joy

Încă o poveste interesantă primită pe mail!    

A fost odata un taran sarac si cinstit, roman. (El putea fi deopotriva bulgar, bosniac, albanez, slovac sau ucrainian, importante fiind - in acest caz - saracia si cinstea. De altfel, in variante, legenda circula si in folclorul nou al amintitelor popoare). In satucul sau natal, izolat de lume, se zvonise ca undeva departe, peste noua mari si noua tari, s-ar fi aflat o baroneasa instarita, cu darnicie fara seaman, care s-ar fi numit Uniunea Europeana. Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile acesteia.
Intr-o buna zi si-a luat toiagul si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul a gustat cu masura din bucate si nerabdator, si-a spus pasul: “Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa, pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape sapte-opt luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie de o pereche de incaltari. Sunt descult si mi-e frig. Doar atat iti cer”.
Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit:
“Omule, esti descult si eu te inteleg… Dar, tot ce-ti pot oferi este o basca. Una noua si de calitate eu ropeana - Armani. Tine de frig, de ploaie.”
Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si:
“Totusi e doamna buna. Putea sa nu-mi dea nimic”.
A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunandu-i pasul vechi:
“Sunt descult. O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine”.
Doamna l-a privit cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o basca noua-nouta, de firma.
“Daca-i degeaba, merita s-o iau”  isi spune la intoarcere taranul cel sarac si cinstit.
Iarna a trecut cu chiu cu vai si in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat de doctor, omul n-a avut de suferit.
A urmat primavara, vara si pe cand frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca.
Totusi nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar.. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata.
Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, si-a dat seama de trebuinte, facandu-i cadou un carucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, avand douazeci si una de viteze si telecomanda. Omul a multumit si intorcandu-se in satul sau cu masinaria cea aratoasa a starnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost calcat de hoti. Acestia nu gasisera mare lucru, dar plecasera acasa cu saci intregi de basti. Oameni cu frica de Dumnez eu , ii lasasera, totusi, caruciorul. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara nicio basca.
Asezat comod in caruciorul sau silentios, a pornit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus:
“Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti”.
Doamna l-a masurat din cap pana la brau (acolo unde incepea carutul) si ganditoare i-a spus:
“Bade draga, eu te inteleg.. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de incaltari. Apropo, asa cum te vad, cred ca nu poti munci. Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale? Cu banii primiti ai putea sa-ti cumperi cea mai buna basca”.

Morala!
Aceasta legenda, ca orice bucatica de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din pacate, le vedem in fiecare zi in jurul nostru…                             

JOY

Din nou, pe blogul meu, un fragment din mult prea adevăratele scrieri ale genialului Octavian Paler… Şi vreau să dedic acest text cuiva care, după părerea mea, şi-a luat drept leit motiv al vieţii eşecul şi laşitatea… Cuvintele sînt atît de potrivite!

“Scrisori imaginare

El nu-si gaseste nici odihna, nici fericirea. E blestemat sa ramana un nomad. E dominat de o pasiune inepuizabila care, insa, il lasa mereu cu mainile goale. Vrand sa iubeasca toate femeile, nu va iubi niciuna. Si incepand prin a nu se lasa prins in mrejele niciunei iubiri, sfarseste prin a deveni un haituit. Surasul sau insolent nu mai poate ascunde adevarul. In ciuda alergaturii lui, nu va ajunge niciodata in locul unde o imbratisare descopera eternitatea. Dragostea nu-i arata decat partea ei efemera. Cea care moare dupa prima imbratisare si care ucide la prima atingere. […]

Poate ca n-are nici amintiri. Si ce sa-si aminteasca? In urma lui nu exista decat un lung sir de clipe care nu i-au dat nimic pentru viitor. El isi arde trecutul pe masura ce-l paraseste. Nu are incredere decat in clipa pe care o atinge, dar tocmai aceasta clipa ii arata de fiecare data ca s-a inselat. In fiecare dorinta satisfacuta intalneste deceptia. Cucereste fara sa posede niciodata. Elanul sau se prabuseste de fiecare data in gol.
Pe de alta parte, el stie ca a se opri din aceasta cursa inseamna a accepta moartea.”

Dedict lui M., cu milă!

Joy

Ivită de nicăieri, locuită de nimeni…

Plină de nimic, în orice direcţie ţi-ai întoarce privirea. Aproape de foarte departe şi dincolo de orice infinit.

Unde suflete lipsite de suflare aleargă nemişcate, iar ochii lor închişi văd tot. Unde cei care nu există au zîmbete triste şi râsul lor doare.

