N-am cuvinte…

Continutul acestui blog a fost transferat pe http://florinm.wordpress.com/

Asadar, ne vedem acolo

Pe 2 decembrie 2008, s-au împlinit zece ani de când cel mai cunoscut duhovnic român a trecut la cele veşnice. Povăţuitor a mii de credincioşi peste jumătate de secol, Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie a trecut la Domnul în noaptea de 1 spre 2 decembrie 1998.

Pe 5 decembrie 1998, la inmormantarea parintelui, I.P.S. Bartolomeu, Arhiepiscopul Clujului si-a incheiat cuvantul cu urmatoarele:

<<Parinte Cleopa, in seara aceasta, Mos Nicolae le aduce daruri copiilor cuminti. In seara aceasta Mos Nicolae ii va face un dar copilului Cleopa. Il va astepta la poarta Imparatiei cerurilor, i-o va deschide alaturi de Sfântul Petru si-l va infatisa lui Dumnezeu. Si va spune: “Doamne, iata pe copilul Cleopa, pe acesta Tu, prin Prea Sfânta Ta Maica, l-ai ales de la vârsta de un an sa Te slujeasca si sa Te marturiseasca. Primeste-l pentru ca Tu l-ai ales, Tu l-ai chemat la Tine si, de acum, in curtile Tale fa-i salas”.>>

Citeşte restul articolului »

De ce este nevoie de rugaciuni lungi? Ca prin rugaciunea lunga, facuta cu osardie, sa incalzim inimile noastre reci, invartosate prin petrecerea indelungata in deserta­ciune - caci este lucru nefiresc a crede, cu atat mai mult a pretinde, ca inima invechita in deser­taciunea acestei vieti sa se poata patrunde in scurta vreme de caldura credintei si dragostei de Dumnezeu in timpul rugaciunii. Nu, pentru aceasta e nevoie de osteneala si iar osteneala, de vreme si iar vreme. Imparatia Cerurilor se ia cu sila, si silitorii o rapesc pe ea (Mt. 11, 12). Impa­ratia lui Dumnezeu nu vine grabnic in inima, cand oamenii fug de ea cu atata osardie. Domnul insusi vesteste voia Sa ca noi sa ne rugam nu pu­tina vreme atunci cand ne-o da pilda pe vaduva care indelungata vreme se tot ducea la judecator, suparandu-l cu rugamintile sale (Lc. 18, 2-6). Domnul, Tatal nostru Ceresc, stie dinainte cererea noastra (Mt. 6, 8), stie de ce avem nevoie, dar noi nu-L stim pe El cum trebuie, suntem foarte credinciosi desertaciunii lumesti, nu Tatalui Ce­resc; si iata ca El, dupa intelepciunea si milosti­virea Sa, preface nevoile noastre in prilej de ne intoarce catre Dansul. “Intoarceti-va, copiii Mei rataciti, macar acum, la Mine, Tatal vostru, cu toata inima voastra, daca mai inainte vreme ati fost departe de Mine; macar acum incalziti cu credinta si cu dragostea inimile voastre, care mai inainte erau reci, intorcandu-le catre Mine”.

Nu face la rugaciune placurile trupului lenevos - nu te grabi: trupul, plic­tisit si apasat de lucrarea sfanta, se grabeste sa termine cat mai repede ca sa se odihneasca ori sa se apuce de lucruri trupesti, lumesti.

Citeşte restul articolului »

Vine Sfantul Nicolae si apoi Nasterea Domnului, Craciunul - doua sarbatori atat de dragi copiilor si adultilor, deopotriva. Magazinele sunt pline de jucarii, de globuri, de beteala - toate stralucitoare, aducatoare de bucurie. Daca bucuria celor mici este sincera, cum este bucuria noastra, cea provocata de chimvale, de beteala si de brazi impodobiti? Daca ne bucuram doar de acestea, de frigiderele pe care le vom avea pline, dupa posibilitati, vom fi ceva mai mult decat o niste maimute carora le-ai dat niste banane.

