Nu se simteau planand cuvinte, era prezenta in inimi intelegerea ca pentru noi se sfarsea un veac de joaca…
De atunci a mai trecut o vesnicie. Nu spre risipire, ci pentru zestrea pe care o voi gasi undeva la vreun capat de timp. Caci nimic nu se imprastie, ci toate intr-un singur gand se aduna. Gandul izvorator de cuvant. Cuvantul creator care ne va tine de cald in iernile fiintei.
Ora la care muezinul miop urca cele doua sute de trepte aspre ale minaretului este a amiezei timpurii. Inainte de cantare isi trage sufletul pentru doua trei minute. Isi recapata suflul amutit in emotia rutinei si in urcusul scarii care smereste. Allah este zilnic la locul lui, cu un metru mai sus de primul plafon ceresc. Sta intr-o rana rasfirandu-si pe indelete barba grizonata. De undeva de foarte jos sosite, ganduri sparte ricoseaza inapoi din El, iar muezinul, iata, isi potriveste microfonul; precipitat isi sterge ochelarii, concentrat isi sterge sudoarea de pe frunte, solemn isi drege glasul. Asezat turceste se leagana inainte si inapoi captivand pe sub pleoape momentul prezent.
Isi lanseaza cantarea duioasa in vocale lungi ale tanguielii spiralate si cerul se umple de chemari. Ii curg in sus zabovitoarele silabe ca o porunca de incremenire a naturii. Muezinul antifoneaza lumea ducandu-si mainile la urechi si isi trimite in vazduh reinnoirea vechii promisiuni. Marturisiri vechi escortate de liniste…
Allah isi digera orgoliul gadilat, muezinul tace si-si adulmeca ecoul, lumea incepe sa se miste iarasi…
Umbra-mi scindata in trei, roteste pe podea timpul transat in halci de minute prea vii, si nu ale mele. Ma simt acut doar pe silabe, intregul mi-l ratez. Cumva ca atunci cand praful ce danseaza in raza permisa, stie de sine prin miile fire ale sale, insa diafanul intreg i-l admira vreun intrus. Imaculata conceptie a unui sine care a fugit de mine si un ochi de lumina prin care salvarea doar scapa si nu e menita sa vina. Nu stiu sa ma traiesc in afara, iar interiorul ma cioparteste, suprimandu-mi Dumnezeul. Ca in cosmarurile cu picioarele de plumb, nu reusesc sa ajung la propriul meu spectacol. Dincolo de cortina greoaie, pe aceeasi podea strambata de talpile straine ce-si cauta stapan, un altcineva imi joaca rolul.
Asteptarile si atasamentele ma demobilizeaza. Acesta este calcaiul meu “ahilic”: identificarea cu existentele proxime pe care, printr-un talent ce se hidoseste asemenea unui blestem genetic, le ajut sa faca rapid trecerea de la starea de apropiate la starea de adorate. Conditia mea de tarana imi suiera prin urechi ca unui datornic, prin teluricul ce mi se pretinde definitoriu, prin atasamentele mele la inceput zglobii si apoi patimase,la inceput jucause si diafane ca niste sirene, si inspre un sfarsit de secatuire launtrica, cuvinte samanice care mi se scriu in carne. Balanta mea interioara e subreda, se inclina cu usurinta in favoarea desertaciunii. Momentul pierzaniei este atunci cand talerul sedus, se pleaca supus mirajului unei ponderi mai mari decat cea oferita de realitate.
Asteptarile si atasamentele lumesti fac din mine o eterna infidela a sinelui meu. Sunt sclava unei istorii care se repeta pe traiectoria permisiva a unui cerc pe care aplecarea mea ereditara refuza sa il depaseasca. Sunt lasa care se teme sa isi dezminta si sa isi renege firea napadita de afecte, raspund mereu apelului duplicitar al fetei-morgana. Cand tarana striga catre mine, sunt putine de facut, alerg in bratele pierzaniei fara preget. Ma destabilizeaza ereditatea prin gesturi imbietoare.
Desertul suna bine, e un vuiet soptit care ma catapulteaza in pierderi euforice de minti… Ma rup de inima asa cum pruncul proaspat se desparte de miezul amniotic.
