Mornie Alanti

Miercuri…ma trezesc de dimineata, imi pregatesc hainele, bratara mea metal si toate cele necesare.Ajung la birou cu emotii. Incarc situl youtube si incep sa ascult…timpul trece, se face ora 5, vorbesc cu prietenii, stabilim ora de intalnire. Mai ascult o melodie, cant, ii fac pe colegi sa cate cu mine. Ma pregatesc.Plec. Ploua incet. Ma intalnesc cu lumea. O luam incet spre straduta care duce la intrarea pe stadion. Ploua din ce in ce mai tare. Ajungem la intrare, nu avem voie cu umbrele, ploaia e cam rece dar nu ne pasa. Intram, cautam tribuna 2, ne gasim locurile si asteptam.

Ne uda pana la piele dar nu simtim si nu ne pasa. Asteptam cu totii nerabdatori. Suntem peste 24.000 oameni…jos pe gazon e plin. Tensiune, forfota, o bucurie comuna. Se aud zgomotele deja cunoscute. Isi fac aparitia pe scena…niste zei. Si spectacolul incepe. Fenomenal. E ceva ce nu stiu cand o sa mai am ocazia sa vad, poate ca e un eveniment unic in viata. A plouat tot spectacolul, insa am cantat, am tipat si am aplaudat. Am trait fiecare secunda, fiecare vers si fiecare bataie de palme. Eram in acelasi ritm…peste 24.000 de oameni. Am creat o atmosfera unica. Ne-am ridicat la nivelul asteptarilor lor si ei s-au ridicat la nivelul asteptarilor noastre…sau chiar mai sus. Nimic nu a mai contat..ploaia s-a oprit si un val de lumini ( brichete, camere, telefoane) se leganau in aer…fenomenal public, fenomenali oameni. Nu am sa uit prea curand. Si o sa ramana mult timp un reper. Seek and destroy until I fade to Black.

Welcome Home.

 O mica parte din Metallica - 23 iulie 2008.  Bucuresti  - Cotroceni.

Iarasi e tarziu, noapte si liniste. E un pic frig, un pic gol si un pic trist.

Vineri seara….un film, o inghetata, un joc, o conversatie banala, un alt film…ma uit la ceas, ma uit la usa…astept sa se auda soneria. Ce tarziu e…iarasi o privire la ceas, ma duc si deschid usa: - Buna, ce faci? - Bine, am ajuns si eu. Ai mancat? Ce mancam si noi? - Am mancat.  - Foarte bine, ce-ai facut azi? - Bine…

O alta conversatie banala. Un dus scurt, cat mai scurt…incerc o noua discutie…nu-mi iese, avem amandoua problemele noastre. Sau numai eu le am. Mai stau un pic langa ea, spun ceva banal, o ating..mi-as dori sa o iau in brate, sau sa ma ia ea in brate, sa imi zambeasca, sa ma mangaie si sa imi spuna ca nimic rau nu mi se poate intampla. Nu se intampla asa, privirea ei e in continuare la televizor in timp ce eu ii ating umarul..as vrea sa ii spun ce mult o iubesc, sa ma priveasca un pic. E doar o stare, ploaia de miercuri mi-a intrat in suflet….mi-e frig si sunt obosita, cred ca si un pic racita.

El a plecat acum cateva zile. Abia asteptam sa plece….acum imi e dor de el. Ca orice alt om de varsta mea nu arat asta. Asa se face. Nici cu nici fara nu e bine. Era bine cand ma astepta cineva acasa. Vroiam sa plece si ea….acum nu mai vreau. Azi nu mai vreau. Nu stiu cum o sa fie maine, poate o sa tanjesc iarasi dupa singuratate. Azi vreau o imbratisare, atentie, afectiune. O sa imi treaca.

Ne-am spus noapte buna si m-am retras in dormitor. La scurt timp s-a culcat si ea, cu ochi goi si pasi repezi s-a indreptat spre camera ei, maine e o noua zi de munca…ar fi vrut sa stea acasa..nu se poate, asa e jobul, asta e viata. Greu. Mi-a spus ca se culca, sa inchid usa, sa sting lumina. Atat. Tanjeam dupa o privire.

Nu stiu cum sa ii spun ca o iubesc. Nu stiu cum sa imi cer scuze pentru prostiile pe care le fac. In scurt timp o sa fie ziua ei. Sunt asa multe lucruri pe care i le-as spune…si ma tem ca poate nu o sa reusesc.

Ora e de vina. Melancolie…acum cateva ore ma uitam la albume ale unor prieteni, colegi, oameni cunoscuti. Amintiri, clipe, atatea momente…traiesc prea mult in trecut. Traiesc prea mult regretand o fericire trecuta in loc sa incerc sa fiu fericita acum. Viata trece. Nu vad fericirea. Nu o simt. Nu o traiesc. Nu stiu ce e. Zilele trec..una cate una. Vreau sa nu mai imi pese de nimic. Vreau o mare, mare stare de indiferenta. Indiferenta totala. Ignoranta totala.