E locul unde anormalitatea e normală. Aici flăcările îngheaţă şi gheaţa fierbe. Aici ziua e beznă totală şi noaptea lumina dezvăluie umbre. Aici poţi asculta tăcerea, iar zgomotul e mut.

În lumea de niciunde cei care iubesc sînt non grata. Viaţa se pedepseşte, dincolo de viaţă este împlinirea supremă.

Joy

Imaginaţi-vă că Zoso, Cabral, Badea sau Piticu se aşează într-o zi în faţa computerului, dau să-şi deschidă blogul şi se trezesc că nu mai au ce să deschidă. Blogul lor, pur şi simplu, a dispărut…

Aşa am păţit noi, cei cu blogurile găzduite de eblogs.ro. Prin nu ştiu ce minune eblogs şi-a revenit şi, odată cu el, evident, şi-au revenit şi blogurile noastre.

Partea rea e că blogroll-ul meu e varză, am căzut în top Zelist vreo 7000 de poziţii, m-am umplut de spume aproape o lună şi mi-am căutat pe tot Netul articolele, că de bună ce sînt trebuia să le las pentru posteritate pe alt blog (hai, că fac şi eu haz de necaz, nu vreau să mă laud).

Partea bună e că acum am două bloguri (e adevărat că sînt amîndouă la coada clasamentului, dar, deh! asta e viaţa).

Ne vedem, aşadar, pe două bloguri  (sună a “două lozuri” şi alea necîştigătoare), pe www.eblogs.ro/gabriella şi pe www.gabrielajoy.wordpress.com.

Vă pup,

Joy

Partea a doua

S-a făcut opt seara şi EL a sunat-o. Cu toate că ştia că a rănit-o, EA îl iubea (îl mai iubeşte încă!) şi a vorbit frumos cu EL. Şi-au povestit o grămadă de lucruri, îi venea să rîdă şi să plîngă în acelaşi timp… Le venea aşa de uşor să stea de vorbă. Asta a fost, însă, şi unul din avantajele lor, cînd EA credea că ei doi formează o pereche: comunicarea. Puteau să-şi spună orice fără teamă (cîţi oameni mai vorbesc astăzi?).

Încă de la început EL i-a spus EI că are un defect: este sincer! Nu-l credea,  nimeni nu este complet sincer şi atunci s-a decis să-i demonstreze şi acest lucru, pe lîngă ceea ce vroia să-l facă să înţeleagă atunci cînd a intrat în jocul ăsta, şi anume că aleargă după iluzii cînd, de fapt, are lîngă EL ceea ce caută.

Au vorbit aproape trei ore. Despre viaţa de zi cu zi, despre copilărie, despre oameni… Nu o mai lungesc. La final, EA i-a spus că nu a fost sinceră în totalitate cu EL şi că nu vrea să-l rănească, n-a vrut asta niciodată. A vrut doar să-l facă să înţeleagă că fericirea nu ţi-o dă o fabrică de iluzii, aşa cum este Internetul, ci cei din jur pe care, din păcate, îi ignorăm sau neglijăm, atunci cînd îi avem, şi regretăm că nu mai sînt lîngă noi, atunci cînd îi pierdem. Sweetfiregirl era doar un personaj fabricat, aşa cum sînt majoritatea pe Net. I-a spus că se va gîndi dacă dimineaţă îi va spune cum o cheamă.

Dimineaţa s-au salutat şi EL a întrebat-o iar cum se numeşte. Nu i-a zis. I-a scris, în schimb, o explicaţie sinceră, din inimă, că scopul EI a fost să-l facă să înţeleagă ceea ce v-am scris eu mai sus.

Ştie că a procedat urît dîndu-se drept o altă persoană, dar altfel EL nu ar fi ascultat-o. Si EA n-a vrut să vorbească doar ca să nu tacă, deoarece fără demonstraţie orgoliul lui de mascul nu i-ar fi dat dreptate, ar fi contrazis-o vehement.

Şi nici cu EL nu vrea să fie, dacă asta nu-l face fericit. Pentru EA fericirea LUI a fost mereu importantă şi, oricum, încă de la prima lor întîlnire i-a spus că merită un om mult mai bun decît e EA.

Cîndva îi va dezvălui că EA a fost Sweetfiregirl, dacă va crede de cuviinţă că e cazul. Dacă nu, speră că şi-a învăţat lecţiile şi că următoaerei femei pe care o va primi în viaţa lui îi va da o şansă.

