„Când am fost bolnavă în spital, venea în fiecare zi de la muncă,

stătea cu mine până noaptea târziu. Pleca acasă,

dormea doar câteva ore şi apoi mergea înapoi la serviciu.

Medicii au descoperit că eram bolnavă de leucemie, de atunci iau de cinci ori pe zi

insulină şi tot stă lângă mine.

Lucrează foarte mult. La firmă face munca a trei persoane, şi e de zece ani la ei.

Acum vrea să se mute. A spus că nu mai rezistă. E foarte amabil, este un dar pentru mine.” 

Auzind această relatare mă gândeam: ce înseamnă de fapt a iubi? Cum poţi demonstra că iubeşti? 

Şi Isus a spus că nu cel ce crede că iubeşte, ci cel ce împlineşte poruncile Lui.  De fapt am realizat că nu sentimentul în sine este apreciat de oameni, ci acţiunea care are la bază acel sentiment. Degeaba dă cineva un dar frumos, şi scump, dacă afirmă în timp ce îl dăruieşte: te urăsc. Darul nu mai are nici o valoare. 

Revenind la citatul de sus, persoana în cauză, analiza faptele respectivului, şi din ceea ce a făcut el, a tras concluzia că da această persoană este demnă de a fi  iubit. 

Îmi iubesc copilul pentru că este premiant. Îmi iubesc soţul pentru că are o minte sclipitoare şi afacerea lui este profitabilă. Îmi iubesc prietenii pentru că mă ajută. 

Acesta este limitarea umană, atât poate omul natural. Nimic mai mult. 

Eu nu vreau să cred că aceasta este tot. Este ceva care este mult, dincolo de aceasta. 

Isus spune să-ţi iubeşti duşmanii, pe cei care îţi fac rău, să iubeşti pe cel care nu îţi poate da nimic în schimb. El spune să chemi la masă pe cei de pe stradă, pe orbi, şchiopi, săraci, neputincioşi, ca să primeşti nimic în schimb, de la ei. 

Din păcate am ajuns să ne uităm cine merită şi cine nu merită să fie iubit. Cine merită şi cine nu merită să fie iertat. 

Isus L-a vindecat pe slăbănogul care zăcea de 38 de ani pe o rogojină, fără să-l întrebe ce merite are.  

Aş vrea să trăiesc într-o lume în care iubirea să nu fie piatră rară, ci să fie aerul pe care-l inspir, să fie apa pe care o beau, să fie trilul păsărilor în copaci, ploaia care udă pământul, şi lumina în sufletul care nu moare niciodată. 

 

We are celebrating the most important event in the history, the resurrection of Jesus Christ, the Son of the Living God.

The resurrection has the power that is flowing, even today.  

The apostle Paul says:“I want to know Christ and the power of his resurrection…” Phil. 3: 10 

There is a day of resurrection. It might seen that everything is over, but somebody has forgotten that He is the Son of a living God. He may be is bitted up today, putted on a cross, died, but there is a day. This is the day of resurrection. The day has come. It is here. There are signs and wonders that are proving that He is alive. 

There is a place where you get to get to know this power. If the death has power, let me say that life coming out from God has all the power. There is a place where God is leading you, where you have to die with Him to be resurrected as He was, in a new power, a new life, with new friends, new anointing. You have to get at that place.
Saint Paul said, my only desire is to know Him, and the power of his resurrection. This place has to be reached while you are in this body. You have to get there. You my struggle now, you may be sourended by mess, you are pressed, pushed down but you are destined to be brought back into the flowing resurrection power of God. 

The resurrection brings freedom. He can set you free of rejection; you don’t have to feel rejected anymore. Set free of your self, fear, al kinds of addiction.  

Say thank you Lord Jesus for dying in my place. I am sorry for my sins. Please come into my heart, I want to live in the new power of the resurrection, a victorious life for ever with you.  

Thank you Lord. 

Un Crăciun cu sens!

Într-un colind citeam că Isus a fost pus într-o iesle întunecoasă! Citind aceste cuvinte, și alte formulări de felul acesta, parcă reacția ar fi să-L compătimim pe Isus, să ne fie milă de El pentru că s-a născut ca fiu de tâmplar, într-un grajd, într-un staul pentru animale, într-un loc unde nu era dorit.        

Aș vrea să vă reamintesc că Isus era pe cruce și spunea să nu-L plângă pe El: „Fiice ale Ierusalimului! Nu mă plângeți pe Mine; ci plângeți-vă pe voi înșivă și pe copiii voștri!” Luca 23:28 .       

