joy

Nu stiu citi dintre voi, cei care cititi, veti intelege! Mie, una, imi este foarte greu sa vorbesc despre acest subiect… dar acum imi este si mai greu sa tac.

Vi s-a intimplat vreodata sa simtiti ca urmeaza sa vi se intimple ceva?

Mie da.

Nu “vad” numere la loto sau mai stiu eu ce minuni. Presimt insa, uneori, ceea ce urmeaza sa mi se intimple, stiu exact cum se vor desfasura anumite chestii. Atunci, ceva din mine imi spune ca trebuie sa fiu atenta. Ca un radar, un al saselea simt…

De cele mai multe ori ceea ce mi se intimpla nu este ”de bine”.  Asa ca eu am numit senzatia stranie “bad feeling”.

Este asemeni unei emotii foarte puternice, ca un atac de panica. Nu ma sperie, pentru ca il cunosc deja. Ce ma sperie este ca, desi stiu senzatia, nu pot face nimic pentru a schimba firul evenimentelor. 

Se intimpla oricum! 

Joy

P.S.(adaugat dupa 0 saptamina!): S-a intimplat!!!!!!

Cand invingatorul comite o greseala, spune: ”Am gresit!“ si invata lectia.
Cand invinsul comite o greseala, spune: “Nu e vina mea!” si arunca vina pe altii.

Un invingator stie ca adversitatea este cel mai bun invatator.
Un invins se simte victima in fata adversitatilor vietii.

Un invingator stie ca rezultatele actiunilor lui depind de el.
Un invins crede in existenta ghinionului.

Un invingator munceste mult, dar isi si creeaza mult timp liber pentru el insusi.
Un invins este o persoana mereu ”foarte ocupata”, care nu are timp nici pentru ai lui. Un invingator infrunta provocarile una cate una.
Un invins le evita si nu indrazneste sa le infrunte.

Citiva ingeri plictisiti si-au fortat norocul si-au indraznit sa paseasca dincolo de portile Edenului. S-au oprit pret de-o clipa si au inspirat cu nesat aer de falsa  libertate. In momentul acela ochii lor s-au inchis si piepturile li s-au ridicat… Dar exact in secunda urmatoare fulgii din aripile lor au inceput sa cada, unul cite unul.

Jos, pe Pamint, toti muritorii si-au saltat deodata ochii inspre  cer, nedumeriti. Colo sus, in aer, fulgii de inger semanau cu cei de zapada… Dar cind au atins fetele oamenilor s-au transformat instantaneu in lacrimi. Abia cind ingerii si-au lepadat de tot aripile muritorii si-au dat seama ca pling.

                                          ***

Aceiasi ingeri nebuni si-au fortat si mai tare norocul. Minati de mirajul falsei libertati abia dobindite si-au urmat calea aripilor pierdute. Dar aici, jos, se simteau stingheri… Intilneau acum sentimente straine lor: ura, frica, rautate, lacomie, tristete, durere. Au incercat sa-i determine pe muritorii tristi si grabiti pe care-i intilneau in calea lor sa-si reaminteasca ceva ce stiusera odata, iar acum uitasera: sa rida, sa daruiasca, sa le pese, sa iubeasca, sa fie fericiti… In zadar, insa!

Abatuti si obositi s-au oprit sa se odihneasca intr-o pajiste inverzita, strabatuta de un izvor. Peisajul le aducea atit de tare aminte de locul pe care-l parasisera intr-un acces de nebunie. Regretau nespus si ar fi dat orice sa se intoarca inapoi! Dar nu numai ca erau departe de casa… Casa lor era acolo, sus, iar ei nu mai aveau aripi ca sa poata zbura. Era acum rindul ingerilor sa plinga. Dar lacrimile lor, cind atingeau pamintul, se transformau in nestemate, semn ca si fara aripi tot fiinte divine ramineau.

In deznadejdea lor au simtit deodata cum niste miini gingase le mingiiau fetele si incercau sa le stearga lacrimile. Cu ochii impaienjeniti de plins au vazut ca alinarea venea  din suflete pure de copii.

Si atunci miracolul s-a produs! Ca prin farmec aripile lor au inceput sa creasca pina au devenit suficient de puternice pentru ca ei sa-si poata lua zborul spre casa.

N-au plecat insa inainte de a face o promisiune: ca de acolo, de sus, vor veghea fiecare suflet de copil. Doar asa vor fi siguri ca nu-si vor mai pierde niciodata aripile!!!

                                                ***

Incheiere!

Nu uita sa-ti pese de cei care pling, nu uita sa-i mingii pe cei care au nevoie de alinare, nu uita sa rizi si sa iubesti. Si, mai ales, nu uita sa fi fericit ca atunci cind erai copil si inima ta era pura. Vei simti cum, linga tine, sta un inger caruia tocmai i-ai redat aripile!

Gabriella                                     12 Ian. 2008         

… sinceritate. Ce pacat, insa, ca unii au facut din minciuna un adevarat mod de a trai.

… tandrete. Sint inconjurata de atita brutalitate ca fiinta mea incepe sa capete insusiri monstruoase.

… caldura. Inima mea sta captiva intr-un bloc de gheata si bataile ei abia daca se mai simt.

… iubire. Altfel nu stiu sa exist.

… TINE. TU de ce ai nevoie?

joy

                                                     eu

Am indraznit, nu demult, sa ridic ochii mai sus decit imi era permis si, la inaltimea aceea, te-am  zarit pe tine. Matur si distant, impasibil si “rece”, iti intersectai deseori drumul cu al meu fara, insa, sa te opresti. Intr-o zi mi-am spus “Cum ar fi daca…” si am inceput sa te privesc mai atenta. Am observat astfel ca maturitatea ta masca o copilarie intirziata, iar raceala ta se datora lipsei de incredere in cei din jur. Am zimbit in sinea mea si am inteles ca, chiar si acolo “sus”, oamenii tot oameni ramin!

                                                     tu

Ai privit in jos si m-ai vazut pe mine. Contradictorie si sincera, mi-ai surprins privirea exact atunci cind ochii mei incercau, curiosi, sa patrunda in sufletul tau. Si, in clipa aceea, ti-ai zis, cred, “Ce-ar fi daca…” si atentia ta a inceput sa se indrepte din ce in ce mai des asupra mea. Te-am vazut  zimbind, poate amuzat de idee, dar si incitat in acelasi timp, si de aici  a pornit totul!

                                                   impreuna

Eram asemeni Vintului care, in calea  sa, intilneste Focul! Am “ars” amindoi cu intensitate maxima fara, insa, sa ne gindim prea mult la “efecte”. Eu eram ca un uragan… Simteam ca am atita forta incit nu mi-ar fi stat nimic in cale, indiferent ce mi-as fi propus. Si asta doar pentru ca tu sa te transformi dintr-un foc mocnit intr-o flacara vie.

                                                 niciodata

Nu mi-am imaginat ca oamenii se pot speria si de lucrurile frumoase. Cum altfel sa-mi explic “tacerea” de acum?

Joy