Mornie Alanti

Am trait-o si pe asta. Cel de-al treilea deja-vu, deja infricosator, caruia nu stiu sa ii fac fata.

Primul de la care am auzit bomba, a fost Razvan. Insa pe atunci nu stiam nimic, nu ca acum as stii, insa intr-un mod inconstient si stupid imi doream sa intru in cele mai ciudate situatii, imi doream sa ma dau cu capul de pragul de sus pana acel prag ar fi urlat la mine ca il doare. Si uite asa despre M…dar mai bine sa nu ii ziceam pe nume, de morti numai de bine :d , stiu mai multe lucruri decat stiu depsre prietenele mele. Si tocmai ce se despartise de Razvan.

Probabil ar fi trebuit sa realizez ceva atunci, insa am stat si l-am ascultat in timp ce imi impartasa detalii din fosta lui relatie. Atunci nimic nu imi parea ciudat. Modul meu de a reactiona a fost sa am o relatie cu el…nu a durat, si nici nu mai conteaza de ce.

Al doilea a fost Radu. Ne intelegeam bine, vorbeam, ieseam, deja speram ca pot sa las trecutul in urma sa incep o relatie. Pana in ziua in care…mi-a spus ca era ziua in care s-ar fi facut 3 ani de relatie cu fosta. Deja stiam ceva mai bine cum stau lucrurile in acest domeniu, si nu as mai fi putut sa trec prin asa ceva. In concluzie nu l-am mai cautat si nu i-am mai raspuns la telefoane. Acum ca ma gandesc, poate ca nu toti oamenii sunt la fel….dar totusi, nu mai vroiam sa imi asum riscuri.

 Cireasa de pe tort a aparut acum cateva zile, al treilea deja-vu, acele intamplari menite sa existe ca sa imi amintesc ce vreau, ce trebuie sa fac. Andrei mi-a marturisit fara o intorducere prealabila cum ca se face un an de cand el s-a despartit de singura femeie pe care a iubit-o…si ca e happy.  Am ras amar, parca ma asteptam la o asemenea replica. E ceva legat de mine, tipii au tendinta sa imi spuna chestia asta…nu stiu, nu mai vreau sa ma chinui sa inteleg. Concluzia…va ganditi ca am plecat si i-am intors spatele. Inca nu, nu stiu ce sa fac, nu toti oamenii sunt la fel, dar cand vezi ca pragul de sus e tot acolo si parca te atrage sa il lovesti…nu mai vreau sa sufar.

Astept al patru-lea deja-vu.

dupa trezirea la ora 14, intr-o zi de sambata,dupa vesnica sperietura avuta la vederea mormanului de lucruri care asteapta in camera mea sa fie puse la loc, dupa alte clipe de groaza la gandul ca in vreo 3 ore ar trebui sa ies pe usa….
dupa toate astea am deschis pc-ul si m-am minunat de cata lume pot sa am in lista, yeeey.

Aseara am vazut stele si luna…de 150 de ori, adica la o distanta de 150 de ori, am vazut craterele de pe ea si o puzderie de stelutze. si nu, nu erau verzi. am fost la observator
Apoi am ajuns direct in Valea Regilor si am fumat o narghilea mirositoare si am ras si am ras…pana la vreo 1 noaptea.

Luni am planuri http://www.suburbia.ro/07.10.29.fericirea.html
uite astea is planurile …asteptam si vedem apoi ce comentam.

Am inteles ca trebuie sa cresc, trebuie sa imi aleg o viata, o slujba, o cariera, niste prieteni, o relatie, un sot, o casa, mobila, niste covoare, o noua biblioteca, poate o centrala termica, poate niste copii, niste vecini, un administrator de bloc, un maidanez in fata blocului, o pisica amarata, un gandac de bucatarie…o viata de om mare.
Si nu e nimic facultativ…alegerea asta a vietii este a naibii de obligatorie.
Dar eu nu o vreau caci nu stiu de unde sa o iau si imi pare ca am dat-o in bara cu tot…ca aleg mereu prost, din rau in mai rau, din greu in mai greu, mai neinteles, mai intunecat, mai negru, mai sumbru si mai nefericit pentru mine.
Nu pot sa pastrez nimic, tare as vrea sa nu pot sa ma pastrez nici pe mine…

