Sex, food and men

Mi-am dat seama ca putine alimente nu sunt nocive pentru organism.
Toata foamea si nemultumirea mea provin din acest lucru – cautarea esentei si nu a cantitatii, nici macar a felului.
Imi doresc foarte mult sa gasesc prana si sa nu mai alerg pe strazi in cautare de mancare. Sunt consteinta ca asta inseamna renuntarea la hedonismul pur.
Sfasierea vine tocmai din aceasta neconcordanta: umanitatea care se revolta mai rau ca oricand, fiind amenintata de existenta pranei care invariabil este din ce in ce mai aproape ca si concept asimilabil.
Deghizarile hidoase ale pranei, care au fost un fel de condimente de foc sfarmate, mi-au dat dovada existentei sale - din moment ce exista o forma care se opune.
Pana atunci, este o adevarata provocare de a gasi hrana, curata si buna, care sa ma sature si sa-mi dea energie, buna la gust si in acelasi timp sa am in minte sa nu devin dependenta de ea, sa stiu in orice moment ca este doar o mancare de la care nu poti sa ai alte asteptari decat de la o mancare! Greu de asimilat, insa nimeni nu a trait cu acelasi fel de mancare toata viata. Intotdeauna exista variatie, chiar daca uneori este la nivel de reteta – in cel mai bun caz, si salate sau aperitive. Exista mereu un aliment de baza, chiar mai multe, care se alterneaza si sunt lasate experimentarii si imaginatiei. Magicianul care le transforma esti chiar tu. Prin simturi sau faptic – iar faptic chiar nu mai este o obligativitate.
Retetele se schimba mereu si mancarurile se pot oxida inainte de a fi consummate. Daca esti suficient de stupid le poti manca oxidate, pe riscul fiecaruia . Am invatat sa recunosc pojghita oxidarii si sa le refuz. Orice forma si servire deosebita ar avea, chiar si un sushi perfect este supus oxidarii cand sta prea mult in soare sa iasa in evidenta. Nici macar painea nu l-ar putea salva.
Am invatat sa refuz mancaruri care nu imi plac, de la prima lingurita. Oricat m-ar incerca chelnerii sa ma convinga ca e proaspata o supa de legume, in sensul ca a fost gatita atunci, punand legume congelate in apa cu un cubulet de Knorr, eu nu sunt compatibila cu modul in care acea mancare a fost gatita si am dreptul sa spun nu, nu o voi manca, eu refuz sa gust din cubuletul Knorr ce a fost pus inauntru in loc de borsul natural in care puteau fi fierte niste legume proaspete – nimic sofisticat; nu este decat lipsa de dragoste. O voi plati, iar uneori plata consta in acel timp care l-ai acordat, timpul alocat, in care ai realizat ca nu ti se potriveste mancarea. Ce ma surprinde placut a fost ca acel chelner nu mi-a pus pe nota costul supei, respectand alegerea si modul abordat; i-am lasat bacsis dublul costului supei; numai daca lumea ar fi plina de mai multi chelneri din acestia, ar putea fi facuta o schimbare si poate bucatarul s-ar gandi singur sa puna bors si legume proaspete in supa.

