“Demonul” nu se suporta pe sine. In adancimi, nu isi accepta natura. Inchide ochii cand trece pe langa orice suprafata reflectorizanta, si isi acopera urechile sau hohoteste isteric cand in timpul liturghiilor i se aplica vreo definitie. Sta pe marginea propriei deznadejdi, ca pe buza alunecoasa a unei prapastii care sta sa il suga in vacuumul sau dintr-un moment in altul. Mereu cu primejdia propriului colaps in spate, intreaga-i existenta este un sir interminabil de raptusuri care il destabilizeaza progresiv. In pauzele dintre manifestarile violente, e irascibil, sadic, isteric. Labil si agitat. Isi da de lucru constant in rautate, ducandu-se pana la extremul insuportabil al mizeriei si meschinariei, numai pentru a-si tine mintea ocupata si pentru a-si demonstra (niciodata cu succes) ca damnarea, pierzania, incep cu celalalt. Constiintelor celor slabi de inger li se substituie pe perioade limitate, timp in care, oferind abuziv identitati false, se afla intrupat si nadajduieste in fapt ca si-a facut rost de o identitate pentru el. Care poate va accepta sa il ascunda, sa il recreeze, sa ii induca uitarea de sine, sa il minta frumos.
Este o continua fuga si negare de sine, care se petrece pe fondul unei negre deznadejdi si depresii negate. Fuga eterna fara de odihna, care nu te poate scapa de sine, dar te aduce la diluarea mintilor, la destramarea constiintei, la alienare.
Demonii sunt deznadajduiti din cauza a ceea ce suntem fara sa stim. Mi-a fost dor sa citesc la tine astfel. Cand simt ca e atat de simplu sa traiesti, gasesc la tine ceea ce-mi trebuie. Un altfel de a simti. Pe cat de minunat, pe atat de complicat.
Comentariu de Liana C — Octombrie 30, 2008 @ 4:00 am
Sunt bune ghilimelele de la inceput.
Atunci @ aveau un rost in context. E bine ca le-ai lasat (aici au un rost mai adanc sau mai clar) si ca ai scos mai la iveala cuvintele acestea.
“Demonul” e doar un citat. Doar asa poate fi referit, ontologic vorbind.
Comentariu de Nautilus — Octombrie 30, 2008 @ 7:31 am
care dintre noi este un demon mai mare???
Comentariu de R. — Octombrie 31, 2008 @ 1:10 pm
Faust…
Comentariu de ramona — Noiembrie 4, 2008 @ 2:34 am
Liana C, interesanta prima ta afirmatie…spre foarte adevarata, daca stau sa ma gandesc bine. Discutia poate continua…
Comentariu de cristia — Noiembrie 5, 2008 @ 7:02 am
Nautilus, am cautat cu incapatanare commentul acela. Mai aveam si mai am pe ici colo idei, si vroiam sa le vad laolalta in text.
“Demonul” este un citat, sau nu…
Comentariu de cristia — Noiembrie 5, 2008 @ 7:05 am
R., suferinta demonului nu este autoindusa, nu este asumata, nu i-a devenit un fel de a fi, chiar daca e asa de dinainte de veacuri. Se afunda mereu in chinurile frustrarilor,depresiilor, angoaselor, mereu sub talpa acelei forte interioare distructive. Nu poate scapa, e condamnat.
Pe cand angoasele tale iti sunt un fel de a fi, asumat, acceptat, modelat…oare te-ai putea identifica intr-o oaza de liniste, serenitate, impacare si multumire vesnica fara variatii prea violente?
Comentariu de cristia — Noiembrie 5, 2008 @ 7:13 am
Ramo, aham…
Sa bem pentru el!
Comentariu de cristia — Noiembrie 5, 2008 @ 7:13 am
multumirea vesnica este doar o prada. Ceva ce iti poate atinge imediat corzile si sufletul ramane spanzurat..
ai trait vreodata la intensitatea unei scoici?? ai simtit fiorii unei despartiri nefolositoare?? cand iubesti atat de mult acea persoana si totusi tu esti cel care decide un astfel de deznodamand? nu ca as face o impresie eronata dar variatiile violente sunt false. in fond ce este violent Cris? maniera de a vorbi? A fute.. sau a TE fute??? A FUTE sau A FUUUUUTE??? P.S Sufletul necesita atentie neconditionata. Indiferent de natura lui. Angelica sau demonica.
Comentariu de R. — Noiembrie 6, 2008 @ 4:22 am
Multumirea vesnica, draga R.,nu este una si aceeasi cu fericirea vesnica, dar este o pace pe care ti-o procuri in timp, cand inveti sa te separi de dependente si identificari. Cand iti inveti integritatea si complexitatea eu-lui tau. Cand iti dai seama atat cu mintea cat si cu inima, ca totul e supus schimbarii, transformarii, prefacerii si ca e daunator sa te agati.
Nu stiu la ce intensitati am trait, dar ulterior mi-am inteles propriul handicap. Tu iti cunosti dinamica, motivatiile, imboldurile launtrice, tu probabil stii de ce decizi ceea ce decizi. Mie personal imi apari ca un suflet nomad, nelinistit (ma pot insela, clar!)si in acelasi timp parca asta ti-ar fi ratiunea de a fi.. In fine, da, “sufletul necesita atentie neconditionata”. Si daca nu o primeste, ce face? Se pierde? Se destabilizeaza? Sufletul ar face bine sa isi gaseasca valoarea si atentia neconditionata inauntrul sau, nu in afara.
Comentariu de cristia — Noiembrie 7, 2008 @ 1:01 am
Mi-a placut!Un mod aparte de a-l percepe pe nenumit.
Comentariu de Lia — Septembrie 21, 2009 @ 10:12 pm