Au ieşit. Teoretic erau salvaţi de la moarte. Au ascultat de voie, de nevoie, însă mintea lor nu era focalizată pe libertatea pe care Dumnezeu le-o dădea, ci pe ce lăsau în urma lor. Noi nu mai suntem în lume, dar, poate ne preocupă mai mult lumea decât să fim centraţi în Dumnezeu, în libertatea lui Dumnezeu. Sunt în pustie cu Dumnezeu şi sunt liber de faraon, de munci inutile, de vânătăi, lacrimi, umilire, apăsare, moarte. Oare ştim să apreciem îndeajuns că Dumnezeu ne-a făcut fii ai Lui, care să trăim în libertatea spirituală a Duhului Sfânt? Sufletul nu mai este încătuşat în legăturile blestemate ale păcatului, ci suntem o făptură nouă în Cristos. Fiul umblă cu capul ridicat, uns cu undelemnul autorităţii Tatălui, are inel pe deget, îmbrăcat în haina neprihănirii şi păşeşte cu demnitate. Oare de ce nu umblăm aşa. De ce a rămas întipărit în noi mentalitatea robului. Dumnezeu nu ne-a scos dintr-o robie ca să ne bage în alta: ” Pe cine face Fiul liber, este cu adevărat liber”. Richard Wurmbrand dansa în celulă în prezenţa Sfântului Dumnezeu care îl vizita şi-l cerceta şi-i spunea că zidurile nu reprezintă nimic, ci, libertatea pe care i-o dă Isus, aceea este reală şi trebuie să trăiască în ea. Şi a trăit această libertate înainte să iasă din celulă. Obstacole în calea libertăţii.
Prejudecăţile.
Slăbănogul nu a zis: nu mă ridic pentru că nu ştiu cum vor reacţiona ceilalţi. Cum să sar sus după 38 de ani, e zi de Sabat. În prezenţa Domnului Isus facem uneori lucruri neobişnuite. Femeia păcătoase nu a primit ordin să ungă picioarele Domnului Isus, să le spele cu lacrimi şi să le şteargă cu părul. A făcut-o fără să-i pese de nimeni, a făcut-o din toată inima,pentru Domnul şi a fost plăcut Domnului Isus.
Mentalităţile.
Tata a fost rob eu de ce să fiu altceva. El nu a realizat mare lucru în viaţă nici eu nu voi fi altfel. Isus rupe această mentaliate generaţională. Tu trebuie să fii ca Tatăl tău din ceruri, desăvârşit.
Soluţii.
Dezlegare de trecut.
Ezechiel când a mers în valea cu oase, priveliştea a fost şocantă. Oase umane. Vorbeau despre ceva. Vorbeau despre o luptă pierdută, şi nici măcar nu a fost cine să le îngroape. Dumnezeu spune: vorbeşte! Proclamă, prooroceşte, aşa să zici….Nu te uita ce a fost, ce s-a întâmplat, fă ce-ţi spune Dumnezeu. Suntem saturaţi de critici, de cei care contabilizează şi contabilizează tot ce e negativ. Unde sunt predicatorii care vorbesc ceea ce le spune Dumnezeu să proclame viaţa, ca oasele se se adune, şi Duhul Lui Dumnezeu să dea viaţă în ele, să se ridice nu un om din această vale ci o naţiune. Dumnezeu vrea stfel de bărbaţi, astfel de femei care să se ridice în Duhul rugăciunii la tronul măririi lui Dumnezeu şi să nu înceteze a se ruga până nu primesc răspuns.
Mai mult ce spune Dumnezeu nu ce ştiu eu.
Eu îi cunosc pe egipteni. Nu e chip de ieşire. Îl cunosc şi pe Moise. Nu ne poate scoate. E un bâlbâit. Nici măcar nu ne poate reprezenta cumsecade în faţalui faraon. Moise vine şi spune: Dumnezeu m-a trimis să vă spun că a venit finalul. Este hotărâre din cer să plecăm.Eu am plecat înaintea voastră. Am fugit şi Dumnezeu m-a adus înapoi pentru voi. Ieşiţi. Pregătiţi-vă să plecaţi Dar, ce va fi cu…Dumnezeu va purta de grijă, voi fiţi gata.
Şi au ieşit, cu mic cu mare, au scăpat de robie, de-acum am putea afirma că erau liberi. Trec prin mare (botezaţi în nor şi mare pentru Moise), scapă de oştile lui faraon, Dumnezeu în mijlocul lor zi şi noapte. Se întâmplă, în schimb ceva uluitor: rămân robi în mintea lor, în loc să mărsăluiască ,se târăsc, în loc să salte de bucurie în strigăte de biruinţă, se complac: nu ştim de ce ne-a scos Dumnezeu, nu ştim ce vrea cu noi, era mai bine să ne lase în pace. Astfel de oameni se obosesc unii pe alţii, îl obosesc pe Moise şi chiar pe Dumnezeu.
Nu mai eşti în lume, ai ieşit, te-ai botezat (ai trecut prin mare) şi acum numai ştii încotro, la ce bun.
Iată ce spune Dumnezeu:
” Eu Dumnezeu vreau..” Vreau să nu mai fiţi robii altora, Eu vreau să-mi fiţi Mie un popor de preoţi, vreau să chemaţi Numele Meu în orice loc, vreau să nu mai zidiţi piramide ci să-mi zidiţi Mie altare, vreau să aveţi o ţară, şi să-mi fiţi temple şi să locuiesc cu voi şi slava Mea să fie peste voi.
Sheber
Sună atât de bine. Au şi ascultat până la un punct. Mergeau înainte şi nu propăşeau. Ceva se întâmpla. Nu puteau lua ritmul derulării planului lui Dumnezeu. Peştele era prea mare pentru tigaia lor mică. Şi ce au făcut: au aruncat peştele.
Dumnezeu are un loc special unde te duce ca să te desfacă de Egipt, de pepeni, de bani,de tine însuţi şi de alţii. Acesta este locul frângerii, al zdrobirii. Dacă ieşi de aici viu, intri în Sheberul Lui, locul libertăţii adevărate, a speranţei noi. Atunci începi să experimentezi noua dimensiune a sfinţeniei Sale, a focului prezenţei Sale. Şi nu te mai laşi de El, pentru totdeuna, este Sheberul Lui, locul sfânt unde te călăuzeşte din priviri, nu trebuie să-ţi spună nimic, ştii ce vrea, cunoşti inima Lui de Dumnezeu, de Tată. Oriunde mergi poţi să auzi paşii Lui. Îl cunoşti. Îl iubeşti chiar dacă nu ţi-ar da nimic, pentru că Îl cunoşti atât de bine. Doar îţi este Tată!
