Scrisoare deschisã cãtre Lulu
Draga mea, de ceva timp mã rogi sã-mi aduc aportul la un minunat blog, sã povestesc cât de minunat este ȋn X, cât de mult mã distrez.
Din motive de lene (asta e pe bune), voi posta “postul” aici, ȋn limba românã, iar pe tine ne voi ruga sã-l traduci ȋn “limbi strãine” şi sã-l poestezi.
Deci…
Este foarte tare ȋn exchange. Deşi nu dau dovadã foarte des, sunt o persoanã cu mult bun simț, şi de aceea nu vreau sã-i deranjez pe cei din @ prea mult, de aceea chiar dacã sunt aici de 1 lunã de zile, m-am ȋntalnit cu ei doar de 4 ori (“ȋntâlnire” ȋnseamnã contact cu minim 1 membru @, pentru o perioadã de minim 5 minute, maxim 3 ore), nu vreau sã-i deranjez.
De asemenea, nu i-am mai bãtut la cap cu frigiderul. Mã pot descurca şi fãrã el, aşa fãcea şi strã-bunica la ȋnceputul anilor 1900. Noroc cã la supermarket au frigidere şi au porții mici de carne, cât sã mãnânc odatã.
Cred ca am devenit “şopãcolic”, merg zilnic la cumpãrãturi: 2 iaurturi, 2 felii de carne (uneori mai iau şi cârnați) etc. Cartofii ȋi iau la 5 kile’, ȋi țin in dulap.
Am uitat sã zic de @: am nevoie de un numãr de ȋnregistrare fiscalã (cetãțean cinstit, plãtesc impozite), care se obține cu paşaportul, ȋn oraşul vecin. Termenul “de livrare” este de maxim 2 sãptãmâni. Am dat paşaportul din prima zi unei tipe din @, sã se ocupe de asta…se pare cã instituțile publice lucreazã ȋncet şi aici!
Poate cea mai tare fazã cu NIP-ul (aşa se numeşte) a fost când o altã tipã din @, mi-a spus sã ne ȋntâlnim, sã-mi fac NIP-ul aici. Am plecat de la muncã la 12. M-am vãzut cu ea, şi o ȋntreb cum de facem NIP-ul aici? “aşa a zis Luiza (VP ICX)”, zic “ȋnțeleg”, continui “cu Asia ai vorbit”, ea “nu”, zic “sun-o şi vezi ce e cu NIP-ul meu”, o sunã, şi i se spune cã se face ȋn oraşul vecin aşa cum era stabilit. VP-ul de ICX, a trimis doar “scavul”, fãrã sã verifice ce face “sclava” ailaltã. E, probleme ȋn comunicare. (poveste de acum 2 sãptãmâni).
E foarte tare, am un buddy! Dar nici pe el nu-l deranjez, ne-am vãzut odatã, la “petrecerea de bun venit” a mea. Atât!
Ultima chestie la capitoul @ este faptul cã din 24 tre’ sã mã car din cãmin. Le-am zis celor din @ de o sãptãmânã…şi ei sunt de treabã! Nu m-au deranjat de atunci sã-mi dea vre-o veste.
La job e super ok. Mã trezesc zilnic la 6:45 (nu 5 ca ȋn Cehia) iar cineva mã duce cu maşina şi mã aduce. E perfect. La asta chiar nu am de ce sã mã plâng…program de domnişoarã!
Am aceleaşi “bune obiceiuri” ca ȋn 2007: o țigarã la 9, 11, 13 şi 15 (+/- 10 minute).
Obiceiul de a citi “presa” on-line ȋntre 8 şi 9, l-am pierdut. Nu prea mai am când.
Din cele 8 ore de muncã, muncesc minim 7.5 ore, asta dacã nu mai fac câte ceva pe acasã, sã se facã 10-11 ore de muncã pe zi.
Poate de aceea nu am scris postul pânã acum, din ignoranțã J
Sincer, pânã acum, când eram in X, mã strãduiam sã fac ȋn 8 ore, ce aş putea sã fac ȋn 8. Acum mã straduiesc sã fac in 8 ore, chestii care ar lua 10 ore.
Mã bucur cã afacerea ȋncet-ȋncet creşte, iar sãptãmâna viitoare am o mare ȋntâlnire (şi importantã) ȋn care ȋmi voi prezenta strategia şi viziunea pentru urmãtorii 2 ani, voi negocia salariul, comisionul şi maşina.
Avantajul de “muncitor” este faptul cã (aşa cum ziceam şi prin octombrie 2008 ȋntr-un e-mail) fenomenul de “burtã” este totuşi reversibil. Am pierdut-o…nu mai e! O VÃD! 
Ȋn rest sunt bine…dacã mai vrei artiole pentru blog, anunțã-mã !
PS. Dacã e prea tare articolul, cu prea multe poveşti super, poți posta pasaje.
PS’. Acest articol este un fel de pamflet. Cine are minte, va ȋnțelege…