joy

O cunoştinţă (proastă) de-a mea, cu ceva carte şi o funcţie relativ călduţă, frustrat de drumul anevoios pe care trebuia să-l parcurgă pentru a ajunge în top (omul se crede cel mai bun, deşi viaţa i-a demonstart de nenumărate ori contrariul!), s-a hotărît, prin primăvară, să intre în politică şi să pupe-n fund un partid (în picaj liber acum, ghici ciupercă care-i?) în speranţa că, nu peste mult timp, aştia or să-i ofere pe tavă jobul visat.

Din nefericire (pentru cunoştinţa mea, din fericire pentru mulţi alţii), în trend este, se pare, la ora actuală, oferirea funcţiilor cheie din instituţiile publice unor tehnocraţi (chiar dacă cu susţinere politică “pe la spate”)… Adică, cam (am făcut vreo cacofonie???) ce era omul pînă mai acum vreo jumătate de an… Că era curat ca lacrima pe partea asta, vă jur!

Aşa că personajul, din prea multă inteligenţă (doar e cel mai… deştept din curtea scolii), pentru a-şi atinge scopul, a demonstrat încă o dată că ştie să ia cele mai bune decizii. Sînt ironică, v-aţi prins, nu?

Un mesaj pentru el (infantil, dar totuşi…): “Ce bine îmi pare că ai luat ţeapă!!!”

Joy

Acest articol se adresează femeilor. Bărbaţii n-au curaj să recunoască!

După o bucată (lungă) de vreme în care telecomanda televizorului meu a zappat doar pe posturile de ştiri şi de politică, ieri seară m-am hotărît să mă uit la un film. Nu vroiam ceva de calitate, doar un film prost, uşor de urmărit şi care să mă ajute să adorm la o oră decentă. Duminica mă ia somnul mai greu şi luni la muncă sînt ca un zombi pus să defileze la lumina soarelui.

Şi am găsit un film pe Acasă TV. Soft şi cu subiect tipic postului (love, love, love…). Habar nu am cum s-a numit sau cine erau actorii. Filmul a fost însă de un realism fantastic.

Eroina principală, angajată a unui post de televiziune, este părăsită de iubitul ei, coleg de serviciu cu ea, exact în momentul în care se hotărîseră să se mute împreună. Disperată, femeia care între timp pierde casa în care locuise singură cu chirie (ştiţi că majoritatea americanilor sînt chiriaşi), se mută în apartamentul altui coleg de serviciu, coleg care, l-a rîndul lui avusese o dezamăgire în dragoste.

Urmează o perioadă în care tot ceea ce tipa îşi doreşte este să-l vadă pe ticălos mort. Din cărţi află, cu stupoare, că masculii a 95% dintre speciile planetei sînt poligami, iar de la un fermier mai află că un taur nu “i-o trage” aceleiaşi vaci de două ori (scuze pentru limbajul plastic). Pe lîngă toate astea, vine să-i întărească argumentul poligamiei şi colegul de apartament care rulează prin aşternutul său o sumedenie femei, de fiecare dată altele.

De aici şi ideea “vacii învechite”, temă pe care eroina o va dezbate, sub pseudonim, într-o rubrică permanentă dintr-o revistă de bărbaţi. Subiect care prinde foarte repede la femei (bărbatul caută mereu o “vacă” nouă!!!), iar autoarea este invitată la cea mai în vogă emisiune TV pentru sexul slab, moderată de… şefa ei şi femeia pentru care fusese părăsită (şi ea, la rîndul ei, tot o “vacă învechită”, părăsită cîndva de acelaşi individ pentru eroina noastră).

Acceptă invitaţia la emisiune, iniţial printr-o legătură telefonică în direct, însă o scenă de familie o determină să îşi dezvăluie identitatea. Sora ei, care era internată în spital din cauză că pierduse o sarcină, primeşte un compliment de la soţul său, care, deşi copleşit de drama pe care o trăiesc amîndoi, are puterea să-şi vadă soţia ca pe o femeie superbă.

Şi atunci înţelege că, de fapt, “taurii” nu sînt decît nişte “boi” laşi (probabil proporţia de 95% se păstrează, aş adăuga eu!), însă există şi bărbaţi care au curajul să-şi vadă iubita drept o femeie perfectă, mai ales în situaţii dramatice. Iar asta este o motivaţie suficient de puternică să lase în urmă trecutul şi să meargă mai departe.

Ca orice femeie, am trăit etapa “vacii învechite” chiar de la cel care îmi ceruse să ne mutăm împreună, dar, pe urmă, am avut norocul să trăiesc şi varianta a doua. Tot ce contează este să ai încredere în tine şi să înţelegi că dacă pierzi un bou nu este sfîrşitul lumii, ci doar un nou început.

Joy

Top 10 (12) perle marca Vanghelie - de la “Care este” la “Goagal”(pentru a doua oară Joy are “onoarea şi mîndria” de a-l găzdui pe primarele “care este”)

• 1. Nu exista fiinta umana, fie ca locuieste in Africa, in Asia sau in Rahova, care sa nu fi vazut un film, sa nu fi rupt o floare, o fata sau un baiat, dupa cazul care este fiecare.

