joy

Am avut încredere într-un om pe care îl consideram minunat. Nu o încredere oarbă, asta n-o să am niciodată în cineva. Scepticismul şi raţionalul tipic zodiei mele, loviturile primite de-a lungul timpului, experienţa cu oamenii şi intuiţia mă fac să fiu mereu atentă.

Cu toate astea am acordat o şansă acelui om. L-am ajutat atunci cînd semenii săi i-au întors spatele, cînd era bolnav şi deprimat, şi l-am susţinut atunci cînd îşi pierdea încrederea în el. Gîndeam la fel, avusesem experienţe de viaţă similare şi aveam aceleaşi obiective.Vieţile noastre erau oarecum coincidente. Ceea ce ne cerusem reciproc era respect şi sinceritate.

Am oferit respect şi sinceritate. Am primit, la schimb, minciuni şi trădare.

Simţeam că ceva nu e în regulă şi bănuiam ce. Nu o dată i-am spus că îl bănuiesc de acel lucru. A fost singurul motiv de ceartă între noi doi. De fiecare dată mă făcea să mă simt vinovată că îi reproşam aşa ceva.

N-a trecut multă vreme şi bănuielile mele au devenit certitudine. Era chiar mai mult decît îi reproşasem eu.

Şi, din nefericire pentru el, dovezile peste care am dat (şi pe care le păstrez) îi pot distuge imagine, carieră, viaţă… tot. Iar asta n-ar fi decît începutul. Acţiunile lui (mai bine zis, prostia lui) pot disturge şi vieţile altor oameni, unii la fel de josnici şi de murdari cum s-a dovedit a fi el. Dar pot distruge şi vieţi nevinovate.

Nu regret că am aflat, chiar dacă toată povestea mi-a lăsat un gust amar. Ba chiar sînt fericită că am putut să văd cum este în realitate ACUM şi nu cînd ar fi fost prea tîrziu.

Aş putea să mă răzbun… dar merită?

Joy

                            Motto: Sînt fericiri în care nu 

                                       mai crezi. Ele vin ca o 

                                       lovitură de trasnet şi

                                       te mistuie…

Îmi place chestia asta pe care am ales-o la Motto. Am găsit-o întîmplător şi am ţinut-o cîteva zile pe blog, aşa, pur şi simplu, fară să adaug nimic. Deşi…

A-ţi observat cîte bloguri deprima(n)te există?

Vă provoc!

Să ridice mîna cei care cred că sînt, cu adevarat, fericiţi!

Acum, să ridice  mîna şi cei care nu au nimic în comun cu starea de  fericire!

 joy

Il vedeam aproape zilnic si, in urma citorva discutii, mi-am dat seama ce om minunat este. M-am indragostit de el urmarindu-l cum isi cauta, obosit si absent, o factura pe care trebuia s-o plateasca si pe care nu mai stia unde a pus-o. Plata facturilor la el este un chin! E mereu in intirziere, nu pentru ca ar fi rau platnic, ci pentru ca, pur si simplu, uita de ele.

La prima intilnire m-a speriat! Ma avertizase ca e ciudat si ca s-ar putea sa ma sperie, dar pe mine cred ca tocmai asta m-a atras la el. La a doua intilnire mi-am dat seama ca il iubesc. De fapt, ca il iubeam de mult, dar ca nu constientizasem acest lucru.

Era rindul meu sa-l sperii. I-am marturisit ce simt pentru el si nu intelegea de ce-l iubesc… Iar eu nu stiam cum sa-i explic “De ce?”.  Am crezut atunci ca-l pierd, dar n-a fost asa!

Acum am impresia ca viata mea fara el nu mai are sens. Linga el simt ca pot sa mut muntii din loc, pot sa vorbesc orice fara teama sau restrictii, rid si pling fara sa ma rusinez de sentimentele mele.

Ma intrebi daca intre o femeie in zodia gemeni si un barbat in berbec ar merge o relatie? Eu cred ca da, dar zodia nu are prea mare importanta daca exista sentimente adevarate.

Si nu trebuie sa te temi ca este prea frumos ca sa fie adevarat! Meritam si lucruri frumoase, nu doar triste si urite. 

Tu esti un luptator, si daca inima iti spune ca merita sa lupti, fa-o! 

Dedicat lui Felix!

Joy

Nu stiu citi dintre voi, cei care cititi, veti intelege! Mie, una, imi este foarte greu sa vorbesc despre acest subiect… dar acum imi este si mai greu sa tac.

Vi s-a intimplat vreodata sa simtiti ca urmeaza sa vi se intimple ceva?

Mie da.

Nu “vad” numere la loto sau mai stiu eu ce minuni. Presimt insa, uneori, ceea ce urmeaza sa mi se intimple, stiu exact cum se vor desfasura anumite chestii. Atunci, ceva din mine imi spune ca trebuie sa fiu atenta. Ca un radar, un al saselea simt…

De cele mai multe ori ceea ce mi se intimpla nu este ”de bine”.  Asa ca eu am numit senzatia stranie “bad feeling”.

Este asemeni unei emotii foarte puternice, ca un atac de panica. Nu ma sperie, pentru ca il cunosc deja. Ce ma sperie este ca, desi stiu senzatia, nu pot face nimic pentru a schimba firul evenimentelor. 

