Cristia

Nici una din culmile disperarii nu imi e straina, dar hai sa nu ma fandosesc prea mult victimizand, marturisesc aici deschis ca aproape toate fericirile la picioare mi-au stat. Incepand de la extazul papilelor gustative inecate in vin, si probabil terminand cu fericirea ultima si apropiata desavarsirii, de a imi permite luxul unui dialog intre mine si mine. Mic fiind, in iatacul ocrotitor al imaginilor mele despre lume, am celebrat in liniste fericita, toate momentele cand eram lasat in pace, cand eram lasat in plata Domnului. Domnul asta niciodata nu ma sacaia negociindu-mi timpurile sau joaca, fiindca imi stia firea avida de tacere. In timp, exersandu-mi dialogul interior, mi-am ameliorat istericalele de pretins artist; de fiinta hormonala care ma aflu; de agitat doritor sa se afirme. Mi-am stins polul opus si contradictiile tacerii.

Sunt un acaparator al momentului de singuratate, nu am destule maini sa apuc ce e al meu ca timp, ma reped posesiv si in sudori de egosim sa imi ocup fotoliul clipelor de respiro. Uh… Eu si cu mine, cumplita desfatare… Sunt insemnat de o fatalitate moderata, permisiva, adica sunt posibil de imblanzit, dar numai dinspre interior inspre in afara, asa ca ma stochez treptat, intr-un colt pastrat departe de constiinta comuna.

Fumez. Imi rezerv fumatul ca pe un singular, solid si constant drept al meu. Imi rezerv exclusivitatea actului real de a fuma, fiindca sunt singurul care stie sa o faca: cu talent, cu stil, cu finete, adanc ganditor al valatucilor de fum, ma simt un dramatic prin excelenta cand imi inconjur capatzana cu aura tutunului pervertit si-mi contemplu indelung simultaneitatea in suferinta si in inedit. Asta pentru ca sunt intru totul special, iar suferinte ca ale mele nu mai sunt.

Nu ma regasesc in nici unul din “vizitatorii” mei devotati. Simt ca intre mine si ei se lungeste infinit o distanta naucitoare..si cu toate astea, serile ma adun in mine, istovit si atins de intregul lor deviant cumulat. Zac zdrobit in fotoliu, cu extremitatile amortite, si ma aleg bob cu bob, pe mine dintre ei. Reconstituirile mele sunt anevoioase, imi necesita saptamani de absenta si izolare.Cand revin, semafoarele nu ma mai recunosc iar “oaspetii” isi vor fi facut psihanaliza de unii singuri.