Ziua de sambata a inceput de 48 de minute. O sa dorm jumatate de zi. O sa vad un film, o sa stau. O sa astept linistita sa treaca si ziua asta. Si cealalta si tot asa. La infinit.

Nu mai fug. Am tot fugit. Am incercat sa scap de mine…nu, nu, nu…nu ma mai vreau. Nimic din mine nu e ce trebuie sa fie. Nu stiu cum ar trebui sa fie dar stiu ca nu se simte nimic a fi bine. Prea multa confuzie, prea multe intrebari si indoieli. Prea multe cautari. Prea multe griji si ganduri. Vreau sa nu mai conteze. Vreau un plan. O raza. Un soare.

Mamma mia - In-Grid

Azi in drum spre casa mi-am amintit cantecul asta. Mi-a placut mult. Mi-a placut mult versul asta. Am crezut in el. Inca mai cred.

Algun dia
Se que vas a venir
Y lo que quiero es solo verte reir
 

Inca te astept. Noapte buna.

E sad drumu asta. Asa lung apasator si plin de alte amintiri. Din greseala auzim Rise Up - Yves La Rock in casti, ne uitam una la alta, oftam, trenul face “te duc, te aduc” si Sibiul e la 4 ore distanta.

A fost superb. doua zile, doua nopti de nebunie totala, de libertate, de neconformism, de incalcat reguli …de fericire.

O gura de aer, o gura dintr-o mare de sentimente, emotii si senzatii.

Mai vreau…inca mai visez.

plecam la Sibiu weekendul viitor.

astept cu emotie ziele alea…iubesc Sibiul. iubesc casele, ferestrele mici cu storuri inchise, ferestrele de pe acoperisurile caselor care seamana cu niste ochi, turnul scarilor, stradutele inguste….iubesc casele colorate.

m-am simtit foarte bine in Sibiu. m-am simtit fericita. sper sa fie la fel de frumos si acum.

ma bucur ca o sa ii vad si pe Leaves Eyes, m-am indragostit de melodiile lor….”temptation - this is the voice of my master…have I become a bounden slave?

Fericire ..fericire. unde sa te gasesc si unde sa te caut?

Un prieten este un dar pe care ti-l faci singur.

Vreau un astfel de dar. Vreau prieteni, oameni asemenea mie.

Cand cauti nu gasesti…o sa astept sa vina singuri…

Fara regrete - Emil

The suicide song

Sunday is gloomy,
My hours are slumberless
Dearest the shadows
I live with are numberless
Little white flowers
Will never awaken you
Not where the black coaches
Sorrow has taken you
Angels have no thoughts
Of ever returning you
Wouldnt they be angry
If I thought of joining you?

Gloomy sunday

Gloomy is sunday,
With shadows I spend it all
My heart and i
Have decided to end it all
Soon therell be candles
And prayers that are said I know
But let them not weep
Let them know that Im glad to go
Death is no dream
For in death Im caressin you
With the last breath of my soul
Ill be blessin you

Gloomy sunday

Dreaming, I was only dreaming
I wake and I find you asleep
In the deep of my heart here
Darling I hope
That my dream never haunted you
My heart is tellin you
How much I wanted you
Gloomy sunday

Undeva inainte, sau poate dupa acel articol despre programare neuro lingvistica, dupa realizarea faptului ca pot controla panica, ca pot controla acele stari de rau care ma cuprind in anumite momente….am inceput sa vad seriale. Obisnuiam sa ma uit la Family Guy, poate ca am mai mentionat acest lucru…sau poate ca nu, insa ma facea sa uit de lume, era fara un subiect anume, plin de rasete, ironii, parodii ..ma facea sa nu mai stiu de viata mea.

Apoi am inceput sa vizionez Prison Break, serial care m-a captivat atat de tare ca pierdeam nopti pentru a il urmarii..acum sunt la zi si astept cu nerabdare episodul 9 :d din sezonul 3.

Apoi dupa acest maraton, fiind obisnuita, am inceput sa vad Grey’s Antomy, fascinante personajele, imi plac mult temele de mediatie de la sfarsit, imi plac mult unele replici dintre care vreau sa mentionez urmatoarea: “Because no matter how badly a thing is hurting us sometimes letting it go hurts even worse“. si uite asa am ajuns la zi si cu el, mai exact la sezonul 4 episodul 8.

Apoi a urmat Gilmore Girls, la care sunt abia la primul sezon :d, insa maratonul continua.

Noapte buna copii!