joy

De ce se face atâta caz dacă Băsescu a lovit sau nu un copil şi dacă imaginile care circulă în media şi pe Net sînt sau nu trucate? Gestul este unul incalificabil, e adevărat, şi de condamnat, totodată, indiferent cine ar fi autorul.

Dar hai să lăsăm la o parte acest moment şi să vedem cît de educat este primul om în stat:

- se urcă băut la volan şi sfidează nu doar legea, ci şi legea bunului simţ;

- jigneşte o femeie jurnalist etichetînd-o drept “ţigancă împuţită”;

- smulge cu forţa din mîna unei persoane un obiect care nu-i aparţine (momentul cu telefonul mobil).

Şi lista ar putea continua… sau sînt şi astea trucaje???

Cum zugrăvesc aceste fapte imaginea unui om?

Nu-mi place clica din spatele PSD-ului şi nu încerc să îmbunătăţesc imaginea acestui partid în vreun fel. De altfel, Vanghelie a fost primul politician taxat pe blogul meu.

Dar hai să fim serioşi! Nu v-aţi săturat de ipostaza de victimă a lui Băsescu şi de lacrimile de crocodil cu care ne-a obişnuit prin campanii? Mie una mi se face scîrbă…

Şi pînă la urmă, dacă ai de ales între două rele, unul care a prins deja rădăcini şi unul care a fost smuls o dată şi care, ştim sigur, că va prinde din nou rădăcini, de ce să nu le smulgem pe rînd, o dată la cinci ani, dacă tot nu sîntem în stare să schimbăm nimic??? Este ca în agricultura (unul din domeniile aflate în comă în România!): dacă vrei să ai recoltă, din cînd în cînd smulgi buruienile, chiar dacă stii că ele vor prinde din nou rădăcini.

joy

Întîmplarea asta este cît se poate de reală şi s-a petrecut cam aşa:

O cunoştinţă de-a mea, care se întorcea în Bucureşti cu maşina, ia de pe drum un poliţist comunitar care făcea autostopul. La puţin timp după ce  se urcă în maşină, omul simte nevoia de dialog:

- Doamnă, mă scuzaţi că vă bat la cap cu problemele mele, dar, dacă nu vă supăraţi, aş vrea să vă întreb şi eu ceva?

Tipa, amabilă şi vorbăreaţă din fire (avocat de profesie), îi spune că nu o deranjează, ba dimpotrivă, iar omul, luminat la faţă, începe să-şi spună păsul:

- Doamnă, eu lucrez la poliţia comunitară a sectorului … . De vreo săptămînă, şeful meu ne-a trimis în intersecţii să dirijăm circulaţia. Asta e treaba celor de la Circulaţie, nu a noastră, dar pentru că ei sînt puţini şi nu mai fac faţă, acum ne obligă şi pe noi să facem treaba asta. Pe mine nu mă deranjează, că ori că stau pe străzi şi prin parcuri şi patrulez, ori că stau în mijlocul intersecţiei, tot în frig şi ploaie stau. Şi oricum, ordinul se execută nu se discută. Alta e problema mea: eu dacă nu am permis de conducere, cum dirijez???

Pe tipă o apucă instantaneu un rîs cu lacrimi, iar omul îşi continuă stingherit povestea:

- Eu nu am făcut şcoala de şoferi şi n-am permis de conducere. Cum pot eu să-mi dau seama cînd să ridic mîinile în intersecţie şi cînd să le las jos?…

Cuvintele sînt de prisos… Pe viitor, dacă  o să aveţi norocul să vă petreceţi juma’ de zi în intersecţie la Lizeanu sau la Răzoare, unde cu multă rîvnă un agent îşi freamătă braţele şi fluierul, dar se circulă ca un rahat, să fiţi mai indulgenţi şi să-i înjuraţi… şeful, nu mama!

Joy

Motto: Cum pier mişeii dacă pier
Cei buni aşa?

A părăsit scena vieţii un alt mare actor român: Maestrul Gheorghe Dinică. Din punctul meu de vedere, Filantropica, pelicula în care a jucat alături de bunul  său prieten şi coleg Mircea Diaconu, este şi va rămîne mult timp de-acum încolo cel mai bun film românesc de după 1989.

joy

Duminică a fost sărbătoare, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Printre cei aproximativ 1300000 de români care s-au serbat a fost şi subsemnata. Surprize mai mult sau mai puţin plăcute, telefoane şi mesaje de La mulţi ani! de la persoane despre care am crezut că m-au uitat, dar şi lipsă mesaje de la persoane de la care nu m-aş fi aşteptat… În fine, e mai puţin important asta.