Prin sediul inimii am inteles in sfarsit cum sa inchid ca-n pumnul strans in jurul causului, rasaritul care te cauta ca apoi sa te cante duios, pe varfuri de note nespuse inca lumii, pe toate silabele tale…
Inca nu, inca niciodata si inca nicaieri… Ma-ntorc din drum sa-mi culeg pasul facut ieri si ma astern din nou la drum. Si daca inima-mi gesticuleaza un imens “acum” e numai timpul cel ce moare si intru rusinea neputintei sale doar dispare.
Binecuvantare lansata inspre zarile cardinale ale launtricului eu. O pastrare germinanta in adancuri introverse care nu invecheste, ca o infuzie de sacralitate direct proportionala cu timpul cu care se insoteste. Nicio liniste nu are aceasta tonalitate, nici un fascicul de lumina nu ar ajunge pana acolo inainte de a-si pierde din intensitate.
Silabe adiind centrat aceeasi de taina cauza a cuprinsei eu in Necuprinsul. Zambet etern intins de la un est la altul, iar inima - un traitor cu ochii inchisi care atinge cu amprentele inaltul.
Aici este un nicaieri, si acum este un totdeauna, atunci cand pretutindeni si nicicand isi intind mana…
Isi aduce aminte de mine sau ma zareste in ultimul moment cu coada ochiului, ca sa ma robeasca refluxului sau stapanitor. Asa se dezlantuie promisiunea pierzaniei mele. Mostenitul si incarnatul meu zburator, piaza buimaca din care pare ca-mi emana constiinta.
Poarta-ma inapoi in acea adancitura a patului care ma incape in intregime mototolindu-ma in pozitia fetusului. Restrange-ma la loc de tihna, in punctul dens si surd al lipsei reflexiei de mine, reneaga-ma in cea mai de temut uitare. Sa plang silentios cand inteleg ca inca doare, si-apoi, cand constiintele straine-mi dau tarcoale, sa ma resorb fara de zare. Si inca nu-s obisnuita si imi pasa… Prin departarile ce ma paralizeaza, ma-nsingureaza si ma singularizeaza, ma intamplu fragmentat si fug de centru.
Eu nu am fost niciodata aici. Numele acesta nu este al meu iar constiinta mea e teapana si rece. Sunt doar un loc vacant si pe aici nu se mai trece…
Cristia: In timpul pretios cand galaxiile de lapte se invart domol in ceasca de cafea, fiecare dimineata pare sa ofere un cer nou… In fapt toate ne sunt vechi si ale noastre sunt, zestre pentru tarziul cel din urma, zari tainice pe care le redescoperim impreuna. Momentan, niciuna nu pare mai prilejuitoare de bucurie, decat vestea ca fericirea are chipul simplu al prezentului trait plenar. Fara amendamente inutile… Se pare ca asta ne face sa ne foim de incantare de vreo cateva luni de zile, suntem asemenea copiilor care strang in causul palmei o bucata de sticla colorata, aceea prin care soarele isi arata adevarata si finala stralucire. Este prezentul, complicele fericirii… Este fericirea, aceea pe care o vedem licarind nebotezata, din vreo clipa furata, atat de acut traita, cand nici noi nu stim exact de ce tocmai ne-a saltat sufletul fara vreun gand anume…Cum sa dam continuitate franturii de respiratie fericita? Este o lectie care se invata prin gestica inimii…
Liana: Mai prozaic, cu pamantul stancos al realitatii zdrelind talpile goale, ar suna cam asa: noi doua, hlizite, cu cafeaua in fata si tigara in coltul gurii, la inceput de zi, ritual deja impamantenit in implinitoare cutume, luam la disecat, analizat, impartasit, ganduri si simtiri trecatoare, obol prieteniei virtuale…Si uite asa, pe negandite, doar lasand lucrurile sa curga in voia lor, se contureaza de la sine un proiect comun, drag noua, care ne reprezinta in egala masura… semn ca se poate crea si fara povara covarsitoare a concurentei, depasind micimea egoului care striga: „eu sunt cel mai bun!” In Intregul slavit pe doua voci in armonie, separarea disonanta dipare, fragmantele se potenteaza reciproc intr-un scop mai inalt/mai lat/mai intreg decat micul Sine prezent…Textul care a generat discutia de astazi il puteti citi aici, (multumiri editurii for you pentru publicarea lui), si chiar va rog s-o faceti fiindca altfel cu greu veti intelege ceva din cele ce urmeaza…
9:14:15 AM cristiana: minune 
9:15:45 AM cristiana: interesant ce mi-ai dat ieri de citit ai vazut? un om care traia intr-un prezent continuu :D
9:25:34 AM cristiana: nu are amintiri de care sa se poata agatza sau crampona, si nici un viitor care sa ii provoace angoase si anxietate :)
9:30:02 AM cristiana: bineinteles, el era un om bolnav, ptr el trecutul si viitorul nu aveau nicio o valoare, erau nule, nu existau
9:30:45 AM cristiana: parerea mea e ca aceste doua dimensiuni ale timpului de aici nu ne-au fost date degeaba si nici memoria care sa le stocheze
9:30:48 AM cristiana: dar!!