 Crucea era un loc mult mai cumplit decât staulul, nu era un bebeluș, ci un om adult, care era în cel mai profund moment de agonie și spune: nu mă plânge-ți pe Mine. La cruce era bocet, plânset, tânguire, iar la staul bucurie: păstorii, îngerii care laudă pe Dumnezeu în cor!       

 La acest eveniment au fost oameni care auzit și văzut pe îngerii lui Dumnezeu poate pentru prima dată în viața lor, magii care aduc cele mai prețioase lucruri pe care le aveau: aur, smirnă și tămâie pentru că știau că Isus e împărat.       

Există o luptă oarbă de a-L prezenta pe Isus așa cum nu este El. Dacă avem o imagine greșită, diminuată a persoanei Sale, vom avea un interes scăzut pentru El, ceea ce este scopul celui rău, să reducă admirația, interesul, respectul și frica de Dumnezeu.       

Isus a venit ca să-L cunoaștem așa cum este El, în mod direct, fără intermediari.       

El a fost blând și extrem de bun. Copiii veneau la El, iar El îi lua în brațe și-i binecuvânta. Copiii nu vin la persoane răutăcioase și morocănoase, chiar dacă li se oferă ceva în schimb.       

La acest Crăciun Isus a venit și la copii, copiii cu probleme de sănătate, cu probleme în familie, la copiii cu părinți certați divorțați sau orfani. El a venit să le aline durerea din suflet și să le vindece rănile .       

Isus a venit la cei săraci, la cei flămânzi. Poate te îngrijorezi pentru hrana de mâine sau pentru ce vei pune pe masă pentru copiii tăi. El a venit, este aici, caută-L și stai de vorbă cu El. El va da poruncă să ți se aducă hrană. Nu dispera. El este dragoste și nu poate lăsa ca preaiubiții Lui să trecă prin încercări mai mari decât ar putea să le înfrunte.       

El se identifică cu frații Lui, cu cel flămând, cu cel care îi este sete, cu cel bătut, străin, dezbrăcat, bolnav sau cu cel în temniță. (Matei 25:35-36)       

El ne este singura nădejde chiar dacă simți că viața te-a frânt și ai fost nedreptățit de soartă. El a venit să ridice trestia ruptă și să reaprindă mucul care mai pâlpâie. De aceste sărbători nu ne dorim nimic mai mult decât pace în inimă, în familie, și în relația cu aproapele. În loc de cadouri poate trebuie doar să fim aproape de cineva și să arătăm cu adevărat că ne pasă și iubim necondiționat.       

El așa a făcut!       

Crăciun fericit și binecuvântat de Dumnezeu!

 

 ”Să nu fi simţit durerea, înseamnă să nu fi  fost uman.”

 

Au ieşit. Teoretic erau salvaţi de la moarte. Au ascultat de voie, de nevoie, însă mintea lor nu era focalizată pe libertatea pe care Dumnezeu le-o dădea, ci pe ce lăsau în urma lor. Noi nu mai suntem în lume, dar, poate ne preocupă mai mult lumea decât să fim centraţi în Dumnezeu, în libertatea lui Dumnezeu. Sunt în pustie cu Dumnezeu şi sunt liber de faraon, de munci inutile, de vânătăi, lacrimi, umilire, apăsare, moarte. Oare ştim să apreciem îndeajuns că Dumnezeu ne-a făcut fii ai Lui, care să trăim în libertatea spirituală a Duhului Sfânt?  Sufletul nu mai este încătuşat în legăturile blestemate ale păcatului, ci suntem o făptură nouă în Cristos. Fiul umblă cu capul ridicat, uns cu undelemnul autorităţii Tatălui, are inel pe deget, îmbrăcat în haina neprihănirii şi păşeşte cu demnitate. Oare de ce nu umblăm aşa. De ce a rămas întipărit în noi mentalitatea robului. Dumnezeu nu ne-a scos dintr-o robie ca să ne bage în alta: ” Pe cine face Fiul liber, este cu adevărat liber”. Richard Wurmbrand dansa în celulă în prezenţa Sfântului Dumnezeu care îl vizita şi-l cerceta şi-i spunea că zidurile nu reprezintă nimic, ci,  libertatea pe care i-o dă Isus, aceea este reală şi trebuie să trăiască în ea. Şi a trăit această libertate înainte să iasă din celulă. Obstacole în calea libertăţii.

Prejudecăţile.

Slăbănogul nu a zis: nu mă ridic pentru că nu ştiu cum vor reacţiona ceilalţi. Cum să sar sus după 38 de ani, e zi de Sabat. În prezenţa Domnului Isus facem uneori lucruri neobişnuite. Femeia păcătoase nu a primit ordin să ungă picioarele Domnului Isus, să le spele cu lacrimi şi să le şteargă cu părul. A făcut-o fără să-i pese de nimeni, a făcut-o din toată inima,pentru Domnul şi a fost plăcut Domnului Isus.

