Cristia

Totul se va gasi aici:

http://finalcoffeefantasy.wordpress.com/

Proiect de reconditionare a constiintelor de vest, inceput cu supunerea discreta a acelui pendul…

Noaptea se dezasambleaza universurile vechi, trecute, si se incearca variante de supravietuire pe o fasie de pseudo-luciditate, pana ce noi playground-uri  ne sunt create. Ziua suntem intretinuti de clovni antrenati in pripa in spatele cortului gigantesc Gambrinus, devenit intre timp cartier general al sufletelor interschimbabile. In eroare, ca si in iubirea mesianica, forta propagarii nu ofera multe optiuni… Ondulatia mareica generala impune urmatoarea miscare.

Prezumtia de nevinovatie, acordata independent de fluctuatiile vremurilor si de coloratura perceptiilor, deriva din incredere. Increderea fara unitate de masura,  care nu se sprijina pe probe si dovezi avocatesti, ci izvoraste in tonalitatile naturalului cel mai natural, ca fiica a credintei. Increderea nu ca revers al medaliei suspiciunii, nu acea deculpabilizare prestabilita prin rigori juridice, nu cantarita indelung la lumina mintii bruscate in imagini fragmentare, care niciodata nu se vor compensa una pe alta…Ci increderea ca toate sunt ceea ce trebuie sa fie si unde trebuie sa fie, in excelenta timpului “acum”, intr-o deja perfectiune a conjucturilor, si nu vreuna viitoare. Imbelsugata seninatate si plenarul accept a ceea ce este, departe de etichetari sterile care sa degenereze in teama de dublul sens, sau de interesele secundare.

Increderea, nedobandita pe vreun parcurs, prin inductii si deductii fortate, ci ca stare innascuta, este unul din gesturile absolut nobile ale fiintarii in fiinta,  scris in codul genetic al omului superior, adica omul care a depasit conditia stramta a sectorului propriu bine delimitat, a gardului de sarma ghimpata care tine departe interactiunea cu viata  prezenta in ceilalti. Vorbesc despre omul in care suspiciunea nu si-a imprastiat samanta acida. Vorbesc despre omul care nu stie de tensiunea panditului la cotitura, care reuseste sa vada in impotmoliri si rataciri doar stari embrionare ale ulterioarei intelegeri.

“Demonul” nu se suporta pe sine. In adancimi, nu isi accepta natura. Inchide ochii cand trece pe langa orice suprafata reflectorizanta, si isi acopera urechile sau hohoteste isteric cand in timpul liturghiilor i se aplica vreo definitie. Sta pe marginea propriei deznadejdi, ca pe buza alunecoasa a unei prapastii care sta sa il suga in vacuumul sau dintr-un moment in altul. Mereu cu primejdia propriului colaps in spate, intreaga-i existenta este un sir interminabil de raptusuri care il destabilizeaza progresiv. In pauzele dintre manifestarile violente, e irascibil, sadic, isteric. Labil si agitat. Isi da de lucru constant in rautate, ducandu-se pana la extremul insuportabil al mizeriei si meschinariei, numai pentru a-si tine mintea ocupata si pentru a-si demonstra (niciodata cu succes) ca damnarea, pierzania, incep cu celalalt. Constiintelor celor slabi de inger li se substituie pe perioade limitate, timp in care, oferind abuziv identitati false, se afla intrupat si nadajduieste in fapt ca si-a facut rost de o identitate pentru el. Care poate va accepta sa il ascunda, sa il recreeze, sa ii induca uitarea de sine, sa il minta frumos.

Este o continua fuga si negare de sine, care se petrece pe fondul unei negre deznadejdi si depresii negate. Fuga eterna fara de odihna, care nu te poate scapa de sine, dar te aduce la diluarea mintilor, la destramarea constiintei, la alienare.

Aici este a doua mea casutza:

http://finalcoffeefantasy.wordpress.com/

Adanc privit, fumul surprins de intensitatea pierderii se retrage spre tavan luand formele doririlor care fractioneaza secunda. Numai o foame pasagera de prezenta custodica a ingerului meu, care uneori ramane in urma, fiindca il distrage vreo vitrina frumos luminata, sau doar pentru ca se uita pe sine asezat pe marginea unui sant, scobindu-se intre degetele de la picioare. Si mut de spaima si rusine ma cauta apoi precipitat prin cele doua baruri care stie ca imi plac, apare gafaind in pragul usii si imi face semn ca e acolo, sau se aseaza cuminte la o masa alaturata, facandu-se mic, uitand si el ca mai exista.

