aici : http://julierock17.wordpress.com/

Ce faci atunci cand omul care te iubea (trebuie sa te fi iubit, doar n-a mintit atata timp?Un an?) si pe care inca il iubesti e de fapt un strain, care iti mai aminteste doar fizic de cel de alta data? De cel cu care imparteai bucurii, tristeti si vise de viitor in care mereu apareati impreuna. Tu inca il iubesti, dar iubesti mai mult o amintire, caci cel de acum e o cu totul alta persoana, e de nerecunoscut. Si totusi te incapatanezi sa crezi ca e imposibil ca o persoana sa devina brusc cu totul alta, sa se schimbe la 180 de grade. Vrei sa crezi ca aparentele ascund aceeasi persoana care pana nu de mult iti raspundea “si eu te iubesc, si mie mi-e dor de tine, mie mai mult”. Asa ca incerci sa demonstrezi ca ai dreptate, cedezi tentatiei si ii dai un mesaj in care ii spui cat de dor iti este…doar ca raspunsul nu mai vine si stai si astepti in zadar. Ce mai astepti si de ce? Nici tu nu stii. Stii doar ca il iubesti si ca nu poti continua sa il stii strain, ca il vrei din nou alaturi. Dar mai stii si ca te-a facut sa suferi cum nu te-ai fi asteptat vreodata. Atunci se da in tine o lupta dureroasa pana la sange, pana in strafundul sufletului si cu ecou adanc in celule si oase. Plangi iar, desi ti-ai promis sa nu o mai faci, dar pur si simplu ai cedat din nou…plangi si realizezi cu orgoliul din nou calcat in picioare ca ii ierti totul. Ierti, dar nu poti uita si te macina. Ierti si bun, rau cum e il vrei langa tine…e o dorinta sfasietoare, cu atat mai sfasietoare cu cat stii ca lui putin ii pasa de chinul tau, de faptul ca i-ai iertat tot si toate.

Si iar te intrebi: cum se poate ca acest om care avea atata grija de tine sa se poarte cu tine de parca ai fi o straina ce i-a ucis mama?… Analizezi bine tot trecutul, dar nu, nu ai gresit cu nimic si stie si el asta…iti amintesti inevitabil de ultima zi cand v-ati vazut, era totul mai bine ca niciodata, iar el facea noi planuri de viitor in care apareati amandoi. Tii minte chiar cum statea nedezlipit de tine si spunea “as vrea sa nu se termine niciodata”………Peste catevazile afli la telefon ca va despartiti (practic incepe sa ploua din senin), iar vocea lui nu mai e a lui, e a unui strain surd la toata durerea si disperarea ta din acel moment, un strain care nu stie ca vocea de care el se foloseste e aceeasi care iti spunea “Te ador, as vrea sa nu se termine niciodata”. Situatia te depaseste si logica ta nu reuseste sa cuprinda nimic. Daca iti spui ca te-a mintit tot timpul, trecutul te copleseste cu amintiri drept contraargumente. Ratiunea da o lupta pe viata si pe moarte cu sentimentele, o lupta din care ies deopotriva ranite…si totusi sentimentele raman pe pozitii, nu vor sa abandoneze frontul. Fara nicio forta, fara a sti ce ai mai putea face, recunosti ca totul va ramane pe veci o enigma.

Dar ce o sa faci? Ai incercat sa il urasti, insa in final nu ai reusit decat sa te urasti pe tine pentru ca il iubesti atat de mult…si nici nu sti ce iubesti, sti doar ca il iubesti pur si simplu. Ce sa faci? Toti iti spun ca e un nemernic si ca trebuie sa treci peste, ca nu merita, nu te merita, ca e o prostie sa continui asa. Si toti iti dau sfaturi in privinta asta. Realizezi si tu ca au dreptate, dar ceva din tine face ca toate sfaturile lor sa fie imposibil de urmat. In scurt timp iti dai seama ca toate sfaturile lor sunt curata prostie si ca de indata ce se vor confrunta si ei cu o situatie ca a ta vor afla cat de inutile sunt. “Uita-l!Nu te mai gandi la el!”, “Ce pot sa zic, daca voi reusi sa imi induc singura starea bolnavilor de Alzheimer va fi perfect.”…..Singura solutie plauzibila intr-un asemenea context este aceea de a te obisnui cu starea de suferinta (nu mai poti lupta iar,ai mai facut asta si degeaba)…in final vei fi fericit in nefericirea ta.

Veti spune ca nu sunt singura care a trecut prin asta. Da si am mai trecut prin despartiri si de fiecare data am putut merge mai departe. Insa acum e altceva si e atat de complex incat nu mai am cuvinte sa explic. Toata fiinta mea a ramas la el, iar el a plecat si mi-a lasat in schimb un mare vid. Faptul ca ultima oara cand l-am vazut era totul perfect amplifica totul…

Ce am scris suna a cliseu emotional, suna jalnic, patetic si penibil, dar imi asum fiecare cuvintel, e ceea ce simt si nu mi-e rusine sa recunosc. Imi cer scuze daca v-am intristat, imi cer scuze daca tot ce am scris a parut un capitol dintr-un roman prost. Aveam nevoie sa ma eliberez prin scris, e ca o scrisoare ce nu isi va cunoaste vreodata destinatarul. Poate ca peste ani o sa rad cand voi reciti aceste randuri. Sper.

Ieri am participat ca un viitor student constiincios la deschiderea anului universitar, ocazie cu care tot nu am reusit sa imi cunosc colegii dar in schimb m-am plictisit in stil mare. Oricum distractia va continua si luni cand va avea loc deschiderea pentru sectia mea de germana. Atunci ar fi cazul sa imi cunosc si colegii, desi nu ard de nerabdare. O sa spuneti ca sunt dezinteresata rau…de fapt cred ca am emotii si incerc sa aman momentul.

Dupa minunata deschidere mi-am sunat un prieten, l-am tarat cu mine pana acasa, mi-am acordat chitara si am aranjat o iesire in parc cu inca un prieten mai nou (l-am cunoscut tot cand eram la o zdranganeala cu chitara in Cismigiu). Asa ca prima zi de student s-a incheiat chiar foarte dragut, in Cismigiu, in iarba cu chitarile, cunoscand oameni noi si interesanti (chitara e ca un magnet, e imposibil sa fii antisocial daca ai una) si trecand de la o stare la alta in functie de melodiile cantate.

M-am saturat de vise…ma cheama realul, ma tenteaza adevarul si ma ispiteste viata.

La ce bun toata amagirea? Nu ai stiut sa profiti de ea…sau poate ca ea a profitat de sufltetul din tine? Poate, sigur, da!

Acum ia te rog o cana de apa rece si toarna-i-o ratiunii in cap. E tarziu. La astfel de ceasuri nu se doarme. Este momentul cand cursul luptei se schimba pentru ca intorci armele……..” Treceti batalioane de ganduri prin vene/Scapati-ma de vise si-apoi plecati si voi cu ele…”

Toate acestea si poate si altele se spuneau la o sueta cu neuronul solitar, in ceas tarziu de noapte, cand pseudosinapsa incerca sa devina sinapsa. :))

Hei tramvai, cu etaj si tras de cai…Cam asta ar fi trebuit sa rasune pe strazile Bucurestiului astazi. Edilii orasului au avut inspirata idee de a reinvia spiritul vremurilor apuse si tramvaiele trase de cai au revenit pe vechile sine. Imi pare rau ca nu am iesit azi in oras. Mi-ar fi placut sa ma plimb cu tramvaiul tras de cai.

La multi ani, Bucuresti! Ai fost frumos pe vremuri, acum ti-a mai trecut, dar ramane amintirea epocii de aur!:)

De cateva zile am un nou domiciliu, sper eu ca stabil….va pun aici link-ul si va las sa descoperiti singuri mai multe, merita: http://www.wwmp.ro/site/ ( Gabriel iti fac reclama gratis pe blogu meu). Pe mine ma gasiti cu urmatorul nume….Rock_Julie.

PS: O sa mai trec si pe aici, promit ca nu va parasesc!

Angst – das Festessen des Abgrundgeistes

          Ein Sommertag. Ferien. Ausflüge. Vier Jugendlichen bereiten sich für die Abreise vor. Sie werden eine Woche in die Berge verbringen, in einer Herberge, die am See liegt.

Man erzählt die Legende, dass dieser See keinen Boden habe.

-         Emily, beeil dich oder wir werden den Zug verpassen!

-         Ja Tom, ich komme sofort, aber ich möchte nicht das Fotoapparat vergessen.

-         Gut, ich warte auf dich mit Mary und Daniel im Hof.

Nach einer Stunde waren die vier Freunde im Zug. Nach anderen vier Stunden waren sie zum Bahnhof, schon vor den Bergkämmen. Sie wanderten andere zwei Stunden durch den Nadelwald und endlich kamen die Freunde zur Herberge.

Es wurde allmälich dunkel. Die Sonne ging unter und versank in den See, dessen Wasser  unbewegt blieb. Keine Welle durchzog den Seespiegel, nichts könnte  man durch dasjenige Wasser blicken. Der See war undurchsichtig. Rundherum umringten ihn ein Wald…in der Abendfinsternis  zeigten sich die schwarzen und diffusen Tannensilhouetten . Die Berge atmeten Nebeldämpfe. Kein Laut, kein Windweh zerstreute die seltsame Ruhe, die überall herrschte. Alles war stumm und unbeweglich. Wie ein Bild. Ein Bild, das dir Schauder gab.

- Mary, Emily, ihr könnt kommen, ich habe schon mit Daniel das Feuer angezündet. Holt das Essen und die Gittare!

Die Jugendlichen unterhielten sich, sangen und lachten, sie bemerkten die seltsame Atmosphäre, die sie umfasste nicht. Bis…

Bis ein blaues blendendes Licht, aus dem unerfaβten und abgrundigen See, wie das Wasser eines Springbrunnens hervorgesprang…und dann wie eine Laseraufführung.

Eine erschreckende Aufführung die von ohrenbetäubenden Lärm begleitet war…es schien

als ob eine Atomexplosion die Tiefen des Sees getrübt hätte: der ganze Wald breitete Schreckwellen aus. Die Berge dampften. Das stumme und unbewegliche Bild wurde lebendig. Alles war wie ein Vulkanausbruch. Explosibel, aufregend, schauderhaft. Ein blauer Brand. Eine Furchtexplosion, blitzschnell…ein tiefer Donner zerbrach die Ruhe der Nacht in tausende blaue Scherben. Angst und Entsetzen beherrschten die Welt.

Die Mädchen schrieen während die Jungen die furchterregende Aufführung anstarrten.

Aus dem blauen Nebel, der über den See schwebt, steigt eine Spirale zur Rauchwolke, es sieht wie  eine Tornade aus…die Dampftornade rief nach den Tiefen.

Die Jugendlichen liefen entsetzt zur Herberge. Die fliegende Spirale aus blauen Dämpfe verfolgte die Freunden. Die Luft kühlte ab und alles fror ein.

Die Freunde verschlossen sich in der Herberge und hofften, dass sie sich so vor dem Abgrundwirbel schützen könnten. Sie waren weiβ und kalt vor Angst…sie schienen vier Leichen zu sein.

Man erzählt die Legende, dass der See keinen Boden hat…und, dass in seinen schwarzen und unerfaβten Tiefen der Teufelsgeist wütete. Es war die Seele eines grausamen Königs, der vor 1000 Jahre gestorben war. Seit 1000 Jahre lag seine verfluchte Seele im See. Und in diese Nacht  mit Vollmond gelang es ihm  zu befreien…nach 1000 Jahren Gefangenschaft kam die Rachezeit.

Der tausendjährige König hatte Durst,  Durst nach Blut und Grauen brannte in seine Adern. Und die Jagd begann. Es schien eine rote Nacht zu sein. Der Mond war weichselrot und tropfte blauen Reif, blaues Blut.

- Daniel, schau!, schrie Mary , verwirrt vor Angst. Die Fenster der Herberge wurden schwarz, die Fenster waren aus schwarzem Eis.