9:35:44 AM cristiana: oamenii tind sa le dea o valoare, o pondere exagerata
9:36:12 AM cristiana: ori sunt unii care se caca pe ei (vezi eu acum cativa ani 
) care se agatza de trecut, si stau si il jelesc
9:41:28 AM cristiana: ori sunt ceilalti care se crispeaza la maxim cu gandul la viitor: ori le e teama de viitor, ori prea il imagineaza intr-un anume fel, si daca apoi nu corespunde “isi taie venele” :))
9:42:05 AM cristiana: prezentul,frate….ala e tot ce avem concret la urma urmei…e singura certitudine, acolo e ascunsa fericirea
9:50:05 AM cristiana: trecutul, cum am mai spus-o eu, trebuie dimensionat asa fel incat sa pastram frumosul care ne-a imbogatit sufleteste, si sa ne invatam lectiile
9:50:39 AM cristiana: iar viitorul, femeie, oricum vine, asa ca…ce sa ne mai dardaie fundurile de grija ? :))
9:56:38 AM cristiana: ce interesant ca aici cumva mi se confirma o veche teorie de-a mea, cum ca timpul nu exista! si daca stai sa te gandesti la Intregul coplesitor care ne contine, ai sa iti dai seama ca intr-adevar notiunea de “timp” e absurda, nu se poate sa existe asa ceva, si nu exista
9:57:26 AM cristiana: singura care da valoare fluxului infinit a toate este memoria
9:57:31 AM liana: sa nu pleci ca de-abia am intrat, citesc acum!:) 9:57:41 AM cristiana: ok :-*
9:58:56 AM liana: gata:)
9:59:04 AM liana: am intrat in timp ce scriai:)
9:59:09 AM cristiana: ce bine..
9:59:18 AM liana: mi s-a parut taaare interesant articolul ala, femeie!!!!
9:59:27 AM cristiana: si mie !! :)
9:59:35 AM liana: ma tot gandesc de ieri ce viata are tipul ala fara memorie!!!!!
9:59:50 AM cristiana: da, exact, o fericire din aia….aproape tampa :))
10:00:00 AM cristiana: traieste strict momentul si nu altceva
10:00:03 AM liana: iti dai seama…. sa traiesti intr-un prezent continuu, fara repere de trecut, fara planuri angoasante de viitor!
10:00:09 AM cristiana: da da da :)
10:00:10 AM liana: si totusi…..
10:00:26 AM cristiana: e un model de fericire, dar ti-am zis, totusi nu la cotele alea
10:00:39 AM liana: hm, e ciudat dar am sentimentul ca omul ala traieste o fericire eterna, fara a fi constient de asta, totusi!!!!
10:01:04 AM liana: cred ca aici e schepsisul, minune!!!!
10:01:32 AM cristiana: da, fata :)) cand ma gandesc la starea lui ma umfla un ras din ala….
10:01:45 AM cristiana: care schepsis? sa nu constientizezi?
10:02:27 AM liana: pai da….el traieste in paradis, realmente, in starea descrisa ca fiind asta de toti marii initiati ai lumii, atata doar ca n-are constienta acestui fapt!
