Picaturi de noroc..

Poate ca ar trebui sa tac.

Sa numai spun povesti, sa nu mai soptesc vise, sa nu mai cant, sa nu mai strig, sa nu mai urlu. Niciodata.

Apoi, sa renunt la ceaiul de menta si la trantitul usii de la lift. Sa nu mai ies urland din baie si sa nu-mi mai iubesc parul portocaliu. Sa-mi beau cafeaua simpla, fara zahar si sa-mi aprind tigarile cu o bricheta 100% functionala.

Sa-mi descurc parul fara sa trag de el. Sa nu ma mai cert cu oameni pentru bomboanele cu mere, sa-mi fac ceai doar cand sunt racita si sa nu fie de menta.

Sa renunt sa mai fiu copil si sa renunt sa mai zbor de pe un trotuar pe altul. Sa nu ma mai plang de geanta mea si sa nu mai uit sa-mi iau medicamentele. Sa nu mai reprosez toate lucrurile care ma deranjeaza ci sa tac si sa indur pentru ca mai bine nu se poate.

Apoi sa uit. Sa uit cine am fost la inceput si sa port masca aceea atat de grea. Sa nu stiu ca am fost copil si sa uit ca iubesc ciocolata si tot ce are caramel. Sa nu mai pretuiesc o scara dintr-un parc, sa pretuiesc o persoana care a uitat la randul ei cine am fost eu.

Toate astea.. Pentru tine. Pentru ca tu ai fi mai fericit daca eu as fi fost altcineva.

Eu nu sunt nimic din ce nu ai putea să ai din nou, nimic din ce n-ai putea să cumperi de la supermarket. Poti să-mi rupi inima in mii şi mii de bucaţi, să le calci in picioare şi să te prefaci că nu am fost niciodată lânga tine şi nu m-ai cunoscut niciodată. Iar eu pot să te privesc plecând şi să vărs o lacrimă pe obrazul stâng.

Pentru tine nu sunt nici măcar un semn rămas după ce ţi-ai ars ţigara pe mână. Ai putea să simţi arsura. Te-ar ustura şi ar trebui să ai grijă să nu se infecteze. În schimb eu nu sunt decat un lucru pe lânga care treci. Atât.

Aşa că hai. Rupe o bucata din mine. Rupe-o, dă-i foc şi uită-mă. Nu mă ţine de mână, nu-mi spune poveşti, nu-mi şopti visele tale la ureche când te trezeşti dimineaţa… Nu. Nimic.

Aruncă-mi visele, aruncă-mi cărtile, aruncă-mi ţigarile, trânteste uşa şi pleacă. Atât.  Nu mă săruta pe frunte, nu-mi spune ‘la revedere’, nu mă mai privi. Uită.

Apoi sa te întorci într-o zi cu povestea scrisă. Cu povestea bucaţii de mobilă care ţi-a umplut o data viaţa…

Tu stii ca-mi place sa-ti ascult tacerea. Imi place sa stau si sa ascult tot ceea ce nu spui si nu e nevoie sa spui pentru ca eu inteleg oricum.

Imi place sa privesc cum in fiecare dimineata te ridici si pleci. Cum iti faci cafeaua, cum iti fumezi tigara, cum asculti ploaia. Imi place sa te privesc in general. Esti atat de dragut cand incerci sa nu ma trezesti cu plecarea ta dar trantesti usa.

Nu. Nu ma distruge defel fiecare dimineata in care pleci. Nu ma distruge gandul ca  iti petreci fiecare clipa din zi cu ea.. Nu ma distruge ca pe ea o iubesti si eu nu sunt decat un mod de a te descarca.

Stiu ca ea ti-a auzit cu adevarat vocea. Stiu ca ei chiar ii spui ca o iubesti si mai stiu ca nu voi fi niciodata in locul ei.  Dar asta nu ma va opri niciodata sa mi te imaginez tot restul vietii langa mine, nu ma va opri niciodata sa ador felul in care faci cafeaua si iti fumezi tigara langa patul meu privindu-ma.