Ne intalnim undeva sus, nu cu mult deasupra fumurilor care mai de care mai impertinente, pretendenti ai momentului pe care nu l-am trudit ca sa ne contina, ci imi amintesc cum l-am castigat printr-o pura coinicidenta, cam ca in grotescul premiului impuscat la iarmaroc. Ne dam un numitor comun improvizat pe loc din neatentia cuiva. Clipa premergatoare placerii acordate gratie unor toane divine, cand ne privim taios in ochi si cu o mana darza tinem la distanta restul zgomotelor. Ne apartinem si nu stim care dintre noi intruchipeaza cel mai bine eul.

M-as mai juca, oh, si inca cum… dar nu mi-e somnul prea adanc.

Ma prefac pentru el intr-o fascie de lumina, clipind a recunoastere ca sa ii netezesc rand pe rand nelinistile, caci stie doar ca ne apartinem.

Traiam intr-o perioada fascinatia minusculului, lucrului mic, insignifiantul din ochii altora era in ochii mei in stransa legatura cu ceea ce este. Atunci el era mai fericit decat acum, cand ma insoteste prin baruri si imi secondeaza ganduri infertile. Stie ca nu mi se mai supun cuvintele ca in vechea necesitate de a le aseza direct pe rana supuranda a micului fara nume. Cum bine zicea cineva, starea de analist este o cruce grea, un zbucium care duce la dezvelirea minciunilor copilariei. Chin asumat. Stigmat innecat in licori. Provizoriul alcoolului la indemana celui care oboseste sa mai priceapa. Pricepe el si pentru mine, sau ceea ce am inteles candva, il tine el sub cheie grea. Duhnesc a om. Drept urmare, el s-a intors la a fi inger. Partener de joaca din ce in ce mai rar..

Ora la care muezinul miop urca cele doua sute de trepte aspre ale minaretului este a amiezei timpurii. Inainte de cantare isi trage sufletul pentru doua trei minute. Isi recapata suflul amutit in emotia rutinei si in urcusul scarii care smereste. Allah este zilnic la locul lui, cu un metru mai sus de primul plafon ceresc. Sta intr-o rana rasfirandu-si pe indelete barba grizonata. De undeva de foarte jos sosite, ganduri sparte ricoseaza inapoi din El, iar muezinul, iata, isi potriveste microfonul; precipitat isi sterge ochelarii, concentrat isi sterge sudoarea de pe frunte, solemn isi drege glasul. Asezat turceste se leagana inainte si inapoi captivand pe sub pleoape momentul prezent.

Isi lanseaza cantarea duioasa in vocale lungi ale tanguielii spiralate si cerul se umple de chemari. Ii curg in sus zabovitoarele silabe ca o porunca de incremenire a naturii. Muezinul antifoneaza lumea ducandu-si mainile la urechi si isi trimite in vazduh reinnoirea vechii promisiuni. Marturisiri vechi escortate de liniste…

Allah isi digera orgoliul gadilat, muezinul tace si-si adulmeca ecoul, lumea incepe sa se miste iarasi…

 Umbra-mi scindata in trei, roteste pe podea timpul transat in halci de minute prea vii, si nu ale mele. Ma simt acut doar pe silabe, intregul mi-l ratez. Cumva ca atunci cand praful ce danseaza in raza permisa, stie de sine prin miile fire ale sale, insa diafanul intreg i-l admira vreun intrus. Imaculata conceptie a unui sine care a fugit de mine si un ochi de lumina prin care salvarea doar scapa si nu e menita sa vina. Nu stiu sa ma traiesc in afara, iar interiorul ma cioparteste, suprimandu-mi Dumnezeul. Ca in cosmarurile cu picioarele de plumb, nu reusesc sa ajung la propriul meu spectacol. Dincolo de cortina greoaie, pe aceeasi podea strambata de talpile straine ce-si cauta stapan, un altcineva imi joaca rolul.