Importantă este “Surpriza” pe care am găsit-o ieri, cînd m-am întors de la serviciu, la cutia de scrisori. Am pus ghilimele pentru că surpriza a fost una de tot rahatul, făcută de întîiul bărbat şi marinar al ţării. Da, v-aţi prins, de Băse. (Nu vreau să fiu considerată ipocrită. Din lipsă de alternativă l-am votat o dată, asemeni multor cetăţeni ai patriei la vremea aceea.)

Deci, surpriza de la cutia poştală a constat într-un plic, pe care era trecut numele meu(!) şi adresa de domiciliu, iar în plic o felicitare, cu ocazia zilei de nume, semnată de Traian Băsescu.

Aşa că, într-un an de criză financiară, cînd nu avem bani cu care să plătim salariile profesorilor şi pe cel al medicilor, cînd subvenţiile pentru crescătorii de animale sînt sublime, dar lipsesc cu desăvîrşire, pe scurt, cînd ţara chiţăie după bani, El lidero maximo Băsescu îşi permite să dea bani pe plicuri, felicitări şi taxe poştale. Minunat gest!

Dacă o astfel de “atenţie” costă cam 2,5 lei bucata, un calcul simplu arată că  2,5X1300000=3250000 Ron, adică aproximativ 755800 euro.

Aşa că vă rog să nu vă mai plîngeţi că ţara este săracă (oops! stai că şi eu mă plîngeam mai sus!!!) şi să nu-l mai acuzaţi pe premierul demis, în funcţiune, reloaded, Emil Boc 1, 2, 3… n că minte atunci cînd face afirmaţii de genul că sînt bani. Cînd aproape 1 milion de euro se duc pe felicitări.

V-aţi prins că sînt bani (v-am demonstrat simplu) doar că sînt gestionaţi în favoarea unui singur om. Adică, sînt cheltuiţi pe ce vrea muşchiul lui!

 Joy

Acest articol se adresează femeilor. Bărbaţii n-au curaj să recunoască!

După o bucată (lungă) de vreme în care telecomanda televizorului meu a zappat doar pe posturile de ştiri şi de politică, ieri seară m-am hotărît să mă uit la un film. Nu vroiam ceva de calitate, doar un film prost, uşor de urmărit şi care să mă ajute să adorm la o oră decentă. Duminica mă ia somnul mai greu şi luni la muncă sînt ca un zombi pus să defileze la lumina soarelui.

Şi am găsit un film pe Acasă TV. Soft şi cu subiect tipic postului (love, love, love…). Habar nu am cum s-a numit sau cine erau actorii. Filmul a fost însă de un realism fantastic.

Eroina principală, angajată a unui post de televiziune, este părăsită de iubitul ei, coleg de serviciu cu ea, exact în momentul în care se hotărîseră să se mute împreună. Disperată, femeia care între timp pierde casa în care locuise singură cu chirie (ştiţi că majoritatea americanilor sînt chiriaşi), se mută în apartamentul altui coleg de serviciu, coleg care, l-a rîndul lui avusese o dezamăgire în dragoste.

Urmează o perioadă în care tot ceea ce tipa îşi doreşte este să-l vadă pe ticălos mort. Din cărţi află, cu stupoare, că masculii a 95% dintre speciile planetei sînt poligami, iar de la un fermier mai află că un taur nu “i-o trage” aceleiaşi vaci de două ori (scuze pentru limbajul plastic). Pe lîngă toate astea, vine să-i întărească argumentul poligamiei şi colegul de apartament care rulează prin aşternutul său o sumedenie femei, de fiecare dată altele.

De aici şi ideea “vacii învechite”, temă pe care eroina o va dezbate, sub pseudonim, într-o rubrică permanentă dintr-o revistă de bărbaţi. Subiect care prinde foarte repede la femei (bărbatul caută mereu o “vacă” nouă!!!), iar autoarea este invitată la cea mai în vogă emisiune TV pentru sexul slab, moderată de… şefa ei şi femeia pentru care fusese părăsită (şi ea, la rîndul ei, tot o “vacă învechită”, părăsită cîndva de acelaşi individ pentru eroina noastră).

Acceptă invitaţia la emisiune, iniţial printr-o legătură telefonică în direct, însă o scenă de familie o determină să îşi dezvăluie identitatea. Sora ei, care era internată în spital din cauză că pierduse o sarcină, primeşte un compliment de la soţul său, care, deşi copleşit de drama pe care o trăiesc amîndoi, are puterea să-şi vadă soţia ca pe o femeie superbă.