Da, stiu ce simti de fiecare data cand ma privesti. Stiu ca te gandesti la ea si la felul in care s-ar holba cu lacrimi in ochii ei verzi la tine fara sa spuna nimic daca ar stii cu adevarat ce faci tu de fiecare data cand ii spui ca nu va veti vedea in seara aia. Stiu si e absurd. Ea nu te va iubi niciodata cum te iubesc eu si nici nu va face pentru tine tot ce fac eu dar tu o iubesti numai pe ea. Eu nu insemn nimic pentru tine in afara de cea mai buna prietena a ta careia i-o tragi cand va certati.

Mi-ar placea sa stie. Asa poate as putea sa te tin si eu de mana cand mergem pe strada.. Cateodata chiar merg pana in fata blocului ei, decisa sa-i spun. Dar ma amagesc singura. Stiu ca tu nu poti sa traiesti fara ea. Si eu nu pot sa traiesc fara tine asa ca nu ar avea nici un rost.

Cu toate astea… Te iubesc.

Cand i-am vazut numele in lista de mess mi-am simtit inima batand atat de tare ca prima oara cand i-am sarutat fruntea.
Dar Dianei nu ii mai pasa. Sau, Dianei ii pasa atat de mult incat a plecat doar pentru ca a crezut ca daca va ramane, imi va face mie un rau.
Diana a plecat.
Mi-e foarte greu sa-mi recunosc mie, dar de trei zile noi am devenit eu si ea. Ea nu ma mai suna, eu nu o mai sun, noi nu mai vorbim si nici macar nu-mi mai spune ‘noapte buna’ de la fereastra noaptea pentru ca eu nu mai trec pe sub fereastra ei. Fereastra ei cu teiul acela atat de inalt si de singur. Ca mine.
Reiau mereu in mintea mea toate momentele in care ea urla la mine, trista si zapacita pentru ca am mintit-o si eu nici macar nu eram atent la ceea ce zicea. Reiau si clipa in care mi-a spus ca s-a terminat, cu lacrimi in ochii ei atat de mari si atat de negri.
Eu nu m-am dus dupa ea si nici macar nu i-am spus sa ramana. Am lasat-o sa plece, fara sa spun nimic, nu pentru ca nu vroiam sa ii spun ceva sau pentru ca as fi fost suparat pe felul in care a urlat la mine. Pentru simplul fapt ca imi ajunsesera pana in gat toate momentele in care ea imi spusese ce, cum si cand sa fac. Nici macar nu i-am raspuns cand mi-a spus ‘te iubesc, prostule!’ sau cand mi-a spus ca nu vrea sa plece si va ramane doar daca ii spun eu.
Nu i-am spus.
Am lasat-o sa plece fiind indiferent crezand ca ea va veni la mine. Dar mi-a spus foarte clar atunci ca e ultima data… E ultima data cand ma intreaba si ultima data cand poate sa ramana daca eu ii spun. Si eu ce-am facut? Eu am lasat-o sa plece.
Am iubit-o pe Diana si o voi iubi mereu.

Melodia zilei.

Viata inseamna alegeri.

Eu am facut cele mai proaste alegeri, una dupa alta.

Pentru voi cei care va intrebati ce mai fac si cum o mai duc, va raspund direct: Nimic. Nu ma streseaza nici decum faptul ca mai sunt doua saptamani si incep scoala si nu stiu fizica, chimie, informatica si franceza [Oh, Lord, ce caut la mate-info?!].

In schimb, am aflat ca nu am absolut nici un prieten adevarat. Serios. Si ca sa va dovedesc, o sa incep povestirile mele despre past experiences with my so called best friends:

Am avut o prietena super buna, nu mai puteam de cat de mult tineam la ea, care mi-a zis pur si simplu ’sti, hai sa luam o pauza’ pentru ca incepeam sa socializez cu niste tipe super de treaba [care acum imi sunt colege de liceu] de la o alta clasa. Dar, nu asta e cel mai important. La o luna dupa ce mi-a zis ‘hai sa luam o pauza’ mi-a facut o faza din cauza careia am adormit plangand vreo 5-6 nopti la rand.

