Cu privirea aţintită în tavan

Prolog

A venit toamna, dragii mei…Şi iată că, după 3 ani şi mai bine de când am trecut personal prin furcile caudine ale selectării/preselectării la concursul de miss/ter/tress pentru Balul Bobocilor a veni vremea să am şi eu “tupeul” de a îndrăzni să spun câteva cuvinte despre o după-amiază pe cât de educativă, pe atât de romantică şi nu în ultimul rând plină de umor de calitate…Actorii, micii boboci s-au străduit să mai descreţească frunţile celor din sală, demonstrând totodată că nu e nimic mai frumos pe lume decât să fii copil, mult prea copil ca să mai aparţii lumii acelea utopice din cântecelul lui Mihai Constantinescu…”O lume minunată în care vei găsi…numai copii!”

Proba Nr.1 (”Să ne prezentăm - nu pe noi, ce credeaţi? Să prezentăm “fatzeta noastră cool”)

• Bună! Mă numesc Maricica, am 16 ani şi…lucrurile rele sunt pasiunea mea…!
• Sunt mândră că sunt eleva acestui liceu (confundă numele liceului - emoţii, deh!). Ca peste 3 secunde să adauge cu mult mai multă încredere în sine: Nu-mi place şcoala deloc! (câtă sinceritate, cât nonconformism, chiar sub nasul directoarei…). Dar mai ales câtă originalitate, faţă de ce a urmat:
• Îmi place să călătoresc, îmi place mult natura (…) Pentru ca altă domnişoară să puncteze şi ea la acest capitol, ce-i drept, mai discret, dar şi mai tern: Îmi place să cât, să dansez şi să citesc!!! Ce vreţi, la un liceu de prestigiu, trag intelectalele ca muştele la cârnaţii din natură…
• În continuare, o altfel de psihologie: “Sunt o fire sociabilă, dar atenţie, sunt EMO, nu EVO” (ce-o fi vrut să spună concurentul? Trebuie să îl consult pe Maslow, Freud sau Piaget…)
• în sfârşit capitolul intrări în scenă…la care tinerii noştri flăcăi (nu mai înalţi de un metru şi un scuipat) au făcut deliciul publicului prin ghiduşii gen căderi spectaculoase în genunchi sau explicaţii înduioşătoare despre rap, metal, punk şi house (haos), stând turceşte ori pe vine…interesant mod de a epata…of!

Proba Nr.2 Alcătuiţi o declaraţie de dragoste pornind de la următorii termeni: idiosincrazie, deja-vu, locupletare, hermeneutică, onomă…

Totuşi…e vorba de nişte copii de clasa a 9a! Nu e nimeni absurd să pretindă de la ei să-şi depăşească idolii (domnişoarele în majoritate se lasă influenţate de doctrina Paris Hilton, iar domnişorii…nici de cea al lui Frankfurt din “Vacanţa mare”!)

Aşadar…Simpaticul şi şarmantul prezentator (cu alură de Ştefan Bănică Jr.) extrage dintrtr-o cutie de parfum (nu-i dau numele) cuvinte cotidiene extrase la rândul lor dintr-un celebru dicţionar (nu-i dau numele). Iar concurentele noastre trebuie să facă…ghici ce? ceea ce ştiu fetele sensibile mai bine şi mai bine…declaraţii de dragoste…

Să supunem opiniei publice frânturi din aceste minunate şi pure ode închinate unuia din cei mai talentaţi prezentatori (vorbesc la modul cel mai serios):

Notă: cuvintele scrise italic (aplecat pentru minţile neîmbobocite) sunt cuvintele cheie ale declaraţiei:

“Erai ca un papagal şi stăteai sub un gard.” Sala în delir…concurenta s-a pierdut pe drum, scăpată din colivie…

“Când am ieşit din baie, tu erai pe canapea, lampa era aprinsă, trandafirii presăraţi pe corpul meu, iar în final totul s-a dovedit a fi o mare farsă“…Romantic…Cu final dramatic!Merită o ecranizare!

sau

“Stăteam ăăăă întinşi pe canapea ăăăăă cu radioul dat la maxim şi ascultam ăăăă o melodie de dragoste…pe acoperiş era ăăăăă un urs. Ca o adiere şi o respiraţie ăăă speranţa a murit…”Aici chiar no comment. Poate dor înflăcărarea tinerei de a-l pupa pe elegantul nostru prezentator. Ca o bătrânică ce vrea şi ea să-l pupe pe Băsescu!

Sarea şi piperul după-amiezii a fost un tânăr metalist neînţeles. Cu o înflăcărare de bard medieval declama bâţâindu-şi mâinile şi picioarele ca un veritabil Charlie Chaplin: “Sunt artist…sunt vinovat…ţi-am gustat buzele cărnoase şi mi-ai dăruit un pix…”Câtă imaginaţie…cu siguranţă Tarkovsky şi Hitchock ar fi avut multe de învăţat…

Proba Nr.3 Dansez pentru … o fustă şi o trusă de machiaj

Nu ştiu ce alt motiv ar fi să îţi legeni pulpiţele/ciozvârtele/scobitorile în ritm de vals vienez ori latino cu influenţe 50 cent-iste. Cu nişte parteneri absolut remarcabili, domnişoarele au reuşit să impresioneze printr-o graţie de Venus din Milo…iar sprinţarii parteneri, din fericire au mimat o constipaţie cronică. Cam atât ar fi de spus…dau legătura în studio pentru runda finală…a patra…

Proba Nr.4 Bancuri la mine, bancuri la tine

Aşa cum sugerează şi titlul, ultima rundă a avut meritul de a consfinţi decizia juriului…una foarte înţeleaptă având în vedere surplusul de masculi feroce ce trebuiau eliminaţi pentru bunăstarea piramidei trofice (concluzia e că numai unul din cei 6 juni-primi au fost trimişi acasă).