Asteptarile si atasamentele ma demobilizeaza. Acesta este calcaiul meu “ahilic”: identificarea cu existentele proxime pe care, printr-un talent ce se hidoseste asemenea unui blestem genetic, le ajut sa faca rapid trecerea de la starea de apropiate la starea de adorate. Conditia mea de tarana imi suiera prin urechi ca unui datornic, prin teluricul ce mi se pretinde definitoriu, prin atasamentele mele la inceput zglobii si apoi patimase,la inceput jucause si diafane ca niste sirene, si inspre un sfarsit de secatuire launtrica, cuvinte samanice care mi se scriu in carne. Balanta mea interioara e subreda, se inclina cu usurinta in favoarea desertaciunii. Momentul pierzaniei este atunci cand talerul sedus, se pleaca supus mirajului unei ponderi mai mari decat cea oferita de realitate.

Asteptarile si atasamentele lumesti fac din mine o eterna infidela a sinelui meu. Sunt sclava unei istorii care se repeta pe traiectoria permisiva a unui cerc pe care aplecarea mea ereditara refuza sa il depaseasca. Sunt lasa care se teme sa isi dezminta si sa isi renege firea napadita de afecte, raspund mereu apelului duplicitar al fetei-morgana. Cand tarana striga catre mine, sunt putine de facut, alerg in bratele pierzaniei fara preget. Ma destabilizeaza ereditatea prin gesturi imbietoare.

Desertul suna bine, e un vuiet soptit care ma catapulteaza in pierderi euforice de minti… Ma rup de inima asa cum pruncul proaspat se desparte de miezul amniotic.

Cristia: In timpul pretios cand galaxiile de lapte se invart domol in ceasca de cafea, fiecare dimineata pare sa ofere un cer nou… In fapt toate ne sunt vechi si ale noastre sunt, zestre pentru tarziul cel din urma, zari tainice pe care le redescoperim impreuna. Momentan, niciuna nu pare mai prilejuitoare de bucurie, decat vestea ca fericirea are chipul simplu al prezentului trait plenar. Fara amendamente inutile… Se pare ca asta ne face sa ne foim de incantare de vreo cateva luni de zile, suntem asemenea copiilor care strang in causul palmei o bucata de sticla colorata, aceea prin care soarele isi arata adevarata si finala stralucire. Este prezentul, complicele fericirii… Este fericirea, aceea pe care o vedem licarind nebotezata, din vreo clipa furata, atat de acut traita, cand nici noi nu stim exact de ce tocmai ne-a saltat sufletul fara vreun gand anume…Cum sa dam continuitate franturii de respiratie fericita? Este o lectie care se invata prin gestica inimii…

 Liana: Mai prozaic, cu pamantul stancos al realitatii zdrelind talpile goale, ar suna cam asa: noi doua, hlizite, cu cafeaua in fata si tigara in coltul gurii, la inceput de zi, ritual deja impamantenit in implinitoare cutume, luam la disecat, analizat, impartasit, ganduri si simtiri trecatoare, obol prieteniei virtuale…Si uite asa, pe negandite, doar lasand lucrurile sa curga in voia lor, se contureaza de la sine un proiect comun, drag noua, care ne reprezinta in egala masura… semn ca se poate crea si fara povara covarsitoare a concurentei, depasind micimea egoului care striga: „eu sunt cel mai bun!” In Intregul slavit pe doua voci in armonie, separarea disonanta dipare, fragmantele se potenteaza reciproc intr-un scop mai inalt/mai lat/mai intreg decat micul Sine prezent…Textul care a generat discutia de astazi il puteti citi aici, (multumiri editurii for you pentru publicarea lui), si chiar va rog s-o faceti fiindca altfel cu greu veti intelege ceva din cele ce urmeaza…  

