans cu grija intr-o cutiuta. M-ai putea primi sub umbrela ta?

Stiu ca nu vrei. Tu nu simti si tie nu-ti pasa, deci iti e mult mai usor sa ma lasi sa vorbesc si sa te gandesti la marea ta si la soarele tau. Marea ta care e mereu mare si soarele tau care e mereu soare.

Ah, daca ai stii cat te iubesc! Daca ai stii cat de mult iubesc marea care e mereu in ochii tai.. Si nisipul, si plaja si soarele si vara.. Daca ai stii cat de iubesc sa te privesc in ochi.. In ochii tai in care imi surad valuri! Daca ai stii.. Ti-ar pasa macar?

Nu. Tu nu stii sa-ti pese. Tu nu stii sa simti.

In ochii tai.. rade marea. In ochii tai e ninsoarea.

Okay.. Eu sunt enervanta. Probabil din cauza ca sunt gemeni.. Dar, oricum.. Poftim o lista:

• Vorbesc foarte mult, foarte repede si gesticulez. Adica, chiar vorbesc mult. Mult de tot. Si atunci cand conversez cu cineva, eu vorbesc 90%.
• Trebuie sa am o parere despre absolut orice mi se spune. Chiar orice. Si de cele mai multe ori sunt impotriva celui care vorbeste. Not pretty.
• Am mood swings. Ma supar foarte foarte foarte repede, dar in acelas timp, daca sunt suparata imi trece foarte foarte foarte usor. Din cauza asta, pe y!m, in casuta mea, apare foarte des semnul ‘/:)’ pus de persoana cu care vorbesc.
• Sunt foarte curioasa. Trebuie sa stiu tot despre tot.
• Sunt foarte incapatanata. SI cand spun ‘foarte incapatanata’, I mean it. Oricat de gresit ar fi punctul meu de vedere eu tot afirm sus si tare ce afirm.
• Nu am rabdare. Nu-mi place sa astept pe nimeni, si in special nu-mi place sa explic. Daca explic de mai mult de 2 ori, incep sa ma enervez.
• Cand vorbesc cu cineva, trebuie sa mi se raspunda imediat, altfel nu e bine.

Astea fiind spuse.. Cei care ma cunosc… Please.. vreau sa stiu si partile bune.

Intrii in scara blocului, scara intunecata, singuratica si trista.. La fel ca tine. Gasesti un plic lipit pe usa, un plic pe care scrie ‘Dan’. Il deschizi, citesti:

Dragul meu,

Te iubesc.
Banuiesc ca stii cat de mult te iubesc, stii ca de mult as vrea sa fiu eu langa tine acum. Dar stiu ca exista o alta fata pe care o iubesti. Fata pentru care ai inceput sa plangi atunci cand a spus ’s-a terminat’. Fata care te face fericit, mai fericit ca nimeni. Stiu.
Am fost atat de oarba, incat am incercat chiar sa par ca ea. Ca Anca. Anca era micuta, roscata, avea ochii albastrii si zambea frumos. Avea gropite. Am incercat si eu sa fiu roscata, micuta si sa am ochii albastri. Dar eu nu pot sa zambesc frumos. Mie nu-mi plac animalele alea micute, oribile, pline de germeni pe care ea le iubea. Nu. Mie nu-mi plac pisicile, cu toate ca am incercat sa-mi placa, cu toate ca mi-am cumparat un pui de pisica. I-am spus D. M-am gandit ca daca i-as fi spus Dan [sper ca stii ce nume frumos ai] ar fi fost prea evident cat de mult te iubesc.
Da, Dan, inca te iubesc. E atat de greu sa o spun si sa-mi recunosc mie. Dar te iubesc. Atat de mult incat am incercat enorm sa fiu ca ea. Mi-am schimbat culoarea parului, am purtat lentile, tenesi.. Am incercat sa scriu, sa cant la chitara. Dar eu nu pot sa fiu ea. Eu nu vorbesc prin ghicitori puse pe chitara. Dar m-am gandit tot timpul ca poate daca as putea sa seman atat de mult cu ea.. Poate daca si mie mi-ar fi placut sa ma uit la cer, poate daca as fi purtat si eu ochelari cu rama maro m-ai fi iubit pe mine la fel de mult cum o iubesti pe ea.

Dar nu. Eu nu sunt Anca si n-as putea niciodata sa fiu. N-am reusit decat sa o enervez pe ea, sa o fac sa plece de langa tine, sa te fac pe tine sa plangi. Poate ca daca n-as fi fost eu, nu te-ai fi certat cu ea. De fapt, stiu sigur asta. Daca eu n-as fi fost, ea nu s-ar fi suparat din cauza mea, ea nu ti-ar fi spus sa alegi intre ea si mine. Tu ai ales. Tu ai ales, nu pentru ca ai tine la mine mai mult, ci pentru ca ti se parea absurd ca ea sa-ti spuna cu cine poti si cu cine nu poti sa fii prieten. Stiu si asta.

Imi pare rau pentru tot ce am facut si imi pare rau ca am facut-o sa plece de langa tine. Imi pare rau si ca nu ai putut sa ma iubesti.

Cu drag,
Andreea

Acum.. Ce o sa faci?

Soarele zace trist sub patura de praf, uitare si gri aruncata peste el de ei. Zace acolo, fara sa mai straluceasca sau sa mai zambeasca.
Doar el stie sa-mi spuna cand incep si cand ma sfarsesc. Un apus si un rasarit.
Dar tu stii ca el straluceste doar pentru tine. Tu stii ca lumea se roteste doar pentru tine. Tu stii ca Universul e pentru tine. Tu stii asta si ti-e usor sa-ti bati joc de ele. Pentru ca stii ca orice ai face, s-ar intoarce mereu la tine. Lumea e pentru tine. Lumea mea, universul meu, Soarele meu.
Tu stii ca toate sunt pentru tine si stii ca meriti de o suta de ori mai mult.

Mi-e mult mai usor sa spun asa.

Melodia asta vorbeste despre suflete pereche.

Ma face sa ma gandesc.

Daca singura persoana care ti s-ar potrivi ar trai in.. America si tu n-ai intalni-o niciodata? Sau daca ai respis-o, crud si nemilos? Sau, daca ai trece pe langa ea o data, sau ai vedea-o in autobuz si nici macar n-ai stii?

Ma sperie ideea asta. Ma sperie, ca poate, persoana care ar trebui sa ma tina de mana tot restul vietii a murit azi, intr-un accident oribil si eu n-o sa stiu asta niciodata. Ma sperie ca, poate, iubesc persoana nepotrivita, in timp ce ’sufletul meu pereche’ trece in fiecare zi pe langa mine.

Si dupa.. imi trece.

In primul rand, nu cred eu ca viata ar fi atat de cruda. Si, in al doilea rand.. Stiu, nu cred, ca persoanele care te iubesc in adevaratul sens al cuvantului sunt persoanele cele mai potrivite pentru tine. Pentru ca ele te accepta si cand esti nemachiata si abia trezita, si cand ai nervi si urli la ele, si cand faci lucruri care le scot din sarite. Persoanele care te iubesc cu adevarat, te-ar iubi si daca ai fi cea mai mare javra.

Deci, ce cred eu cu adevarat e ca nu exista persoane facute special pentru noi. Exista doar persoane de care ne indragostim, pe care le iubim, carora le acceptam orice, si la care tinem. Si, daca persoanele respective ne iubesc inapoi, atunci ele devin automat sufletele noastre pereche.

Desi acum mi-e cam greu sa cred ca doi oameni pot ramane impreuna pentru totdeauna. Deh.. my parents.