Nu îi judecaţi prea aspru pe niciunul dintre ei, poate că le este sortit să fie împreună, dar le trebuie timp ca să îşi dea seama.

Sfîrşit

Joy

Partea Întîi

Povestea asta este cît se poate de adevărată!

EL i-a spus EI că vrea să fie singur, că nu poate să fie cu nimeni (!) şi că, dacă vreodată se va hotărî să fie cu EA, o va căuta. Minciuni! Nu avea nici măcar curajul să-i spună în faţă că nu mai vrea o relaţie cu EA. Asta nu i-a spus decît după un timp, cînd relaţia lor evoluase şi cînd EA îl iubea mai mult decît orice pe lumea asta. Iar pentru că îl iubea i-a respectat dorinţa, a plecat cu inima făcută praf, ştiind că “vreodată” nu înseamnă altceva decît “niciodată”.  Asta se întîmpla de Ziua Femeii!

Dar lucrurile nu pot fi îngropate pur şi simplu. EA nu mai avea nimic de pierdut. S-a hotărît să afle ce anume a determinat schimbarea LUI. Pentru că în mod normal la o discuţie deschisă nu ar fi auzit decît aceleaşi cuvinte, “eu nu mai pot să iubesc, sînt nebun şi vreau să fiu singur”, s-a hotărît să-l abordeze sub un nume fals. A ajutat-o şi faptul că LUI îi plăcea să stea pe site-uri de “socializare”. Aşa că a luat numele de sweetfiregirl şi de aici n-a mai fost decît un pas.

Au intrat în vorbă foarte repede, deşi EA s-a gîndit îndelung cu ce mesaj îl va aborda. A abordat-o el, destul de politicos (era un domn, totuşi!) şi conversaţia a început să curgă de la sine.

Aşa a aflat că în lista fostelor LUI iubiri EA nu figura, nu era nominalizată nici măcar ca o aventură, deşi EA a fost cea care îl ajutase atunci cînd lumea întragă îi întorsese spatele. A aflat depre EL tot ce ştiuse şi înainte referitor la viaţa privată (deşi EL a fost cam lăudăros, trebuia să impresioneze, nu?), iar pînă la sfîrşitul primei conversaţii o invitase deja la un restaurant de ziua lui (care se apropia), la munte (unde urma să plece o săptămînă), dar se oferise să vină şi EL acolo unde îi spusese EA că ar locui (la Constanţa).   Au făcut schimb de numere de telefon (EA i-a dat un număr de Rds pe care nu-l folosise niciodată în relaţia cu EL) şi EL i-a promis că seara, la ora 8.00 o va suna.

Toate astea EL o făcea cu un id: sweetfiregirl!

A invitat id-ul chiar şi la EL acasă, acolo unde se născuse şi crescuse. Era prima oară cînd vorbeau dar, se pare că  nu conta: EL vroia să fie cu Sweetfiregirl!.

Sfîrşitul primei părţi.

Joy

De vreo săptămînă mă conversez pe messenger cu un tip din Cuba. Pentru că eu am restricţionat yahoo-ul la muncă, ca să stau, totuşi, pe mess, intru pe nişte site-uri care au mai multe opţiuni, printre care şi o opţiune gen Noi2, ca pe Neogen.

Aşa am făcut cunoştinţă cu Julio Cesar, cu care, sinceră să fiu nu intram în vorbă dacă nu-mi scria în spaniolă (limba oficială care se vorbeşte in Cuba). E un tip foarte isteţ, care lucrează în televiziune, cameraman.

Cuba este o ţară comunistă, iar multe dintre cele povestite de Julio îmi aduc aminte de România de dinainte de 89. Cu toate astea, comparativ cu ţara noastră, ei mi se par mult mai “open mind” faţă de cum eram noi atunci. Poate şi exotismul ţării mă face să vad lucrurile mai colorat. Pentru mine, România comunistă apare mereu gri, în amintirile mele (aveam 13 ani la Revoluţie, că ştiu că o să mă întrebaţi asta!).

La fel ca România, Cuba are o singură televiziune: Instituto de radio y television (Institutul de radio şi televiziune). Dar, spre deosebire de noi, ei nu au doar două ore de program în care este difuzată numai imaginea conducătorului mult iubit. Au canale de sport, muzică, canale culturale etc…. acum, cît de patriotice sînt, nu ştiu!!!

