Cristia

In albul steril si orbitor ne-am tarat picioarele, sfartecand zapada care ne infasura coapsele si ne ingenunchia prea des… Eram penultima din sirul nostru rapus de tacere, ma luptam cu vantul ce mi se opintea trufas si inghetat in frunte si piept.Aveam calcaiele zdrelite in bocanci, imi balteau in sange la fiecare pas anevoios si tare as mai fi vrut sa urlu, dar imi plangeam lacrimile printre dintii stransi a durere si ciuda. Ne chinuiam in zadar sa atingem cu privirea macar, un orizont mai putin pustiu decat cel care ne ranjea in fata de cateva ore. In zbaterile mersului anevoios, ne ardeau trupurile pana in varful unghiilor. Doar fetele iesite din morman de fulare, glugi si fesuri, ne prinsesera culori de sange si de vanatai, iar dintii ne erau strabatuti de dureri reci ale gerului ce se strecura misel prin orice fisura gasea. Aveam genele incarcate de zapada inghetata, numai lacrimile inciudate imi mai incalzeau sarmanii obraji paralizati de acel ger cumplit. Din fata ne sfida soarele, stralucea ca ochii nebunilor in cap. Ne sfichiuia privirile si ni le abatea aiurea, ni le impletea pe pustii, ni le ademenea in fete morgane de gheata ce se indepartau din ce in ce spre culmi absurde. Imi amortise sufletul in mine, vroiam sa jur in strigat disperat ca ne rotim in cerc! De cate ori unul din noi se oprea ca sa-si adune inapoi inima ostenita, un altul ii lua locul inainte, dandu-i ragaz si tihna celui descurajat. Cel ajuns in fata isi mai intrema moralul, simtindu-se ghid salvator pentru demoralizatii din spate. Si se mergea inainte, cu zapada orbitoare in ochi si cu soarele care taia vederea transversal. Ne tremurau aburi de suflu greu in jur, si-mi amintesc doar de tacere. Taceam si peste noi hauiau inaltimile muntilor, ca in retoricul unei intrebari ranjite: unde va aflati?

Mai intai incepuseram sa cadem la pamant, rapusi si asfixiati de aerul intepator ce ne solicita plamanii inuman. Rucsacii devenisera grei ca niste hoituri masive, iar pleoapele grele si ele ca plumbul. Nu stiu ceilalti, dar mie ochii imi rasunau a gol cand mi se izbea de ei ecoul pustiului pe care-l vedeam. Eram trecuta dincolo de capatul rabdarii, nu mai faceam eforturi sa inteleg din ce parte si incotro, totul ni se facuse alb in jur. Gandurile imi inghetasera, nu le mai auzeam strigand si nici soptind. De la ceilalti mai razbatea in spate cate o injuratura mai mult unduita din varful limbii deja smerite. Deveniseram smeriti prin osteneala si dureri.

Incepuse sa imi placa felul in care zapada imi inlantuia picioarele, degeraturile cu putin inainte arzatoare, mi se transformasera parca in mangaieri. Calcaiele ranite isi uitasera parca si ele de surghiun si se-nmuiau in sange ca sub limba moale si calda a unui animal ce-si linge puii. Intinderea de omat ce se desfasura neclintita imi devenise o imagine calduta si familiara, la vederea nametilor gigantici si tacuti, imi doream mai mult decat orice sa scancesc fericita si sa ma cuibaresc in adanc ca sa intepenesc domol in uitare… Treptat, reusisem sa raman mult in spatele celorlalti, fiindca tot acel chin si mers si cautare, imi pareau ilogice, nu mai intelegeam de ce si unde, iar ritmul cardiac nu-mi mai era de mult complice. Chicoteam tampa si vroiam doar sa ma abandonez zapezii… Mi-am oprit locului bocancii chinuiti:nu mai scrasneam sub ei zapada. O tacere batrana si greoaie m-a impresurat din cap pana in picioare ca de bun venit si cu brate ademenitoare m-a culcat pe spate intr-o cadere decisiva. Ca sa nu ma sperie, omatul a inceput sa se tarasca fosnitor si calm inspre mine, acoperind-mi membrele in straturi de febra si in timp ce ma sugea in jos, inspre inima pamantului, pe la urechi imi cantau cu ecou sopranic craiesele zapezilor. Captiva intre cer si troiene anchilozate… Cu cerul repezindu-se in tavalug cetos inspre mine, umplandu-mi gura, ochii, narile… Eram o stana, si leaganul ce ma impartea duios cand culmilor cand rarunchilor zapezilor, ma oferea unui extaz letargic si molcom. Mi-am vazut adunate la cap craiesele zapezii… Erau inalte, cu umeri lati si ochii de un albastru spalacit si reusisera sa imi prinda ochii in harpoanele privirilor lor, nu-mi mai puteam muta privirea, devenise fixa….iar aerul nu mai calatorea in mine. Craiesele isi incheiasera cantarea. Era ora cand ielele de munte se aduna-n cer pentru noua prohodire a unei alte morti in alb… Festinul lacom al spiritelor reci.