Die Holzwände wurden lebendig und tausende Wurzeln wuchsen und streckten ihre kalten Arme nach Emily, Tom, Mary und Daniel aus. Vergeblich versuchten sie zu laufen, in kurzer Zeit umschlangen die Wurzeln die Jugendlichen wie eine Schlange. Die Freunde könnten nicht mehr davonkommen und je mehr sie sich sträubten, desto fester umschlangen sie die Wurzeln. Die Luft fror ein! Durch das schwarze Eis der  Fenster trat ein blaues blendendes Licht ein. Ein scharfer Schrei kam von den Jugendlichen. Dann war kein Laut mehr zu hören. Sie fühlten wie das Blut  in ihren Adern einfror, ihre Augen starrten das blaue und seltsame Licht an…sie wurden immer weiβer, ihre Herzen zersprangen ihre Brust und dann bremsten sie plötzlich…die Luft war so kalt, dass sie nicht mehr atmen konnten…ihre Haut war  mit dem Furchtpigment imprägniert.

Das blaue Licht vibrierte und plötzlich wurde die kalte Farbe klangvoll. Der  Abgrundgeist war dort, er richtete sich den entsetzen Jugendlichen zu. Es war die Zeit für ein Festessen. Der Geist des Königs ernährte sich von der Angst der vier Jugendlichen. Ihr Schreck und Grauen gaben ihm Kraft; das Licht wurde stärker, blauer und klangvoller, wie das Jammern im Friedhof. Flieder jagten umher und ein Uhu überwachte den Horizont.

Der Geist spielte mit den Sinnen der Jugendliche, er wollte ihre letzten Energietropfen verschlingen, um sich dadurch zu beleben. Die Angst und der Schreck der Jugendlichen erreichten den Siedepunkt, als der Kamin zu einem Höllentor wurde. Die Flammen waren die Augen der angekommenen Geistern. Die Flammen mischten sich mit der sehr kalten Luft und aus dem Boden stieg Nebel auf. Aus nirgends fiel ein kalter Regen, aber dessen Berührung brannte. Emily, Mary, Tom und Daniel schienen vor Angst ohnmächtig zu werden. Um sie tanzten wie ein schwindelnder Wirbel die Geister der Dunkelheit. Der Abgrundgeist, der verfluchte Königgeisst wurde immer starker. Das Elixier der Geistesbelebung war das Blut der Jugendlichen…der Geist musste in diesem Blut baden um wiedergeboren zu werden. Die Jugendlichen waren die Beute der apokalyptischen Kräfte, sie könnten kein Ausweg aus dieser Hölle sehen und das Rückzählen begann…sie fühlten, dass diese die letzten Lebensaugenblicke waren aber, das der Tod nicht schlimmer als diese Grauenmomente sein könnte.

In der dämonischen Atmosphäre, die überall herrschte, hatte Daniel wunderbareweise die Vision der Rettung: die Befreiung von Angst, der Mut, diese waren ihre Chancen. Aber sie brauchten noch eine Waffe um den Sieg zu erlangen. Welche war die Geheimwaffe? Und Daniel schrie den anderen zu, er schien den Philosophalenstein entdeckt zu haben:

-Mary, Emily, Tom! Wir sind noch nicht verloren! Wir müssen unsere Angst besiegen, wir müssen in uns Vertrauen haben und auch Glaube…Glaube, dass der Morgengrauen zum Vorschein kommen werde und, dass sie den Nebel zerschmettert  wird…glauben wir, dass die Sonne die finsteren Flamme ausbrennen wird, glauben wir an das Gute, das das Böse besiegt.

Diese Rede schwächte das blaue Licht. Die Jugendlichen bekämpften ihre Angst und der Geisst verlor seine Kraft. Sie wurde samt den Wolken vom Wind verstreut. wie die Wolken, die von Wind verstreut werden. Der Geist brauchte das Blut der Jugendlichen, Furcht und Schreck waren das Tor zum gewünschten Elixier, aber jetzt… jetzt war die Furcht und Schrecken verdunstet, der Glaube der Freunde war wie ein Panzer und der Geist konnte ihn nicht durchdringen.

Mit dem Morgengrauen geschah ein Wunder: die Sonne verwandelte sich in einen Feuerball und ging in die Herberge unter. Die Kugel öffnete sich und  ein weiβes, reines, glühendes Licht verschlang das blaue Licht; dann wurden Mary, Tom, Emily und Daniel frei und der Globus, wo jetzt der Geist geschlossen war versank in den See…nach einer Weile war die Sonne am Himmel und ihre Strahlen spielten im Wasser des Flusses, weil der See, der von dem dämonischen Geist befreiet wurde, sich in einen Fluβ verwandelte. Der  Fluβ war klar und murmelte friedlich.

Emily, Mary, Daniel und Tom erlebten den gröβten Schrecken im Gebirge. Aber wichtig war, dass sie eine Lehre davon hatten: das Böse ernährt sich von unserer Furcht und wir können es nur mit Mut, Glaube und einen freien Geist besiegen.

o sa rezum totul in cateva enunturi.

1.Mi-am cumparat bilet la IRIS:X:X:X….ma duc singura dar chiar nu mai conteaza,mi-e un dor nebun de ei.

2.Dupa ce mi-am luat bilet la IRIS, a doua zi mi-am cumparat chitara..acustica..neagra..FENDER..a dream come true…de trei zile o zdrangan si vecinii sunt in delir.

3. Am bilet la IRIS, am un FENDER superb..dar sunt nefericita…ok, am topait cand mi le-am cumparat,am fost in extaz…dar parca mai lipseste ceva…hmm….cine sa ma mai inteleaga??!!

Asa ca ma duc sa imi zdrangan chitara mea superba si dezacordata..astept sa vina Razvan din Germania sa o acordeze (eu i-am rupt o coarda incercand si a trebuit sa cumpar un set nou de corzi..erau vechi celelalte:)),vechi de o zi) si sa ma invete sa cant.

Cam asta ar fi…si nu ma certati,stiu ca nu am motive sa fiu trista:)…

PACALEALA!!!!

… şi aşteptarea e dureroasă,
sângele în clocot se zbate să iasă ţâşnind din vene,
e o durere, o suferinţă aprigă întoarsă în sine,
perforând organele, străbătând celulele ca un vârf de lance,
prin fiecare por deschis ca un radar, sorbind aerul greu
din jur în aşteptarea parfumului cu nuanţe vibrante,
prin fiecare por străbate afară febril dorinţa.
Ţi-e o poftă nebunească de carne, de moalele cald
o poftă nebunească te surprinde muşcându-ţi buzele,
o muşcătură nervoasă, aproape până la sânge
până la sângele care se revoltă şi strigă în vene;
urma dintelui ţi se prelinge pe tălpi şi se lipeşte
de praful bulevardelor, până când toate străzile
iau forma frământării tale.
Oraşul ţi se pare infinit şi îngust deopotriva,
respiră prin tine şi e mistuit de acelaşi joc pasionant,
jocul în care iluzia devine identificabilă tactil
Timpul îşi pierde consistenţa, topindu-se ca untul
la soarele pieptului tău. Timpul e acum cremă… a stat.
Tensionaţi toţi muşchii corpului tău aşteaptă eliberarea,
eliberarea de tine, aşteaptă să te reîncarnezi printr-o
forţare năvalnică a tuturor simţurilor în căldura lui.
Te laşi îmbrăţişată de căldura mereu ca o erupţie vulcanică
Ne sărutăm, ne împletim vieţile într-un destin,
ne despărţim mereu mai goi de noi înşine… am rămas fiecare
ca un plasture, lipiţi unul de rana celuilalt.

Am eşuat în călătoria spre soare,
m-am împiedicat de o stea nenorocoasă
şi am rămas să rătăcesc în neant.

O ultimă lecţie de alchimie îţi mai cer,
înainte să mă laşi nemişcării,
înainte să mă laşi marelui nimic,
înainte să mă pierzi în deşertăciune;
o ultimă lecţie de alchimie,in care
prin flacăra rece să filtrez veşnicia,
şi să sedimentez în mine precipitate himerice,
ce vor schimba tainele mute în aur sonor.

Mă dizolvi încet în amintire
printre molecule dureroase de uitare
şi numele meu îţi răsare acum ca numele
unei reacţii chimice eşuate.

Te mai ating doar cu gândul
Şi te mai ajung doar în vis.

De la un timp mă agăţasem cu sufletul
de o lacrimă intergalactică
şi rămăsesem să atârn aşa.

Tu nu mă mai găseai de mult
nici măcar în arhivele tale de laborator.

Eternităţi de-o clipă reflectă halucinant amprentele tale.

De un sfert de ora de cand am verificat mailu sunt super vesela,bucuroasa si topaitoare:-))

Am participat din nou la concursul anual de literatura organizat de Ambasada germana si se pare ca ma numar printre cei 46 de castigatori din cei peste 200 de participanti….asa ca am primit o invitatie pt a-mi ridica premiul.Tin minte ca primul meu articol de pe blog era legat tot de asa ceva.Povesteam cum a fost la resedinta ambasadorului parca:)….

Mai jos e mailu…daca nu ma credeti…:)

Literaturwettbewerb 2009 „GEIST“
Bukarest, 04.05.2009
Liebe Preisträgerinnen und Preisträger,
vielen Dank für Ihre Teilnahme am diesjährigen Literaturwettbewerb „GEIST“, welchen die Deutsche
Botschaft in Zusammenarbeit mit dem DAAD, dem Pädagogischen Austauschdienst und dem Goethe-
Institut organisiert hat. Nach Auswertung aller Einsendungen durch ein unabhängiges Gremium,
bestehend aus Vertretern dieser Institutionen, freue ich mich Ihnen mitteilen zu können, dass Sie unter
den über 200 Teilnehmern zu den 46 Gewinnern zählen. Für Ihren sehr guten Beitrag werden Sie daher
mit einer Urkunde und einem Buchpreis bzw. einer Seminarreise nach Deutschland ausgezeichnet.
Die Preisverleihung zu der Sie und Ihre Eltern herzlich eingeladen sind, findet am Donnerstag den 04.
Juni 2009 um 15.00 Uhr der (Librăria Cărtureşti - str. pictor Verona 13, Bucureşti sector 1) statt.
Bitte teilen Sie uns (Frau Oana Davidescu….)
baldmöglichst mit, ob Sie teilnehmen werden. Sollten Sie sich bis zum 22. Mai 2009 nicht bei der
Botschaft gemeldet haben, müssen wir leider von einer Absage Ihrerseits ausgehen.
Ich hoffe Sie auf der Preisverleihung begrüßen zu dürfen und verbleibe
mit freundlichen Grüßen
Im Auftrag
Dr. Thomas Weithöner
Deutsche Botschaft Bukarest
Leiter des Referats für Kultur, Förderung der deutschen Sprache, Hochschulkooperation und
Angelegenheiten der deutschen Minderheit
Gz.: (bitte bei Antwort angeben): Ku-11-633.00/1
HAUSANSCHRIFT
Str. Cpt. Av. Gheorghe Demetriade 6-8
011849 Bukarest
INTERNET: www.bukarest.diplo.de
…………………

ICH BIN SEHR SEHR FROH!!!!!

Auf Wiedersehen!!!!

A trecut extrem de mult timp de cand nu am mai dat pe acasa,virtual vorbind desigur…
Cateva luni bune.Azi nu am mai rezistat,mi-era dor de resedinta mea din spatele ecranului.
Nici nu stiu despre ce sa vorbesc mai intai. S-au intamplat atat de multe in tot acest timp…si poate
ca nimic din tot ce s-a intamplat nu merita povestit.
In mare viata mea a aratat asa: variante de BAC, atestat informatica, concursuri de limba romana si limba germana….despartiri si impacari.
Pe plan psihic sunt extrem de stresata,mai e foarte putin pana la marele BAC…probabil din cauza asta nici nu am mai scris la fel de des ca inainte pe blog,chiar in momentul asta simt ca puteam sa rezolv un subiect la mate decat sa scriu aiureli aici…nimeni nu ar vreea sa isi umple memoria/timpul liber cu ce scriu eu.In rest sunt destul de impacata si fericita…a rasarit in sfarsit soarele si am scapat de potop.
Astazi a trebuit sa ma uit dupa o rochie de bal.Nu imi surade ideea de a ma vedea in rochie,desi sunt slaba si am picioare drepte tot nu imi place…dar o sa ma sacrific=)):)).
In plus am cumparat doua verighete. Iar acum sper ca maine sa nu ploua(desi cred ca sper in zadar) si sa nu plec la tara.Offy!
Aaaa….azi ma plimbam,eram undeva intre Universitate si Unirea, cand am realizat ca noi oamenii avem o structura anatomica destul de ciudata.Ganditi-va putin la structura corpului…e destul de amuzant. Mai ales mecanismul de deplasare…doua bete care se misca inainte si inapoi…OK,nu vedeti nimic ciudat sau amuzant in asta…sunt eu nebuna,sau obosita de la prea multa mate…cine stie?!…:)
In rest nu am nimic special de impartasit…adica nu prea am timp acum de nimic in mod special, dar promit ca imediat cum scap de BAC si admitere o sa-mi reiau activitatea:)!
I’ll be back:)!

