Sex, food and men

Bolnava.
Rupta de prana, deconectata de la sursa…pentru moment.
Tristete si apatie, fara chef de viata, fara pofta de mancare.

Desi mi-era foame, nimic nu ma tenta, nu aveam chef sa gust nimic. Dupa prana orice mi se pare primitiv, dezgustator si foarte pamantean….Nu doream sa revin la nivelul pamantesc, mi se parea ca m-as fi coborit si as involua acum daca as gusta hrana de oameni, simpla. Totusi sunt secata de energie, ma scurg si trebuie sa aleg, eu vreau sa traiesc!….Aleg supravietuirea!

Imi iau inima in dinti, ma uit la hrana care mi se ofera, si pe care am selectionat-o din mai multe. Este o alegere clasica dupa convalescenta: o supa de pui cu galuste. O privesc, o masor complet rece, rationala si analitica: oare acest castron imi va schimba starea? Ochiurile aurii de grasime sunt perfecte, mirosul apetisant, e calduta, numai buna de mancat, galusti
care par pufoase si bine stranse. Totusi, mi se face greata. Nu pot, mirosul apetisant devine in secunda 2 gretos…Imi strang narile, imi fac curaj si gust.Gustul e banal, asta e hrana?????? Mai iau o lingura. Nu e asa de rea, setarile vechi incep sa mi se reactiveze. Galusca e chiar gustoasa… Infulec tot restul, destul de repede, cu pofta chiar (!!!) si iata-ma satisfacuta, usoara (e doar o supa in definitiv!), si complet pamanteana cu stomacul plin.
Ezit intre satisfactie si cadere. Aleg satisfactia. In definitiv, sunt o fiinta umana. Si imi accept umanitatea. Vremea pranei va reveni.

Revelatia pranei. Revelatia posibilitatii intrezarite ca acest blog ar putea sa se incheie in curand, datorita faptului ca am vazut in cineva posibilitatea unui barbat neconsumabil, nereprezentat in hrana obisnuita in general. O prana care ar putea dura toata viata. Care ar putea genera raze. O posibilitate pe care ieri o credeam improbabila in viitorul apropiat. O sursa de inspiratie si posibilitate. Ma rog pentru prana, ma rog ca viziunea sa fie realitate, ma rog pentru dragostea adevarata.

O alta epoca, cu arome specifice, cu oameni diferiti si simtiri incredibile pentru vremurile moderne. Am fost intr-un vis, un vis in care am simtit existenta vietilor anterioare si mi-am intarit crezul in cele viitoare.Exista niste conexiuni aparte ce se formeaza intre 2 persoane pe baza vibratiilor. Atat. Simti ca ai cunoscut persoana respectiva candva demult, azi e complet noua si atat de veche.
O plimbare la castel. Un castel descoperit intr-o padure pe care nu stiai de ce ti-ai dorit atat sa o vizitezi. Un castel in mijlocul padurii, maiestuos, alb. Il vezi si descoperi: descoperi ferestrele de lemn, usor mucegaite, perdelele de o calitate deosebita, cu broderii de trandafiri, in 2 nuante de bej, masa din sufragerie care respecta ritualul cinelor tarzii, insa pe care “stapanul”, intr-un acces contemporan modernist o mai foloseste la altceva….Mi s-a deschis usa si am fost invitata ca si cum eram asteptata. Am intrat in transa si parca imi aminteam de existenta mea acolo. In camera mea gasesc precum in filmele vechi o rochie de un mov intens, de tafta grea, cu decolteu adanc insa cu o crinoline cum visam in copilarie, insa nu-mi imaginam atunci ce libertate de miscare pot avea in ea…Banuiesc ca este noua, facuta dupa croielile moderne lejere, sa am libertate in ea. Servesc cina elegant; servitorii ma intreaba ce doresc, punandu-mi la dispozitie o gama variata la alegere, chiar propunandu-mi sa combin anumite feluri sau sa adaug condimente dupa gustul meu…insa imi recomanda foarte fin anumite feluri care “stapanul” le considera potrivite gustului meu. Nu vorbim, privirile spun tot. Ma las invaluita de experienta gustului, de rafinamentul bucatelor pregatite, sosurile bine asortate si cateodata picante in masura pe care mi-o doream fiind prezenta la bucuria “stapanului” pe care o citeam in ochi, desi eram la distanta mare unul de altul, fiecare in cate un capat al mesei lungi. Nu ne scapam din priviri si ochii nostri vorbesc, caci se recunosc. Am vazut lacrimi de dor. Am simtit inauntrul meu un izvor de lacrimi. Si un val infinit de speranta si incredere in DRAGOSTE, asa cum este ea, dragoste pura. Un ceai de adio sedimenteaza senzatiile. Ies din castel si simt prezent aerul rece si mana “stapanului” care imi pune blana pe umeri in timp ce ma conduce la caleasca si isi ia la revedere. La revedere in alta viata. Pentru noi. Si garantia unei vieti prezente fericite. O mangaiere usoara si tandra. Ochii inchisi.
Ii deschid si ma trezesc in fata unui McDonalds….Iau repede un taxi si ma duc acasa. Fumez o tigara.