Teofil Tripo’s blog!

„Când am fost bolnavă în spital, venea în fiecare zi de la muncă,

stătea cu mine până noaptea târziu. Pleca acasă,

dormea doar câteva ore şi apoi mergea înapoi la serviciu.

Medicii au descoperit că eram bolnavă de leucemie, de atunci iau de cinci ori pe zi

insulină şi tot stă lângă mine.

Lucrează foarte mult. La firmă face munca a trei persoane, şi e de zece ani la ei.

Acum vrea să se mute. A spus că nu mai rezistă. E foarte amabil, este un dar pentru mine.” 

Auzind această relatare mă gândeam: ce înseamnă de fapt a iubi? Cum poţi demonstra că iubeşti? 

Şi Isus a spus că nu cel ce crede că iubeşte, ci cel ce împlineşte poruncile Lui.  De fapt am realizat că nu sentimentul în sine este apreciat de oameni, ci acţiunea care are la bază acel sentiment. Degeaba dă cineva un dar frumos, şi scump, dacă afirmă în timp ce îl dăruieşte: te urăsc. Darul nu mai are nici o valoare. 

Revenind la citatul de sus, persoana în cauză, analiza faptele respectivului, şi din ceea ce a făcut el, a tras concluzia că da această persoană este demnă de a fi  iubit. 

Îmi iubesc copilul pentru că este premiant. Îmi iubesc soţul pentru că are o minte sclipitoare şi afacerea lui este profitabilă. Îmi iubesc prietenii pentru că mă ajută. 

Acesta este limitarea umană, atât poate omul natural. Nimic mai mult. 

Eu nu vreau să cred că aceasta este tot. Este ceva care este mult, dincolo de aceasta. 

Isus spune să-ţi iubeşti duşmanii, pe cei care îţi fac rău, să iubeşti pe cel care nu îţi poate da nimic în schimb. El spune să chemi la masă pe cei de pe stradă, pe orbi, şchiopi, săraci, neputincioşi, ca să primeşti nimic în schimb, de la ei. 

Din păcate am ajuns să ne uităm cine merită şi cine nu merită să fie iubit. Cine merită şi cine nu merită să fie iertat. 

Isus L-a vindecat pe slăbănogul care zăcea de 38 de ani pe o rogojină, fără să-l întrebe ce merite are.  

Aş vrea să trăiesc într-o lume în care iubirea să nu fie piatră rară, ci să fie aerul pe care-l inspir, să fie apa pe care o beau, să fie trilul păsărilor în copaci, ploaia care udă pământul, şi lumina în sufletul care nu moare niciodată.