…astazi sunt fericita!

DA!!A venit si il cheama Mos Andrei si il iubesc si maine plec cu el la munte!!!Aaaa..mi-a adus ultimul album de la Guns’n'Roses “Chinese Democracy”(desi nu suporta genul asta de muzica s-a sacrificat de dragul meu) dar asta nu e important,important e ca…e Mosul meu:P.

Nu stiu de ce am scris asta. E asa…ca sa ma laud cu mosul meu.

P.S: Te iubesc!

P.S2: Nu radeti!Ce n-ati mai vazut oameni indragostiti???:))

Nu-mi vine sa cred!!!!!E normal adica…ma cheama Iulia, e sinonim cu ghinionul.Ultima oara scriam ca vreau la IRIS. Ei bine am aflat si eu la timp de un concert cu Iris, e azi. Si eu nu merg!!! Pentru ca n-am cu cine si nu ma lasa ai mei singura … “unde te duci noaptea pe frigul asta?sunt toti drogatii acolo..”. Offy!!!Vreau la Iris…dar se pare ca cer prea mult.

Aaa..nici la Celelalte Cuvinte nu am mai fost ieri, dar asta e alta poveste. Am aflat in ultima clipa ca azi am olimpiada la romana si am stat sa invat. Da..si azi dimineata am fost la olimpiada. Prea multa inspiratie nu aveam eu pe frigul asta dar cred ca am facut bine.

In concluzie e o zi trista. Iar previziunile pentru urmatoarele ore nu sunt prea optimiste.

Si inca ceva: Vreau sa ninga. Altfel nu are rost tot frigul asta.

N-am mai fost la un concert Iris din data de 5 octombrie 2007. Atunci am fost la concertul aniversarii celor 30 de ani de activitate, in Baneasa. Si de atunci am tot ratat din diverse motive toate concertele lor. Iar acum caut un cocert Iris si nu gasesc. Mi-e dor de ei:(!!! Daca stie cineva pe unde si cand mai canta Iris in Bucuresti sper sa ma anunte si pe mine. As fi foarte recunoscatoare:)!

I love IRIS!

In rest cred ca am sa merg pe 14 la Palatul Copiilor la Celelalte Cuvinte. Sper sa ajung. Si mai ales sper sa ajung cat mai curand la IRIS!!!

Pana atunci…”Buna seara prieteni!!!”

Albert Camus spunea ca fericirea si absurdul sunt doi copii ai aceluiasi parinte. Doi copii nedespartiti care pot genera unul din celalalt: “Ar fi gresit sa spunem ca fericirea se naste neaparat din descoperirea absurdului. Se intampla la fel de bine ca sentimentul absurdului sa se nasca din fericire…”

“Fericirea e ceva ce nu se atinge nicio data,
Dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata.”

(asa incepea cantecul Calul din Marlboro-Vama Veche)

Personal consider ca fericirea presupune trairea din plin a micilor bucurii ale vietii si implinirea prin iubire. Asta daca exista fericire…dincolo de abstract.

Viata de elev!!!Elev de clasa a12a..nu stiu de ce ma vait. E din cauza ca am invatat pana acum,de azi de la pranz, la mate si la chimie..ca am maine teste la amandoua…nici nu stiu ce caut acum aici, ar trebui sa fiu in pat sa dorm.Aaa,mi-am amintit,trebuie sa verific daca imi merge proiectu la html…That’s all folks…ma duc la nani…sunt o epava:)). Somnik pufyk si voua:)!

Voi reda aici o stire de pe mediafax care m-a intrigat teribil:

Marko: Învăţarea limbii maghiare în Transilvania ar trebui să devină obligatorie

Marko: Învăţarea limbii maghiare în Transilvania ar trebui să devină obligatorie (Imagine: Mediafax Foto)

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că învăţarea limbii maghiare în Transilvania ar trebui să devină obligatorie, un proiect de lege în acest sens urmând să fie elaborat şi prezentat de reprezentanţii Uniunii “la momentul potrivit”.
“În acest moment, şi introducerea limbii maghiare ca opţional ar fi un pas important. Dar eu, totuşi, în perspectivă, mă gândesc la obligativitate. Şi această obligativitate ar fi un avantaj pentru copii”, a spus Marko Bela.

El a precizat că limba maghiară ar trebui să fie introdusă în programa şcolară de la vârsta la care copilul poate învăţa şi o altă limbă decât cea maternă, însă într-o astfel de problemă profesorii sunt cei care decid, dacă ar putea fi vorba de clasa I, a II-a, a III-a sau a IV-a.

Marko a răspuns afirmativ la întrebarea dacă UDMR va elabora un proiect de lege în acest sens.

“Vom face şi acest proiect de lege, la momentul potrivit, când are şanse să fie acceptat. UDMR îşi va înainta, bineînţeles, proiectul, dar nu avem un astfel de proiect. Am făcut această propunere, am ridicat problema şi fiţi liniştiţi, că noi suntem consecvenţi. Când vom vedea că momentul este potrivit, atunci vom veni şi cu acest proiect”, a afirmat preşedintele UDMR.

El a făcut o paralelă între limbile maghiară şi engleză, arătând că România merge înainte şi că locuitorii, în calitate de cetăţeni europeni, “construiesc o altă Europă, inclusiv în ceea ce priveşte limbile şi culturile”.

“Nu ne vom împotrivi, ci ne vom bucura. De ce n-ar fi la fel de firesc ca în zone ca Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, Târgu Secuiesc, Satu Mare, în localităţile unde există o populaţie mixtă, unde comunităţile română şi maghiară sunt însemnate, ca reciproc copiii să înveţe limba celelilalte comunităţi? Care ar fi dauna, dezavantajul, pierderea?”, a spus Marko Bela.

El a subliniat că în astfel de zone cunoaşterea limbii celuilalt este un avantaj în viaţa cotidiană. În acest context, Marko a mai spus că singurul argument al celor care se împotrivesc învăţării limbii maghiare de către copiii români este faptul că trăim în România, precizând că el se referă doar la zonele cu o populaţie maghiară numeroasă. “Nu vrem să instituim o regulă pentru celelalte zone”, a adăugat liderul UDMR.

Parerea mea: cand toti ungurii din tara vor sti romanesete si vor accepta ideea ca limba nationala a Romaniei e lb.romana, atunci ar putea sa invete si romanii maghiara doar daca vor si mor de curiozitate. Pana atunci multi dintre unguri ar trebui sa citeasca constitutia Romaniei, sa se gandeasca ca in alte tari ca minoritate nu ar fi fost atat de privilegiati…si daca dupa toate acestea tot nu vor fi multumiti cu ce le ofera Romania nu-i va opri nimeni sa treaca granita catre Ungaria lor.

Transilvania e pamant romanesc!!Iar lucrul acesta din pacate ii este majoritatii politicienilor indiferent. Am mai spus-o si o spun din nou: Romania trezeste-te!!!

Si iar ajungem la Doina lui Eminescu:

De la Nistru pan’ la Tissa
Tot romanul plansu-mi-s-a,
Ca nu mai poate strabate
De-atata strainatate.
Din Hotin si pan’ la mare
Vin muscalii de-a calare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Si strainul te tot paste
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos pe vale
Si-au facut dusmanii cale,
Din Satmar pan’ in Sacele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet roman saracul!
Indarat tot da ca racul,
Nici ii merge, nici se-ndeamna,
Nici ii este toamna toamna,
Nici e vara vara lui,
Si-i strain in tara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg dusmanii in puhoi
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier
Toate cantecele pier,
Zboara pasarile toate
De neagra strainatate;
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi dezbraca tara sanul,
Codrul - frate cu romanul -
De secure se tot pleaca
Si izvoarele ii seaca -
Sarac in tara saraca!

Cine-au indragit strainii,
Manca-i-ar inima cainii,
Manca-i-ar casa pustia,
Si neamul nemernicia!
Stefane, Maria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua-ntreaga, noaptea-ntreaga,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca sa-ti mantui neamul tau!
Tu te-nalta din mormant,
Sa te-aud din corn sunand
Si Moldova adunand.
De-i suna din corn o data,
Ai s-aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori,
Iti vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara in hotara -
Indragi-i-ar ciorile
Si spanzuratorile!

Uneori privesc cerul si mi-e dor sa zbor, privesc copacii si mi-e dor sa-i imbratisez, sa fiu una cu energia aceasta din care am rasarit cu totii…natura. Mi-e dor de maretia muntilor si de zbuciumul marii, mi-e dor sa stau pur si simplu lungita undeva in iarba, sa fixez cu privirea un colt de padure care inteapa cerul si atunci sa ma simt fericita si libera, mai aproape de adevar, mai aproape de eternitate.

Alteori mi-e dor de legende si mituri, de taine si secrete ascunse si dizolvate in negura timpului…mi-e dor de stramosii inghititi de istorie si-mi simt radacinile intinzandu-se si rasucindu-se dincolo de timpul si spatiul cotidianului, in incercarea de a recupera frimituri din aluatul stravechi, acum uitat si pierdut.

Mi-e dor sa cuprind in mine tot Pamantul plin de seve…cu tot trecutul si prezentul sau.

De cateva ore o agitam din ce in ce mai des,
Lichidul ce-o umplea devenise un vartej intens si imens,
Mii de bule impingeau dopul cautand o iesire,
Continutul deja tulbure ma ametea la o simpla privire.

Ma impiedicasem de o sticla de plastic,
Cand, fara de lucru, mergeam ganditoare…
O clipa de neatentie si ma vad cum pic,
In urmatoarea clipa nu mai puteam sta in picioare.

Ramasesem asa lungita pe jos si cu sticla in fata,
Incepusem s-o intorc de pe-o fata, pe-o fata,
S-o studiez, privind prin ea la propria-mi fata
Si in dreapta si-n stanga, in spate, dar niciodata in fata.

De cateva ore, spuneam, o priveam cu viu interes,
Eram inca singura, lungita pe jos si-am inceput sa-i vorbesc:
Cred ca te-am mai vazut pe aici…da, din tine beau de-o viata,
Ma mir ca te-am pastrat de-atata timp…o viata.

A, uite…ai si eticheta! Nu observasem…sau n-am vrut…
Scrie ca in doze mici continutul e agreabil si in general placut,
In doze mari provoaca dureri si batai de cap,
Unora dependenta…Ah!De ce vreau sa imi dau cu sticla-n cap?

La ingrediente scrie: Incearca! Reteta este secreta!
Data fabricatiei…Hm! Expira la,vezi ambalaj…nu scrie!
A se feri de foc! Inflamabil! O indicatie suspecta…
Tu te joci mereu cu focul, te remodelezi dupa ce arzi de vie.

De cateva ore vorbeam cu sticla tot mai aprins,
Aceasta se incalzise deja in mainile mele, fierbea-incins:
Daca ai sa expiri? Sau daca ai sa ramai goala?
O sa ajungi pe o strada sau te vor recicla…o sticla goala!

Ma impiedicasem de o sticla de plastic,
O studiasem si-o cercetasem indelung…sarcastic,
Nu stiu de ce am vrut sa o sparg…Tu stii?
Eu stiu ca m-am taiat in cioburile oglinzii.