Ana: mai esti?
Monik: dap
Ana: si ce faci?
Ana: nu te culci?
Monik: ma uit in gol la ecran
Ana: me 2
Ana:
Monik: la pozele astora din lista de mess
Monik: :))))))))
Ana: io cred ca le uitam una la alta
Ana: da nu ne dam seama
Monik: cata lipsa de ocupatie
Ana: cata lipsa de orice
Monik: eu trag de mine sa merg sa fac baie
Ana: what to do what to do
Ana: get a life
Ana: asta to do
Ana:
Monik: :))
Monik: yeaaaa
Monik: riiiiiight
Monik: tu te auzi?
Monik: sau trebuia sa te aud numa eu
Ana: trebuia sa ma aud si eu
Ana: ma aud zilnic
Ana: chinuitor
Monik: ti-a fugit constiinta
Monik: ma duc sa fac baie..
Ana: buzz cand revii
Monik: dap
Ana: poate mai am ceva inteligent de zis
Ana: cine stie
Monik: compune
Monik: astept
Ana: si btw. constiinta nici macar nu s-a nascut
Monik:
Ana: unde naiba sa fuga?
Monik: hai k esti buna
Monik:
Monik: esti geniala chiar
Ana: daca ar fi fost erau sanse sa se intoarca
Monik: uff
Ana: lasam ciocolata pe prag, o ademeneam cumva
Ana: ii scriam poezii
Ana: ceva..nu stiu
Monik: mdea…
Ana: acu nu stiu cum o sa o nasc
Ana: vezi tu….cred ca s-a pierdut in spital
Ana: cand m-am nascut eu trebuia sa fi venit si ea
Ana: asa pare logic
Ana: iti dai seama ca acum constiinta e intr-un orfelinat?
Ana: sau e pe strazi abandonata
Monik: oh god
Monik: adopt-o
Monik:
Monik: ia-o la caldura
Ana: hmmm….da, trebuie sa o gasesc intai
Monik: hai sa o cautam
Ana: merge sa o fur pe a altcuiva?
Monik: cu lupa
Monik: nu
Ana: tu caut-o la baie )
Monik: ca nu cred ca o da
Monik: desi..daca zici ca o furi
Ana: poate e pe canalizare, sau in flaconu de sampon
Monik: e acceptabil
Monik: lol
Monik: in wc
Monik: :))
Monik: am tras apa dupa ea
Monik: de-ai nu o mai am
Ana: da, e posibil sa fie full of shit
Monik: lol
Ana: ca daca nu ar fi fost ar fi functionat
Ana: ai si tu dreptate
Monik: e trist
Monik: da eu zambesc aici
Ana: si eu
Monik: hai k te las sa privesti in continuare messu
Ana: ma gandesc la o chestie mica si cu ochi plina de rahat in vasul de wc
Ana: si tipa
Monik: perfecta comparatie
Monik: si zice
Monik: “YOU STUUUPID, GET ME OUT OF HERE!!!”
Ana: da, pacat ca nu o aude nimeni

Nu stiam ce sunt alea. Cred ca prin clasa a 8-a am invatat ce este un motto. Nu prea credeam in el, nu aveam asa ceva.
Expresii, vorbe celebre, proverbe..imi placea sa le citesc, unele imi parea adevarate, pe unele le-am experimentat mai apoi. Pe unele nu le-am crezut, de unele m-am lovit si pe unele le-am pastrat.

Ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa se intample.

Daca lucrurile nu merg bine din prima, nu incerca sa le faci sa mearga bine, ca nu o sa mearga niciodata.

Never say never.

Orice lucru are timpul lui, totul trebuie facut atunci cand e cazul sa il faci, nu mai tz, nu mai devreme.

Uite astea sunt ..cele 4 si nu musai in ordinea asta.
Se aplica mereu, m-am lovit de ele frecvent si oricat as incerca sa le neg ma lovesc cu toata puterea si parca imi striga sa le iau in seama.
Am trecut unu dupa altu prin viata mea, m-au schimbat, m-au facut sa incalc reguli, sa fac compromisuri….nu am scapat de adevarul pe care il graiesc.
Si cand mi-am dat seama ca nu am unde sa fug, nu am unde sa ma ascund, cand am realizat ca o sa ma loveasca mereu, ca o sa ma puna la pamant de fiecare data, atunci am zis ca e bine sa le tin minte, e bine sa le urmez, e bine sa le iau in seama.

Se bat cap in cap..stiu. Se bat cap in cap asemenea gandurilor mele. Asemenea imaginilor, asemenea ideilor pe care le am despre lume, fericire, viata, iubire, bani, relatii…si ca si mai sus, ordinea e cum vrei tu sa o iei.
Nu stiu ce e binele. Nu stiu ce imi doresc exact de la viata. Nu stiu sa exprim fericirea si nu stiu sa fac, sa doresc, sa caut, sa construiesc lucruri care sa mi-o aduca. Nu stiu sa iubesc, nu stiu sa fiu iubita, nu mai stiu cum e sa ai incredere, nu mai stiu in cine sa am incredere si nu mai stiu care persoane nu ma vor dezamagii.

Nu vreau sa fie Craciun. Craciunul e magic, e frumos, e plin de iubire, zapada, cadouri, bunatate, intelgere.
De Craciun vreau sa ma sinucid. De Craciun constat ca nu reusesc sa ma multumesc. De Craciun trag acea linie si ma intreb, daca am ce imi doresc, daca sunt fericita, nu ca as stii ce inseamna asta, ma intreb cine conteaza pentru mine si pentru cine contez eu.
Ma deprima. Asa cred.Sper sa nu fie asa si anul asta.

