Pentru Bucovina
Acum exact 90 de ani, într-o sală de marmură a unui palat, câteva sute de fruntaşi politici ai unei provincii a Imperiului Austro-Ungar, hotărau unirea acesteia cu Regatul României.
Bucovina - un nume atât de drag unor “patrioţi” români de azi… Un nume care evocă un rapt teritorial, un nume nemţesc pus unui teritoriu smuls prin viclenie unei ţări mici, de o mare putere mondială. Un nume care nu ar trebui să-l mai vedem aşa des prin ghiduri turistice, prin albume sau prezentări de tot felul, ci doar în manualele de istorie.
La 1775, când habsburgii au răpit (cu concursul Imperiului Otoman) acest teritoriu principatului Moldova, el nu avea un nume. Pentru că era pur şi simplu un teritoriu creat artificial, cu un hotar de sud şi est care tăia în carne vie.
Azi însă unii se mândresc că sunt bucovineni, ajung chiar să se mândrească cu trecutul habsburgic al plaiurilor natale, uitând că ele au fost timp de sute de ani înainte de asta, pur şi simplu pământuri ale Moldovei. Şi nu orice pământuri, ci chiar nucleul, inima de la care a pornit să se înfiripe acest stat medieval, care a durat peste cinci veacuri. Cu alte cuvinte, ei ar trebui să se simtă mai moldoveni decât orice moldoveni !
Dar de ce au ajuns moldovenii din Ţara de Sus să se mândrească cu ceva care ar trebui, în definitiv, condamnat ? … Pentru că, în comparaţie cu Ciuma Roşie care a destrămat şi distrus (din ‘40 până azi) ce au realizat ei acum 90 ani, cei 143 ani de ocupaţie austriacă sunt chiar un parfum rozaliu…
Dar nimeni nu trebuie să uite că premisele pentru destinul tragic al acestei provincii istorice au fost create chiar de moderna stăpânire habsburgică, prin favorizarea pătrunderii rutenilor (actualii ucraineni) la sud de Nistru. A se vedea harta din 1910, unde deja nordul provinciei era majoritar rutean - în timp ce la 1775 abia vedeai picior de slav pe ici pe colo, slujbaş pe moşii boiereşti sau pe la mânăstiri.
Aşadar, se cuvine să lăsăm în grija istoricilor acest nume - Bucovina - pentru că el trebuie să rămână doar o pagină a trecutului. Ea s-a încheiat definitiv acum 90 ani, şi apoi a început cu totul altceva…
Azi nu mai putem vorbi de Bucovina. Interesant este că graniţele ei vechi s-au neantizat, de-o parte şi de alta a lor găseşti totul la fel. În schimb, prin mijlocul vechii provincii a trecut acum 68 ani, ca un piron de fier, o nouă graniţă, o rană deschisă şi azi, care a rupt în două lumi diferite vechea provincie. Acea graniţă blestemată se vede şi cu ochiul liber din satelit. Acea graniţă nenorocită ne doare cel mai mult acum, când vedem cum în Europa globalismului fără frontiere, la nordul ei a rămas un stat ultra-naţionalist bazat pe principii de purificare etnică. Şi care pe deasupra mai are şi pretenţii de democraţie, cu revoluţii portocalii şi alte minciuni de faţadă…