Câţi morcovei încap într-un trabant? Asta poate că tinerii noştri vor învăţa în decursul claselor liceale…În general ceea ce ni s-a oferit nouă, publicului spectator, a fost o lipsă totală de inspiraţie…Sunt de acord ca în loc de un banc prost să cânţi bine hitul trupei RBD, dar nicidecum să turui maşinal o strofă din “Luceafărul”, pe care cred că şi câinele vecinilor poate să o latre…

Concluzii

• Carnea de boboc, la fel ca cea de cârlan poate fi toxică…
• Educaţi de cultura inculturii, vrem să epatăm, să dezvăluim vulgaritatea din lipsă de idei, şi ce e mai trist: să ieşim în faţă spre a fi aclamaţi…Ţineţi minte, boboceilor: bufonii sunt trişti…iar bobocii prostuţi devin gâşte, ori îi mănâncă vulpile…

PS Să fie clar, nu am scris acest reportaj (dacă se poate numi aşa) la adresa nimănui, toţi cei care au concurat astăzi mi-au plăcut foarte multşi îmi sunt foarte dragi…iar eu sper (ca prostu*!), că încă se mai pot schimba multe în multe direcţii…

Mult succes boboceilor în următorii 4 ani!

Cu toţii ştim la ce riscuri te supui în momentul în care critici…când faci din ţânţar armăsar încercând să-ţi dovedeşti cultura, încercând să faci pe aroganul când de fapt eşti un nimic… Dar cum să zic asta? Domnule Areţu, dumneavoastră sunteţi a 8-a minune a oraşului în care s-a prăbuşit avionul cu intelectuali - Caracal! E drept, critica e benefică…doar când e făcută cu bune intenţii, din dorinţa de a-i arăta novicelui în ale scrisului unde a greşit şi eventual cum se pot îndrepta greşelile…asta înţeleg eu prin critică! Nicidecum a critica nu înseamnă a profera (cu spume la gură) injurii gen “maimuţoi”, “căcăcios”, “grobian”, “necioplit”, “amantul taberei”, lucruri care se potrivesc la fel ca nuca în perete cu ideea textului meu (care e pe undeva prin blog, supus atenţiei generale)!!!Nu numai eu m-am aflat sub tirul pătrunzător al domnului Areţu, ci şi o tânără poetă căreia domnul i se adresa de zor cu apelativul “curvo”, ori “depravato”. Şi asta într-o tabără de creaţie a laureaţilor concursului “Tinere Condeie”. Vi se pare normal?

Vă întrebaţi de ce atâta încrâncenare prostească? De ce atâta patos pus în slujba moralei, a cărui bun ocrotitor este domnul în cauză? Şi eu mă întreb acelaşi lucru: poate de la un geam pe care l-a spart vântul, sau poate că era invidios pe boala mea (în acea tabără am suferit de fluctuaţii de temperatură şi frisoane, în mod natural nu puteam face hâţa-hâţa cu fetele în starea asta)…dar domnul suferă de sine şi de fixaţiile sale…care nu l-au împiedicat să se ridice şi să plece (măcar din respect pentru mine, care m-am chinuit destul de mult să scriu un text cât de cât plăcut pentru cei din generaţia mea) atunci când am citit două fragmente din “Buburuzele”. A catalgat textul drept “andergrend”, o scriere confuză şi mediocră, izvorâtă dintr-o lectură superficială, haotică şi necontrolată. Este şi normal, când lecturile domnului Areţu sunt mai mult de domeniul teologic, decât al literaturii moderne…sunt din ce în ce mai oripilat de acest specimen roşu ca un rac şi cu un creier de buburuză…

Astăzi, critica literară nu mai este nici inocentă, nici invulnerabilă. Nu se mai bazează pe un program ori pe criterii ştiinţifice. Dar domnul Paul Areţu trebuie să înveţe că trăim în secolul XXI, şi că săvârşeşte un flagrant delict de subiectivism. Să afirmi cu nonşalanţă că “Monte Cassino”, ori “General SS”, capodoperele lui Sven Hassel nu fac parte din literatură, ei bine asta e doar o părere umilă pe care ar fi bine să o ţină pentru dumnealui. Şi atunci întrebarea firească ar fi: “Domnule profesor, atunci ce e pentru dumneavoastră literatura?” Normal că se va supăra şi nu va conteni cu jignirile şi injuriile dumnealui. Am o umilă întrebare: Omul ăsta chiar ne crede tâmpiţi? Nu-şi dă seama că prin comportamentul dumnealui dă impresia că e un masturbant care se laudă cu performanţele sale sexuale în faţa icoanelor, declamând psalmi tărăgănaţi despre târgul oltenesc (binecunoscut, de altfel).

Domnule profesor, pe viitor, în numele unei “generaţii cu adidaşi” vă rog să nu mai confundaţi ficţiunea cu ralitatea. Ce mă interesează pe mine ca cititor ce face ori cum se comportă Breban sau Agopian? E viaţa lor, domnule! La fel e viaţa mea! E viaţa poetelor de duzină cărora le-o încurci ridicându-le în slăvi doar pentru că au bun simţ şi privirea pierdută aiurea? Domnule Areţu, nu vă e puţin ruşine de dumneavoastră?

În încheiere: câteva rime din “andergrend”. Ca să vă simţiţi important, pentru că mi-am sacrificat câteva minute din existenţa mea efemeră să vă răspund:

“Foaie verde dă-mi hârleţu

Să-i sap groapa lui Areţu”!!!

sau

“Foaie verde dă-mi nutreţu

Să-l hrănesc pe domnu’ Areţu”!!!