Asa, din grupul cu prietena aia, am mai avut alta prietena. O prietena care cum a vazut ca m-am certat cu mai-sus-numita mi-a zis ’sti, ma mut cu ea in banca :D!’ si n-a mai vorbit cu mine ever since.

Si, cea mai recenta chestie, care inca ma face sa ma simt ca dracu’.. Cel mai bun prieten al meu, caruia puteam sa-i zic absolut tot, s-a enervat pe mine si m-a facut curva si mi-a zis ca m-am culcat [a avut un limbaj mai vulgar de atat] cu toti prietenii lui, numai cu el nu. Chestie care bineinteles, nu e adevarata. Dar, nu numai ca a zis chestiile alea despre mine, dar pe deasupra, dupa ce i-au trecut toti nervii, a mai zis si ceva in genul ‘ah, stiu ce am zis, dar nu e ca si cum te-as fi omorat… si oricum toata lumea spune chestii la nervi’. Ahm.

Si ajungem in prezent, la actualele mele BFF’s care nu stiu cat de mult tin ele la mine, dar isi fac griji ca sunt mai slaba decat ele si cantaresc mai putin.

If you had my life, wouldn’t you kill yourself? [acum, lar si dragos cititi si mai jos si nu-mi sariti in cap cand vedeti randul asta]

Vreau si eu sa am un prieten sau o prietena care, in caz ca am sta in fata unui aligator infometat sa nu zica ‘Mananc-o pe ea!’ ci sa-mi zica mie ‘Fugi, Andule, eu ii distrag atentia!’.

Okay, revenind la faza cu ‘wouldn’t you kill yourself’.. Probabil ca as fi facut asta mai demult daca nu as fi avut 3 persoane absolut speciale in my life. Trei persoane care sper ca se simt. And if you do, va iubesc! >:D<

Si, ca un anunt asa.. Caut un/o cel mai bun/a prieten/a care sa locuiasca in Bucuresti, de preferinta sa fie cu mine in liceu, dar nu ma supar daca e si din alte parti.

Esti o javra!

Si ai mai avut si tupeul sa fii suparat.

Later edit: Nu mai conteaza.

Am lasat fumul sa-mi inunde creierul..
Nici eu nu mai cred. Nu mai cred in soare, in zile, in oameni, in teatru, in cafea. Nu mai cred.

Te uiti urat, azi, lutule. Dar sa sti ca eu te iubesc si cand taci si nu spui nimic. Tu taci mereu si e liniste mereu cand sunt cu tine. Nici nu sunt eu cand sunt cu tine. Nu. Eu nu sunt niciodata eu.
Te miri de ce spun? N-ai de ce.
Eu n-am stiut niciodata ce inseamna eu. Eu n-am stiut niciodata ce inseamna oamenii. Eu n-am stiut. Dar am crezut orbeste in toate astea pana cand mi s-a facut rau si am plans pentru el. Acum nu mai cred.
Am cazut si eu, la fel sau poate mai rau decat ceilalti si am pierdut orice atingere a realitatii.
Eu nu ma mai cunosc. Eu nu il mai cunosc. Eu nu va mai cunosc.

Poate o sa rasara iar soarele in visele mele si o sa stiu cine sunt din nou. Poate visele mele or sa se materializeze si o sa ma cunosc. O sa va cunosc. Dar pana atunci, e noapte si ploua aici.
Ramai cu bine.

.. on lollipops and crisps.

Vreau sa plang. Vreau sa plang rau de tot si sa-mi treaca. Dar nu pot.

Melodia zilei-Regina Spektor-Chemo limo