Şi atunci înţelege că, de fapt, “taurii” nu sînt decît nişte “boi” laşi (probabil proporţia de 95% se păstrează, aş adăuga eu!), însă există şi bărbaţi care au curajul să-şi vadă iubita drept o femeie perfectă, mai ales în situaţii dramatice. Iar asta este o motivaţie suficient de puternică să lase în urmă trecutul şi să meargă mai departe.

Ca orice femeie, am trăit etapa “vacii învechite” chiar de la cel care îmi ceruse să ne mutăm împreună, dar, pe urmă, am avut norocul să trăiesc şi varianta a doua. Tot ce contează este să ai încredere în tine şi să înţelegi că dacă pierzi un bou nu este sfîrşitul lumii, ci doar un nou început.

Joy

Din nou, pe blogul meu, un fragment din mult prea adevăratele scrieri ale genialului Octavian Paler… Şi vreau să dedic acest text cuiva care, după părerea mea, şi-a luat drept leit motiv al vieţii eşecul şi laşitatea… Cuvintele sînt atît de potrivite!

“Scrisori imaginare

El nu-si gaseste nici odihna, nici fericirea. E blestemat sa ramana un nomad. E dominat de o pasiune inepuizabila care, insa, il lasa mereu cu mainile goale. Vrand sa iubeasca toate femeile, nu va iubi niciuna. Si incepand prin a nu se lasa prins in mrejele niciunei iubiri, sfarseste prin a deveni un haituit. Surasul sau insolent nu mai poate ascunde adevarul. In ciuda alergaturii lui, nu va ajunge niciodata in locul unde o imbratisare descopera eternitatea. Dragostea nu-i arata decat partea ei efemera. Cea care moare dupa prima imbratisare si care ucide la prima atingere. […]

Poate ca n-are nici amintiri. Si ce sa-si aminteasca? In urma lui nu exista decat un lung sir de clipe care nu i-au dat nimic pentru viitor. El isi arde trecutul pe masura ce-l paraseste. Nu are incredere decat in clipa pe care o atinge, dar tocmai aceasta clipa ii arata de fiecare data ca s-a inselat. In fiecare dorinta satisfacuta intalneste deceptia. Cucereste fara sa posede niciodata. Elanul sau se prabuseste de fiecare data in gol.
Pe de alta parte, el stie ca a se opri din aceasta cursa inseamna a accepta moartea.”

Dedict lui M., cu milă!

Joy

Există oameni mai nocivi decît drogurile. Şi, la fel ca drogurile, ajung să-ţi creeze dependenţă!

Joy                          

Mă doare sufletul cînd aud cuvîntul asta… ştiu ce înseamnă să pierzi definitiv un om pe care îl iubeşti!

Cu toate astea, duminică am spus unei persoane Adio, unei persoane pe care am iubit-o. Nu o mai vreau în viaţa mea. Ştiu că este schilodită sufleteşte, că este inadaptată social şi că uneori răneşte din încăpăţînare şi orgoliu (masculin). Dar nu pot să-i accept unui om matur să aibă un comportament urît vizavi de mine (cred că nici unui copil nu i-aş accepta un comportament urît, doar pentru că e mic şi că nu înţelege!).

Minciunile spuse gratuit mi-au făcut rău, atitudinea lui m-a rănit, faptul că a profitat de avantajele relaţiei cu mine (profesional şi social) şi, după ce şi-a atins scopul, a uitat să zică pînă şi  mulţumesc, toate astea m-au determinat să-l scot din viaţa mea…

E păcat, pentru că experienţele de genul asta ne împing la a nu mai avea încredere în oameni… şi, uneori, noi sîntem, de fapt, cei are pierdem cel mai mult, nu cei care ne-au făcut rău.

Joy

Dacă în spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie deşteaptă, atunci de ce bărbaţilor de succes le este frică de femeile deştepte?

joy

Am o problemă de socializare de la un timp. Efectiv, nu mai suport o seamă de oameni. Nu numai că nu-i mai suport, dar am şi o tendinţă nebună de a-i pune la punct. Verbal, direct, fără menajamente. Diplomaţia mea s-a dus naibii. Nu mai am puterea să înghit falşii, ipocriţii, profitorii, mitocanii, infatuaţii, vulgul dus la extreme şi afişat cu ostentaţie. Mai ales cînd îi văd cum îmi dau tîrcoale şi se dau drept prieteni.

Cum oamenii ok şi de treabă sînt din ce în ce mai rari, cum răbdarea mea e sublimă, dar, de la o vreme încoace lipseşte cu desăvîrşire, am ajuns, ceea ce se cheamă, o scîrbă . Aproape că îmi convine să se spună despre mine că sînt a dracului, decît proastă.

Mă întreb, oare unde se termină PRIETENIA şi unde începe INTERESUL?

Joy