Mornie Alanti

Miercuri…ma trezesc de dimineata, imi pregatesc hainele, bratara mea metal si toate cele necesare.Ajung la birou cu emotii. Incarc situl youtube si incep sa ascult…timpul trece, se face ora 5, vorbesc cu prietenii, stabilim ora de intalnire. Mai ascult o melodie, cant, ii fac pe colegi sa cate cu mine. Ma pregatesc.Plec. Ploua incet. Ma intalnesc cu lumea. O luam incet spre straduta care duce la intrarea pe stadion. Ploua din ce in ce mai tare. Ajungem la intrare, nu avem voie cu umbrele, ploaia e cam rece dar nu ne pasa. Intram, cautam tribuna 2, ne gasim locurile si asteptam.

Ne uda pana la piele dar nu simtim si nu ne pasa. Asteptam cu totii nerabdatori. Suntem peste 24.000 oameni…jos pe gazon e plin. Tensiune, forfota, o bucurie comuna. Se aud zgomotele deja cunoscute. Isi fac aparitia pe scena…niste zei. Si spectacolul incepe. Fenomenal. E ceva ce nu stiu cand o sa mai am ocazia sa vad, poate ca e un eveniment unic in viata. A plouat tot spectacolul, insa am cantat, am tipat si am aplaudat. Am trait fiecare secunda, fiecare vers si fiecare bataie de palme. Eram in acelasi ritm…peste 24.000 de oameni. Am creat o atmosfera unica. Ne-am ridicat la nivelul asteptarilor lor si ei s-au ridicat la nivelul asteptarilor noastre…sau chiar mai sus. Nimic nu a mai contat..ploaia s-a oprit si un val de lumini ( brichete, camere, telefoane) se leganau in aer…fenomenal public, fenomenali oameni. Nu am sa uit prea curand. Si o sa ramana mult timp un reper. Seek and destroy until I fade to Black.

Welcome Home.

 O mica parte din Metallica - 23 iulie 2008.  Bucuresti  - Cotroceni.