Nu stiu sa imi pun dorinte complete. De multe ori mi se intampla sa imi doresc ceva. si primesc. Primesc exact ce am cerut, pacat ca eu nu stiu sa cer. Pacat ca eu nu stabilesc conditiile si termenii potriviti. Nu mai imi doresc nimic. Mi-am dorit iubire, fericire…..ce termeni abstracti. Cum sa ii am daca nu stiu sa ii definesc. Am crezut ca sunt iubita…sau am crezut ca iubesc. Am crezut ca pot avea inceredere si ca nimic pe lumea asta nu insemna mai mult decat el.

Nu stiu ce imi aduce ziua de maine, e foarte posibil sa fac ceva ce azi ma dezgusta, ma contrariaza. E posibil sa renunt la ceva ce azi e pentru mine cea mai mare comoara.
Nu neg. Orice se poate intampla. Viitorul e viitor, e destin, e influentabil, e discutabil…e ceva ce niciodata nu o sa spun niciodata.

E tarziu. E tarziu ca timp, caci niciodata nu e prea tarziu sa faci ceea ce vrei cu adevarat. Mai greu e cand soarta dorintelor tale e in mainile cuiva. Mai e greu e atunci cand esti intr-un total bungee jumping emotional si tot ce faci e in zadar, tot ce vrei se anuleaza cu ratiunea si toata ratiunea e zero cand sufletul tau vrea.
Oare cine comanda? Cine te comanda pe tine? Cine te influenteaza? Cine iti spune ce sa faci? Hai fii sincer. Macar tu cu tine, desi cu mine nu imparti nimic, deci ai putea sa fii sincer si cu mine. Adevaru e pe aici pe undeva.

Panica. Atacuri de panica. Exact asta am cand nu vorbesc cu el, exact asta simt cand nu stiu nimic de el.
Sunt momente, senzatii, imagini pe care le vad zilnic, altele si altele, viata mea din ultimii 2 ani. sunt constienta, rationala, stiu unde duce totul, stiu mersul lucrurile,stiu ca timpul le rezolva pe toate, stiu ca iubirea trebuie sa fie sincera, ca trebuie sa iti aduca fericire, stiu tot ce trebuie stiut. Mai urmeaza sa fac.
Maine e joi….as fi vrut sa il vad, vreau si nu vreau.

Eram la un curs astazi, plictisitor, aiurea, cuvinte pompoase date jos din dex si aruncate pe 3 slideuri, unu dupa altul, incercand sa exprime ceva, chinuindu-se sa para a inchega o propozitie, o fraza, un curs, o materie.
Dornice sa fie scrise la mine pe foaie….le tranteam si eu, mai prescurtate, mai stalcite, mai scrise urat, mai omise, mai reformulate, mai abandonate in favoarea unor sinonime.

Am pus mana pe telefon si l-am sunat. Nu am mai putut sa rezist. Simplu.E nebunie, e inconsitienta, e dependenta, e prostie, e iubire? Poate putin din fiecare, sau poate nimic! poate e doar obsesie. Marea mea obsesie. Marea de ganduri si evenimente, marea de idei care ma seaca si ma innebunesc. Sunt legate de el. Sunt legate de neputinta mea de a renunta. nu stiu daca vreau sa renunt, daca vreau ceva, daca vreau sa fiu cineva acolo, cand trebuie sa fie. Sa fiu o ea intr-o mare de ele, si nu Ea, ci doar o ea, sa fiu un sfat, o vorba buna, o strangere de mana si un sarut pe obraz.

Si stiu ca nu vreau asta, stiu ca merit mai mult, sau cel putin asa ma mint. Ma mint zilnic, ma mint cand ma culc seara ca de maine voi intoarce foaia, voi iesi din noianul de stupiditati pe care le fac, voi pleca fara sa intorc privirea. Si de fiecare data stiu ca nu ma voi tine de cuvant, de fiecare data inima mea stie ca ma mint, ea conduce.

Am sunat. Am tresarit cand i-am auzit vocea, m-am blestemat cand am realizat ca am cedat, m-am inforat cand mi-a zis pe nume. Sunt asa copil, sunt asa inconsitenta.

Am vorbit mult. Ne-am povestit banalitati. Nu mai vorbisem de trei zile, eram ingrijorata si trebuia sa sun. Trebuia sa vad ce face, trebuia sa ii vorbesc. M-am uitat indelung la telefon, ma uitam cum suna, ma vedeam cum formez cifrele, nu, nu mai era cale de intors.

Am vorbit ultima data duminica. nu mult. nimic special. cuvinte si politeturi. Gandurile, ideile, sentimentele mele au intrat in panica.