De cateva zile bune ma tot trezesc dimineata si imi spun ca nu am mai scris pe blog de multicel si ca ar fi cazul sa scriu si eu ceva…si deschis pc-u si pagina cu blogu..ma uit la ea..mai citesc titlurile altor bloguri si ..ma uit iar la pagina..si o inchid.Pe urma imi spun ca oricum nu are rost sa scriu..nu am nimic inteligent in cap de impartasit si altora(ma intreb daca am avut macar o singura data).Nici azi nu am nimic de spus…adica..bine,poate as avea..dar nu am chef sa scotocesc in cutia mea obosita si daca am parca nu imi vine sa ma apuc sa ordonez in aceasta pagina toate obiectele pe care le gasesc ratacite si imprastiate in cutie…
In rest..in rest sunt stresata ca incepe scoala si ca am un BAC de dat(sunt terorizata de mate..tocmai am inchis un caiet in care ma chinuiam cu niste exercitii)..probabil ca asta explica lipsa mea de chef de a mai scrie ceva pe aici…in definitiv oricum nu ar conta…o persoana in plus care scrie..una care bate campii.
Uite cum am batut campii cu gratie…sper ca nu se va obosi nimeni sa citeasca…m-as simti vinovata ca i-am mancat omului timp pretios pentru NIMIC!!!
Pa pa blogule…nu te vreau azi..cum nu te-am vrut nici ieri si cum probabil n-am sa te vreau nici maine!

Vino, vino-mi cand luna imi rasare
Prin brazi si-mi cade in fereastra,
Vino, vino-mi cand cerul nu are culoare,
Cand tot ce mi-a ramas e o stea albastra.

Asteapta, asteapta-ma sa iti apar in cale,
Din fereastra sa ajung ca-n vis in bratele tale,
Asteapta, asteapta-ma cand noaptea-mi este muta,
Cand numai padurea dorul mi-l asculta.

Ia, ia-ma in zbor pe a ta aripa,
Pe cand in inimi iubirea tot mai mult se infiripa,
Ia, ia-ma intr-un loc uitat de lume,
Caci tu esti cel ce mi-a dat un nume.

Am promis ca povestesc cate ceva din experienta cu teatrul…hmmmm…ceva scurt ca azi sunt racita(doar oamenii destepti racesc vara) si nu am chef de nimic. Sa vedem…aha..managerul ne-a certat pe toti ca ne-am luat bagaje multe(plecam doar pt 10 zile) :
- Dar la ce va trebuiau toate bagajele astea????? A cui e valiza aia..care a venit cu ea de la Paris(oooopss!!!era a mea..si era mica)???……Ce v-am spus eu?Fara bagaje!!!! O pereche de chiloti..ATAT!…v-ajunge!…(intre noi fie vorba..prietenii stiu de ce..hmm!)
Ne-am zis ca nu o sa punem la suflet si am facut haz de necaz:))…(faza asta chiar era ca scoasa dintr-un banc asa ca am zis sa inventam unul):
Managerul…X , vine la noi si ne spune:
- Copii, azi am doua vesti pentru voi, una buna si una proasta. Pe care o vreti prima oara?
Noi:
- Pe aia buna!
El:
- Copii, azi ne schimbam chilotii!!!!
Noi:
- Si aia proasta?
El:
- Intre noi!

……………pai de’..daca ne-a zis ca ne trebuia doar cate o pereche…uite la ce se ajunge:))))

O luna!!! wow…dar chiar ca am lipsit mult. Ce-i drept luna asta nici pe acasa nu prea am fost…si daca am fost, am fost doar pt o zi sau doua si atunci am dormit:)) Pe unde am umblat? Pe aici prin…tara. Am fost la festivalul medieval de la medias, apoi la cel din brasov..am trecut si prin sighisoara si sibiu…as vrea sa spun ca m-am distrat..ei, da m-am distrat asa printre picaturi…cand nu aveam emotii pentru spectacolul de peste cateva ore (ati mai pomenit voi actor care sa-si doreasca sa nu aiba public in fata scenei ?…eu eram fff stresata). Am terminat cu teatrul si am plecat in tabara la Cluj (unde a plouat in fiecare zi mai putin atunci cand am plecat) si m-am intors sambata…am dormit si ieri am plecat la tara. Iar acum in sfarsit sunt acasa…pe termen nelimitat.
Mi-e inca somn…sunt obosita…asa ca va povestesc experientele mele cu teatrul data viitoare. Azi am trecut pe aici doar asa..ca sa va salut, sa ii linistesc pe cei care se temeau ca poate am disparut(n-au ei norocul asta).
So…see you soon!

Yours faithfully,
Julie

E ziua mea!!! La multi ani Iuly! Wow! Am imbatranit, sunt majora si insomniaca, nu am dormit deloc, am vrut sa ma bucur de ultimele ore de copilarie legala, de ultimele minute la 17 ani, apoi…apoi brusc ceasul a batut ora 12 si era 2 iulie…si mi-am spus ca nu vreau sa ratez primele ore ale noii mele conditii existentiale. La 5 nu am mai rezistat si..am mancat, mi-era foame. La 6 ascultam IRIS! Iar acum stau in fata monitorului, astept sa vina ora 9 si sa ma pregatesc de iesit in oras, si ascult si cant…

Asa cum am mai spus acum cateva saptamani am intrat intr-o trupa de teatru. Weekendul acesta am avut si prima deplasare prin tara, practic primul contact pe bune cu publicul…ei bine nu am fost prea incantata si o sa spun si de ce.
Sambata la ora 12 am plecat din Bucuresti…dupa noua ore de mers cu autocarul (”drogata bine” pentru ca am rau de masina) am ajuns intr-un final la Radauti (adica la o aruncatura de bat de Ucraina). A urmat o noapte alba (pentru ca nu mai avea rost sa dormi doar patru ore) iar duminica la ora 5 dimineata mai veseli si odihniti ca oricand am plecat spre Maramures (”drogata bine” din nou). Dupa cinci ore de drum pe cele mai inofensive serpentine am ajuns si in comuna Bogdan Voda (sa nu uit, peisajul a fost superb, pacat ca am vazut tot doar din mers). Aici lumea era imbracata in frumosul port popular maramuresean si astepta inaugurarea statuii lui Bogdan Voda. Noi de asemenea ne-am pus frumusel costumele medievale si am asteptat inceperea festivitatii…si intr-un final a inceput..si s-a tot vorbit, si vorbit, si vorbit…si nici nu mai tin minte cate ore am stat drepti in picioare in cel mai arzator soare posibil (capituland pe capete) pana cand intr-un final (cu emotiile topite de soare) ne-am prezentat in fata oamenilor pentru un scurt program…2 minute. Trebuie sa spun ca ma puteam lipsi de atata glorie, pentru doua minute sa strabati o tara intreaga nu se merita. Apoi dupa ceva timp am plecat spre Radauti. Aaa..sa nu uit, lasand toata partea negativa a zilei la o parte a fost chiar frumos in Maramures, imi placea la nebunie peisajul (chiar daca mi-a fost imposibil sa ma bucur de el) iar copiii imbracati in costume populare erau ca niste papusi…foarte draguti. Revenind acum…drumul spre Radauti m-a rapus intr-un final…asa ca imediat cum am ajuns am adormit bustean si am ratat si finala Spania-Germania (din fericire pt ca as fi suferit vazand cum pierde Germania). Luni la ora 10 dimineata (adica ieri) am plecat spre Bucuresti. Pe la opt seara am ajuns si acasa…am stat putin de vorba cu ai mei, dar oboseala deja pusese stapanire pe mine in totalitate si eram ca un om in stare de ebrietate asa ca am adormit. Azi dimineata m-am trezit ca dupa o indelungata anestezie iar acum sunt inca in convalescenta. Cam asta ar fi…intr-adevar arta cere sacrificii:-)). Ma pregatesc deja sufleteste pentru ca the show must go on…in cateva zile urmeaza Mediasul, Sighisoara si Brasovul.

Blog sweet blog! Honey i’m home…:-)) ! A trecut ceva de cand nu am mai dat pe aici, nu stiu daca din cauza ca m-a parasit entuziasmul am tot ocolit resedinta mea virtuala, dar nu mai conteaza…Am revenit, mi-am spus gata!Ce-i cu atatea absente?? Si fara motivare…
Subiectul de astazi…nu prea stiu precis, dar probabil voi descoperi pe parcurs. Aaa…cred ca astazi o sa ma vait de Caldura Mare:-)).
*** Rezumatul ultimei saptamani ***
Pranz: Caldura mareee…membrele incep sa se topeasca..capul a trecut de punctul de fierbere…Nu ma impinge, ca ametesc!
Seara: Cineva sa anunte vantul ca ar trebui sa mai bata din cand in cand…Alarma! Orasul se sufoca!
Noaptea: Pat..prea cald ca sa adormi…geamuri deschise (aer conditionat defect) deci galagie si caldura tot mare. 12 noaptea…ture prin casa ca nu poti sa dormi. 1 noaptea, cand lumea totusi incearca deja sa viseze, stai si te chinui in pat cu castile in urechi ascultand cand rock pe city fm, cand muzica clasica…si uite asa se face 3 dimineata si castile sunt tot in urechi, parca ai adormi..te muti la loc pe perna si inchizi ochii..WAKE UP! a trecut o motocicleta in viteza face curse..supeeer( sper sa intre in primul stalp..aproape atipisem si m-a trezit)…acum e patru dimineata..atipeste omul chinuit si aproape in soc termic…se trezeste la rastimpuri pe la 5, 6, 7..se face 8 sau 9 si deja e cazul sa se trezeasca de tot ca de’..doar n-o sa doarma toata ziua.
Dimineata: Fresh si cu o expresie fericita (gen “I feel good tra la la la la”, daca repet poate ajung sa si cred asta) iti reiei diversele activitati..repede pana nu vine iar ora cu CALDURA MARE!
Cam asa decurg toate zilele…haotic, sufocant, obositor, ametitoare si insuportabile, rezultatul fiind o IULIA BEATA de la natura fara aditivi. Uneori noaptea ai parte si de lucruri mai spectaculoase care te trezesc din monotona si chinuitoarea agonie…noaptea trecuta e un bun exemplu. De ce? Pe scurt: Surprinzator la ora 1 noaptea era un moment de liniste, cat pe ce sa adorm cand…BUUUUUUUUUUUUUUUUUUUMMMM!!!!!!!!!!!!!!!!! OMG!!! Era ca in razboaiele mondiale, ca un atac aerian, bombardament sau explozii nucleare..mii de fulgere si trasnete!! Erau niste artificii..dar acele artificii erau neobisnuit de zgomotoase, de parca se mutase artileria langa mine in pat si se tragea cu tunul! In tot cartierul era haos…alarmele de masini acompaniau intreg bombardamentul, caini saracii urlau si fugeau speriati care incotro. Iar eu..eu m-am gandit ca trebuie sa fie artificii..doar ca a durat ceva pana le-am vazut…a fost o lege a naturii inversa..intai sunetul si apoi lumina:-))..oricum m-am speriat pt ca abia atipisem si asta a dus la o noua noapte alba deoarece dupa intreg atacul aerian a reinceput galagia infernala de pe strazi.
Asa ca si astazi sunt tot turmentata…si maine va fi o noua zi..la fel:-P!
Trebuia sa gasesc un subiect intelignt pe parcurs..dar conditia mea de muritor cu creierul incins si emisferele cerebrale topite, cu neuronul meu scurtciruitat nu mi-a permis.
Hai sa ne mutam la mare…o tara de orase goale!!

E genial! Normal… e Plushy!

I’m lovin’ him!:))

Bogdano…!Bogdana…! Cine este Bogdana? Eu sunt! Un personaj malefic…un personaj da..Ei, bine…miercuri m-am inscris intr-o trupa de teatru(asta e si scuza pentru indelungata absenta de pe blog). Si ieri si astazi am stat de dimineata pana seara la Curtea Veche pentru repetitii in cadrul unui atelier de teatru medieval si pentru animarea atmosferei de la Curte. Trebuie sa marturisesc ca m-am obisnuit deja cu costumatia mea de domnita, a inceput sa-mi placa:P. De altfel imi place ceea ce fac si abia astept luna iulie pentru a incepe deplasarile prin tara( primul festival medieval e la Medias…urmeaza alte si alte orase). Oboseala isi spune cuvantul la sfarsitul zilei( mai mult decat v-ati inchipui) dar merita. Este o experienta speciala si interesanta care cu siguranta imi va folosi candva. In rest..in rest ma oftic ca dimineata cand am ajuns la datorie Cristi Minculescu deja trecuse pe la Curtea Veche( e fff matinal, eu la ora 10 eram acolo si il ratasem:-<).

