Mornie Alanti

Candva, cand nu cautam nimic, caci asa apar toate lucrurile minunate, cand nu le cauti si nu le astepti, atunci a venit iubirea mea. Incet, tiptil, gingas, cursiv, ca si cand acolo ii era locul, pas cu pas mi-am dat seama ca acel gol nu mai exista. Cineva frumos, plin, minunat, cineva cald mi-a dat sufletul lui. Si din ziua aceea au urmat cuvinte, au urmat discutii, ore petrecute, intalniri amicale, zambete. Si zambet dupa zambet, cuvant dupa cuvant l-am iubit, l-am vrut, l-am asteptat, nu mai vroiam nimic altceva, l-am gasit.Fiecare zi ce a trecut a fost plina, a fost fericita, a fost implinita, cineva a fost acolo. Si toata iubirea, toata nelinistea, toata deznadejdia, toata asteptarea, toate sarutarile si tot sufletul meu si-au gasit locul.  Toate visele frumoase s-au implinit, zi dupa zi, intamplare dupa intamplare, toate s-au transformat in fericire.A fost fericirea mea…ca in povestea fara happy-end …s-a dus tot.L-am pierdut, l-am indepartat, l-am alungat din sufletul meu. Si m-am trezit ca la inceput..fara anul meu de fericire. Si mi-am dat seama ca nu stiu sa iubesc, nu stiu sa ma port cu oamenii, nu stiu sa reactionez, nu stiu sa gandesc, sunt egoista, egoista si rea. Sunt un om rau, caci ce om bun isi alunga sufletul? ce om bun isi rapeste fericirea? Nu mai merit nimic, sunt pustiita, rece si rea.Si simt iarasi in culori gri, ma simt mai puternica acum, am avut fericirea mea..stiu ce sa fac, stiu ca trebuie  sa nu imi pese, sa nu caut si sa nu astept. Insa fericirea mea…fericirea mea era doar el.