Trebuie sa recunosc ca sunt perseverenta.
Emotional. Merg pana in panzele albe, pan ace consum absolut TOT. Nu las nimic.
In general asa si mananc. Rar las mancarea care-mi place sau mi-a placut odata la o parte pana ce nu o termin. Mananc ½ pt a-mi satisface foamea, apoi ½ din pur hedonism, pana ce nu mai pot fizic.
Nu stiu daca o pot numi calitate in acest domeniu, deoarece in mod normativ, perseverenta este recunoscuta a fi drept o calitate. O simt ca un bolovan atarnat de gatul meu, de care nu pot sa scap, este ceva ce ma trage, si desi imi dau seama ca sta in puterea mea sa-l las, pur si simplu nu pot. M-am atasat de bolovanul meu!!!!
Iar cand viata mea e in pericol, cand ma sufoc si devine critic: ori eu, ori bolovanul, atunci, il arunc!
As vrea sa transfer perseverenta in alte arii ale vietii mele, sa fac o mutatie.
Iata ca parca nu m-am lasat pana ce nu mi-am dovedit mie insami ca acele condimente de foc nu-mi mai plac. Trebuia sa ma conving. Sa fiu invingatoare, sa le iau, sa le sfaram, sa le risipesc in aer si sa topai bucuroasa razand isteric-eliberator.
Cand chelnerul mi-a adus condimentele, a mia oara, de data asta la timpul fix dorit de mine (ce inseamna sa faci nazuri la restaurant!  ), respectuos, am strambat un pic din nas, parca nu pareau gatite bine, dar hai, o sa le incerc. Chelnerul foarte agitat, intrebator si nesigur, atitudine radical schimbata de la aroganta sa superioara data de faptul ca este reprezentantul unui restaurant avantgardist de lux , un pic uimit de mine ca dintr-o data am devenit un client pretentios. Papusa blonda si sfioasa a devenit o satena, un critic sever pastrandu-si insa delicatetea.
Am gustat mancarea in privirile anxioase ale chelnerului. Substanta s-a evaporat precum vampirii in lumina, iar condimentele “de foc” au ramas in farfurie, ca niste gandacei mici si insignifianti, zbatandu-se si cautandu-si loc…Mi-a venit sa-i strivesc, urmand imagini ale durerii atata timp proiectata in sufletul meu, insa mi-am dat seama ca nu merita…acei gandacei n-au nici o vina. Vina, daca se poate numi asa, este integral a mea, ca am construit un castel magic, pe niste gandacei amarati, capabili sa se transforme in condimente de foc care sa dea savoarea intruchipata unui fel de mancare virtual. Restaurantul s-a evaporat, ca intr-un film in care fortele binelui au invins si am ramas singura pe o campie verde. Nici urma de restaurant sau chelner. Un vant placut si flori de maci. Liniste. O urma de regret. Consteintizarea puterii mele. Un gust amar pe care-l dreg cu o lingurita de miere adusa in dar de o albina. Raman miscata de roiul de albine din jurul meu, care danseaza, aducandu-mi un omagiu. Omagiu pentru viata, dulceata si puritate. Redescoperirea puritatii. Merg spre orizont.

Mi-e foame. As manca ceva dar nu stiu ce. Atat de comun. Sunt agitata si infometata. Si incep searchul.
Deschid dulapul: sticksuri, fructe uscate, biscuiti, ciocolata, alune, prostii seci, complet neinteresante si nesatioase. Chiar vreau o mancare adevarata, satioasa si gustoasa, indraznesc un pic sofisticata… Deschid frigiderul si vad niste resturi de mancaruri gatite care stau si asteapta, lipsite de orice speranta…pe diverse niveluri in frigiderul meu cochet, incorporat in mobila. Au fost incercate, gustate poate o data si lasate la o parte din diverse motive: lipsa de timp, de interes profund, de sare, piper sau ceva picant, fara gust, prea gatite, prea putin gatite, stricate de prea mult asteptat, neatinse ca nu le-am gasit la timp desi mi-au fost oferite….
In esenta: nimic de atins.Oxidate! Arunc tot la gunoi, ce rost are sa le mai tin, oricum nu le voi mai incerca niciodata si nu fac decat sa ocupe un spatiu inutil in frigider, mai rau, sa-si impradstie mirosul! Devin mai nelinistita, chiar frustrata! Atatea optiuni teoretic si numeric vorbind, iar mie mi-e foame in continuare si nu gasesc nimic de mancat, de mancat cu adevarat!!!
Iar postul nu ma atrage. Sunt setata pe mancare! Azi. Nu merge nici gimnastica prelungita, care ma face sa realizez forma aperfecta a abdomenului meu si poate sa-mi taie pofta de mancare proiectand “orgia”. Nici macar dansul care ma transorma spiritual si imi da o stare de extaz. Prana! Ha ha, am uitat complet. A fost alt EU. Desi sunt intr-o perioada spirituala, stomacul meu refuza sa fie spiritual.

Care ar fi alternativa viabila in acest caz ma intreb? OK, Nu te grabi Monique, proiecteaza ceea ce vrei imi spun: sondeaza-ti dorintele si proiecteaza ce vrei. In lipsa unei alternative imediate, poate new age-ul functioneaza. Rapid. Oricum alta varianta nu am. Impulsivitatea mea tipa: orice, numai sa fie nou!!!! Nu, nu e ceea ce vreau imi spun singura, nu doresc orice e nou, chiar mancarea asa zisa proaspata poate avea efecte imprevizibile previzibile, dupa cum arata sau unde e servita mancarea: bube, balonari, intoxicari, dependente sau alte lucruri experimentate in trecut chiar.
As vrea o mancare pura, relativ simpla si gustoasa. Asezonata cu o salata vesela, proaspata si foarte variata, si un desert picant care sa ma surprinda. Offf, asa nu-mi vine sa pelc la drum in cautarea unui nou restaurant…Insa ce sa fac… Cu ramasite nu ma pot hrani.
Imi adun puterile, imi fac masti de improspatare pentru un nou tonus, ma imbrac intr-o rochie alba, o floare rosie la ureche si plec la vanat, imediat dupa ce imi aplic rujul Dior rouge feu pe buze si imi incalt pantofii cu toc cu care pasesc elegant.