9:14:15 AM    cristiana: minune
 9:15:45 AM    cristiana: interesant ce mi-ai dat ieri de citit ai vazut? un om care traia intr-un prezent continuu :D 
9:25:34 AM    cristiana: nu are amintiri de care sa se poata agatza sau crampona, si nici un viitor care sa ii provoace angoase si anxietate :) 
9:30:02 AM    cristiana: bineinteles, el era un om bolnav, ptr el trecutul si viitorul nu aveau nicio o valoare, erau nule, nu existau 
9:30:45 AM    cristiana: parerea mea e ca aceste doua dimensiuni ale timpului de aici nu ne-au fost date degeaba si nici memoria care sa le stocheze 
9:30:48 AM    cristiana: dar!! 
9:35:44 AM    cristiana: oamenii tind sa le dea o valoare, o pondere exagerata 
9:36:12 AM    cristiana: ori sunt unii care se caca pe ei (vezi eu acum cativa ani ) care se agatza de trecut, si stau si il jelesc 
9:41:28 AM    cristiana: ori sunt ceilalti care se crispeaza la maxim cu gandul la viitor: ori le e teama de viitor, ori prea il imagineaza intr-un anume fel, si daca apoi nu corespunde “isi taie venele” :)) 
9:42:05 AM    cristiana: prezentul,frate….ala e tot ce avem concret la urma urmei…e singura certitudine, acolo e ascunsa fericirea 
9:50:05 AM    cristiana: trecutul, cum am mai spus-o eu, trebuie dimensionat asa fel incat sa pastram frumosul care ne-a imbogatit sufleteste, si sa ne invatam lectiile
9:50:39 AM    cristiana: iar viitorul, femeie, oricum vine, asa ca…ce sa ne mai dardaie fundurile de grija ? :)) 
9:56:38 AM    cristiana: ce interesant ca aici cumva mi se confirma o veche teorie de-a mea, cum ca timpul nu exista! si daca stai sa te gandesti la Intregul coplesitor care ne contine, ai sa iti dai seama ca intr-adevar notiunea de “timp” e absurda, nu se poate sa existe asa ceva, si nu exista 
9:57:26 AM    cristiana: singura care da valoare fluxului infinit a toate este memoria 
9:57:31 AM    liana: sa nu pleci ca de-abia am intrat, citesc acum!:) 9:57:41 AM    cristiana: ok :-* 
9:58:56 AM    liana: gata:) 
9:59:04 AM    liana: am intrat in timp ce scriai:) 
9:59:09 AM    cristiana: ce bine.. 
9:59:18 AM    liana: mi s-a parut taaare interesant articolul ala, femeie!!!! 
9:59:27 AM    cristiana: si mie !! :) 
9:59:35 AM    liana: ma tot gandesc de ieri ce viata are tipul ala fara memorie!!!!! 
9:59:50 AM    cristiana: da, exact, o fericire din aia….aproape tampa :)) 
10:00:00 AM    cristiana: traieste strict momentul si nu altceva 
10:00:03 AM    liana: iti dai seama…. sa traiesti intr-un prezent continuu, fara repere de trecut, fara planuri angoasante de viitor! 
10:00:09 AM    cristiana: da da da :) 
10:00:10 AM    liana: si totusi….. 
10:00:26 AM    cristiana: e un model de fericire, dar ti-am zis, totusi nu la cotele alea
10:00:39 AM    liana: hm, e ciudat dar am sentimentul ca omul ala traieste o fericire eterna, fara a fi constient de asta, totusi!!!! 
10:01:04 AM    liana: cred ca aici e schepsisul, minune!!!! 
10:01:32 AM    cristiana: da, fata :)) cand ma gandesc la starea lui ma umfla un ras din ala…. 
10:01:45 AM    cristiana: care schepsis? sa nu constientizezi? 
10:02:27 AM    liana: pai da….el traieste in paradis, realmente, in starea descrisa ca fiind asta de toti marii initiati ai lumii, atata doar ca n-are constienta acestui fapt! 
10:03:00 AM    liana: el n-a castigat starea asta!, n-a muncit pt realizarea ei…. intelegi? 
10:03:07 AM    cristiana: ba eu cred ca isi constientizeaza fericirea, se simte fericit si multumit si stie ca e asa 
10:03:12 AM    cristiana: dar atat! 
10:03:24 AM    cristiana: nu stie cum, de ce, si pentru cat timp…. 
10:03:28 AM    cristiana: atat, e fericit 
10:03:32 AM    liana: nu, Cris, nu constientizeaza, crede-ma, fiindca n-are repere!!!!!!! 
10:03:41 AM    cristiana: bai, ai vazut si tu, ca retardat nu e 
10:03:46 AM    cristiana: doar ca e amnezic 
10:04:00 AM    cristiana: dar are notiunile de baza, si constient de sine este! 