Se intimpla oricum! 

Joy

P.S.(adaugat dupa 0 saptamina!): S-a intimplat!!!!!!

N-ai visat, uneori, ca poti schimba lumea?

Nu ai incercat, cu toata fiinta ta, sa faci un bine cuiva? Sa-l vezi fericit, sa-l vezi ca zimbeste…

In schimb, nu ai cerut nimic! Faptul ca faceai un bine era suficient…

… si ai ajuns intr-un punct in care tu iti doreai mai mult decit acea persoana ca lucrurile sa evolueze pozitiv.

Incurajezi, motivezi, sustii… daca ai putea, ai prelua tu acea nefericire.

Nu reusesti si te intrebi de ce oare?

Simplu… nu isi doresc cu adevarat.

Nu crezi ca, uneori, oamenii se complac in nefericire? Sint asa de familiarizati cu ea incit faptul ca ar putea fi fericiti ii sperie, pur si simplu!

Cred ca asta uitam citeodata… Ca nu putem sa facem bine cu forta…

… nu putem sa obligam pe nimeni la fericire!

Joy

Toti visam! Si eu, si tu, si catelul ala mic care s-a facut covrig de frig pe gura de canal din care ies aburi… Si toate visele noastre sint atit de reusite!

Visele lui pot parea simple pentru cei ca noi. Un loc caldut, un ciolan plin cu carne, numa’ bun de infulecat, un tovaras de joaca, un suflet care sa-l iubeasca si care sa nu-l mai loveasca ori de cite ori il vede ca da fericit din codita.

Si visele tale pot parea simple pentru altii. Pentru ca visele tale se rezuma doar la partea materiala a vietii. Bani multi, case mari si luxoase, masini scumpe… Cit de complicat poate fi?

Visele mele, insa, nu sint simple deloc! In ele tu apari mereu zimbind si nu te dranjeaza ca eu nu sufar ca tine pentru ca nu m-am nascut bogata. Ai puterea sa intelegi ca lucrurile pe care eu pun pret nu se cumpara cu bani, ca nu au niciun fel de valoare materiala, dar ca sint foarte valoroase.

Te visez fericit doar pentru ca ti-ai dat seama ca fericirea se gaseste, de fapt, in zimbetul unui copil sau in mingierea persoanei iubite…

Te visez linistit pentru ca intelegi ca toate aspectele mai putin placute ale vietii de care noi ne lovim nu sint altceva decit lectii din care trebuie sa invatam…

Si te mai visez iubind… Pentru ca tu sti ca asa este normal, pentru ca tu sti ca suferinta din dragoste este ceva firesc, de care nu trebuie sa te temi, si pentru ca esti destul de matur ca sa-ti dai seama ca dragostea adevarata nu e deloc egoista!

Joy

Simbata seara, pentru prima oara in viata, i-am marturisit unui barbat ca-l iubesc. Intr-o camera mai mult goala, in semiintuneric, gura mea se deschidea aproape inconstient pentru a articula doua cuvinte. Plingeam… Rationalul din mine disparuse complet, mintea mi se golise de ginduri.

Imi imaginasem scena de nenumarate ori. Niciodata asa!

In visele mele cuvintele ieseau firesc si, de fiecare data, in schimbul lor primeam saruturi si mingiieri. Pastrasem cu sfintenie banalul “Te iubesc” ca pe o formula magica. Era amin-ul meu la rugaciunea suprema.

Si, in seara aceea, l-am rostit. Involuntar… sau nu!?

Si tot in seara aceea crezusem ca primisem de la viata toate palmele posibile. Imi imaginasem ca destinul, care isi batuse pina atunci joc de mine, se plictisise si imi daduse, in sfirsit, voie sa ma retrag in coltul meu de univers pentru a-mi linge ranile.

Imi luasem atu la retragere singuratatea. Era cea mai buna prietena a mea. Sau, cel putin, asa ma lasase se cred! Era mereu cu mine, peste tot. Chiar si cind in fata celor din jur imi faceam aparitia alaturi de altcineva, in realitate tot cu ea faceam pereche.

Pina de curind cind mi-am fortat norocul. Ca la un poker pervers, cu miza incredibil de mare, am plusat de parca viata imi pusese in miini o quinta royala. Din pacate, eu nu aveam nici macar o pereche. Am ignorat singuratatea (poate singura care reusea sa tina treaz rationalul din mine) si am pus la bataie banalul meu “Te iubesc”.

Pentru mine era totul. Pentru ca doar el imi mai ramasese…

Din nefericire, cel cu care jucam avea in mina rationalul. Perechea “De ce?”. Mi se cerea justificare, trebuia sa aduc argumente. Am incercat disperata sa gasesc semnificatia lui “Te iubesc”. De undeva, din trecut, se perindau prin fata ochilor mei inundati de lacrimi grele toate partidele pierdute cu viata si materializate in palme. 

N-am reusit sa raspund la “De ce?”. Pur si simplu pentru ca nu aveam habar.

Cum sa aduci argumente rationale la ceva ce doar se simte?

Acum stau si ma gindesc: in realitate, cine e pierzatorul?

P.S.: Bine ai venit pe blogul meu!

Joy