Sper ca totul sa iasa cat mai bine. Acum plec la culcare caci parca aud in capu-mi o voce cum imi striga..:Bogdano! Treci te culca!:))

     Draga, da, te iubesc, dar nu sunt indragostit(a) de tine!

                Pelerinaj cosmic, agrement lunar,

                Circuit interplanetar, zei, zeite

                Faleza, plaja si un cort stelar.

                Invitatie de doua persoane

                La un spectacol milenar, universal,

                Betie, amor ferice inchise-ntr-un coral.

                Faleza, plaja si un cort stelar,

                Noi doi intr-un concediu pur sentimental.

                Noaptea instelata,

                Noi doi imbratisati,

                Marea inspumata,

                Noi doi insetati,

                Nisipul sub unghii,

                Noi doi amestecati,

                Vantul prin plete,

                Noi doi dezbracati,

                Fara haine, fara cuvinte,

                In intunericul complice,

                Noi doi de lume uitati.   

                De cateva zile ascult aproape numai Frank Sinatra. As vrea sa ma pot transpune pentru o zi intr-un film american…un film vechi alb negru..le stiti cu siguranta. Mie personal mi se par mult mai bune decat cele din ziua de azi, povestile sunt mult mai bune…iar atmosfera e absolut extraordinara. Si muzica din ele la fel..pana si actorii au mult mai mult farmec. Visez la o zi ca in filmele americane:)…Deocamdata insa ma rezum la Frank Sinatra si cant cat ma mai tin corzile vocale..New York, New York…inca putin si poate chiar ma trezesc intr-un film.

                   Azi am avut neasteptata “surpriza” de a face o repetitie pentru ziua in care voi ajunge sa traiesc intr-un film…a fost o zi cu parfum de Cinderella Story! Da, da…era scena in care lumea pleca la petrecere si ea ramanea acasa sa faca curat:))…dar am trecut cu bine peste, desi nu mi-au sarit ca in poveste tot felul de zburatoare in ajutor(nu…si asta chiar daca mi-am pierdut astazi o ora in Cismigiu hranind porumbei si vrabii ca nu aveam alta ocupatie).

                    Strangers in the night…ei, da…daca tot am fost eu Cinderella ar fi cazul sa apara si Prince Charming…strangers in the night…doar eu si teiul inflorit din fereastra…no Prince Charming tonight…just me and a song…sshhh…acum inapoi in pat, parca ti-era somn, nu? Nu..mi-a trecut…urmeaza o noapte alba cu parfum de tei si o ceasca cu infuzie de insomnie…Strangers in the night…!

                Astazi am inceput sa citesc scrisorile pe care Mozart le-a scris pe parcursul vietii sale. Nu am apucat sa citesc tot, dar vreau sa reproduc aici una dintre scrisori, e scurta si foarte simpatica( Mozart avea 14 ani cand scria aceasta scrisoare si se afla impreuna cu tatal sau intr-o calatorie in Italia):

CATRE MAMA SI SORA SA     (Bologna, 21 august 1770)

“Mai traiesc si sunt chiar vesel. Azi m-am gandit sa calaresc pe magar. Se obisnuieste asta in Italia si astfel m-am gandit ca ar trebui sa incerc si eu.

Am avut onoarea sa frecventam un dominican considerat sfant. Eu nu prea cred sa fie adevarat, caci lua aproape intotdeauna la gustarea de dimineata cate o ceasca cu ciocolata, iar, dupa aceea, numaidecat, si un pahar cu vin tare de Spania. Am avut cinstea si noi sa luam masa cu acest sfant, care a baut vin destul de serios, iar la desert a mai baut un pahar cu vin tare, a mancat doua felii bune de pepene, pere, a baut cinci cesti de cafea, a mancat o farfurie plina de cuisoare si doua farfurii pline de lapte cu lamaie. E adevarat ca asta ar putea s-o faca pentru regim, dar eu nu cred; caci ar fi prea mult si, in afara de aceasta, el mananca destul si la gustarea de dupa-amiaza.”

                  V-a facut sa zambiti macar putin cred..sper…pe mine da..nu voi comenta scrisoarea, incerc insa sa imi imaginez expresia lui Mozart asistand la toate aceste lucruri sfinte…;))

                Timpul exista doar in aparenta, astfel viata si moartea sunt doar niste iluzii, un vis al Universului am putea spune, un vis lipsit de coordonate spatiale sau temporale. Universul ar trebui sa fie doar o energie, lipsita de forma. 

                 Daca timpul nu exista atunci nu exista nici trecut, prezent sau viitor…delimitarea aceasta fiind doar superficiala si astfel calatoria in timp este posibila. Probabil ca exista mai multe dimensiuni ale energiei care compune Universul, aflate in stransa legatura. Am impresia ca daca totul este o iluzie, atunci acel “trecut” se poate repeta la nesfarsit, la fel si “prezentul” sau “viitorul”: tot ceea ce noi experimentam ramane pentru vecie, nu devine ceva mort asa cum presupune ideea de “trecut”, doar ca fiecare experienta traverseaza aceste dimensiuni ale Energiei in mod continuu. Probabil ca putem retrai oricand anumite clipe. Timpul mi se pare un film pe care il poti derula la nesfarsit, reviziona sau opri la o anumita secventa pe care sa o poti revedea oricand, la fel de bine precum poti sari la o alta secventa urmatoare, fara a parcurge si celelalte episoade intermediare.

                       Percepem timpul ca pe o coordonata doar prin intermediul corpului, spiritual vom vedea ca el nu exista…asa nici moartea si nici viata nu sunt reale, pentru ca amandoua compun eternitatea, fac parte din acea Energie. Totul este o iluzie a eternitatii care imbraca diferite forme pentru ca noi sa o putem intelege si deslusi.

Probabil ca tot ce am scris nu are logica..dar asta e din cauza ca imi este destul de greu sa expun in cuvinte ceea ce cred…pentru ca eternitatea nu poate fi explicata.

***Clipele dureaza o eternitate***

                In ultima vreme mi-e teama ca trec printr-o criza existentiala a primei tinereti. Am 17 ani si de cand ma stiu am fost nerabdatoare sa pot canta pe bune “Am doar 18 ani, sunt nebun(a), iubesc si nu am bani…”. Acum cand mai am doar o luna si o zi pana cand acest vis biologic se va implini mi-am dat seama ca nu mai vreau sa fac 18 ani..ca eu vreau sa raman asa..la 17. Un prieten m-a intrebat surprins de ce, ce e atat de special si de bun in viata si situatia mea de acum, de ce cred ca nu va fi mai bine dupa. Nu am stiut ce sa ii spun..in orice caz avea dreptate, 17 ani e o varsta destul de critica la care ai parte de cele mai stresante experiente…si nu e chiar o fericire. 18 ar putea fi tara promisiunii…asta daca nu as avea impresia ca dupa 18 ani timpul se scurge mult mai alert, viata incepe sa treaca cu o viteza mult prea mare si asta cu riscul de a trece pe langa tine. Pe scurt…totul se intampla prea repede. Ma gandesc ca dupa 18 urmeaza 20, apoi 30, dupa care 40…si speri sa te opresti aici si sa nu experimentezi conditia ta de batran care isi pierde o parte dintre facultatile mintale, inevitabil in lumea in care traim.

                Dupa 18 urmeaza si restul..iar restul asta pare o gaura neagra. Nu ma indoiesc ca nu va fi frumos, cel putin la inceput…dar cred ca ideea e ca nu vreau sa ma maturizez la propriu, sa trec cu timpul la o alta conditie sociala si biologica…vreau sa o mai lungesc asa…si o sa mai fac asta timp de o luna. Dupa care sper sa ma adaptez cu succes la noua realitate…hmmm, de ce am senzatia ca nici nu o sa observ diferenta pentru o vreme?

                 E 1 iunie, un 1 iunie cam nostalgic si melancolic din cauza tuturor ideilor ciudate si probabil nefondate de mai sus(iar vremea de afara nu ma ajuta, e o dimineata urata si cu nori). Practic e ultimul meu 1 iunie in plan teoretic…e ultima mea zi a copilului. Ar trebui sa sarbatoresc si eu cumva…dar cred ca o sa treaca pe langa mine…Nici macar parintii nu mi-au urat “La multi ani!”(sa fie din cauza ca am ajuns cam tarziu aseara acasa si inca sunt suparati?:-” )

                  De azi inainte o sa ii dau o noua seminificatie…1 iunie muncitoresc, pentru ca asta am de gand sa fac acum, sa imi reiau nesfarsita munca de elev…chiar daca vine vacanta(profii se pare ca scapa din vedere acest lucru).

                    Si acum epilogul: La multi ani Iuli, ai fost un copil dragut(si prea cuminte) :))!

                Ma intreb cand ne vom trezi?Cand vom realiza ca ne autodistrugem? Cat o sa mai dureze prostia si inconstienta asta? De ce trebuie sa existe atatia oameni care se gandesc doar la beneficiul lor banesc? Doamne..in ce lume traim!!! Care e povestea? Una obisnuita pe meleagurile noastre, dar asta nu o face mai putin importanta, alarmanta sau trista.

Locul actiunii: Judetul Cluj, Baisoara.

Desfasurarea actiunii: Taierea padurilor…o defrisare abuziva si necontrolata.

De ce comentez si de ce ma afecteaza: In primul si primul rand pentru ca acest lucru se petrece in general abuziv la noi in tara. Taiem padurile fara sa ne gandim ca asa ne autodistrugem. Si ne mai intrebam ce e cu toata canicula din toiul verii? Cu fenomenele meteo extreme? Cu inundatiile urmate de alunecari de teren? Cu o societate atat de bolnava? Cum sa nu se intample toate astea cand noi ne aruncam singuri in prapastie? Ne gandim mereu la ce bine o duceau oamenii pe vremuri, la ce veri placute aveam..la faptul ca nu se intamplau atatea nenorociri, iar lumea era mult mai sanatoasa. Normal ca da, pentru ca au existat si vremuri in care stiam sa respectam natura, sa traim in comuniune cu ea, fiind constienti de relatia de dependenta fata de aceasta: Daca natura e bolnava atunci si noi suntem bolnavi, daca natura sufera vom suferi si noi. Acum traim pe pielea noastra toate consecintele inconstientei noastre…ce ma surprinde insa e faptul ca nu intentionam sa ne trezim din somnul nostru de prostie ci continuam…continuam fara sa ne gandim ca sfarsitul ar putea fi mai aproape decat credem.

   Asta a fost in primul rand.Sa trecem la in al doilea rand…in al doilea rand ma afecteaza pentru ca Baisoara e locul unde mi-am petrecut ultimele doua veri. E un loc superb, un adevarat colt de rai, un loc de unde pleci mai senin, mai odihnit si cu gandul de a reveni mereu sau de a te stabili poate acolo. E singurul loc in care am simtit cu adevarat ce inseamna minunea naturii. Am ramas fascinata de calmul si linistea pe care le poti gasi cutreierand padurile…Si tocmai acestea sunt taiate fara mila si fara pic de judecata. Intr-adevar, acolo padurile dispar de la un an la altul in locul lor ramanand dealuri intregi uscate si pline de cioturi. Tin minte ce soc am avut anul trecut cand plimbandu-ma prin padure, pe acelasi traseu pe care il cunosteam din anul anterior,nu am mai gasit locul plin de brazi pe care il stiam. Totul era pustiit…atatea dealuri pe care mai puteai doar ghici amintirea unei vechi paduri..tot ce ramasese erau cararile adanci lasate de utilaje.Pur si simplu nu imi venea sa cred. E de parca ai lipsi un an din Bucuresti si cand te-ai intoarce ai vedea ca Intercontinentalul, Teatrul National si Universitatea nu mai exista. Efectul defrisarilor se face simtit imediat, caldura era insuportabila in toata acea zona deschisa, pe cand in locurile inca impadurite te puteai bucura de racoare si aer proaspat…Ma intreb  daca voi mai recunoaste locurile in vara aceasta. Daca a mai ramas ceva dint ceea ce stiam…din locul de care m-am indragostit la prima vedere. Si ce e cel mai trist? Este cunoscut faptul ca la Baisoara este cel mai bine ozonat aer din Europa. Ma intreb pentru cat timp..acest lucru nu va mai fi posibil daca in loc de paduri se vor ridica betoane. Romanii au avut din totdeauna talentul extraordinar de a-si distruge lucrurile de valoare, de teama sa nu treaca cumva in fruntea altor natiuni.

