Timp al creşterilor tulburi; dând la o parte frunzele verzi, vezi o rază, un munte sau o nemărginire.
Florile se împrăştie în cer; arborii cresc precum desăvârşirea unei rostiri unice. Cuvântul neabătut se înalţă în sine, cuprinzând pământul în rădăcini şi cerul în ramuri.
În acest tărâm al umbrei ajung uneori şi umbrele din rai - culorile.
Dacă orbul ar închide ochii, ar vedea.
E o lume inteligibilă, dar invizibilă. Sper să o văd cândva, deşi destinul este doar să o construiesc, spiral, poate precum un melc îşi secretă cochilia.
Nu e nicio prezenţă. Ceea ce simt e doar spaţiul. Şi, din când în când, încerc să închid ochii - dar o oboseală blestemată mă ţine treaz.
***
Rigoarea logică şi moartea; şi fuga de logică şi fuga de moarte, zadarnice.
Întunecarea lumii creşte în tot ce e distinct.
Şi, dintre cei ce încearcă apele, puţini pot pluti în ele şi nu se scufundă ca piatra.