Cu toţii ştim la ce riscuri te supui în momentul în care critici…când faci din ţânţar armăsar încercând să-ţi dovedeşti cultura, încercând să faci pe aroganul când de fapt eşti un nimic… Dar cum să zic asta? Domnule Areţu, dumneavoastră sunteţi a 8-a minune a oraşului în care s-a prăbuşit avionul cu intelectuali - Caracal! E drept, critica e benefică…doar când e făcută cu bune intenţii, din dorinţa de a-i arăta novicelui în ale scrisului unde a greşit şi eventual cum se pot îndrepta greşelile…asta înţeleg eu prin critică! Nicidecum a critica nu înseamnă a profera (cu spume la gură) injurii gen “maimuţoi”, “căcăcios”, “grobian”, “necioplit”, “amantul taberei”, lucruri care se potrivesc la fel ca nuca în perete cu ideea textului meu (care e pe undeva prin blog, supus atenţiei generale)!!!Nu numai eu m-am aflat sub tirul pătrunzător al domnului Areţu, ci şi o tânără poetă căreia domnul i se adresa de zor cu apelativul “curvo”, ori “depravato”. Şi asta într-o tabără de creaţie a laureaţilor concursului “Tinere Condeie”. Vi se pare normal?
Vă întrebaţi de ce atâta încrâncenare prostească? De ce atâta patos pus în slujba moralei, a cărui bun ocrotitor este domnul în cauză? Şi eu mă întreb acelaşi lucru: poate de la un geam pe care l-a spart vântul, sau poate că era invidios pe boala mea (în acea tabără am suferit de fluctuaţii de temperatură şi frisoane, în mod natural nu puteam face hâţa-hâţa cu fetele în starea asta)…dar domnul suferă de sine şi de fixaţiile sale…care nu l-au împiedicat să se ridice şi să plece (măcar din respect pentru mine, care m-am chinuit destul de mult să scriu un text cât de cât plăcut pentru cei din generaţia mea) atunci când am citit două fragmente din “Buburuzele”. A catalgat textul drept “andergrend”, o scriere confuză şi mediocră, izvorâtă dintr-o lectură superficială, haotică şi necontrolată. Este şi normal, când lecturile domnului Areţu sunt mai mult de domeniul teologic, decât al literaturii moderne…sunt din ce în ce mai oripilat de acest specimen roşu ca un rac şi cu un creier de buburuză…
Astăzi, critica literară nu mai este nici inocentă, nici invulnerabilă. Nu se mai bazează pe un program ori pe criterii ştiinţifice. Dar domnul Paul Areţu trebuie să înveţe că trăim în secolul XXI, şi că săvârşeşte un flagrant delict de subiectivism. Să afirmi cu nonşalanţă că “Monte Cassino”, ori “General SS”, capodoperele lui Sven Hassel nu fac parte din literatură, ei bine asta e doar o părere umilă pe care ar fi bine să o ţină pentru dumnealui. Şi atunci întrebarea firească ar fi: “Domnule profesor, atunci ce e pentru dumneavoastră literatura?” Normal că se va supăra şi nu va conteni cu jignirile şi injuriile dumnealui. Am o umilă întrebare: Omul ăsta chiar ne crede tâmpiţi? Nu-şi dă seama că prin comportamentul dumnealui dă impresia că e un masturbant care se laudă cu performanţele sale sexuale în faţa icoanelor, declamând psalmi tărăgănaţi despre târgul oltenesc (binecunoscut, de altfel).
Domnule profesor, pe viitor, în numele unei “generaţii cu adidaşi” vă rog să nu mai confundaţi ficţiunea cu ralitatea. Ce mă interesează pe mine ca cititor ce face ori cum se comportă Breban sau Agopian? E viaţa lor, domnule! La fel e viaţa mea! E viaţa poetelor de duzină cărora le-o încurci ridicându-le în slăvi doar pentru că au bun simţ şi privirea pierdută aiurea? Domnule Areţu, nu vă e puţin ruşine de dumneavoastră?
În încheiere: câteva rime din “andergrend”. Ca să vă simţiţi important, pentru că mi-am sacrificat câteva minute din existenţa mea efemeră să vă răspund:
“Foaie verde dă-mi hârleţu
Să-i sap groapa lui Areţu”!!!
sau
“Foaie verde dă-mi nutreţu
Să-l hrănesc pe domnu’ Areţu”!!!