                   Locuitorii sunt revoltati, dar ma doare sa spun ca nu cred ca vor rezolva ceva. Autoritatile noastre functioneaza in detrimentul cetatenilor…fiecare e interesat doar de propriul castig,profit..de aceea nu merge nimic bine la noi in tara, pentru ca ne ghidam dupa o mentalitate total eronata si distructiva…

                   Sunt trista si dezmagita…mi-au distrus coltul de rai…ne este distrusa chiar intreaga Romanie, iar noi o lasam sa piara sub ochii nostri, nepasatori la orice strigat de ajutor. Poate ar trebui sa ne gandim ca daca corabia se scufunda, ne vom scufunda si noi cu ea…barci de salvare nu exista atunci cand echipajul e inconstient sau se trezeste la realitate cand deja este prea tarziu. Oare chiar ne dorim sa esuam? Sa ramanem ca o epava?

                        E timpul sa gandim ecologic, e timpul sa salvam ce ne-a mai ramas!

                Dimineata devreme. Ies din bloc si ma indrept spre metrou. Trebuie sa ajung la ore. Coltul blocului…o pisica neagra…ma uit urat la ea..”sa nu indraznesti sa treci “,o amenint in gand, dar fara rezultat,nu m-a ascultat ca alta data si…MI-A TAIAT CALEA!!! “Offy, poate am ghinion, tocmai acum s-a gasit nenorocita de matza sa se plimbe…”,pe scurt i-am urat tot in gand o zi “frumoasa” si m-am indreptat spre metrou impacandu-ma la ideea ca totul e doar o superstitie nefondata. … Vine metroul si urc…”wow, se pare ca am noroc azi,am prins un scaun”…Ceva suspect era in aer…metroul mergea cam incet…la prima statie s-a auzit: “Trenul stationeaza doua minute!”…”poate ca mai e unul in fata”, ma gandeam eu fara sa ma deranjeze prea tare mica intarziere…in fine,trenul a pornit din nou dupa cele 2-3 minute. La urmatoarea statie aud acelasi anunt…”Bine, a stationat o data, am inteles..dar acum ce mai are??”,deja ma gandeam ca o sa intarzii. Metroul porneste din nou, iar la urmatoarea statie …surpriza!se aude acelasi anunt…”Pisica aia a fost de vina!!!”..si tot asa la fiecare statie pana cand trenul se gaseste sa stationeze si in tunel, cam 5 minute…”OMG!!!Asta e culmea…in tunel…inca un minut si devin claustrofoba!” Cu greu ajunge la urmatoarea statie, Universitate, unde din nou se aude un anunt, de aceasta data in termeni mult mai optimisti, nepomenindu-se de cele 2 minute intarziere ci “Trenul stationeaza mai multe minute!”….”Poftim?!,pai deja am facut aproape dublu, eu la Victoriei trebuie sa si schimb,clar nu mai ajung la ore!”, asa ca mi-am facut loc prin multime si am coborat revoltata, consolandu-ma cu gandul ca poate troleul va veni repede si nu va fi blocaj in trafic si uite asa poate,poate ajung si eu la timp la prima ora…Ajung in statia lui 69 si merg sa imi cumpar bilet. Vanzatoarea nu parea sa se sinchiseasca de prezenta mea, ci citea captivata ziarul…am asteptat-o putin crezand ca o sa sesizeze ca sunt acolo…a sesizat dupa ce i-am batut in geam…i-am cerut un bilet si mi-e raspuns contrariata ca nu are decat cu doua calatorii…l-am luat asa cum era. Astept un 69 sau 85…astept…astept…e trecut de ora 8, e 8.05 iar eu incep orele la 8.30. Hmm..masina tot nu venea…asa ca m-am hotarat sa merg pe jos de la Universitate pana la Hasdeu.”Mai am in jur de 20 minute…si 4 statii mari de mers pe jos…nu ca nu as mai fi facut eu traseul asta,dar ia mai mult de 20min…” Tot drumul l-am facut cu cea mai mare viteza de care putea fi in stare motorul meu cu doua picioare putere…si..si aproape cu sufletul pierdut undeva la un stop…am reusit sa ajung la timp la ora.Eram ca dupa maraton…la prima ora a diminetii nu e prea placut sa bati Bucurestiul mai ales daca esti in criza de timp.

                    Si acum concluzia si de altfel explicatia si motivatia pentru toata aceasta naratiune pe care nu o pot cataloga drept captivanta: Pisica neagra chiar aduce ghinion atunci cand iti taie calea!

P.S pentru cea care se face vinovata de toata aceasta alergatura matinala: Data viitoare cand te prind iti rup coada…si mustatile!!!

                Pentru ca am obosit, pentru ca vreau totul in rosu, pentru ca am ales sa fie rosu, pentru ca nu pot sa mai zambesc, pentru ca nu stiu ce am, pentru ca ma simt depasita de tot si toate, pentru ca nu mai vreau nimic, pentru ca respir rosu…razbat printr-un vis rosu aprins care e invartit de doua cheite si astfel se deruleaza filmul vietii mele…Pentru ca asta e tot pe ziua de azi!

                O metoda veche, traditionala si autohtona care in ultima vreme a devenit un trend pentru scumpa societate, o caracteristica a modernitatii.

                Se practica in diferite situatii si sub diferite pretexte, cu unele diferente de nuanta referitoare la actiunea propriu zisa de ingrasare a bietului dobitoc roz:

1) Ingrasatul porcului in ajun cu porumb din ograda vecinului, pentru ca pomana ingrasa. Garantat rezultatul va fi multumitor iar pe posesorul animalului nu il va costa nimic, ba chiar satisfactia materiala va fi mare si aceeasi ca in cazul in care s-ar fi ocupat singur de cresterea porcului in fiecare zi. Cum ramane cu satisfactia ta personala, cu mandria ta de fermier? :))

2) Ingrasatul porcului in ajun prin umflarea cu aer si adaparea cu apa de ploaie. Rezultatele sunt doar de suprafata, produsul final este de fapt de calitate inferioara.

3) Ingrasatul porcului in ajun cu forta, pana la suprasolicitarea sistemului digestiv, care nu mai poate functiona la parametrii normali in conditii limita si extreme. Principiul dupa care se ghideaza cei care aplica aceasta metoda este urmatorul: bietul animal, daca tot moare, macar sa moara satul!

Nota: Porcul Ghita( ala mic roz cu codita:P ) poate imbraca imaginea mai multor situatii din viata de zi cu zi a fermierilor fara prea multa tragere de inima. 

                Si uite cum totul se rezuma din nou doar la Plushenko:X:X:X! E si normal…unde e el e si victoria, e ca un magnet pentru aur si glorie(inca un motiv sa-l iubesc:P)!

                Aseara cum bine cunoaste toata lumea a avut loc finala marelui, irepetabilului(din fericire) si extraordinarului(logic,atatea fiinte cu mintea extraterestra la un loc e greu sa intalnesti in alta parte:D) Eurovision! Sansa mea a fost sa ma intorc tarziu de la opera(Tosca,interpretare de exceptie) si sa nu prind toate melodiile din concurs…O sa ma intrebati de ce m-am uitat oricum si la restul…raspunsul este simplu, Rusia era penultima in concurs si il avea ..da ati ghicit, il avea pe PLUSHENKO! Din nou timpanele mele au avut de suferit(cu unele mici exceptii…3) dar asta nu e tot,cand s-au afisat si rezultatele  inima mea nu a mai putut rezista,tensiunea mea ceda nervos. Am observat uimita ca incultura e la moda pe toate meridianele (asa ca sa nu mai spuna nimeni ca suntem singurii manelisti):Grecia,respectiv maneaua de la muntele Athos cum am numit-o eu, era cat pe ce sa castige concursul, urmata indeaproape de suratele ei din Armenia sau Ucraina( bineinteles ca declarau toate ca au muncit si merita…nimic de spus,si munca la bara sau iesitul la sosea pot fi obositoare). Pe langa sfintele si nelipsitele manele au mai fost si aparitiile celor care probabil cand s-au hotarat sa cante respectivele opere de arta nu erau in deplinatatea facultatilor mintale…sa ii numim totusi excentrici,ca sa nu se supere nimeni. Providenta a facut ca Rusia sa castige!Slava cerului…apocalipsa era cat pe ce sa se intample.Desi ca melodie ar fi trebuit sa fi castigat Norvegia sau Danemarca nu ma deranjeaza deloc ca a iesit RUSIA! Cum ar fi fost posibil ca PLUSHY sa apara la Eurovision si sa nu plece cu trofeul? Pentru Rusia partida ar fi fost castigata din start si fara Dima(cantaretul),era de ajuns sa se afiseze Plushy impreuna cu Edvin la vioara si trofeul ar fi fost tot al Rusiei! Felicitari deci lui Plushenko,care astfel,asa cum si-a anuntat patria mama, a castigat un nou titlu,singurul care ii lipsea din palmares:Euro-vision:P!  Eu insa il astept la iarna la europene…

                 Evident, voi incheia si acum tot ca data trecuta: Cum sa nu il iubesti pe Plushenko??? Raspunsul: Nu ai cum..:)) mai ales daca esti Iulia si il urmaresti de cand erai tu mica mica si el participa pentru prima oara la concursuri si castiga!

                  Aaaa…sa spun doua cuvinte si despre ce am facut astazi,ca restul a fost aseara,OK: Parada modei!

                Soare:)!E soare si senin:X! Astazi ma simt bine…Mai impacata cu mine si cu lumea…astazi vreau doar sa zambesc. Astazi sunt doar pentru mine…nu ma mai irosesc pentru nimeni…astazi sunt doar a mea pentru ca astazi vreau sa fiu vesela.

                Visez ca sunt la munte, mi-e asa de dor de munte, de dealul meu cu iarba atat de moale pe care imi petreceam diminetile, de freamatul padurii si de cararile ei,de susurul izvorului care venea din inima padurii…de zmeura si fragi:p:x! Mi-e dor de noptile cu ploi de stele cazatoare, de focul de tabara unde cantam pana ramaneam fara voce. La munte te simti mai usor si greu in acelasi timp, mai aproape de cer si divinitate, mai aproape de infinit!

                Si as vrea sa fiu si la mare…sa adorm in nisip cu ochii tinta la cer si la valurile marii…la tot albastrul acela nesfarsit si coplesitor.Iar cand ma trezesc sa intru in mare, sa inchid ochii si sa para ca plutesc. Iar noaptea, noaptea sa ma plimb pe faleza,sa ascult zbuciumul marii acompaniat de luna plina, sa imi imaginez cum zbor cu pescarusii asteptand rasaritul…atunci voi renaste impreuna cu soarele care iese arzand din mare.

                 Asta e tot ce mi-as dori pentru ziua de azi. In schimb voi pleca singura la o plimbare prin oras,pe strazile cu aerul nostalgic al Bucurestiului de alta data, voi vizita galeriile de arta iar pentru ca totul sa se incheie in forta pe seara voi merge, tot singura,la opera. Cam asa arata itinerariul unei zile petrecute doar cu mine insami…

Nu am chef azi, nu am chef azi, n-am chef de nimic, nu am chef azi, nu am chef azi, de ironii sau de filozofii,ras sau plans…scris nu mai vorbesc, iar pe mine, pe mine ma urasc…Nu ma vreau azi…!
Poate e de la vreme.poate e ceva mai profund..dar nu ma chinui sa analizez pentru ca in definitiv nu cred ca as vrea sa aflu.Am cum spunea Bacovia, nervi de primavara..mi-e somn si nu pot dormi,sunt obosita dar agitata,azi chiar nu am chef…si cred ca nici eu nu ma mai suport mult.Noroc ca nu mai ploua,noroc ca maine e o noua zi,pentru ca nu am chef azi!!!