• 2. Numai cine nu lucreaza nu poate sa i se impute ca poate sa fie si mici greseli, dar nu astea.

• 3. De cand ma stiu eu copil, ma urcam in pom si mancam corcodusi.

• 4. Cine nu are loc de mine… nu ma intereseaza… sa se inghesuieste!

• 5. Acel tanar care s-a transformat in 300 este vorba de unul singur.

• 6. Soarta mea a fost hotarata de destin.

• 7. Vocea mea se va face auzita oriunde. Si pe sub apa.

• 8. Sunt oameni tineri, oameni care sunt prezenti aici in fata si pe care vreau sa le multumesc.

• 9. In ultimii cinci ani este anormal sa mergem cu masinile si cu transportul in comun care mergem.

• 10. Deci prezenta mea e datorita starii Bucurestiului in care ne aflam.

• 11.M-am saturat sa facem dosare noi lor si noi noua.

12. Tre sa vedem cum putem sa rezolvam o parte din problemele romanilor si nu cu asemenea formule de a spune ce tre sa invete romanii si unde gasesc pe goagal, gagal cum, gugal gagal gulgal asa. Unde gasim papadia unde gasim nu stiu ce si unde ne interesam de Herodot.

JOY

“Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni, ci să ştii să dansezi în ploaie.”

Încă o poveste interesantă primită pe mail!    

A fost odata un taran sarac si cinstit, roman. (El putea fi deopotriva bulgar, bosniac, albanez, slovac sau ucrainian, importante fiind - in acest caz - saracia si cinstea. De altfel, in variante, legenda circula si in folclorul nou al amintitelor popoare). In satucul sau natal, izolat de lume, se zvonise ca undeva departe, peste noua mari si noua tari, s-ar fi aflat o baroneasa instarita, cu darnicie fara seaman, care s-ar fi numit Uniunea Europeana. Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile acesteia.
Intr-o buna zi si-a luat toiagul si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul a gustat cu masura din bucate si nerabdator, si-a spus pasul: “Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa, pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape sapte-opt luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie de o pereche de incaltari. Sunt descult si mi-e frig. Doar atat iti cer”.
Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit:
“Omule, esti descult si eu te inteleg… Dar, tot ce-ti pot oferi este o basca. Una noua si de calitate eu ropeana - Armani. Tine de frig, de ploaie.”
Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si:
“Totusi e doamna buna. Putea sa nu-mi dea nimic”.
A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunandu-i pasul vechi:
“Sunt descult. O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine”.
Doamna l-a privit cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o basca noua-nouta, de firma.
“Daca-i degeaba, merita s-o iau”  isi spune la intoarcere taranul cel sarac si cinstit.
Iarna a trecut cu chiu cu vai si in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat de doctor, omul n-a avut de suferit.
A urmat primavara, vara si pe cand frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca.
Totusi nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar.. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata.
Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, si-a dat seama de trebuinte, facandu-i cadou un carucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, avand douazeci si una de viteze si telecomanda. Omul a multumit si intorcandu-se in satul sau cu masinaria cea aratoasa a starnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost calcat de hoti. Acestia nu gasisera mare lucru, dar plecasera acasa cu saci intregi de basti. Oameni cu frica de Dumnez eu , ii lasasera, totusi, caruciorul. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara nicio basca.
Asezat comod in caruciorul sau silentios, a pornit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus:
“Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti”.
Doamna l-a masurat din cap pana la brau (acolo unde incepea carutul) si ganditoare i-a spus:
“Bade draga, eu te inteleg.. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de incaltari. Apropo, asa cum te vad, cred ca nu poti munci. Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale? Cu banii primiti ai putea sa-ti cumperi cea mai buna basca”.

Morala!
Aceasta legenda, ca orice bucatica de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din pacate, le vedem in fiecare zi in jurul nostru…                             

JOY

Săptămîna asta am început-o postînd articole politice pe blogul meu. Din cînd în cînd mai am scăpări de genul asta, sper doar să nu ajungă a fi prea dese

Deşi sînt un neavenit în politică (adică, cu alte cuvinte, nu mă pricep!), pot să pun pariu cu oricine că dacă Traian Băsescu ar fi acceptat propunerea majorităţii parlamentare (o decizie înţeleaptă, zic eu) de al numi pe Johannis premier pînă la alegeri, nu doar că ar fi intrat în turul doi fără probleme, ba chiar ar fi avut o şansă să obţină un al doilea mandat. Sînt situaţii în care impunerea propriei voinţe în faţa majorităţii cu scopul de a demonstra unora cît eşti tu de hotărît să nu faci compromisuri (!?) poate fi un mare dezavantaj, iar mesajul pe care îl transmiţi celor care te privesc este că nu ştii cînd să te retragi sau cînd să pierzi.

