Turta Dulce
Este greu de descris senzatia de fericire. Care nu vine din satietate sau un gust exotic.
Este o mare linistita, o pierdere in infinit, un mare nor pe care plutesti si esti inconjurata de altii, vezi doar alb, de fapt nu vezi nimic. Te pierzi intr-un infinit de liniste, atat de usor, esti intr-un tunel care se misca ca un leganat, in care pasesti, de o consistenta de placenta, este leganatul usor al trenului, este ca un aluat care se coace, care miroase a vanilie, care creste incetisor, insesizabil, pentru a se transforma invariabil in ceva bun.
Este o turta dulce simpla, coapta, cu o crusta de zahar crocanta pentru forma, care atunci cand musti din ea, se rapandeste zaharul in intregul corp copt bine, de o forma rotunda, nu neaparat perfecta, prietenoasa si de casa. Momentul in care o savurezi este TOT.
Nu stiu cum a aparut turta dulce pe masa mea, uitasem de existenta ei, insa aparitia ei, voluptatea coacerii, mirosul si gustul mi-au adus aminte ca traim intr-un univers bogat, care are tot, si este la latitudinea noastra dupa ce intindem mana, ce luam si ce nu si cum percepem in noi senzatiile ulterioare alegerii.