Recent mi-am descoperit o pasiune pentru fructele de mare, pure, naturale si suculente, care pot fi servite ca atare sau asociate cu mai multe tipuri de mancaruri de baza.
Preferinta mea sunt pastele cu fructe de mare, un castron plin, din care ma voi infrupta savurand fiecare spagheta si scoiculita, plin de surprize, cu crevetii mandrii tronand deasupra castronului, in top. Un intreg joc de savurat, un carnaval vizual si olfactiv, pe langa cel gustativ, cu mai multe instrumente si variatii multiple de asociere, topica si gust.
Imi plac crevetii care fac o impresie in multime, sunt impetuosi, fara ego totusi, simpatici si cu o puritate aparte. Probabil ca au innotat in apa marii si au asbsorbit liniste, furtuna, un intreg univers intreg necunoscut noua, au supravietuit lui si s-au sacrificat pentru a trece in alt univers, pentru a se dedica altora, total. Noua.
Ei ne ofera un joc intreg: al scoaterii invelisului protector, de obicei subtire si neindaratnic, mai mult estetic decat un scut, apoi se ofera suculenti pentru a fi savurati, in doua parti, cu antenute crocante pe langa, pe care le poti incerca daca esti aventuros, care te gadila si armonizeaza forma vesela a corpului lor, ca in final sa-ti-l dedice total: carnos si gustos. Ludic si sanatos.

O aventura interesanta de weekend intr-un oras linistit, curat, frumos si previzibil in mare, surprinzator pe alocuri, bine dozat de weekend. Aceasta este si cheia: un weekend scurt, pe care il traiesti intens, dupa care tanjesti, incerci sa prelungesti fiecare minut la despartire, stiind insa ca ai billet de tren spre casa, caruia nu ii vei da foc.

Inghetata. Un produs sezonier in principal, 90% volum de vanzari in sezon. Visul unor nebuni de a creste vanzarile in extrasezon. Tineri entuziasti angajati ca brand manageri in internationale, dornici de afirmare.
Conceptul de iubire adevarata, care transcede tot, neconditionata si indreptata catre o persoana, toata viata.

Considerat de unii un concept la fel de ciclic ca vanzarile de inghetata. Crezi ca vine, vine caci il simti o perioada si apoi trece, mai repede ca vara. Visul de extindere permanenta- lasat in grija visatorilor , scriitorilor romantici si poetilor.

Brand manageri dornici sa darame un zid si sa dovedeasca ca exista viata in iarna, cu numele pus pe un panou si o prima uriasa…Lucru care de multe ori ii face sa esueze. Inghetata ar trebui iubita pentru a se dezvolta in extra sezon. Nici o strategie de marketing conventionala nu a dat rezultate.

Idealisti si visatori care cauta dragostea adevarata, ii extrag esenta, daca o gasesc, in cel mai fericit caz, si realizeaza experimente, care de multe ori fac boom. Alteori, in cautarea unui ideal, nesatisfacuti, dezamagiti de relaitatea cruda, isi curma zilele, dragostea sau inima, si-o ingheata uneori, punand capat cautarii dupa nenumarate lovituri in ziduri aparent moi si roz, de o duritate fantastica. Si de multe ori datorita ochelarilor roz. Predispusi la Alzheimer si diviziune interna.

Sunt Monique, o credincioasa; in iubirea adevarata. Sper sa o gasesc, cred in ea si o caut activ. Ma perfectionez intre timp, de la precipitat am invatat sa merg mai molcom si sa ma uit in jur, calm si atent, dau gratie pasilor, am grija de articulatii si pe unde calc. Inainte fugeam haotic, un maraton masurat in kilometrii si minute, crezand ca daca imi fortific muschii voi ajunge acolo departe unde e iubirea mea. Gresit. Drumul este pentru a fi admirat, iar destinatia este doar cireasa de pe inghetata. Am ales sa nu aleg inghetata de la dozatorul din coltul blocului, ci sa merg pe jos, sau cu masina, in noapte sau zi, ghidandu-ma dupa semne, acolo unde ma duce drumul, pentru care imi iau responsabilitatea la fiecare intersectie, in cautarea gelateriei unde este inghetata mea speciala, cu cireasa. Iar cireasa poate fi sau nu. Uneori poti avea surpriza, placuta, de a gasi o bucata de migdala in ciocolata in loc. Si zambesti .