Băsescu  putea să-l accepte pe primarul Sibiului premier, prefect constituţional, mai cîştiga cîteva procente în sondaje (oricît de măsluite ar fi sondajele actuale, e evident că acum îi scad “acţiunile”), cîştiga alegerile şi apoi abia îl desemna pe Croitoru (care ar fi trecut de Parlament, de data aceasta, din prima). Ba chiar putea să-l mai păstreze pe Johannis vreo şase luni după ce cîştiga alegerile, îl “ajuta” să eşueze ca să dea peste nas opoziţiei că a propus o soluţie proastă la vreme de criză, şi pe urmă îl durea la bască pînă la sfîrşitul mandatului.

Cred că singurul lucru demn care i-a mai rămas de făcut acum este să-şi dea demisia de onoare, să-şi înece amarul la Golden Şliţ, eventul acompaniat de Nutzica şi, poate, să se întoarcă pe mare aşa cum a declarat acum cîteva zile, cu bărcuţa de carton, eventual, că flota nu cred că vrea s-o scoată din baia personală (cunoscătorii ştiu mai multe).

  Joy

Mă uit cu stupoare, asemeni multor români, la felul în care preşedintele Băsescu interpretează legea fundamentală după bunul său plac. Nu aveţi senzaţia că ne întoarcem iar la comunism, tot cu un ...escu în frunte şi tot cu Elene pe lîngă el?

Mărturisesc că mi-a plăcut Băsescu pe vremea cînd candida pentru funcţia de primar al Bucureştiului, deşi mare lucru n-a făcut pentru Capitală. Nici nu avea de gînd să facă ceva! Era doar o trambulină pentru Cotroceni, marele vis. Ulterior a devenit o alternativă la plaga numită PSD şi noi, românii, l-am votat, însă fără speranţe prea mari de “a trăi bine”.

Acum, pe ultima sută de metri a mandatului, acest om îşi  arată adevărata faţă. Este poate mai rău decît Vadim. Ăsta, cel puţin, nu-şi ascunde felul de-a fi!

În ceea ce-l priveşte pe Geoană, el este reprezentantul PSD-ului şi, bine ar fi să ne amintim proverbul care spune că dacă te-ai fript cu ciorbă, sufli şi-n iaurt. Deşi, am un feeling!

Varianta unui candidat independent pare, poate, cea mai viabilă soluţie pentru România la momentul actual. Dar, din nefericire, singurul candidat independent este don doctor Oprescu, care, după părerea mea, dacă ajunge preşedinte, după cinci ani de mandat nu se va putea lăuda decât cu un malpraxis prezidenţial.

Cît despre Antonescu, deşi nu are tupeul şi nesimţirea majorităţii contracandidaţilor săi, acesta nu poate miza pe bun-simţ pentru a cîştiga procente, pentru simplul fapt că noi nu prea mai cunoaştem sintagma. El pare genul de candidat care se adresează elitelor, iar elitele nu depăşesc numeric masele (din nefericire!). Cred că şi-a ales cel mai prost slogan. Dacă vrei să-ţi atragi gloata, vorbeşte-le limba!

Pe lîngă toate aceste aspecte (este strict opinia mea!), rămîne totuşi întrebarea cheie: MAI VOTEAZĂ CINEVA ÎN ROMÂNIA?

Joy

Din nou, pe blogul meu, un fragment din mult prea adevăratele scrieri ale genialului Octavian Paler… Şi vreau să dedic acest text cuiva care, după părerea mea, şi-a luat drept leit motiv al vieţii eşecul şi laşitatea… Cuvintele sînt atît de potrivite!

“Scrisori imaginare

El nu-si gaseste nici odihna, nici fericirea. E blestemat sa ramana un nomad. E dominat de o pasiune inepuizabila care, insa, il lasa mereu cu mainile goale. Vrand sa iubeasca toate femeile, nu va iubi niciuna. Si incepand prin a nu se lasa prins in mrejele niciunei iubiri, sfarseste prin a deveni un haituit. Surasul sau insolent nu mai poate ascunde adevarul. In ciuda alergaturii lui, nu va ajunge niciodata in locul unde o imbratisare descopera eternitatea. Dragostea nu-i arata decat partea ei efemera. Cea care moare dupa prima imbratisare si care ucide la prima atingere. […]

Poate ca n-are nici amintiri. Si ce sa-si aminteasca? In urma lui nu exista decat un lung sir de clipe care nu i-au dat nimic pentru viitor. El isi arde trecutul pe masura ce-l paraseste. Nu are incredere decat in clipa pe care o atinge, dar tocmai aceasta clipa ii arata de fiecare data ca s-a inselat. In fiecare dorinta satisfacuta intalneste deceptia. Cucereste fara sa posede niciodata. Elanul sau se prabuseste de fiecare data in gol.
Pe de alta parte, el stie ca a se opri din aceasta cursa inseamna a accepta moartea.”

Dedict lui M., cu milă!

Joy

Dar mai ştim să respectăm?

Joy