Sex, food and men

Se intampla sa stii ca esti in cautarea restaurantului perfect, unde poti servi felul perfect de mancare. Se intampla sa te tot invarti in cautarea sa, pe aceleasi stradute, in cerc, revenind uneori in aceleasi puncte, vazand mereu aceleasi peisaje, dand ocol unor locuri, simtind ceva, insa nevazand, fiind prea preocupata de o adresa scrisa pe o hartie, nu-l gasesti, pentru ca pur si simplu, odata, din neant, sa apara. Fara sa anunte, fara sa-ti dai seama, pur si simplu apare, pe o strada pe care ai mai trecut de 100 ori. Realizezi ca te afli la poalele unui castel. De uimire iti cade harta din mana, tremuri de emotie, iti dai seama ca esti complet zapacita si nu poti articula vreun cuvant sau misca vreo parte a corpului. Mintea spune DA, acesta este locul, du-te, incearca sa-ti miste picioarele, insa cand vrei sa urci prima treapta, indrumata de minte, ascultand-o cu fizicul, te impiedici si cazi. Castelul dispare in secunda urmatoare, lasandu-te cu o imagine pierduta, in care ai fi putut trai.
Liniste totala.
Castelul exista si ti s-a putut oferi, este clar. Nu ai fost pregatita sa intri.
Realizezi ca nu mai ai nimic de pierdut, ca deja ai pierdut…
Insa am mai invatat ca in lumea asta nimic nu ramane la fel, ca totul e in schimbare, ca exista niste ferestre de viitor posibil care depend de actiunile din prezent, ca totul se misca si de cele mai multe ori circular.
Stiam ca voi gasi din nou poarta, dar nu stiam cand, stiam ca eu o voi gasi, cum facusem deja.
Asadar, a doua seara am plecat linistita la plimbare, pe strazile vibrand de viata, simtind aerul serii, fiind EU. Capetele trecatorilor se intoarceau dupa mine. Stiam ca radiez, o simteam si dovada perceptibila era manifestata. Cateodata imi simt razele ca niste aripi, le simt. In acele momente ma iubesc. Iubirea de sine adevarata este atat de rara.
Mergeam si ma bucuram de tot ce intalnesc in cale: cladiri minunate, vechi, cu o istorie proprie, incununate de statui sau simboluri, realizate de arhitecti implicati, care iubesc frumosul si isi lasa o parte din suflet acolo, pavajul strazii ca un mozaic cu o concavitate imbietoare, ca ploaia sa il mangaie permanenet, in miscare, apoi sa se duca pe drumul sau mai departe, aerul curat al noptii, indrumata de miros de fericire, mergeam…
Castelul a aparut. Cu o fericire senina am pasit pe scarai si am intrat. Cu dreptul si un ornament de boleo in bratele printului fermecat.