Astăzi m-a întrebat dacă mi-a plăcut în perioada comunistă. Eu, una nu regret comunismul, cu excepţia cîtorva aspecte. I-am spus că atunci lumea avea bani, dar nu se găsea mîncare, rămîneam fără lumină şi fără căldură aproape tot timpul şi exista cenzură. Dar oamenii încă aveau valori, erau mai culţi şi mai educaţi. Acum sîntem o ţară liberă, care nu a înţeles prea bine semnificaţia libertăţii, găsim de toate de cumpărat, dar, din păcate, ducem lipsă de bani. I-am explicat că actuala criză economică ne-a prins datori la bănci şi că numărul şomerilor este în creştere.

La fel ca noi atunci, nici ei acum nu pot ieşi din ţară, decît foarte greu. Dar, pentru că turismul la ei este principala sursă de venit (voiajele în Caraibe sînt un lux pentru europeni!), se intră în ţară mai uşor decît de intra odată la noi.

Joy

Într-un ţinut îndepărtat trăia odată un rege foarte bogat. Stăpînea averi imense, dar cea mai mare avere a sa era o grădină de trandafiri. Nu atît frumuseţea petalelor, cît parfumul lor îi aduseseră acestui rege faima. Dar regele tot nu era pe deplin fericit. I-ar fi plăcut să-şi umple palatul cu parfumul acestor bijuterii naturale dar nimeni, niciodată, nu reuşise să rupă macar un boboc din aceste flori. Tulpina lor era plină de ţepi puternici care nu permiteau nimănui nici măcar să-i atingă, darămite să-i mai şi rupă. Aşa că, regele nu avea de făcut altceva decît să-i privească de la fereastra dormitorului şi să le simtă aroma doar atunci cînd deschidea fereastra.

Într-o zi, extrem de supărat, regele îl chemă la el pe grădinarul palatului şi-i dădu poruncă să îi facă, cum o ştii el, ca într-un an minunaţii lui trandafiri să poată fi culeşi.

Timpul a trecut şi termenul s-a scurs. Venise vremea ca grădinarul să-i prezinte regelui rezultatul muncii sale. Aşa că, în ziua stabilită, acesta se înfiinţă în faţa regelui. În spatele său, patru paji aduceau un suport, acoperit cu o bucată de mătase opacă. Toată lumea ardea de nerăbdare să vadă miracolul: minunaţii trandafiri fără spini!

Alaiul se opri în faţa tronului.Pe chipul regelui nu se mişca niciun muşchi. Cei adunaţi abia mai respirau de emoţie. Era un moment cum nu se mai văzuse pînă atunci. La un semn al regelui, grădinarul lăsă să alunece bucata de mătase care acoperea rezultatul muncii sale de un an de zile. Exact în clipa în care mătasea căzu, toţi cei de faţă scoaseră un strigăt de uimire.

În faţa lor stătea o superbă tufă de trandafiri. Grădinarul se întrecuse pe sine. Parcă acest soi era şi mai frumos decît cel care împodobea gradina palatului. Ochii regelui sclipiră de emoţie. Se ridică într-o clipă şi se apropie de trandafiri.

Grădinarul reuşise: superbii lui trandafiri nu mai aveau ţepi! Tulpina lor era acum netedă şi lucioasă. Regelui îi venea să plîngă de emoţie. Îl îmbrăţişă pe grădinar în uralele supuşilor. Îi făgădui averi şi funcţii. Dar un moment de luciditate îi străbătu mintea şi se opri îngrozit…

… Minunaţii lui trandafiri, superbele lui flori, mîndria lui nu aveau niciun fel de miros!

Morala: Atunci cînd ne dorim foarte mult un lucru trebuie să ne gîndim bine înainte dacă acel lucru merită sacrificiul. Nu putem obţine ceva decît dacă renunţăm la altceva!

Joy

Ce ieftine li se par celor bogaţi toate lucrurile!

Asta a fost prima frază pe care am citit-o azi. Rula pe ecranele amplasate la metrou.

Mi-am zis: Se poate! N-am fost niciodată bogată şi nici nu cred că voi ajunge. Aşa că nu am de unde să ştiu…

Dar, chiar e o fericire să fii bogat? Sau ai atît de multe griji încît nu mai ai timp să te bucuri de bogăţie?

Joy

Dacă aş putea să-l opresc în loc… Să încremenească totul în jurul nostru exact în momentul cînd braţele nostre se împletesc nebune şi gurile noastre se sorb pătimaşe. Cînd trupurile nostre se contopesc de parcă am fi o singură fiinţă… Aş avea atunci la dispoziţie o eternitate ca să te iubesc.

Ce scurtă mi s-ar părea atunci eternitatea!

Joy