10:04:10 AM    liana: fericirea e o stare de spirit pe care o poti constientiza, defini, identifica, doar in prezenta reperelor a altceva, care nu-i fericire! 
10:04:22 AM    liana: nu-i vorba de retard aici!
10:04:50 AM    liana: e constient de sine, draga mea…. dar nu-i constient de intreg, in ansamblu! 
10:05:14 AM    liana: el traieste intr-o stare de dulce si fericita inconstienta! 
10:05:37 AM    liana: ca un animal, daca vrei, unul care nu-si face griji pt ziua de maine, care nu-si aminteste ziua de ieri! 
10:06:35 AM    liana: culmea e ca iluminarea are aceleasi caracteristici….atata doar ca se deosebeste de starea lui prin aceea ca cel care o atinge e constient de faptul ca se poate trai si altfel!!!! (inconstient) 
10:06:38 AM    liana: intelegi? 
10:07:57 AM    liana: el nu are puncte de reper, pt el, pur si simplu, starea de acum nu e ceva ce a castigat muncind asupra lui, ajungand la intelegere, ci ceva ce i s-a dat prin boala! 
10:08:06 AM    cristiana: mai, e imposibil sa nu fie constient pe moment ca ii e bine :) 
10:08:19 AM    cristiana: pe moment, atunci, acolo, imi e bine! 
10:08:31 AM    cristiana: am o stare sufleteasca buna, de multumire si seninatate
10:09:03 AM    cristiana: in momentul imediat urmator uit ca am fost fericita momentul trecut, dar in momentul imediat urmator sunt iarasi fericit, ma simt bine, nu plang, nu imi simt inima sfasiata 
10:09:05 AM    cristiana: …. 10:09:23 AM    liana: de acord cu tine, minune, dar starea asta de multumire n-are nici o valoare daca nu esti constient in aceeasi masura ca aceasta stare ti-o alegi constient dintr-o multitudine de stari posibile!!!!! 
10:09:36 AM    liana: intelegi? 
10:09:39 AM    cristiana: pai nici nu si-o alege constient 
10:09:40 AM    cristiana: ii este data 
10:09:55 AM    liana: eh, aici e schepsisul!!!!! 
10:09:56 AM    cristiana: moca 
10:09:58 AM    cristiana: :)) 
10:10:23 AM    liana: daca iti este data pe tava o asemenea stare continua…ea nu te face iluminat si constient!!!!!:))
10:10:53 AM    cristiana: e un caz fericit as putea spune, dar daca stau sa ma gandesc mai bine, nu prea…. fiindca suntem aici ca sa ne castigam fericirea si implinirea, sa stim sa ni le atragem, sa devenim merituosi prin noi insine 
10:10:59 AM    cristiana: exact!! 
10:11:16 AM    liana: iluminarea reprezinta totalitatea de stari potentiale, pe care le cunosti, le-ai trait, le-ai ales, ti le amintesti….si le transcenzi constient!!!!…..fiindca asa vrei tu!!!! 
10:11:31 AM    liana: exact! 
10:11:45 AM    liana: iluminarea n-are nici o valoare daca n-o muncesti!:) 
10:12:00 AM    liana: daca n-o castigi prin suferinta, depasind-o! 
10:12:34 AM    liana.: omul ala poate fi asemanat cumva cu un bebelus care habar n-are pe ce lume e! 
10:12:40 AM    cristiana: aia e…deci omul este unul din aia care mosteneste imparatia cerurilor prin omisiune, adica de pe banda aia rulanta care trece prin check-in, asta e ala care scapa inauntru fara control
10:12:41 AM    cristiana: :)) 
10:12:43 AM    cristiana: aluneca 
10:12:44 AM    cristiana: :)) 
10:13:09 AM    liana: atata doar ca asta a avut bafta ca amnezia sa se instaleze la o varsta la care deja capatase niste deprinderi sociale, ceea ce nu-l face un neadaptat! 
10:13:23 AM    cristiana: :)) da,mai…. 
10:13:40 AM    cristiana: dar ca idee, asta e modelul fericirii, prezentul :) 
10:13:48 AM    cristiana: ca ala il ai in mana pana la urma
10:13:50 AM    cristiana: :) 
10:13:56 AM    liana: evident ca asta e modelul, sunt de acord total cu asta!:) 
10:15:03 AM    liana: dar daca nu esti constient in acelasi timp de prezent si de trecut, ca stari pe care le cunosti dar alegi sa le ignori, n-ai facut nici un cacat!:))…..se numeste ca esti fericit ca esti sarac cu duhul!:)) 

……………………………………………………………………………………………………………………………………. 

Proiect comun cu Liana, spontan, mosit luni la rand, nascut azi sub forma unei sinteze soft a multelor si lungilor discutii ce ne-au tinut de cald la vreme de restriste a fiintei… :)