Cati dintre noi facem efortul de a intelege cu adevarat ce s-a intamplat acum 2000 de ani, pe 25 decembrie? Cati dintre noi auzim bataia la usa inimii noastre a Sfintei Fecioare Maria in cautarea unui adapost pentru Domnul nostru? Cati dintre noi deschidem? De ce nu deschidem? Pentru ca majoritatea nu pricep ca acela care bate e chiar El. Ei vad doar o femeie obosita, imbracata saracacios, cu mana intinsa si spun: “Las-o si pe-asta, ca gaseste ea ceva, nu trebuie sa-i dau eu. Cine stie cati bani face asta intr-o zi, pe cand eu muncesc o luna pentru a-mi duce traiul…”. Cred ca la fel au gandit si cei din Bethleem, cand n-au raspuns strigatului de ajutor al Mamei ce era gata sa nasca. N-aveau de unde sa stie pe Cine poarta in pantece, dar din pricina micimii inimii lor nu i-au deschis.

Sa tinem postul cu smerenie, sa multumim Domnului. Si sa ne bucuram la sfarsitul postului cu sufletul curat, spovediti fiind, si daca ne este permis sa primim Sfant Trupul si Sangele Domnului, cu familiile noastre, bucurandu-ne impreuna, cu tot cu copii. Iar acestora mai mici, pe langa nelipsitele rugaciuni, n-ar fi frumos sa le impodobim sufletele si cu stihuri minunate, asa cum sunt cele de mai jos, ale lui Cosbuc?

Pomul Crăciunului

de George Cosbuc

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c’aşa vrea Dumnezeu.

Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.

Şi zboară’ncet de-alungul pădurilor de brad,
Şi cântă’ncet; şi mere şi flori din sân le cad.

Iar florile s’anină de ramuri până jos
Şi-i cântec şi lumina şi-aşa e de frumos!

Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr’însă Dumnezeu.

Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Aşa cum au găsit-o, cu flori şi jucării.

Departe într-un staul e’n faţă-acum Iisus,
Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus.

Dar el e bun si’mparte la toţi câţi îl iubesc,
Tu vino, şi te’nchină, zi: “Doamne-ţi mulţumesc”.

Astazi am citit pe site-ul Ortodoxia tinerilor un articol deopotriva provocator si interesant, intitulat “De ce mi-e draga Romania?”

Autorul articolului se destainuie, scriind ca ii e draga Romania pentru ca e o tara superba, pentru ca are peisaje extraordinare, are munte, mare, dealuri, campii, delta; pentru ca e o tara ortodoxa si poti gasi o biserica oriunde te-ai duce; pentru manastiri, pentru traditii, pentru colinde. Si ce loc mai frumos in care sa petreci Craciunul si Invierea Domnului poti afla mai frumos si mai potrivit decat acasa?

Si sunt atatea si atatea motive pentru care iubim cu adevarat Romania!

Dar, din pacate, statul nu ne ofera atat de multe din punctul de vedere al facilitatilor, din punctul de vedere al ajutoarelor, al subventiilor pentru cei care chiar muncesc/produc, al sprijinului pentru intreprinzatorii tineri, al transparentei institutiilor, al locuintelor sociale… In schimb, ni se ofera coruptie generalizata, prostie, nesimtire si lipsa de educatie la tot pasul, mai ales in orase, care cu cat sunt mai mari, cu atat mai mult aceste defecte sunt mai la vedere si capata accente de virtuti.

Citeşte restul articolului »

Se pare că numele operelor brâncuşiene pe care le cunoaştem noi nu sunt cele originale, conform unui articol de Liviu Popp, postat pe site-ul hamangia.ro. Ar fi fost binevenite şi nişte dovezi, dar până vor apărea acestea, redau mai jos, spre lectură, cele relatate in articol.

“Am aflat de la un doctor de aici, care acum este mort, a murit in 1999, el locuind lânga Târgul Jiu: Parintii sai au fost directori la scolile din Tg. Jiu cea de baieti si cea de fete. Tatal sau, Matei Stoicoiu, a cumparat o casa chiar în oras, pentru a fi aproape de scoala.