10:03:00 AM liana: el n-a castigat starea asta!, n-a muncit pt realizarea ei…. intelegi?
10:03:07 AM cristiana: ba eu cred ca isi constientizeaza fericirea, se simte fericit si multumit si stie ca e asa
10:03:12 AM cristiana: dar atat!
10:03:24 AM cristiana: nu stie cum, de ce, si pentru cat timp….
10:03:28 AM cristiana: atat, e fericit
10:03:32 AM liana: nu, Cris, nu constientizeaza, crede-ma, fiindca n-are repere!!!!!!!
10:03:41 AM cristiana: bai, ai vazut si tu, ca retardat nu e
10:03:46 AM cristiana: doar ca e amnezic
10:04:00 AM cristiana: dar are notiunile de baza, si constient de sine este!
10:04:10 AM liana: fericirea e o stare de spirit pe care o poti constientiza, defini, identifica, doar in prezenta reperelor a altceva, care nu-i fericire!
10:04:22 AM liana: nu-i vorba de retard aici!
10:04:50 AM liana: e constient de sine, draga mea…. dar nu-i constient de intreg, in ansamblu!
10:05:14 AM liana: el traieste intr-o stare de dulce si fericita inconstienta!
10:05:37 AM liana: ca un animal, daca vrei, unul care nu-si face griji pt ziua de maine, care nu-si aminteste ziua de ieri!
10:06:35 AM liana: culmea e ca iluminarea are aceleasi caracteristici….atata doar ca se deosebeste de starea lui prin aceea ca cel care o atinge e constient de faptul ca se poate trai si altfel!!!! (inconstient)
10:06:38 AM liana: intelegi?
10:07:57 AM liana: el nu are puncte de reper, pt el, pur si simplu, starea de acum nu e ceva ce a castigat muncind asupra lui, ajungand la intelegere, ci ceva ce i s-a dat prin boala!
10:08:06 AM cristiana: mai, e imposibil sa nu fie constient pe moment ca ii e bine :)
10:08:19 AM cristiana: pe moment, atunci, acolo, imi e bine!
10:08:31 AM cristiana: am o stare sufleteasca buna, de multumire si seninatate
10:09:03 AM cristiana: in momentul imediat urmator uit ca am fost fericita momentul trecut, dar in momentul imediat urmator sunt iarasi fericit, ma simt bine, nu plang, nu imi simt inima sfasiata
10:09:05 AM cristiana: …. 10:09:23 AM liana: de acord cu tine, minune, dar starea asta de multumire n-are nici o valoare daca nu esti constient in aceeasi masura ca aceasta stare ti-o alegi constient dintr-o multitudine de stari posibile!!!!!
10:09:36 AM liana: intelegi?
10:09:39 AM cristiana: pai nici nu si-o alege constient
10:09:40 AM cristiana: ii este data
10:09:55 AM liana: eh, aici e schepsisul!!!!!
10:09:56 AM cristiana: moca
10:09:58 AM cristiana: :))
10:10:23 AM liana: daca iti este data pe tava o asemenea stare continua…ea nu te face iluminat si constient!!!!!:))
10:10:53 AM cristiana: e un caz fericit as putea spune, dar daca stau sa ma gandesc mai bine, nu prea…. fiindca suntem aici ca sa ne castigam fericirea si implinirea, sa stim sa ni le atragem, sa devenim merituosi prin noi insine
10:10:59 AM cristiana: exact!!
10:11:16 AM liana: iluminarea reprezinta totalitatea de stari potentiale, pe care le cunosti, le-ai trait, le-ai ales, ti le amintesti….si le transcenzi constient!!!!…..fiindca asa vrei tu!!!!
10:11:31 AM liana: exact!
10:11:45 AM liana: iluminarea n-are nici o valoare daca n-o muncesti!:)
10:12:00 AM liana: daca n-o castigi prin suferinta, depasind-o!
10:12:34 AM liana.: omul ala poate fi asemanat cumva cu un bebelus care habar n-are pe ce lume e!
