eul

păstrez constantă
nefericirea ce mi-e dată;
să nu simt vreodată
fericirea degradantă
ce visele îneacă,
lăsând
iubirea ta să treacă,
dorindu-ţi
ca viaţa ta să tacă.

picture by vovkas .

         Nici nu venise iarna cu urletele ei pe la geamuri şi tronsoane, că afară un frig cumplit îşi făcuse apariţia. Era o simplă toamnă dar care după căldurile cuptorului din vară părea mai rece ca gerul din iarnă. Stăteam la geam şi contemplam măreţii nori negri ce abia aşteptau să se certe deasupra noastră şi să-şi verse lacrimile pe noi, şi parcă-n mintea mea îl auzeam cântând pe Alifantis cu “a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva..”. Eram pierdut în altă lume acum, şi oricât de mult ar fi încercat să-mi fure tata atenţia cu cartofii lui prăjiţi, tot nu mă putea scoate de acolo. Mă pierdusem printr-o lume fericită, perfectă, mă pierdusem prin mine.. prin gânduri.

         Acolo, în acea lume, Rebeca râdea în braţele mele ce nu ştiau cum să o cuprindă uşor, dar sigur, finuţ, dar pentru totdeauna, iar eu îi sărutam gropiţa ce-şi făcea apariţia în obrăjor la fiecare zâmbet.

         Brusc în faţa mea un abur işi făcut apariţia şi sub nasul meu se răcea o porţie de cartofi prăjiţi făcuţi cum numai tata ştie. Mi-a trecut foamea, o luptă se dădea între suflet şi conştiinţă. Cui îi păsa de ce zicea stomacul, când inima îmi era spartă-n mii de cioburi ? Speram la Rebeca şi ştiam prea bine că ce visasem putea fi realitate. Inima işi dorea reîntregirea, iar conştiinţa mereu precaută încerca să o ferească de un alt eşec.

Furtuna şi-a sporit alaiul şi de la picături mari ce făceau în aşa fel încât bătaia lor în geam să răsune ca marşul a mii de soldaţi la război, a trecut la tunete, fulgere şi vânt puternic ce juca cu copacii pe-un ritm de vals.

cărări
prin praf de puşcă
din
gloanţe găurite
şi
revolvere ruginite.

trăgaci silenţios,
tu azi,
nebunie ai declanşat,
idei
ai eliberat.

revolver
tinţit spre cărări
de om,
glonţ nemilos!
tu azi,
o soartă ai întors..

picture by TrimiADV