“De-a lungul zilei , întâmpin multe probleme. Înainte de a face sau a spune ceva, eu mă rog. Aceasta este diferenţa dintre a acţiona şi a reacţiona. Studiind viaţa lui Hristos, am observat că Isus a acţionat întotdeauna şi nu a recţionat niciodată. A reacţiona, înseamnă a lăsa ca oamenii, situaţiile sau circumstanţele să deţină controlul. A acţiona, însă, înseamnă a avea controlul asupra circumstanţelor din jurul tău. Chiar şi atunci când Isus Hristos a fost judecat în faţa lui Pilat, guvernatorul roman, El a deţinut controlul asupra împrejurărilor. Modaliatatea prin care reuşesc să descopăr care este voaia lui Dumnezeu în fiecare situaţie care mi se iveşte. Dacă îmi trăiesc viaţa în rugăciune, ştiu că am în mine gândul lui Hristos. Prin urmare, atunci când iau decizie eu ştiu că aceasta este voia lui Dumnezeu şi pot să fiu ferm convins că acţionez pentru Dumnezeu.” Paul Yonggi Cho
Paul Yonghi Cho este pastorul Bisericii: Full Gospel Yoido Church, Seul, Coreea de Sud.
În prezent aceasta este cea mai mare Biserică evanghelică din lume: 1.300.000. Da, un milion 300 mii membri. Totul a pornit de la un om care s-a dăruit vieţii de rugăciune. Este invitat de guvernul Coreii de sud pentru a se ruga pentru problemele ţării. Este invitat de preşedinţi de stat şi lideri mondiali. Coreea este atinsă de valul de trezire spirituală. Acest pastor se roagă şi opt ore pe zi. Dimineaţa de la ora 5. Şi iată o lecţie uimitoare pentru creştinii care nu mai contenesc să se victimizeze. Acţionează, prin credinţă, şi călăuzirea Duhului Sfânt. Fii un om al acţiunii.
Ne-am obişnuit să reacţionăm, doar. Auzim ceva, se întâmplă ceva în jurul nostru şi luăm poziţie, în cel mai fericit caz. Poate unii nu ne sinchisim nici măcar se ne clintim un deget.
Acţionează acum prin credinţă.
Într-o zi, am fost vizitat de o familie, soţ soţie. În timp ce discutam am primit un îndemn puternic pentru rugăciune. Ne-am ridicat şi am început să ne rugăm. În timpul rugăciunii Dumnezeu mi-a pus pe inimă următorul îndemn foarte clar: mâine trebuie să vizităm pe sora bărbatului care ne vizita. Ea era în metastază, cancer, la numai 28 de ani. La sfârşitul rugăciunii le-am spus ce avem de făcut. Am sunat un coleg pastor, din Oradea. A doua zi dimineaţa eram pe drum spre locuinţa Danielei. Era nevoie urgentă de rugăciune acolo. Am ajuns. Eram aşteptaţi. Am intrat în camera ei. Era doar o umbră din ceea ce fusese înainte. Am mers lângă patul ei. Am fost cuprins de o milă ne nedescris faţă de ea. Vroiam să o ajut aşa de mult. Ştiam că fetiţa de trei ani avea nevoie de mamă, şi soţul de soţia lui. Am luat-o de mână şi am spus: Dana! Şi-a întors privirea încet spre mine. Am întrebat-o dacă mă mai cunoaşte. A dat din cap. Am spus că am venit să o încurajăm şi să ne rugăm. A încuviinţat. Ne-am rugat. Am strigat la Dumnezeu cu toată inima pentru ea. Duhul Sfânt ne călăuzea în timpul rugăciuni. Dana era paralizată de frică. Îi era frică de moarte. Avea coşmaruri. Ne-am rugat şi am cerut eliberare completă, acum în Numele lui Isus Christos. În timp ce ne rugam a început să i se încălzească mâna deshidratată complet. O lumină a răsărit în ochii ei. Lumina speranţei şi a păcii. Noaptea viitoare care a venit nu a mai avut nici un coşmar. A chemat-o pe fiica ei lângă ea în pat. Până atunic o deranja chiar şi fetiţa, de multe ori. Şi a început să cânte cu ultimele puteri, să-l laude pe Dumnezeu. A plecat acasă cu cântarea pe buze: I love you Jesus! Te iubesc Isuse,Te iubesc Isuse!
Dacă ai citit aceste rânduri ştiu că nu este la voia întâmplării. Poate chiar azi ai aflat că ai o boală incurabilă, sau copilul ţi s-a îmbolnăvit de o boală gravă. Nu-ţi pierde nădejdea. Nimic nu e pierdut. Totul se poate schimba într-o clipă spre binele tău. Puneţi toată încredera în Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu. Începe să citeşti Biblia. Apoi roagă-te pe baza a ceea ce ai citit. Declară cuvântul lui Dumnezeu pentru tine, copilul tău , familia ta. Acţionează. Nu lăsa boala să preia controlul. Verdictele medicilor nu sunt Scriptură. În rănile Lui am fost vindecaţi spune Scriptura, în rănile Domnului Isus Christos.
Psoriazis, cancer, artrită, depresie, paralizie, insuficienţă renală, cardiacă, leucemie, diabet, glaucom, hepatită de orice fel toate sunt vindecate acum în Numele lui Isus Christos. Crede acest fapt. Biblia declară nu eu, că El a dus bolile noastre pe cruce în trupul Lui, şi avem parte de vindecare prin credinţa în El. Ridică-te peste rapoarte medicale, ridică-te peste probleme. Nu lăsa împrejurările să te controleze. Controlează-le tu. În Numele lui Isus Christos. ÎNCEPE CHIAR ACUM!!!! Amin.