10:12:40 AM cristiana: aia e…deci omul este unul din aia care mosteneste imparatia cerurilor prin omisiune, adica de pe banda aia rulanta care trece prin check-in, asta e ala care scapa inauntru fara control
10:12:41 AM cristiana: :))
10:12:43 AM cristiana: aluneca
10:12:44 AM cristiana: :))
10:13:09 AM liana: atata doar ca asta a avut bafta ca amnezia sa se instaleze la o varsta la care deja capatase niste deprinderi sociale, ceea ce nu-l face un neadaptat!
10:13:23 AM cristiana: :)) da,mai….
10:13:40 AM cristiana: dar ca idee, asta e modelul fericirii, prezentul :)
10:13:48 AM cristiana: ca ala il ai in mana pana la urma
10:13:50 AM cristiana: :)
10:13:56 AM liana: evident ca asta e modelul, sunt de acord total cu asta!:)
10:15:03 AM liana: dar daca nu esti constient in acelasi timp de prezent si de trecut, ca stari pe care le cunosti dar alegi sa le ignori, n-ai facut nici un cacat!:))…..se numeste ca esti fericit ca esti sarac cu duhul!:))
…………………………………………………………………………………………………………………………………….
Proiect comun cu Liana, spontan, mosit luni la rand, nascut azi sub forma unei sinteze soft a multelor si lungilor discutii ce ne-au tinut de cald la vreme de restriste a fiintei… :)
De trei ori fericire.
O data pentru mine.
O data cea de tine.
Si inca o data de respirul dintre noi,
atunci cand ne traim in doi
si intuim o necuprinsa lume…
De trei ori vesnicie.
A ta, a mea si a Celui ce cu ochii inchisi ne stie.
De trei ori eu oricand prin tine,
si tu omniprezent in mine.
Un trei rotund ce nu ne jura stramb
si nu ne dusmaneste din vreun gand,
un gand ce s-ar afla strain
de tot ce e al nostru plin.
De trei ori soare.
O data al inimii-rasare,
apoi cel al zenitului-izbanda
si in final cu pleoapa inimii plapanda,
apun abia soptit pe tampla ta..
Sa-mi fii de noapte buna,
sa-ti fiu intampinarea in cel care te vrei
si astfel din menirea ta sa ma zaresti si sa ma iei… Un simplu trei.
Orionul e protector, principiul masculin, ponderat si stabil, nu isi atarna bunastarea de nimeni si nimic. Aproape ca-i independent de cer.. Cassiopeia, nu mai putin draga, femininul prin excelenta, se rasuceste fara stare deranjand stelutzele din jur, se varsa pe de laturi in bucurii de moment, iar cand paleste si se muta in alt colt, o face fiindca se cauta de indoieli si de prea multe chipuri…
Asist la un cer ce nu are nevoie de prezentari si preludii, splendoarea lui trece de mult de limita durerii. Il ridic un pic mai sus pe pleoape atunci cand ma uit la el, ca sa-l zaresti si tu mai bine, dintre “inelele” ce te impresoara, sau de pe unde te poarta pasii. Esti un echilibru in miscare, te vad zig-zag-and dintr-un colt in altul al oraselului mintii mele.
Deplang nestatornicia ei, a Cassiopeiei ce nu-si crede stralucirii si isi masoara frumusetea ei de noapte tocmai cu a zorilor putere. Cutreiera in lung si-n lat cerurile intunecate, se cauta in oglindiri ce-i sunt straine si departe, descumpanita-i constiinta acum cine sa o mai poarte?
Chip tranzitoriu, captiva intr-un avatar putin loial, imi calc pe propriile urme, culegandu-ma cu nestatornicie din reflexii. Un caleidoscop neglijent de suprafete reflectorizante ma repeta ametitor cu aceeasi superficialitate. Sunt inca tributara unui ego cu probleme… Cand te caut, nu reusesc sa ma gasesc…
Mici respiratii in somn infasurate
Foiesc inconstient ca-n plin de fructe coapte
Aproape de acea trezvie, miezurile adanc ermetizate..
Prin tulpinita vie, verde-argintie
Migrand prin ce a fost si va sa fie,
Causul cald al miezului etern arata
Samburele mitului in care-mi sta suflarea imbracata:
Impins inspre afara, intr-un alt fel de veghe si de soare,
Arhetipal copil al meu, in cea de mine asteptare…