Cerul atarna in salbe de minuni zornaitoare,
Ma joc pe sub cozile de comete ale celor o mie de culoare…
Sunt axul unei tornade de lumini pe pieptul unui cer candid,
unde cometele mele alearga in sfarsit zglobii…
Suntem din nou copii…

Sclipesc si eu in gene de fotoni…
Alunec pe coama unei corole perlate,
tineti-mi pentru o clipa mintile in palme,
caci am chef sa ma joc cu el departe…

In fata tigarii uriase ce-mi mistuieste mocnit gandurile in siruri lungi, calatoare, patrund fara spaima in ungherul intelegerii fara gandire. Mi se inmoaie ratiunea suprafetelor, cea de acoperire a acestei lumi, mi se topeste in mlastina calduta si ademenitoare a unei paci deja probate… Ultima mea cugetare firav atarnata intre aceste doua lumi este intelegerea strafulgeratoare ca atunci cand a ramas putin de spus, inauntru deja au prins cheag noile intelegeri.  Acelea care patrund crusta putrezita a mintii convalescente si fac sa imi ricoseze propria imagine din zidurile celorlalti. Atunci orizonturile devin oglinzi limpezi si busola  imi indica fara eroare coordonatele exacte de urmat. Devin centru stabil, ma leagana alt fel de echilibru  si jur ca nu-mi mai pasa de cumva sunt locuita de minti pierdute. Fiindca acum stiu ca lumea mea se intrepatrunde cu lumile voastre doar la margini, adica-n departari. Impletirile cu voi nu mai apartin durerii, nu mai sapa brazde seci in asteptari,  vertijurile buimace ale cautarilor vi le las mostenire.

 Iar eu… eu continui sa ma preschimb in toate avatarurile nebuniei intr-o chilie scapata de inutilitati si luminata indeajuns doar de o lumanare, ca marturie a luminii dintai. Cuprinsa strans in epicentrul sinelui abia nascut, putin ma doare daca imaginea mea nebunie va pare…
…Si-n timp ce ma vedeti pe strazi golase plimbandu-mi zdrentele-n vant si printre pletele soioase imi zariti ranjetul tamp, eu ma hranesc cu zorii argintii prin lanuri de bumbac. Al meu planset scrasnit si spart de mintile voastre ingrozite este doar zambetul impacat ce ma incearca in fata unor culori absurde. Iar hohotul orgasmic ce nu il pot stavili este punctul de sosire in fata unicului adevar dezbracat de sfasieri si spasm. Eu sunt smucita ejectata de fatarnicia voastra inflamabila si sunt in prag de cer…

Scuzandu-ma la Baghy pentru intarzieri, ma astern acum sa ii raspund la cele trei lepse cu care m-a ajuns din urma. Iata despre ce e vorba:

Leapsa cu minuni

Cele sapte minuni ale Romaniei:

1. Piatra Craiului

2. Manastirile din nordul Moldovei

3. Delta Dunarii

4. Partea veche a orasului Sibiu

5. Maramuresul

6. Mircea Eliade

7. Tata

Leapsa parfumata

Il profumo che mi contradistingue… Parfumul meu si al blogului meu este Laura de la Laura Biagiotti.

Leapsa cartilor citite si a celor neterminate

Ultima carte pe care “m-am indurat” sa o citesc, rupandu-mi de la gura un pic de timp, este Viata pe un peron de Octavian Paler. Aici am invatat despre diferenta dintre singuratate si pustiu. Iar cartea lasata in suspensie din cauza unor evenimente mai putin fericite, este magistrala Pendulul lui Foucault de Umberto Eco. Promit noului an ce va sosi ca ma va gasi cu cartea gata citita…

Cu voia lor, ii indatorez fata de mine pe: Dumy, Liana, Gabitzubitzu, si pe cei care se mai lasa prinsi din urma de cele trei lepse…

…Pe cararile nevazute ale noptilor octombriene am descoperit intre mine si tine candidul, ca un glob incandescent, caldut, al fericirilor copilaresti. Noapte de noapte, pe cand in lume cad clipele in zdrente si freamata mustul in ulcele de pamant, in timp ce se desprind stele din Calea robilor, in alfabetul pieirii lor, si prin paduri tropaie elfi si iele dezlegate, ale mele licariri de vise se nasc din nou, prunci fragezi si tacuti, din palmele tale calde…

Si de cate ori stai inaintea-mi nevazut, si-mi sustii ochii-n tandrete cu privirea ta, ma plec apoi somnului fericita si ma promit soptit de zeci de ori, imbratisarilor cu tine… ce nu stiu de-or sa vina…