Mentalităţile.

Tata a fost rob eu de ce să fiu altceva. El nu a realizat mare lucru în viaţă nici eu nu voi fi altfel. Isus rupe această mentaliate generaţională. Tu trebuie să fii ca Tatăl tău din ceruri, desăvârşit.

Soluţii.

Dezlegare de trecut.

Ezechiel când a mers în valea cu oase, priveliştea a fost şocantă. Oase umane. Vorbeau despre ceva. Vorbeau despre o luptă pierdută, şi nici măcar nu a fost cine să le îngroape. Dumnezeu spune: vorbeşte! Proclamă, prooroceşte, aşa să zici….Nu te uita ce a fost, ce s-a întâmplat, fă ce-ţi spune Dumnezeu. Suntem saturaţi de critici, de cei care contabilizează şi contabilizează tot ce e negativ. Unde sunt predicatorii care vorbesc ceea ce le spune Dumnezeu să proclame viaţa, ca oasele se se adune, şi Duhul Lui Dumnezeu să dea viaţă în ele, să se ridice nu un om din această vale ci o naţiune. Dumnezeu vrea stfel de bărbaţi, astfel de femei care să se ridice în Duhul rugăciunii la tronul măririi lui Dumnezeu şi să nu înceteze a se ruga până nu primesc răspuns.

Mai mult ce spune Dumnezeu nu ce ştiu eu.

Eu îi cunosc pe egipteni. Nu e chip de ieşire. Îl cunosc şi pe Moise. Nu ne poate scoate. E un bâlbâit. Nici măcar nu ne poate reprezenta cumsecade în faţalui faraon. Moise vine şi spune: Dumnezeu m-a trimis să vă spun că a venit finalul. Este hotărâre din cer să plecăm.Eu am plecat înaintea voastră. Am fugit şi Dumnezeu m-a adus înapoi pentru voi. Ieşiţi. Pregătiţi-vă să plecaţi Dar, ce va fi cu…Dumnezeu va purta de grijă, voi fiţi gata.

Şi au ieşit, cu mic cu mare, au scăpat de robie, de-acum am putea afirma că erau liberi. Trec prin mare (botezaţi în nor şi mare pentru Moise), scapă de oştile lui faraon, Dumnezeu în mijlocul lor zi şi noapte. Se întâmplă, în schimb ceva uluitor: rămân robi în mintea lor, în loc să mărsăluiască ,se târăsc, în loc să salte de bucurie în strigăte de biruinţă, se complac: nu ştim de ce ne-a scos Dumnezeu, nu ştim ce vrea cu noi, era mai bine să ne lase în pace. Astfel de oameni se obosesc unii pe alţii, îl obosesc pe Moise şi chiar pe Dumnezeu.

Nu mai eşti în lume, ai ieşit, te-ai botezat (ai trecut prin mare) şi acum numai ştii încotro, la ce bun.

Iată ce spune Dumnezeu:

” Eu Dumnezeu vreau..” Vreau să nu mai fiţi robii altora, Eu vreau să-mi fiţi Mie un popor de preoţi, vreau să chemaţi Numele Meu în orice loc, vreau să nu mai zidiţi piramide ci să-mi zidiţi Mie altare, vreau să aveţi o ţară, şi să-mi fiţi temple şi să locuiesc cu voi şi slava Mea să fie peste voi.

Sheber

Sună atât de bine. Au şi ascultat până la un punct. Mergeau înainte şi nu propăşeau. Ceva se întâmpla. Nu puteau lua ritmul derulării planului lui Dumnezeu. Peştele era prea mare pentru tigaia lor mică. Şi ce au făcut: au aruncat peştele.

Dumnezeu are un loc special unde te duce ca să te desfacă de Egipt, de pepeni, de bani,de tine însuţi şi de alţii. Acesta este locul frângerii, al zdrobirii. Dacă ieşi de aici viu, intri în Sheberul Lui, locul libertăţii adevărate, a speranţei noi. Atunci începi să experimentezi noua dimensiune a sfinţeniei Sale, a focului prezenţei Sale. Şi nu te mai laşi de El, pentru totdeuna, este Sheberul Lui, locul sfânt unde te călăuzeşte din priviri, nu trebuie să-ţi spună nimic, ştii ce vrea, cunoşti inima Lui de Dumnezeu, de Tată. Oriunde mergi poţi să auzi paşii Lui. Îl cunoşti. Îl iubeşti chiar dacă nu ţi-ar da nimic, pentru că Îl cunoşti atât de bine. Doar îţi este Tată!