Si acum hitul zilei,si in general hitul zilei in fiecare zi…

                Suntem romani!Romani,nu noi am ales,dar soarta ne-a ales pe noi,ne-a ales pe noi sa ne nastem romani,iar in acest act de creatie a poporului roman se concentreaza probabil substanta geniului vietii si spiritului.A fi roman e mai mult decat o cetatenie,poti avea orice cetatenie,dar de nascut te nasti tot roman,pentru ca sangele apa nu se face.

                Astazi am uitat cu totii sa ne mandrim cu acest lucru,ne e rusine cu ceea ce suntem,romani,ne-am fi dorit sa fie altfel,sa ne fi nascut sub o alta stea, dar ce stea este mai plina de lumina interioara,simboluri si semnificatii decat cea a poporului roman? A-ti dori sa te fi nascut altfel inseamna a-ti dori ca tu,tu care reprezinti o individualitate unica,sa nu te fi nascut, ca altcineva sa fi luat viata in locul tau.

                Romanul contemporan se iroseste in incercarea de a fi la fel cu ceilalti, de a se integra in tiparul comun al unei “uniuni” europene si a obtine astfel recunoasterea, uitand de ceea ce intruchipeaza el de fapt, nerealizand ca recunoasterea se obtine tocmai prin unicitate, prin pastrarea si promovarea valorilor sale originale, ci nu printr-o uniformizare. Poti recunoaste un bat de chibrit intr-o cutie cu alte zeci de bete de chibrit identice?…Nu!

                Chiar daca nu realizam, in fiecare dintre noi incolteste samanta originala a spiritualitatii ancestrale a poporului roman; am invatat sa ne refuzam originile, sa ne ignoram in incercarea noastra de a deveni niste masti ale unei lumi care tinde spre o globalizare a constiintei, o constiinta de sine si o constiinta nationala in acelasi timp.

                  Dar de ce sa nu ne intoarcem si la radacini? Radacinile sunt cele care sustin trunchiul si coroana unui copac. Noi vrem sa ne ignoram radacinile, sa le facem uitate, disparute. Dar atunci pe ce se va mai sustine restul copacului? Cum va mai reusi el sa-si extraga seva necesara supravietuirii? Radacinile nu pot fi taiate si nici inlocuite, in lipsa lor copacul se prabuseste si se usuca. Daca am renunta definitiv la radacinile noastre, am deveni brusc doar niste copaci taiati, buni de materie prima pentru export.

                 Spiritualitatea aceea romaneasca, mostenita din mosi sramosi se manifesta in fiecare dintre noi, este de ajuns sa deschizi cu adevarat ochii ca sa vezi si sa intelegi.

                 Personal nu am incercat niciodata sa-mi neg originile. Fara sa fi fost special educata intr-o directie patriotica imi iubesc tara si ii respect toate valorile ce o definesc ca natiune, in ciuda faptului ca sub amprenta societatii de astazi totul pare sa se degradeze. Cu toate acestea adevarul reuseste intotdeauna sa supravietuiasca timpului si sa iasa izbitor la suprafata cand negura falsitatii tinde sa sufoce tot ceea ce inseamna cu adevarat viata.

                De ce scriu toate acestea? Pentru ca intamplator ascultand o emisiune radio despre Constantin Brancusi am reascultat si vechi cantece romanesti,ce concentreaza autenticitatea traditionala si astfel am reusit sa ma sustrag realitatii cotidiene, o realitate atat de prozaica si de vulgara in sensul negativ, si sa-mi reamintesc ce inseamna cu adevarat spiritul romanesc.

                 Spiritul nu il poti vedea, nu il poti auzi, nu il poti mirosi, nu il poti gusta, nu il poti pipai, dar il simti cu toata fiinta ta, il percepi viu in interiorul tau, ca pe o flacara care arde continuu in toate celulele tale.

                 Poporul roman privit in profunzime este un popor trist. Dar aceasta tristete este doar masca sub care se ascund o melancolie si o nostalgie inexplicabile, tesute de istorie, de acel trecut ancestral, caci omul sta sub vremuri. In esenta sufletul romanesc este ca o doina. O doina in care se impletesc dorul si jalea, in care la rastimpuri poti sa auzi cum rasuna sincer, ca ecoul in munti, chiotul de bucurie.

                 Ascultam cantecele batranesti, atat de vechi…si mi-era dor. Mi-era dor si nu stiam de ce mi-e dor. Si imi venea a plange…si nu stiam ce aveam de jelit…”Of, ce dor, ce chin, ce jale, pe la poarta dumitale…”.

                Trecutul face parte din esenta noastra, reprezinta acea chemare imposibil de definit care imbraca haina dorului sau haina de jale, caci trecutul poporului roman este atat de complex si coplesitor incat spre a se camufla si razbate in prezent a dat nastere atator simboluri, legende si mituri, miturile fundamentale ale poporului roman. Astfel este natural sa ne fie dor, sau sa ne vina sa jelim fara a ne putea explica de ce, este in firea lucrurilor, in firea romaneasca, ca un adaos genetic ereditar.

                Chiar “dorul” in sine este un sentiment ce nu poate fi definit clar, fiind un simbol al profunzimii spiritualitatii noastre. In nici o alta limba nu i se poate gasi un echivalent, dorul romanesc este unic, iar a fi roman este sinonim cu a-ti fi dor. Astfel cuvantul “dor” insumeaza o multitudine de semnificatii, definitoare pentru tot ceea ce reprezinta constiinta si spiritualitatea poporului roman, iar “durerea”, ideea ce se desprinde chiar la o prima vedere asupra termenului “dor”, este probabil explicatia pentru existenta celei de-a doua stari fundamentale pentru spiritul nostru, “jalea”.

                 Anatomia firii romanesti este tumultoasa, vibreaza fara incetare de atatea veacuri, reprezinta contopirea dorului impreuna cu jalea, cu bucuria pura, cu dragostea, iar in acelasi timp este precum codrul cu muntii si raurile la un loc, caci romanul din totdeauna a stiut sa pastreze legatura cu armonia elementelor naturii, sufletul sau fiind reflexia acelei armonii, care la randul ei este o oglindire a spiritualitatii romanesti nesecate si vesnice.

                 M-am intors cu gandul in trecut si acolo am descoperit atatia oameni de valoare devotati originii lor definitoare, care au stiut sa pastreze viu patrimoniul nostru spiritual si sa il faca prin dedicare si pasiune cunoscut lumii intregi, apreciat si respectat de toata aceasta lume.

                 Revenind la prezentul nostru am observat cu tristete ca si astazi ne dorim acelasi lucru, aprecierea si recunoasterea noastra, dar intr-o alta maniera, fara “tezaurul” nostru care a dat nastere odinioara unei culturi si civilazatii formidabile prin complexitatea ascunsa sub o perdea a simplitatii perfecte. Este de parca am dori sa castigam un razboi impotriva unei armate mult prea numeroase fata de a noastra fara a fi inarmati.

                 Romania pe care ne-am construit-o astazi trebuie reinventata, iar un viitor stralucit poate fi construit numai daca invatam din trecut.

                 Inca mai sper ca noi, generatia noua, de la care toti asteapta ceva, mai putem schimba ceva in bine. Niciodata nu este prea tarziu atunci cand exista vointa!         

Stau

Die Sonne fiel wie Feuerwasserfall auf das Dorf. Es war ein gottverlassenes Dorf, ein Dorf das zwischen den Bergen versteckt lag. Die Hitze wurde unerträglich und der Wind war seit langem verstummt. Im Kirchenhof sammelten sich die Dorf-bewohner besorgt. Es waren rund fünfzig Alte, die letzten Bewohner aus dieser uralten Gegend.“Seit mehreren Tagen ist der Himmel zu einen Ofen geworden und die Erde ist einem Lehmgefäβ ähnlich. Heute aber, schwimmt Gefahr in der Luft. Nichts bewegt sich, überall herrscht eine schwere, bedrückende Stille und Stimmung”, sagte der Dorfweise. “Diese Stille ist ein schlechtes Zeichen, ein Jähsturm wird kommen…”, sagte der Pfarrer, als ob er den Weltuntergang ahnte.

                Aseara mi-am facut curaj sa ma uit la prima semifinala a Eurovisionului.Am ramas marcata.Timpanele mele erau cat pe ce sa sufere fisuri iremediabile.Pe scurt:melodii care nu erau deloc melodioase si nici macar un mesaj impresionant nu aveau,cantareti care mai de care mai ciudati care puteau face concurenta Circului Globus si unii dintre ei chiar Spitalului nr.9.Inca ma intreb de ce se mai organizeaza acest concurs.Aaa,am gasit si raspunsul:se cauta cel mai groaznic cantec,un cantec pe care nimeni nu si-ar dori sa-l asculte vreodata.Gama este larga…de la personaje care seamana cu lemuri ce executa dansul robotului la personaje ce intruchipeaza ingeri si demoni.Astfel toata atentia participantilor se concentreaza asupra mascaradei de pe scena ci nu asupra melodiei(e si normal,melodia lipseste aproape cu desavarsire).Bine,bine…toata lumea vrea sa ne demonstreze ca are talente actoricesti..dar MELODIA??Nu de alta,dar eu tin minte ca era un concurs in urma caruia se nasteau slagare…Acum tot ce ramane in urma este migrena auditoriului.

                Totusi..exista un totusi.Si anume:pentru prima oara pot spune ca melodia Romaniei a fost cea mai buna(desi nu imi place Nico),singura care se incadra in normalitate si semana a cantec.

                Iar acum desertul…Singura parte buna a eurovisionului…si anume Rusia!Va voi explica si de ce povestindu-va tot pe scurt reactia mea de aseara:  Dima, reprezentantul Rusiei intra pe scena…incepe sa cante…IULIA(eu):”Wow,melodia asta a cantat-o si cand am fost eu la spectacolul lui Plushy,si canta Edvin la vioara si dansa Plushy!O stiu deja.”….Dima canta  si se aude si o vioara…IULIA:”WoooooooooooooooW!!!WOW!Canta si Edvin cu el..e in spate..ce tare..trebuia sa-mi dau seama,la Polivalenta a fost la fel”…..canta Dima si mai apare de undeva si un dansator in alb…IULIA:”Eee,are si dansator,ar fi culmea sa fie Plushenko..hey stai putin..e o pasare,e un avion..OMG!!!E PLUSHENKO!!!Incredibil…Rusia trebuie sa castige,il are pe Plushenko,nu conteaza melodia(intr-adevar nu e extraordinara ,noroc cu Edvin la vioara,dar oricum fata de restul e f.buna)!”

             DA!Sunt nebuna stiu,dar sunt fan Plushenko,asa ca aseara dupa toata agonia in care intrasem de la atatea melodii proaste a urmat EXTAZUL:Plushenko!Deja nu mai imi parea rau ca atentasem la sanatatea mea mintala uitandu-ma la toata adunatura de afoni,chiar ma bucuram ca m-am uitat,pt ca altfel nu l-as fi vazut pe PLUSHENKO:X:X:X!

Rezumat:Seara trecuta=Eurovision<=>Agonie+EXTAZ!

Si special pt Plushenko:

                   CUM SA NU IL IUBESTI?:X:X:X…

Marin Sorescu

Iata-ne, asadar pierduti în desertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai si provocat.
Ai dorit atita să ninga, stiai ca fenomenul tine
De concentrarea ta… Si te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai opreste.
Roseata din obraji coloreaza peisajul. Ai febra?
“Nu, dar vreau să colorez peisajul”.
Foloseste rujul, mai bine.
Tu esti de tinut intr-un castel
Pe-o iarna ca aceasta, cu clopotei la fulgi.
Si eu să vin la tine
Intr-o sanie trasa de cerbi,
Să mă urc în iatac, pe-un turtur imens,
Să urc si să cobor, ca e alunecos,
Si iar să dau să mă catar… si tu să-mi arunci
Niste pinteni.
Să cioplesc sloiul, urcindu-mă
Să-i dau pinteni
Si să apar sus, c-o floare de gheata
In mâna. “Unde e geamul?
Să-ti plantez pe el aceasta
Floare de gheata.”
“O, ador florile de gheata”, să zici,
“Unde-ai gasit-o?” Hai să iesim putin.
“Unde, iar afara? Iar în zapada? Iar în tren?
Iar vagon neincalzit?”