Imi esti simplitate, delicatete, imi esti diafan si liniste, si ma preschimbi intr-un suras zglobiu, imi esti luminis si puritate…si la sfarsit perna cu soapte…

Imi pleaca din piept, mi se strecoara tradator de sub priviri, cate o cometa frageda, spre o destinatie - repede si fara de cuget aleasa. Asta e graiul de consecinta al prea-plinului. Dar e o vreme pentru fiecare cometa a mea, va fi pentru orice mica pornire cate o cupa, de aceea acum nu le las sa alerge bezmetice spre ceruri limitate. Ar fi ucigas sa ma repet in erori, ar fi de neiertat sa mai caut cu fruntea oarba praguri si probe…

Calm, calm, gandurilor mele, stam impreuna la marginea bordurilor noastre… Calm, calm, doririlor mele, luati loc fiecare acolo unde v-ati incalzit starea. Le aduc inapoi pe toate, ca pe niste caini neascultatori, inapoi in piept, inapoi in constiinta mea, recipient pentru toate culpele neasumate ale unei lumi ce geme sub imperiul cerului ce nu mai vede…

Asa am decis sa fiu, cu punctul de plecare intr-un azi fara urmari, fara efecte secundare. Si imi resorb in sufletul asta prea exaltat toate cometele ce nu-si au starea… Le mint si le ademenesc spre un “va fi”, timp in care, pe ascuns, schitez posibilitati. Invoc canale de manifestare, de trecere in fasii pe un cer ce-si are capatul in tine… Esti? Ma arunc cu capul inainte inspre ce ai putea fi… tu adica… pentru una ca mine…

…Asa cum o palida nisa de orizont va depune maine marturie,
in noaptea asta cade cerul…
Se pravale adanc la vale, involburat si greu de Dumnezeul care
ne strica si ne modeleaza din ultimul sarac cuvant ce a ramas de spus.
Rasuna in inalt o viitura a buzelor de nor,
si-n bezna ne gaseste impletiti,
la un capat de lume ghemuiti, cu genunchii adunati la gura…
In partitura noastra de tacere, este deasupra o durere,
cantata de genuni ce picura navalnic.
Se tanguie inaltul cerului prin ploi,
si ceea ce ramane dupa jale, suntem noi…

Lupul de mare, pentru a doua oara tanar, acel barbat inalt, impunator, ascunde in causul pieptului un suflet jucaus.

Ochii il demasca in forta sa sufleteasca coplesitoare; forta in brate, darzenie in decizii, gingasie in rest… Rareori tacut, de cele mai multe ori in cuvinte inadins nastrusnice, ca sa nu ii fie dezvelite emotiile in preaplin.

Il doare inerenta trecere,  isi vindeca inima cu noi, isi adapa eternitatea cu imaginea noastra.

Isi retraieste marile si oceanele zilnic, isi pierde privirea in amintirea apelor fara sfarsit, si cand pleaca in memoriile marinaresti, da drumul fumului in rotocoale lente, atingandu-si usor mustata.

Marinarul in rezerva, si-a gasit constelatia in care sa se cuibareasca impreuna cu iubita lui atunci cand frigul va incerca sa ii divida…

Ma achit in sfarsit de o mai veche datorie pe care o aveam fata de Meccip: leapsa ce mi-a dat nitzica bataie de cap, si s-a concretizat intr-o zi de inspiratie macabra, nascuta sub acorduri gothice…

In intuneric bezna transpare procesiunea razboinicului inger mort
Ce-a parasit viata ambigua intr-un spasmodic trist efort..
Ochii negrii o data, ii sunt sticlosi si-nchisi in frig
In urma sa calca cu suiere si jeluieste un vant aprig
In plina liniste funebra se-nchina adanc si luna stramba
Si inveleste ingerul defunct cu a sa umbra rece, lunga…
In ultima sa cale se pleaca o frunza cenusie
Cea care o data era verde in a defunctului copilarie..
Langa cavou se tanguieste aproape fara de curaj si viata
O despletita blonda - ce ii fuse-n trecut o simpla dragoste razleata
Pe cerul greu si-nchis stelele mov
Ii construiesc incet seraficul alcov….

Leapsa merge mai departe la Dante ca il simt un pic gothic si pe el. Leapsa vrea de la tine sa faci o poezie care sa contina expresiile marcate mai sus.

Ca un ocean batran de veacuri…

adancit in ermeticul albastru crunt,
greu de sine, renegat de pamant
apasat de cer,
plictisit in mister,
izbucnit in tsunamiuri purificatoare,
inghititor de atatea stele cazatoare,
purtator de continente niciodata statice, ci-ntotdeauna plutitoare…

Ma lupt sa-mi inteleg balenele in esuari ciudate

si imi traiesc orgasmul de ocean batran

prin cantecul de ultrasunete ce ma strabate…