Citeşte restul articolului »

Pe la sfârşitul lunii septembrie am citit, pe blogul lui Danion Vasile, o întâmplare minunată, despre care mai citisem înainte. Redau exact de pe blog:

«Nu cu mulţi ani în urmă un preot homosexual a păcătuit într-o seară cu cineva, şi a doua zi a slujit Sfânta Liturghie. După slujbă, preotul nu mai ieşea din altar. Au aşteptat oamenii vreme îndelungată, până s-au plictisit, dar preotul tot nu ieşea. Până la urmă, cineva a intrat în altar şi l-a găsit pe preot pe jos - cum stau unii să se roage în biserică punând capul pe podea şi fundul pe călcâie -, mort. În jurul preotului, era o baltă, efectiv o baltă. Când au dus puţin din apa aceea la analize, au constatat că balta era din lacrimi».

Bineînţeles că este imposibil să cunoaştem dacă el s-a mântuit sau nu, doar Domnul având puterea de a judeca. Dar sper că prin subiectul articolului, nu am adus pe nimeni în punctul de a-l judeca pe părintele respectiv… Nu judecaţi, căci nu se ştie niciodată când vine sfârşitul. Multi vorbesc prin mass-media despre sfârşitul lumii, dar câţi dintre noi ne gândim la sfârşitul nostru? Ne va găsi pe noi sfârşitul nostru în acea stare de pocăinţă pe care o avea preotul de mai sus?

Citeşte restul articolului »

Pe 2 noiembrie a.c., Parintele Iustin Parvu a fost hirotesit Arhimandrit de catre IPS Teofan si a primit Crucea Moldava. Toate acestea au avut loc in cadrul slujbei de sfintire a manastirii de maici cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” de la Petru Voda, judetul Neamt, manastire organizata chiar de Parintele Iustin, staretul manastirii “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil”.

Stirea a fost preluata de pe blogul lui Claudiu Tarziu.

Care dintre acestea doua este mai rara? Care este mai valoroasa?

Diamantul este una dintre cele mai rare resurse, si datorita acestui lucru dar si a frumusetii sale, are pretul foarte ridicat. Cine si-l permite (ca bijuterie, pentru ca am facut referire la frumusetea sa)? Doar oamenii bogati.

Prin comparatie, sinceritatea este dorita, dar nu este oferita. Si atunci se ajunge in situatia  in care oferta de sinceritate este foarte mica, iar cererea imensa. Care este pretul sau? Cine si-o permite?

De la Alexandre Dumas  avem un citat: “Sinceritatea este singura bogatie a oamenilor saraci”. Poate nu este chiar asa, poate nu este singura bogatie a oamenilor saraci. Dar in mod sigur, este cea mai mare bogatie a acelora care o poseda.

Citeşte restul articolului »

Citat din cartea “Pacatele parintilor si bolile copiilor” - K.V. Zorin

Vom incepe de la o problema care aparent nu este apropiata de tema noastra: problema originii sufletului. In aceasta privinta, in Ortodoxie nu exista o dogma unanim acceptata, ci cateva pareri diferite. In orice caz, Biserica respinde teoriile preexistentei si reincarnarii sufletului. Alt punct de vedere este ipoteza creerii sufletului de catre Dumnezeu in momentul in care se formeaza corpul embrionului; potrivit acesteia sufletul si trupul omului se nasc parintii lui. Aceasta viziune ofera o buna explicatie pentru ereditatea neamului omenesc, pentru mostenirea caracteristicilor somatice si psihice ale parintilor.

Chiar din sec. XIX s-a incercat, de catre Arhim. Teofan (Avseniev), sa fie puse in acord aceste abordari aparent opuse. El a ajuns la concluzia ca sufletul omenesc ia nastere din sufletele parintilor sub inraurirea a doi factori: puterea creatoare pusa de Ziditor in natura omeneasca si actiunea nemijlocita a Proniei Dumnezeiesti.

Citeşte restul articolului »