Eu sint un om de interior,
Pentru ca sint numai suflet
Si sufletul e de interior.
Sint un om de budoar, de stat intre perne,
Printre carti, printre rujuri…
Tot ce emana caldura
Si intimitate. Pune-mă la o masa de restaurant
C-o suta de insi în jur,
Care se uita la tine
Si inghet.
N-am ce să-ti spun, parca nu ne mai cunoastem.
Tu îmi citesti inceputul de enervare
Pe freamatul degetelor,
Pe miscarea de la coltul ochilor
Si “Hai să mergem”, zic.
“Unde?”
In castel. Stiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decât c-o sanie trasa de cerbi.

Tot în tren sintem? Tot.

Ma scol dimineata ma duc la metrou…/ Si restul diminetii mi-l petrec in clasa,/ Aici niciodata nimic nu e nou,/ Decat daca observi pe perete imprimata o talpa cu clasa.

Si trec ani si ore,/ Si clasa e aceeasi…/ Pe zi cate sapte ore/ Locuim intr-un cub,colegii aceiasi…

Templu al cunoasterii,marginit de patru pereti/ In care slujesc 32 de fete si baieti…/ Pereti in alb vopsiti solemn,/ Elevii harnici dorm in banci de lemn…

Si tabla cunoasterii e aceeasi si mereu alta,/ Isi schimba legea de la o ora la alta…/ Parchetul e vechi,dar mizeria e mereu alta,/ Situatia ramane neschimbata de la o ora alta…

Peretii murdari,parchetul,banca si neonul/ Sunt toate muze si inspira,/ Elevii iau si ei in maini creionul,/ Doar ca fereastra sta inchisa si templul abia daca mai respira.

Ce monotona geometrie,neutra personalitate,/ Sarmanii Dionisi s-au obisnuit cu a clasei realitate…/ Si pe final pot spune, ca o concluzie clara,/ Ca mediul e romantic, pe un perete am vazut o inimioara.   

P.S: Din pacate nu asta ar fi cea mai mare nenorocire din viata unui elev.Si o spun din proprie experienta…maine voi trece printr-o adevarata drama psihologica,aceea a constientizarii neputintei mele in fata dezastrului,TEZA LA MATE.M-am pregatit sufleteste de astazi:am recapitulat LIMITELE,si am inceput sa ma simt atat de limitata in timp si in spatiu(neuronul meu solitar imi spunea si el ca este limitat si nu poate retine prea multe,nu l-am ascultat asa ca nervos a plecat in vacanta,mi-a promis totusi ca imi va trimite telegrame si vederi cu instructiuni necesare supravietuirii mele),apoi au urmat DETERMINANTII,prilej cu care mi-am adus aminte ca nu am un scop bine determinat in viata…..si multe altele.

Motto: Toate au un sfarsit,numai la noi uita sa mai vina!

                Nu stiu altii cum sunt,dar eu de cate ori arunc o privire de ansamblu asupra “Micului Paris” am cate o reactie alergica.O alergie pe fond nervos probabil si alimentata de revolta,la randul ei provocata de citadinul metropolei noastre europene.

                Acum la moda pe toate strazile bucurestene este campania electorala.Este de ajuns sa privesti putin atent la modul in care aceasta este facuta pentru ca apoi sa realizezi ca totul este un circ,un banc ieftin si scump in acelasi timp(daca te gandesti cati bani se cheltuie).Sa ne gandim la un singur aspect din promisiunile electorale,si anume curatenia,aspectul impecabil pe care il va avea orasul daca candidatul X va fi ales.Sa fim seriosi,ei nici nu au fost alesi primari inca dar mizeria pe care o fac este de proportii uriase.La ce bun sa lipesti 10 afise,cu acelasi candidat,unul langa altul?Cetateanul care se va prezenta responsabil la vot va pune 10 stampile cu “votat”?Sau daca lipesc afise pe orice stalp si pe orice zid vor avea mai mult succes?Cine o sa stranga pe urma toate astea?Probabil ca daca ar fi existat panouri speciale pentru asa ceva situatia ar fi fost aceeasi…:-” De asemenea trebuie mentionat faptul ca fiecare isi face campanie intr-un mod cat mai original cu putinta.DE pilda unul dintre candidati plimba intr-o masina un grup de tinere animatoare de campanie ,care fac si ele cum pot mai bine galagie.Si noi bietii cetateni ce ar trebui sa intelegem despre seriozitatea acestui domn?Nu stiu,nu vreau sa ma pronunt,dar in orice caz este sigur ca intreaga linie de centura(la care se adauga bulevarde si trotuare) il sustine frenetic!Poate ca au motive profesionale intemeiate. Ar mai fi multe de spus despre toata aceasta perioada a carnavalului electoral made in Ro,dar probabil ca nimic din ce nu ati observat si voi(ee..fete care mai de care mai serioase sau zambitoare care promit marea si sarea…in final primim cu totii marea…Tzeapa).

                Acesta ar fi mondenul de importanta generala si de sector.In rest nimic nou sub soare…Aceiasi cetateni educati care au invatat la cursurile de bune maniere cum sa scuipe, sa injure,sa urle,sa asculte manele la maxim pe strada la telefoane scumpe si moderne(pe toti acestia ii anunt ca la aceste telefoane s-au inventat castile) etc.Si bineinteles traficul nostru infernal de toate zilele(Doamne ni l-ai dat astazi dar nu-l mai vrem si maine…),blocajele,zgomotul obositor sunt nelipsite.

               Cam astea ar fi pe scurt partile rele ale Bucurestiului.Dar nu disperam..exista si o parte plina a paharului,atunci cand ploua si strazile sunt pline de apa.:))

               Pana data viitoare…aflam poate si noi..cu cine votam…(multumesc cu aceasta ocazie parintilor,mai ales mamei, care a avut buna inspiratie de a ma naste in iulie,si uite asa nu trebuie sa imi fac astfel de griji civice)!:)))))))))

[youtube]v=xcNdgP3Gi_I[/youtube]

* Sacrul se camufleaza in profan,iar optimismul strabate imperceptibil prin cel mai negru pesimism.

* Speranta in supravietuire este cea care ne ajuta sa supravietuim.

* Cand viata iti ia chiar sensul vietii o face pentru a ti-l reda apoi mai profund,iar tot timpul care se scurge pana in acest moment nu este altceva decat o experienta initiatica.

* Timpul nu este decat o iluzie,careia ii poate supravietui doar adevarul, in toate formele sale.

* Clipele frumoase vin atunci cand te astepti mai putin, de aceea trebuie sa fii intotdeauna pregatit sa le constientizezi,altfel miracolul lor va trece pe langa tine.

* Fericirea este diret proportionala cu forta iubirii.

* Nimic din ceea ce astazi ni se pare imposibil nu va ramane si maine asa,daca indraznim sa visam,sa asteptam si sa luptam.

* Am pierdut,dar am stiut intotdeauna ca povestea nu s-a sfarsit; speranta este cea care transforma totul intr-o pasare Phoenix.

Peste stanci gri/ Cu flori de sticla/ Zboara norii negri,/ Pulbere, materie toxica.

Copaci albi-gri/ Cresc aliniati ca un batalion/ Din soluri cenusii si fertile de beton.

Copaci cu stea in frunte/ Lumineaza obscur in noapte/ Peste carari sapate adanc/ In versantii unui munte/ De gunoi imprastiat cu talc.

O cetate pe moarte/ Cu o atmosfera si un parfum aparte./ Peste turnuri si ruine/ Falfaie fara rusine/ Steaguri de dezolare/ Cu stema indiferentei in frunte.

O cetate sufocata si cariata/ De gandaci cu patru roti/ Insirati pe coloane de ganduri/ Toate marete, egoiste si parca funebre.

Si intre zidurile de sperante naruite/ Soldati cu inimile de plumb marsaluiesc/Si plang o viata de dorinte/ Implinite in rate.

Din cerul de arama/ Ploua dureros rugina/ Ce impietreste suflete de var.

Pasaje cu covoare de mucegai/ Si camere cu paturi de frunze moarte,/ O lume in care par condamnate/ La uitare toate.

Tot ce e dulce se transforma tot in amar/ Si tot ce misca e de plumb,/ Dar uneori zaresti si Omul,/ Imun poate ca nu, dar parca orb/ La tot ce i se intinde putred in jur.

Privit ca un nebun ce scotoceste tremurand/ In fum si scrum dupa fericirea aparenta/ El cauta in iluzii(inchipuite) iubirea,/ Dar in final gaseste numai ceata,/ Infrant inca o data/ In razboiul cu nefericirea.

Si deznadajduit si totusi increzator/ Alearga spre granita cetatii de carton,/ Viseaza sa evadeze, sa migreze,/ Din globul de sticla si beton.

Dar se trezeste fara pasaport,/ O piedica in plus pentru un viitor,/ Inca un cosmar in visul la orasul interzis/ Celor multi si nefericiti.

Peisaj edenic, atmosfera de vis,/ Inca mai crezi ca traiesti/ Intr-o metropola cat un paradis? 

                Exista oameni care traiesc doar virtual iubirea,oameni care iubesc si ei intr-adevar..insa iubesc doar ideea de a iubi.De ce?

1. Pentru ca le ofera iluzia fericirii, fericirea este un mit al existentei omenesti,este iepurele dupa care alearga fiecare si din pacate acest iepure nu poate fi prins in “padurea” societatii de zi cu zi…

2.Pentru ca este tipic UMAN sa iti doresti sa suferi de aceasta “boala” (iubirea).

3.Din prea multa imaginatie(deloc productiva) si lipsa de curaj,curajul de a implini ceea ce viseaza si a trai o iubire concreta la nivelul sentimentelor,nu una care sa tina doar de o “idee” ce poate fi controlata prin intermediul  ratiunii.

Motto:Iubirea este cel mai rational lucru,tocmai prin faptul ca nu e rationala ci se naste dintr-o miscare browniana continua a sentimentelor.O miscare rectilinie a acestora ar banaliza-o si intr-un final ar transforma-o in asa zisul “profund atasament”(iar atasamentul nu aduce fericirea).

              Astazi m-am trezit oarecum agitata.Stiam ca peste cateva ore trebuie sa ma prezint la resedinta ambasadorului Germaniei,in calitate de participanta la un concurs international de literatura pe tema “Stau”,termen ce poate avea multiple semnificatii…Am incercat insa sa nu ma mai gandesc la asta…asa ca la ora 9 terminam de citit ultimele pagini din “Memorii”, Mircea Eliade. Citeam ultima fraza…si parca deodata ma simteam mai batrana…parca reusisem sa traiesc si eu o parte din viata lui Eliade,cu fiecare pagina m-am simtit mai aproape de viata acestui mare savant…O carte care merita citita si pe care o recomand tuturor,cu siguranta dupa ce o citesti vei privi lumea altfel,vei aprecia altfel viata…

                S-a apropiat si ora plecarii…am ajuns la resedinta domnului ambasador cu 40min mai devreme,lucru care nu m-a deranjat,imi spuneam ca e mai bine asa,nu mi-as fi dorit sa intarzii…punctualitatea e o caracteristica a nemtilor.Festivitatea de premiere si restul programului au avut loc in gradina…o gradina superba(si ai carei copaci au reusit sa faca caldura de astazi mai suportabila).Eu am primit doar o diploma…dar trebuie sa admit ca sunt mandra de ea:D.Am plecat destul de entuziasmata,pentru mine a fost o experienta deosebita(in ciuda emotiilor pe care le-am avut:P).

                   Acum stau in fata calculatorului si incerc sa cooptez voluntari:)),adica sa gasesc pe cineva interesat de un “pelerinaj” pe la muzee,doar e ziua portilor deschise si vreau si eu sa profit de ocazie…Din pacate “voluntariatul” nu prea le surade prietenilor mei,care astazi “nu au chef” si vor sa doarma…de ce oare?Probabil norii care tocmai s-au ivit pe cer sunt de vina(eu urasc norii,sunt dependenta de cerul senin,nu e prea usor sa fii meteodependenta;)) ). Probabil ca voi pleca singura in acest “pelerinaj” cultural,desi durerea de cap incepe sa devina cam insistenta…

          17 mai…o zi aproape reusita(va fi reusita daca ajung la muzee:D)!